Un nume cunoscut în p?r?ile locului ?i apreciat de numero?i preo?i, c?lug?ri ?i credincio?i – mai ales între cele dou? r?zboaie mondiale – a fost acela al dasc?lului Neculai Dumitriu.
N?scut ?i crescut în satul Borle?ti, Neam?, unde ?i-a întemeiat ?i un c?min model pentru to?i, dasc?lul Neculai Dumitriu, a?a cum îl ?tiu cons?tenii, a fost cânt?re? de biseric? toat? via?a sa. Acolo în loca?ul lui Dumnezeu, închinat Sfântului Spiridon, f?c?torul de minuni, l?uda el pe Dumnezeu ?i pe to?i sfin?ii Lui. Glasul s?u dulce, armonios, smerit ?i plâng?tor, desf?ta inimile, mângâia sufletele am?râte ale s?tenilor, scotea multe lacrimi din ochii credincio?ilor ?i se ridica spre cer, ca o rug?ciune de sear?.
Pân? în anul 1918, dasc?lul Neculai Dumitriu, om cu vaz? ?i cu cinste în sat, a fost totodat? ?i notarul comunei Borle?ti, fiind foarte sârguitor în toate: cre?tin model, cânt?re? renumit la biseric?, gospodar ?i cet??ean de frunte.
Dar dup? ascunsele judec??i ale lui Dumnezeu, se îmboln?ve?te în vara anului 1919 ?i este internat de urgen?? la spitalul din Roznov. To?i spuneau c? nu mai este vreo salvare pentru el. într-adev?r, ajunge în com? ?i apoi în nesim?ire. „A murit Neculai Dumitriu din Borle?ti”, au comunicat doctorii, „veni?i ?i-l lua?i acas?“.
„Dumnezeu s?-l ierte“, rostea fiecare cu lacrimi în ochi, „c? tare mai era bun ?i credincios“.
Dar iat? c? se petrece o minune nea?teptat?. Pe când îl îmbr?cau în haine de înmormântare ?i-l a?ezar? în sicriu, deodat? el se de?tept? ca dintr-un somn adânc. Era foarte însp?imântat ?i schimbat la fa??. Rostea cuvinte f?r? leg?tur? ?i privea de jur-împrejur uimit.
– Unde sunt eu aici?, a întrebat el.
– La spitalul din Roznov, tat?!, i-au r?spuns copiii. Nimeni nu ?tia ce s? cread?, ce s? întrebe, ce s? fac?. Vestea aceasta s-a auzit în foarte scurt timp în tot spitalul, pe strad?, în sat, peste tot.
– A înviat dasc?lul Neculai Dumitriu!, spuneau unii c?tre al?ii.
– Oare este posibil una ca aceasta?, se întrebau s?tenii. Unde o fi fost sufletul lui atâtea ceasuri? în iad sau în Rai?!
– Oameni buni, nu v? alarma?i, spuneau doctorii, el nu murise de-a binelea, ci a fost numai le?inat; iar din cauza r?celii din morg?, s-a de?teptat la via??. Scoate?i-l afar? la aer, purta?i-l încet; este foarte sl?bit. Lua?i-l culcat s?-?i mai revin?. S?-i mai facem o injec?ie, ad?ugar? doctorii.
– Nu! L?sa?i-l în pace, au r?spuns rudele lui. L-a?i omorât voi cu doctoriile. Dac? Dumnezeu 1-a înviat din nou, este al nostru de acum.
?i l-au luat acas?.
Minunea era s?vâr?it?. Dasc?lul Neculai Dumitriu se sim?ea tot mai bine. Dragostea familiei ?i mai cu seam? rug?ciunile lui cu credin?? l-au readus la via??, i-au dat putere s? cânte din nou la biseric?, s? lucreze, s? se bucure, s? tr?iasc? printre oameni. Dar el parc? nu era mul?umit. T?cea mereu, nu râdea deloc, vorbea foarte pu?in ?i plângea adeseori. Cum deschidea gura s? vorbeasc?, începeau ?i lacrimile s?-i curg? pe fa?a lui.
– De ce plângi, tat?, a?a? Te sim?i bolnav? Sau poate ai v?zut dincolo ceva înfrico?at?!
– Dragii mei, zise el, chema?i pe p?rintele pân? la noi!
L-au chemat ?i s-a spovedit, i-a spus toat? taina pe care i-a descoperit-o Dumnezeu în ceasurile acelea de grea încercare. El ar fi dorit s? nu mai spun? nim?nui afar? de spovedanie, dar preotul i-a dat voie ?i chiar porunc?, s? spun? tuturor minunea spre slava lui Dumnezeu ?i folos duhovnicesc. Astfel, toate rudele, prietenii ?i cunoscu?ii, cu cei ai casei st?ruiau mereu în jurul lui cu aceste întreb?ri:
– Spune-ne, frate Nicolae, unde ai fost cu sufletul dup? ce ai ie?it din trup, ?i ce ai v?zut
acolo?
Atunci el r?spundea:
– Dragii mei, dup? ce am ie?it din trup, am v?zut o ceat? mare de diavoli, foarte înfrico?a?i la vedere, care c?utau s? m? apuce ?i strigau asupra mea c? am f?cut cutare ?i cutare p?cat ?i nu m-am spovedit la preot. Iar eu plângeam de mare fric? ?i ceream ajutorul Sfântului Nicolae. Apoi, a venit la mine un b?trân cuvios, cu toiag de aur în mân? ?i mi-a zis: „Vino dup? mine, c? am venit s?-?i ajut”. ?i m-a dus s?-mi arate toate muncile iadului, acolo unde se muncesc p?c?to?ii.
– Ce munci ai v?zut acolo, frate Neculai?, îl întrebau necunoscu?ii?
Iar el r?spundea cu lacrimi: Mai întâi m-a dus prin ni?te locuri întunecoase, cu stânci ?i cu pietre, cu c?r?ri înguste ?i f?r? verdea??. Deodat?, am v?zut în vale un lac mare f?r? margini, plin de catran ?i cu viermi neadormi?i. Iar în el se chinuiau nenum?rate suflete omene?ti. Unii erau pân? la glezne, al?ii pân? la brâu, al?ii pân? la gur? în catran, ?i viermi îngrozitori îi mâncau pe ei. Tot lacul acela foia de viermi. Le intra pe gur?, pe nas ?i pe urechi ?i le rodea carnea cu r?ni nevindecate. ?i auzeam un ?ip?t mare ?i foarte groaznic: „Vai! Vai! ajuta?i-ne, fra?ilor! Scoate?i-ne de aici! Nu ne l?sa?i, fra?ilor!“.
– Cine sunt ace?tia care se muncesc aici, sfinte al lui Dumnezeu?, am întrebat pe acel cuvios.
– Aici viermele lor nu doarme, a r?spuns el, iar ace?tia sunt cei care au z?cut în desfrân?ri, în be?ii, în jocuri ?i în ucideri, ?i a?a se vor munci aici în veci.
Am mers mai departe, printre stânci înfrico??toare ?i am v?zut în vale o moar? de foc, cu roat? de foc, care era purtat? de un râu de foc. ?i în ea se m?cinau mul?ime de capete omene?ti care strigau dezn?d?jduite ?i cereau ajutor.
– Ce p?cate au f?cut ace?tia care se chinuiesc aici?, am întrebat eu plin de mare fric?.
– Ace?tia sunt cei care m?cinau Duminica ?i în s?rb?tori, care lucrau la câmp ?i alte treburi f?ceau ?i care au luat îndoit de la s?raci, de la v?duve ?i orfani.
Am mers mai departe ?i în alt loc am v?zut ni?te hambare de foc uria?e ?i mul?i p?c?to?i care ardeau în ele.
– Dar ace?tia ce p?cate au, sfinte al lui Dumnezeu?
– Ace?tia au furat din avutul altora grâu, bucate, bani, p?s?ri, animale ?i munca celor nec?ji?i; ?i a?a se vor chinui în veci. Apoi am ajuns la poalele unui munte mare, într-un loc groaznic, unde femei se chinuiau ?i ?ipau, cerând ajutor, dar nimeni nu le auzea.
– De ce sunt chinuite aici aceste femei, pl?cutule al lui Dumnezeu?
– Acestea sunt femeile care nu au vrut s? nasc? to?i copiii, ci i-au ucis prin avorturi. Apoi nici canon n-au f?cut ?i, de aceea, se vor munci aici în vecii vecilor. Am v?zut ?i alte multe locuri înfrico??toare, cu tot felul de munci, cu diavoli ?i nenum?rate suflete ce se chinuiau. ?i to?i ?ipau de durere ?i strigau dezn?d?jdui?i. Iar eu plângeam de strig?tele lor ?i m? temeam.
La urm? am fost dus de cuviosul acela chiar la satana. Acolo m-am înfrico?at cel mai tare, c? era groaznic la vedere. St?tea pe un scaun uria? care se cutremura sub el. Apoi acela a zis unei slugi: „Ia o suli?? de foc ?i lovi?i-l în inim?, ca s? ?tie c? a fost pân? la noi. C? acesta îmi va face mare r?u în lume, c?ci va spune oamenilor tot ce a v?zut aici în iad“. Acea durere permanent o simt în inim?, aducân-du-mi aminte de muncile ce le-am v?zut.
De acolo ne-am întors înapoi pe unde trecusem, iar pe cale mi-a spus cuviosul acela aceste cuvinte:
– Iat?, cu mila lui Dumnezeu, te întorci iar în trup. De acum s? te poc?ie?ti ?i tu, ca s? nu ajungi aici în munci, ?i s? spui ?i celor ce nu cred ce-i a?teapt?, dac? nu se vor poc?i ?i nu-?i vor spovedi la preot p?catele lor…
Deci, dup? de?teptarea aceea din mor?i, dasc?lul Neculai Dumitriu, a mai tr?it aproape 30 de ani, îns? a avut o via?? duhovniceasc? cu totul aleas?, c?ci cea mai mare parte din avere a împ?r?it-o la s?raci ?i la biserici. Iar el, împreun? cu familia lui, tr?ia în rug?ciuni, în lacrimi, în post, în citirea Sfintei Scripturi ?i în via?? curat?. Mereu se ruga ?i plângea permanent, dar niciodat? c?zând în dezn?dejde, ci totdeauna era senin la fa??, oricând având un cuvânt de mângâiere ?i de înv???tur? pentru cei pe care îi întâlnea. La biseric? cânta a?a de duios ?i mi?c?tor, încât toat? lumea plângea atunci când cânta el, ba el însu?i plângea la rug?ciune ?i la cântare.
– Frate Neculai, de ce plâng credincio?ii când cite?ti ?i cân?i fr??ia ta?, îl întrebau cei mai apropia?i ai lui.
– Dr?gu??, dac? vorbe?ti ?i cân?i din inim?, la inim? merge!
?i ce plin era de duhul lui Dumnezeu acest suflet! Permanent era smerit, cu lacrimi în ochi, aprins de dragostea lui Dumnezeu ?i foarte iubitor de biseric? ?i de rug?ciune. Adesea se m?rturisea la preot, se împ?rt??ea ?i se umplea de darul lui Dumnezeu. Iar casa lui era acum cas? pentru mul?i c?l?tori: s?raci ?i c?lug?ri. Ie?ea înaintea fiec?ruia ?i-l chema cu lacrimi în casa lui. „Hai, dr?gu??, vino în casa aceasta s? ne bucur?m împreun?!” Când vedea preo?i sau alte fe?e biserice?ti, intrând în ograda lui, îndat? ie?ea înainte la poart?, deschidea toate u?ile ?i, b?tând din palme de bucurie, zicea ca un copil:
– Iat?, vin p?rin?ii no?tri! Iat?, vin p?rin?ii no?tri!
B?trânul mergea adesea la sfintele m?n?stiri. Acolo era cunoscut tuturor. ?i-l puneau p?rin?ii s? cânte la biseric?, s? citeasc? cuvânt de folos ?i s? zic? psalmii Utreniei. Iar el cânta plângând ?i citea a?a de mi?c?tor, ca nimeni altul.
Odat?, auzindu-l un egumen îmbun?t??it, a zis c?tre fra?i: „Minunat om este acesta, m? r?scole?te pân? în adâncul inimii cu cântarea lui!“
Alt? dat? a v?zut la trapeza M?n?stirii Sih?stria câ?iva fra?i vorbind în timpul cuvântului ?i le-a zis: „Dac? ne-ar ajuta Bunul Dumnezeu s? punem ?aptezeci de lac?te la gura noastr?!”.
într-o zi a fost cu fra?ii m?n?stirii la lucru în gr?din?. ?i v?zând pe un frate, anume Constantin Ilie – numele civil al Arhimandritului Cleopa Ilie -, i-a spus cu glas proorocesc: „Fr??ioare, fr??ioare, fr??ia ta ai un dar, o chemare de la Dumnezeu, c?ci e?ti ales s? fii p?stor duhovnicesc peste locul acesta…“. Cu timpul s-a împlinit cuvântul s?u. A ajuns b?trânul ?i la Sfintele Locuri, unde s-a închinat la mormântul Domnului ?i s-a întors cu mare bucurie în ?ar?.
Uneori, când era rugat, povestea tuturor acele înfrico?ate munci pe care le v?zuse. Alt? dat?, îl întrebau fra?ii:
– Frate Neculai, de când î?i tremur? mâinile?
– ?ti?i de când? De când am v?zut muncile iadului. De atunci tremur mereu de frica aceea, ba ?i inima m-a durut timp de ?apte ani, de când am fost lovit de diavol!
La sfâr?itul anului 1944, odat? cu sosirea iernii, se sfâr?ea plin de bucurie ?i de pace, alesul lui Dumnezeu, dasc?lul Neculai Dumitriu, în vârst? de aproape 80 de ani. A fost înmormântat în cimitirul satului, plâns de mii de credincio?i, de preo?i, de c?lug?ri, de s?raci ?i de cer?etori.
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioanichie Balan, Ed. Sihastria, 2004