Categories
Catehism

Ce-l face pe om ortodox

Ceea ce-l face pe om ortodox nu este stăruința sa față de latura exterioară a Predaniei, ci experierea aspectului ei lăuntric, adică metoda ascetică- curățirea, luminarea și îndumnezeirea. Această metodă, aceste trepte ale vieții duhovnicești sunt temelia dogmelor, temelia artei bisericești,dar și cauza care dă naștere obiceiurilor și datinilor poporului nostru, căci aceasta este teologia de care erau pătrunși străbunii noștri înainte de a fi fost occidentalizați. Din această pricină trebuie să avem râvnă pentru păstrarea aspectului lăuntric al Predaniei, metoda evlaviei ortodoxe prin care suntem vindecați,și atunci vom fi adevărați râvnitori ai obiceiurilor părintești. Căci, în afara  metodei de vindecare, chiar având  bunăvoință, suntem în primejdie de a ne face vrăjmașii și potrivnicii predaniei Ortodoxe.

– Care este invățătura proprie Sfîntului Grigorie Palama despre cunoașterea lui Dumnezeu?

– Dacă tot am deschis subiectul, nu îl putem închide brusc. Sfîntul Grigorie învață că vederea lui Dumnezeu nu are loc în afară, ci lăuntric. Omul ajunge la vederea Luminii celei necreate prin îndumnezeire, nu doar prin vedere din afară.

Omul vede lumina necreată prin simțirea mintală lăuntrică, ce a fost deja curățită. El o vede chiar și cu simțurile sale trupești, care însă au fost preschimbate, astfel încît să fie în stare a primi vederea dumnezeiască.

Deci omul îl vede pe Dumnezeu prin îndumnezeire. Fiecare prooroc ajunge la îndumnezeire, și prin îndumnezeire zărește Lumina necreată. Însă îndumnezeirea omului este, de fapt, unirea și părtășia sa cu Dumnezeu. în-dumnezeirea nu este o putere din afară, ci părtășie cu Dumnezeu; este participare și părtășie la lucrarea în-dumnezeitoare.

Când omul ajunge la unirea și părtășia cu Dumnezeu, dobândește cunoașterea lui Dumnezeu. Repet, cunoașterea lui Dumnezeu este roadă unirii omului cu Dumnezeu.

Iar cunoașterea lui Dumnezeu este deasupra oricărei cunoașteri omenești. Ea covârșește nu doar cunoașterea omenească, ci și învățătura Sfintelor Scripturi. Vederea Luminii necreate este și dincolo de simțire, și prin simțire, căci, așa cum am spus mai înainte, simțirile trupești sunt și ele preschimbate, dându-i-se astfel omului să-L vadă pe Dumnezeu. Nu numai că această cunoaștere este mai presus de orice cunoaștere omenească, ci este și mai presus de virtute.

Deci Sfântul Grigorie Palama leagă cunoașterea lui Dumnezeu de vederea Luminii celei necreate, de îndumnezeirea omului și de părtășia sa cu Dumnezeu. Toate acestea sunt strâns legate.

– Când vorbiți de cunoașterea lui Dumnezeu, îmi aduc aminte de un tropar luat din Vechiul Legământ, unde Dumnezeu este numit „Dumnezeu al cunoașterii”, spuse Părintele Filip. Cunoașterea lui Dumnezeu este unică sau multiplă?

– Dumnezeu este unul, însă omul dobândește cunoașterea lui Dumnezeu potrivit cu starea sa duhovnicească. Cu cât este mai curățit, luminat și îndumnezeit, cu atât sporește cunoașterea sa duhovnicească. Din această pricină putem spune ceea ce a spus mama proorocului Samuil, că Dumnezeu este Dumnezeul cunoașterii. Dumnezeu Se descoperă pe masura stării duhovnicești a omului.

Vederea lui Dumnezeu

– Ați spus că vederea lui Dumnezeu este rezultatul bunăvoirii lui Dumnezeu față de cel care a fost mai întâi curățit și luminat. Cum se explică faptul că Apostolul Pavel L-a văzut pe Hristos pe când era un prigonitor al lui Hristos ?

– Cazul Apostolului Pavel trebuie cercetat cu deosebită atenție și amănunțit. Dacă ar fi să subliniez câteva lucruri, aș spune următoarele. Nimic nu-L poate opri pe Dumnezeu să Se descopere pe Sine chiar potrivnicilor Săi. Și, într-adevăr, vedem acest lucru în multe cazuri, dar mai ales în cazul Apostolului Pavel. Dumnezeu îl poate face pe om să zărească slava Sa cea necreată chiar și înainte de Botez.

– Cum poate avea loc acest lucru înainte de Botez ?

– Avem exemple anume în Sfânta Scriptură. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a ajuns la îndumnezeire înainte de vizita îngerului și de cuvintele sale de intâmpinare: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea celui preaînalt te va umbri” (Luca 1, 35). Ea a ajuns la îndumnezeire chiar înainte de a primi Duhul Sfânt prin Care a zămislit Cuvântul lui Dumnezeu. La fel și cei trei Apostoli, încă înainte de a fi botezați în ziua Cincizecimii, au văzut pe Muntele Tabor slava dumnezeirii. Ei au auzit glasul Tatălui și L-au văzut pe Duhul Sfânt – norul luminos care i-a umbrit.

Astfel ei au ajuns la îndumnezeire încă înainte de Cruce, de învierea Domnului și de Cincizecime, iar proorocii au ajuns la vederea lui Hristos încă înainte de întruparea Sa.

– Cu alte cuvinte, îndumnezeirea și vederea dumnezeiască au avut loc înaine de întruparea și învierea lui Hristos ?

– Da, așa este. Vederea lui Dumnezeu presupune îndumnezeirea omului. Însă îndumnezeirea proorocilor era vremelnică, iar moartea nu fusese desființată ontologic și de aceea ei au ajuns în Hades. Îndumnezeire reală avem în cazul celor trei Apostoli de pe Muntele Taborului, pentru că ei au văzut slava lui Dumnezeu prin îndumnezeire. Totuși, deși vedeau Lumina cea necreată prin îndumnezeire, adică lăuntric, ei înșiși se aflau în afara Trupului dumnezeiesc și omenesc al lui Hristos. Trupul dumnezeiesc și omenesc – obârșia slavei celei necreate, datorită unirii ipostatice – era în afara ucenicilor. Mai târziu, în ziua Cincizecimii, ucenicii s-au facut Trupul lui Hristos -mădularele Bisericii lui Hristos – și astfel au văzut slava lui Dumnezeu dinlăuntru, prin îndumnezeire, dar și dinlăuntrul Trupului dumnezeiesc și omenesc. Aceasta este deosebirea între vederea dumnezeiască a ucenicilor înainte de Cincizecime și după Cincizecime, ceea ce învață și Sfântul Grigorie Palama.

– Ce s-a întâmplat cu Apostolul Pavel ?

– El L-a văzut pe Hristos în slava Sa, aflându-se în afara Trupului dumnezeiesc și omenesc.

Așa cum spune Sfântul Grigorie Teologul, Apostolul Pavel n-a putut  îndura slava lui Hristos și a fost orbit, tocmai pentru că se afla înainte de Botez. Era o orbire mintală, dar și trupească. De altfel, trebuie observat că Apostolul Pavel nu era prigonitor din necinstire, ci din preamarea sa binecinstire.

El fusese învățat că Dumnezeu este unul, că Iahve este Cel care Se descoperă pe Sine proorocilor din Vechiul Legământ. Deci, dacă L-ar fi auzit pe Hristos spunând despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu și, mai mult, „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov”, nu ar fi putut primi, din pricina cunoașterii religioase și teologice a vremii sale. Socotea aceasta o necinstire. Iată de ce L-a prigonit pe Hristos și pe creștini. Însă Hristos S-a descoperit pe Sine chiar lângă Damasc, spunând: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” (Fapte 9, 4). Apoi Apostolul Pavel a primit marea Descoperire că Iahve din Vechiul Legământ, care se înfățișase proorocilor, este Hristos. El L-a identificat pe Dumnezeul cel descoperit în Vechiul Legământ cu Hristos din Noul Legământ. În

Vechiul Legământ El se descoperise fără trup, pe când în Noul Legământ S-a înfățișat în trup.

Aceasta era marea Descoperire. Tocmai de aceea,mai târziu, Apostolul Pavel a confirmat că era Apostol al lui Iisus Hristos și L-a identificat pe Iahve cu Hristos în învățătura sa. Tot în Damasc a primit marea Descoperire că Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul lui Hristos. Căci, pe când îi prigonea pe creștini, Hristos l-a întrebat „De ce mă prigonești ?” Deci teologia Apostolului Pavel – anume că Biserica este blagoslovitul Trup al lui Hristos – este rezultatul acestei mărețe experieri.

Treptele vederii dumnezeiești

– Acum câteva zile ați pomenit faptul că vederea dumnezeiască are mai multe trepte: rugăciunea minții este doar una dintre primele trepte; și există o evoluție continuă. Puteți explica mai pe larg ?

– Sfântul Grigorie Palama deosebește luminarea, vederea lui Dumnezeu și contemplarea statornică a lui Dumnezeu, care poate dura câteva ore, zile sau chiar săptămâni. Sfântul Maxim Mărturisitorul învață că cunoașterea rațiunilor existențelor – care are loc pe treapta luminării – constă în vederea energiei necreate și proniatoare a lui Dumnezeu. De asemenea, mulți Părinți spun că pocăința este însuflată de Mângâietorul.

Numai prin pocăință ni se dă să vedem pustiirea noastră duhovnicească, patimile, și să începem a ne lupta cu ele. Aici aș vrea să mă refer la cele opt niveluri ale vederii duhovnicești, după Sfântul Petru Damaschinul*.

Cea dintâi vedere duhovnicească este cunoașterea necazurilor și ispitelor vieții acesteia. Atunci omul își dă seama de binefăcătoarea prezență a lui Dumnezeu

și de binecuvântarea Lui în ispite.

A doua vedere duhovnicească este cunoașterea binefacerilor lui Dumnezeu și conștientizarea greșelilor și patimilor noastre.

A treia vedere duhovnicească este cunoștința lucrurilor înfricoșate care ne așteaptă înainte și după moarte.

A patra vedere duhovnicească este înțelegerea vieții lui Hristos înainte de Patimă și a învierii Sale, ca și cunoașterea în chip real a cuvintelor și faptelor sfinților și mucenicilor.

A cincea vedere duhovnicească este cunoașterea firii și prefacerii lucrurilor.

A șasea vedere duhovnicească este contemplarea celor existente, cunoașterea energiei proniatoare necreate a lui Dumnezeu care susține și însuflețește zidirea.

A șaptea vedere duhovnicească este înțelegerea ingerilor, zidirea inteligibilă(noita ktismata) a lui Dumnezeu.

În sfârșit, a opta vedere duhovnicească este vederea lui Dumnezeu, cunoașterea lui Dumnezeu, care se numește teologie.

Sfântul Petru Damaschinul spune că primele trei vederi duhovnicești aparțin omului făptuitor, adică celui aflat pe treapta curățirii.

Celelalte cinci vederi aparțin omului aflat în starea de luminare a minții. A opta vedere duhovnicească este a veacului ce va să vie și aparține veacului ce va să vie, însă unora li se dă să se bucure de ea ca arvună încă din viața de aici.

– Deci vederea duhovnicească are o dezvoltare. Cu cât omul înaintează în viața duhovnicească, cu atât urcă pe treptele desăvârșirii duhovnicești, dobândind o mai înaltă vedere a lui Dumnezeu și, prin urmare, o cunoaștere a lui Dumnezeu.

Sfârșește vreodată această evoluție ?

– Viața duhovnicească nu este statică, ci dinamică. Sfântul Maxim vorbește de „pururi-mișcătoarea stare și de mișcarea stătătoare”. Sfântul Grigorie al Nyssei învață că virtuțile nu au hotar.

Și, desigur, când vorbește de virtuți, nu înțelege faptele omenești, care sunt virtuți firești, ci roadele Sfântului Duh, care sunt rezultatul părtășiei omului cu Dumnezeu.

Desăvârșirea, spune Sfântul Grigorie al Nyssei, nu are hotare. Căci virtutea are o singură însușire, aceea că nu are margini. Omul se desăvârșește neîncetat și desăvârșirea lui nu are capăt, urmându-se și în viața viitoare. Va fi o înaintare neîntreruptă pentru omul ajuns la treapta curățirii și luminării. Sfântul Grigorie al Nyssei arată că participarea la binele dumnezeiesc se face tot mai îmbelșugată și mai deplină, mereu crescând pe cel hrănit de ea, neîncetând vreodată creșterea.

Sfântul Grigorie Sinaitul spune că, în vremea de apoi, îngerii și sfinții „nu vor înceta vreodată să sporească în har”. Sfântul Ioan Sinaitul învață același lucru. El spune că bunii lucrători înainteazăde la puterea vieții făptuitoare (adică treapta curățirii) la puterea vederii duhovnicești; și, fiindcă dragostea nu sfârșește niciodată, marginea sa este nemărginită. Înaintarea bunilor lucrători nu va înceta nicicând,  „primind Lumină este Lumină”. Sfântul Grigorie aduce ca exemplu puterile îngerești inteligibile, care neîncetat primesc slavă peste slavă și adaugă cunoaștere la cunoaștere.

Desăvârșirea fără sfârșit are loc nu doar în viața de acum, ci și în veacul ce va să vie. Intrebând dacă sfinții înaintează neîncetat în vederea dumnezeiască în veacul viitor, Sfântul Grigorie Palama răspunde el insuși: „Este limpede că inaintează la nesfârșit”. Deci oamenii lui Dumnezeu progresează mereu. Ei cresc în viața duhovnicească. Această sporire și vedere dumnezeiască nu încetează niciodată.Omul nu poate atinge nicicând desăvârșirea lui Hristos. Aceasta se vădește chiar din termenii folosiți în Sfânta Scriptură: sintagma după chip înseamnă ceva static, pe când evoluția continuă rezultă din cuvintele  după asemănare.

Dacă trăim în tradiția ortodoxă, nu putem ajunge niciodată la nemișcare, căci aceasta duce la pietism. Cunoașterea și experierea predaniei naște smerenie, dar și înaintare în viața duhovnicească.

– Totuși de ce tradiția, pe care ne-o înfățișați aici, a fost pierdută?  De ce am ajuns să nu mai fim conștienți de elementele esențiale din viața noastră creștinească? De ce acesta „limbă maternă” a Bisericii noastre nu se mai vorbește astăzi ? De ce am pierdut cuvântul viu al Părinților?

Monahismul ortodox

Cum s-a schimbat Predania Ortodoxă

– Întrebarea dumneavoastră este foarte gravă și observația pe care ați făcut-o, foarte exactă.

Sunt încântat de concluzia la care ați ajuns, pe care ați înfățișat-o cu mare durere. Într-adevăr, ne-am pierdut predania ortodoxă, desemnată drept tratament vindecător sau treptele desăvârșirii: curățire, luminare și îndumnezeire. Biserica este un spital.

Și, întocmai cum în spitale există un tratament anume pentru fiecare stare, la fel se întâmplă și în Biserică. Întocmai cum în spital sunt cabinete de tratament ambulatoriu, secții de terapie intensivă și secții de recuperare și convalescență, la fel este și în Biserică. Parohiile funcționeazăca niște cabinete de tratament ambulatoriu, pe când mănăstirile ortodoxe sunt unități de terapie intensivă. Trecând de treapta curățirii, pacientul își încheie perioada de convalescență și, în final, ajunge la tămăduire, când mintea sa este luminată. Tămăduirea se continuă până ce ajunge la vederea duhovnicească și la neîncetata vedere a lui Dumnezeu. Putem spune că această predanie există și lucrează adesea ca un fel de substrat și temelie în mulți oameni.

Însă tradiția apuseană ne-a afectat în mare parte viața. Perioada iluminismului apusean a înlocuit curățirea cu viața morală, iar luminarea minții, care se dobândește prin rugăciunea minții,a inlocuit-o cu un catehism intelectual. Astfel că la lecțiile de catehizare se predă mai curând o apologetică apuseană și, în general, catehismul apusean. Trăim astăzi o largă secularizare.

Și cred cu tărie că secularizarea nu este abstractă. Nu este doar o alungare a lui Dumnezeu în ceruri, cum învață mulți astăzi, ci este pierderea tratamentului tămăduitor al Bisericii, pierderea celor trei trepte ale vieții duhovnicești: curățirea, luminarea minții și îndumne-zeirea omului. Chiar când vorbim despre ele, o facem în chip superficial. Ne gândim doar că trebuie să devenim „oameni cumsecade”. Iar când se vorbește de îndumnezeire, socotim, probabil, că este vorba de o părtășie și o unire cu Hristos,dar într-un mod abstract.

Insă nimeni nu poate ajunge la părtășia cu Hristos fără o viață de nevoință, care este curățire, luminare și îndumnezeire. Așa cum am pomenit mai înainte, vederea lui Dumnezeu este Rai pentru cel curățit și iad pentru cel necurat. Întocmai cum spune și Sfântul Grigorie Teologul: „O, Treime sfântă și închinată și îndelung-răbdătoare!… O, Treime, care tuturor cunoscută te vei face, unora prin luminare, altora prin osândire”. Hristos este căderea și ridicarea multora.

– Cum se explică faptul că meșteșugul nevoinței poate fi descoperit ca temelie a vieții poporului nostru ? .

Monahismul ortodox- manifestare a Predaniei Ortodoxe-

Trebuie să mărturisim că  aceasta se datorează marii puteri a tradiției noastre, care este vie, și înrâuririi deosebit de binefăcătoare a monahismului ortodox.

Știm că monahismul s-a dezvoltat după încetarea prigoanelor. Ar părea mai logic să se fi dezvoltat în timpul prigoanelor, când creștinii ar fi încercat să-și afle adăpost în munți. Dar, dimpotrivă, când creștinătatea și-a dobândit libertatea, a apărut secularizarea. Atunci, cei care doreau să ducă o viață autentică, după Evanghelie, au fugit din societate. Deci, potrivit învățăturii sfinților Bisericii noastre, putem spune că monahismul este rezultatul secularizării vieții bisericești și pierderii tratamentului tămăduitor al Bisericii. Din această pricină, primii monahi obișnuiau să-i întrebe pe mirenii care îi vizitau dacă Biserica mai există în lume. Nu se refereau la existența bisericilor sau a păstorilor Bisericii, ci la păstrarea tratamentului tămăduirii și, mai ales, a credinței întemeiate pe vederea dumnezeiască. Și astăzi se observă că mulți oameni se apropie de călugării cu viață sfântă, care practică tratamentul tămăduitor al Bisericii, spre a-i întreba despre lucruri legate de viața duhovnicească.

Oamenii de astăzi simt că trebuie să fie vindecați de patimi. Ei trăiesc în atmosfera înăbușitoare a patimilor și vor să fie izbăviți de ea. Sunt conștienți de faptul că o frecventare formala a Bisericii nu este de ajuns. Este nevoie și de meșteșugul potrivit. Tocmai de aceea, indirect, monahii sunt păstori ai poporului, chiar dacă nu o fac în chip vădit. Ei nu se substituie lucrării păstorilor, însă păstrează și folosesc tratamentul tămăduitor care s-a pierdut în viața bisericească contemporană. Sau, chiar dacă nu s-a pierdut, a fost cel puțin înlocuit cu un fel moral de viață. Însă sufletul omului, care tânjește după adevărata părtășie cu Dumnezeu, nu-și află odihna în sistemele antropocentrice și în metodele omenești de terapie. El caută ceva adevărat, autentic. Călugării sunt teologi ai Bisericii în înțelesul de care am vorbit aici. Ei îl cunosc pe Dumnezeu și îl pot călăuzi pe om fără rătăcire spre a-L întâlni pe Dumnezeu. În plus, ei deosebesc neziditul de zidire și astfel pot călăuzi în chip ortodox.

– Spuneați că fiecare mănăstire care funcționează în predania ortodoxă

este o obște apostolica organică. Vreți să spuneți că obștile apostolice trăiau monahicește ?

– Desigur, așa trăiau. Dacă citim întâia Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni, vedem limpede că în Corint existau toate categoriile de creștini. Erau prooroci, care erau teologii, căci proorocia se identifică cu teologia și teolgia cu proorocia. Existau oameni cu rugăciunea minții, adică aveau darul vorbirii în limbi, și erau și oameni care aveau darul deosebirii duhurilor. Apostolul Pavel, cum se vă dește în Epistola aceasta, avea atât darul rugăciunii minții, cât și darul teologiei. De aceea credem că, atunci când o parohie trăiește după predania ortodoxă, are între membrii ei oameni care aparțin tuturor treptelor desăvârșirii duhovnicești. Prin urmare, a face sătrăiascăo parohie nu trebuie să însemne doar activități sociale sau colecte de fonduri, ci, în primul rând, trebuie să se asigure tratamentul vindecător al Bisericii și să fie pus la îndemâna oricărei persoane care îl caută și are urgent nevoie de el.

– Este cu putință să găsim în lume o astfel de parohie, unde meșteșugul tămăduitor să fie aplicat?

– Aceasta este experiența și învățătura vieții bisericești; fără îndoială că ea este cu putință, atâta vreme cât se află oameni care înfățișează această învățătură.Viața creștinească este ținerea poruncilor  lui Hristos, care se referă la curățirea inimii, luminarea minții, pocăință și tânguire neîncetată .

Obiceiurile traditionale și legătura lor cu tămăduirea omului

-Există mulți oameni astăzi care urmăresc reînvierea obiceiurilor vechi, tradiționale. Cum vedeți acest lucru ?

– Nu pot să îl resping. Omul și-a dat seama că invazia duhului apusean a omorât simțirile și a distrus legăturile între persoane. De aceea încearcă să reînvie vechi feluri de trai, care sunt mai umane. Însă atât ethosul, cât și obiceiurile poporului nostru, ca și feluritele obiecte pe care le folosea, nu erau străine de metoda Bisericii, prin care omul este condus la îndumnezeire. Desigur, spun asta cu unele rezerve fiindcă multe obiceiuri sunt produsul și rămășița idolatriei, ca și a superstițiilor poporului. Căci, din nefericire, în trecut ca și astăzi, precumpăneau o mulțime de superstiții. Noi simțim Biserica și pe Dumnezeu ca pe Cineva care ne ajută ca treburile să ne meargă bine. Deci facem sfeștanie ca să avem o recoltă bună. Și, într-adevăr, nu respingem aceste lucruri. Însă când sunt desprinse de întreaga metodă a Bisericii, de treptele desăvârșirii duhovnicești – curățire, luminare și îndumnezeire – ele sunt forme moarte, incapabile să-l ajute pe om. Ele dau o stare de automulțumire  și multe iluzii legate de vindecare.

Oamenii cred că astfel vor afla o viață mai frumoasă și sunt frustrați când nu se întâmplă așa. Eu cred că, dimpotrivă, omul care tăiește predania isihastă a Bisericii – care, repet, se concentrează asupra curățirii, luminării și îndumnezeirii – poate trăi predania ortodoxă chiar într-un apartament de bloc, chiar în orașele contemporane cu cele mai nefavorabile condiții exterioare. Mulți dintre noii mucenici au fost slujitorii căpeteniilor turcești, în afară, ei slujeau Imperiul Otoman, care lupta împotriva creștinătății. Chiar și așa, ei au păstrat pre-dania și au ajuns la vederea lui Dumnezeu, la mucenicie și la îndumnezeire. Căci mulți dintre noii mucenici, după cum vedem în viețile lor, au avut vederea lui Dumnezeu înainte de mucenicie; și de aceea mucenicia lor a fost roadă contemplației.

(p.55-62).

Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă –  Mitropolit Hierotheos Vlachos -1993  Citiți cartea

Preluat de pe: crezortodox.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.