Categories
Catehism

Despre îngerii cei c?zu?i [5]

Pentru a explica într-o oarecare m?sur?, modul în care dracii, aceste creaturi ra?ionale ?i nev?zute, pot p?trunde în m?dularele trupului nostru ?i î?i pun în lucrare influen?a lor specific?, ?i cum atac? ?i influen?eaz? sufletul, ne vom folosi de efecte asem?n?toare provocate de un gaz oarecare. S? lu?m, de exemplu, asfixierea cu oxid de carbon. Aceasta este provocat? de acest greu gaz carbonic atunci când, într-un mod nev?zut cu ochii trupului, îl respir?m ?i ne atinge creierul. La fel alcoolul: cînd bem vin, alcoolul urc?, traversând trupul, de la stomac la cap ?i afecteaz?, într-un chip ce nou? ne scap?, creierul ?i gândul nostru. Alcoolul trece deci, far? s? ne d?m seama, de la stomac în sânge provocând o înfierbântare sau, ceea ce este acela?i lucru, supune sângele la o unire fizic? cu c?ldura, substan?? cvasimaterial? ?i volatil?, supunând trupul ?i sufletul influen?ei lui. Substan?ele gazoase au proprietatea de a p?trunde în materiile dure ?i în alte gaze, ?i s? le traverseze. Astfel razele soarelui traverseaz? aerul, ?i toate gazele cunoscute pe p?mânt, traverseaz? apa, traverseaz? sticla. Energia caloric? p?trunde u?or prin fier, ?i prin toate materialele, provocând în ele o schimbare; trece prin gaze ?i prin lumin?. Aerul trece prin copaci, dar nu prin sticl?. Vaporii de ap?, ?i de diverse substan?e, str?bat aerul.

Sfântul Macarie cel Mare zice: “De atunci de când, ca urmare a înc?lc?rii de c?tre primul om a poruncii lui Dumnezeu, r?ul a intrat în om, diavolul are liber? trecere pentru a vorbi cu sufletul lui, a?a cum un om vorbe?te cu alt om, ?i pentru a l?sa în inima sa tot ce-i v?t?m?tor.

Diavolul vorbe?te cu omul f?r? de glas, dar se folose?te de “cuvinte”; gândurile sunt ca ni?te “cuvinte” care nu sunt purtate de glas, nici îmbr?cate în sunete prin care omul le poate transmite. Tot în Omilia a II-a, Sfântul Macarie cel Mare zice: “Diavolul lucreaz? cu atâta viclenie încât ni se pare c? tot r?ul se na?te în sufletul nostru de la sine, ?i nu sub influen?a spiritului str?in care, împlinindu-l totalmente, se str?duie?te s? r?mân? ascuns”.

Semnele concrete c? spiritul c?zut s-a apropiat de noi ?i ac?ioneaz? asupra noastr? sunt:

  • rapida apari?ie în noi a gândurilor ?i închipuirilor, a sim??mintelor ?i senza?iilor de?arte ?i p?c?toase
  • îngreuierea trupului ?i intensificarea nevoilor animalice
  • împietrirea inimii
  • arogan?a
  • gândurile de slav? de?art?
  • respingerea poc?in?ei
  • uitarea de moarte
  • plictiseala
  • deosebita preocupare de grijile p?mânte?ti.

Apropierea de noi a spiritului c?zut este întotdeauna înso?it? de o senza?ie de nelini?te, de confuzie ?i de neorânduial?.

Gândurile care vin de la diavoli, spune Varsanufie cel Mare, sunt mai întâi pline de tulburare ?i de triste?e ?i travestindu-se atrag cu dib?cie sufletul s? le urmeze; vr?jma?ii se îmbrac? în piele de oaie, sugerându-ne gânduri care în aparen?? sunt drepte ?i adev?rate, dar în fond ei sunt lupi r?pitori (Matei 7,l5), în?elând inimile cele f?r? de r?utate (Romani l6,l8), prezentându-le lucrurile rele ?i v?t?m?toare ca fiind bune. To?i marii dasc?li ai monahismului trateaz? acest subiect într-o manier? asem?n?toare.

Impotriva c?lug?rilor care rezist? cu b?rb??ie în aceast? lupt? nev?zut?, la un moment dat spiritele c?zute intr? în lupt? deschis?. Lucrul acesta îns? are loc cu îng?duin?a lui Dumnezeu care face totul pentru binele nostru. Cum ele sunt creaturi spirituale, f?r? carne ?i oase (Luca 24,39), iau chipul diverselor s?lb?ticiuni fioroase, animalelor domestice, târâtoarelor ?i insectelor de tot felul, ?i se str?duiesc s?-l înfrico?eze pe c?lug?r, s?-l tulbure ?i s?-i inspire o p?rere foarte bun? despre sine însu?i. Ele se str?duiesc s?-l arunce în aceast? stare dezastroas?, ce s-ar putea numi n?lucire dr?ceasc?, ?i încearc? chiar s? deturneze în favoarea lor adora?ia ce I se cuvine numai lui Dumnezeu. O smerit? încredin?are voii lui Dumnezeu, dispozi?ia de a r?bda toate necazurile îng?duite de Dumnezeu, un refuz hot?rât de a ad?uga ceva credin?ei ?i de a da aten?ie cuvintelor, lucr?rilor ?i ar?t?rilor provocate de spiritele c?zute, fac s? e?ueze toate tentativele lor. Dimpotriv?, când li se d? aten?ie ?i când te încrezi în diavoli, consecin?ele sunt neb?nuite. O asemenea aten?ie ?i încredere provoac? întotdeauna foarte mari necazuri c?lug?rului, ?i uneori îl duc la pierzare.

Când un c?lug?r lupt? corect împotriva spiritelor, este foarte câ?tigat suflete?te ?i face progrese remarcabile. Sfântul Macarie cel Mare zice: “Pentru cei ce sunt prunci din punct de vedere duhovnicesc, st?pânitorul lumii acesteia este un b?? ce-i pedepse?te ?i un bici care-i r?ne?te. Dar, cum am spus înainte, încerc?rile ?i ispitele le aduc o cinste ?i o slav? deosebit?. C?ci ajung la des?vâr?ire dup? ce au trecut prin mari ?i grele suferin?e… Fiind robul ?i creatura lui Dumnezeu, diavolul nu te poate ispiti cât ar dori, nici chinui cât ar vrea, ci doar atât cât îi îng?duie Dumnezeu C?ci Dumnezeu ?tie tot ceea ce ne prive?te pe fiecare dintre noi ?i care ne sunt puterile, îng?duind s? fim ispiti?i propor?ional cu acestea”.

Cel ce are o credin?? vie în Dumnezeu, ?i i se încredin?eaz? Lui renun?ând la sine însu?i, nu se tulbur? în focul tuturor încerc?rilor provocate de spiritele r?ului, ?i nu vede în acestea decât instrumente oarbe ale providen?ei divine: când vin s?-l ispiteasc?, se încredin?eaz? voii lui Dumnezeu, neacordându-le nici cea mai mic? aten?ie. încredin?area în voia lui Dumnezeu este un ad?post lini?tit ?i cu tihn? oricare ar fi încerc?rile ?i suferin?ele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.