Categories
Recenzii

Prin CREDINTA si NADEJDE, catre DRAGOSTE

Precum cineva nu ar putea dintr-o saritura sa ajunga pe varful unui munte, tot astfel omul nu poate, dintr-odata, sa se catare pana in varful virtutilor – dragostea. Ca sa infaptuiasca una ca asta el trebuie sa inceapa de la credinta in Dumnezeu, sa se patrunda de frica lui Dumnezeu, sa aseze in sufletul sau temelia virtutilor – smerenia, sa se insufleteasca de nadejde, si sa inceapa sa se ingrijeasca de mantuirea lui (Filip.2, 12) si sa savarseasca in numele lui Dumnezeu faptele dragostei. Toate acestea il vor face sa sporeasca in iubirea catre Dumnezeu si catre aproapele.

           Nascuta din credinta, cladita pe frica lui Dumnezeu si pe smerenie, abia in stadiul desavarsirii sale dragostea catre Dumnezeu va invinge frica si se va transforma intr-o curata si neancetata bucurie. “ In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire” ( I Ioan 4, 18)

Multi s-au poticnit in aceste cuvinte ale iubitului ucenic al lui Hristos, considerand ca prin atingerea dragostei, frica de Dumnezeu trebuie in chip desavarsit sa dispara. Oare asta a vrut sa spuna Sf. Ap. Ioan ? Cu siguranta el nu a putut sa impartaseasca acest gand nebun. Sa insemne ele oare ca trebuie sa subapreciem frica de Dumnezeu care este inceputul intelepciunii? Nu! Frica de Dumnezeu, alaturi de smerenie ramane temelia cea mai de nadejde a vietii duhovnicesti si cea mai sigura cale catre Dumnezeu, pe care se ajunge pana la dragoste. Frica de Dumnezeu, dispretuita de unii este inceputul pe calea mantuirii, si se naste din  frica de pedeapsa, din care rezulta infranarea, rabdarea, nadejdea si nepatimirea, in care isi are originea dragostea. Apoi spre desavarsire, frica de Dumnezeu continua sa salasluiasca in suflet fiind in legatura cu dragostea si aduce in inima evlavia cea mantuitoare, ca nu cumva din prea marea indraznire a dragostei, sa ajunga la dispretuirea lui Dumnezeu. De aici se vede cat de indreptatita este spusa Sf. Teofan Zavoratul ca “Frica de Dumnezeu nu trebuie niciodata sa paraseasca inima. Dragostea izgoneste unul din chipurile ei, insa naste un altul ( mai inalt). Insesi puterile ceresti stau inaintea lui Dumnezeu cu frica si cu cutremur”. Acest chip inalt de frica se naste din smerenie si din teama de a nu-l supara pe Dumnezeu cu vreun pacat si a dainuit si in cei mai desavarsiti crestini pana la Sfarsitul vietii lor, asigurandu-le mantuirea.

           Deci iubitul ucenic al lui Hristos, vestind despre desavarsita dragoste, nu-ti da dreptul sa izgonesti frica din sufletul tau, ci iti arata doar taina desavarsirii, iar desavarsita dragoste cand vine, doar ea poate alunga frica, fara vreo silinta a ta si fara stiinta ta. Chiar daca este mai jos decat dragostea, frica de Dumnezeu are un mare rol in atingerea dragostei precum radacinile infipte in pamant clisos, desi aflate mai jos decat frunzele si ramurile, au un mare rol in obtinearea roadelor.

           Multi moralisti ai lumii, nesocotind revelatia dumnezeiasca si invatatura Sfintilor Parinti despre inaintarea treptata prin credinta si nadejde catre dragoste, spun: “ Savarseste binele din dragoste de oameni, si nu din robia fricii de vesnicile chinuri si  cu nadejde egoista de a primi vesnicile desfatari” Acest gen de sfat priveste mult prea sus, pentru ca vorbeste despre inalta constiinta morala si despre faptele dezinteresate. Insa, in esenta el este mort, nefolositor, ba chiar vatamator. Se poate oare incepe o drama cu ultima scena? Credinta in Dumnezeu conduce pana la frica de Dumnezeu si la constiinta smerita a pacatoseniei, iar constiinta smerita a pacatului, desteapta setea de mantuire si conduce catre nadejde in Mantuitorul, iar nadejdea naste dragostea si cei care ajung la aceasta inalta virtute ajung la savarsirea dezinteresata a binelui din dragoste pentru Dumnezeu. Dar sa incepi cu dragostea, fiind un pacatos plin de toata necuratia, plin de patimi, aceasta inseamna sa nu dobandesti nimic, ci chiar sa te inseli pe tine insuti cum ca ai savarsit ceva foarte inalt care de fapt i-ti hraneste orgoliu in fata celorlalti. Cine nu are credinta in Dumnezeu nu are de unde sa primeasca ajutor haric, cu care sa-si infranga patimile, iar dragostea aceluia este nedesavarsita. Dupa caderea in pacat, nu dragostea ci egoismul si dragostea de sine conduc pe om. In temnita pacatului, fara ajutorul dumnezeiestii revelatii, omul n-ar fi stiut nimic despre iubirea vrajmasilor.

           In concluzi ca o incununare a virtutilor, dragostea este cel mai inalt semn al celui ce crede, ea este culmea. Insa pana la  ea omul nu poate sa se ridice, fara a se catara pe povarnisurile celorlalte virtuti care sunt: credinta, frica de Dumnezeu, infranarea, rabdarea si nadejdea.

 

DRAGOSTEA Talcuire la Rugaciunea Sf. Efrem Sirul

de Arhimandrit Serafim Alexiev

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.