Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?” iar ea le va răspunde: „Nu știu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poți găsi toată mizeria pe care o vrei”. Și va începe să îți înșiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coșde gunoi prin zonă?” ea îți va răspunde: „Coș de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate”. Și va începe să îți înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajiște. Vedeți voi, musca nu știe decât unde este mizeria în timp ce albina știe unde se găsesc irișii sau zambilele. Iar eu am realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor iar alții asemeni albinelor. Cei care se aseamănă cu muștele găsesc răul în orice și sunt preocupați de el. Aceștia nu văd binele din jurul lor.
Dar cei ce se aseamănă cu albinele nu văd decât bine, oriunde s-ar uita. Odată un student a venit la chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori, m-am decis să merg să văd ce vrea. „Ce dorești, fiule?” l-am întrebat. „Aici este chilia părintelui Paisie?” m-a întrebat el zicând: „vreau să îl văd pe părinte”. „Da, aici este, i-am raspuns eu, dar părintele nu e, a plecat să cumpere țigări”. „Înseamnă că s-a dus ca să ajute pe cineva” a spus acesta cu un gând bun. I-am raspuns: „Nu, a mers să le ia pentru el. Le-a terminat pe toate și tânjea după o țigară. Pe mine m-a lăsat aici singur și nu știu când se întoarce. Dacă mai durează mult, am să plec”. Ochii umeziți ai studentului i-au trădat emoțiile și a spus din nou cu un gând bun: „Îl tulburăm pe părintele Paisie”. L-am întrebat: „Dar pentru ce vrei să îl vezi?”, „Vreau doar binecuvântarea lui”, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare vrei de la el, naivule! E țicnit, îl cunosc bine. Nu are pic de har. Nu-ți mai pierde timpul așteptându-l să se întoarcă. Va fi morocănos, s-ar putea chiar să fie beat, căci mai are și viciul acesta”. Cu toate astea, tânărul a rămas. Într-un final i-am spus: „Am să îl mai aștept și eu puțin, ce vrei să îi transmit?” „Vreau să îi dau o scrisoare” a spus studentul, „dar îl aștept ca să îmi dea și binecuvântarea”. Vedeți? Oricât de multe lucruri rele i-aș fi spus, le-a privit pe toate cu ochi buni. Când i-am spus despre țigări, ochii i s-au umezit. „Cine știe”, a gândit el „probabil s-a dus ca să ajute pe cineva”. Alții sunt educați, citesc mult dar cu toate acestea nu gândesc precum tânărul acela! Odată ce îl contraziceai, el crea imediat o altă idee și ajungea la o concluzie chiar mai bună decât prima. Am fost uimit de această
capacitate a lui! A fost prima oară când am văzut așa ceva!
Slava Lui Dumnezeu pentru toate!