Categories
Omilii

Sf Ioan Gura de Aur – Omilia IV la Matei

“Așadar toate generațiile de la Avraam până la David patrusprezece; și de la David până la mutarea în Babilon, generații patrusprezece; și de la mutarea în Babilon până la Hristos, generații patrusprezece.”

Idei principale:

1. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei arată că iudeii nu s-au făcut mai buni chiar dacă li s-a schimbat forma de guvernământ, fiind la fel de păcătoși și sub aristocrați, oligarhi, conducători de popoare, preoți sau împărați.

2.  În Vechiul Testament, minunile erau pentru barbari și pentru cei slabi în credință, ca să se arate puterea lui Dumnezeu. În zilele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost minuni în timpul domniei lui Ioan Apostatul (cel ce s-a lepădat de credință): când iudeii au încercat să reconstruiască templul din Ierusalim  a ieșit foc din temeliile templului, când Iulian a poruncit să fie luate sfintele vase, vistiernicul său a murit mâncat de viermi, iar unchiul său a crăpat de la mijloc și, cea mai mare minune, secau izvoarele în locurile în care Iulian vroia să aducă jertfă idolilor și foamete izbucnea în locurile în care intra împăratul.

3.  Dumnezeu își arată puterea Sa când poporul Său este chinuit și împilat de tirania dușmanilor.

4. Matei delimitează prima grupă de strămoși ai Mântuitorului de la Avraam la David, a doua de la David la strămutarea în Babilon și a treia de la strămutarea în Babilon până la Hristos.  Stăruie asupra lui Avraam și David pentru că lor le-au fost făcută făgăduințele că vor avea un urmaș la care se vor închina toate neamurile.  Insistă și asupra strămutării în Babilon, deoarece robia babilonică încă era vie în amintirea iudeilor. Mai mult, numele menționate în genealogie cuprind în ele gânduri foarte adânci și ajută la înțelegerea Noului Testament. Dreptul Iosif este trecut cu mențiunea “bărbatul Mariei” arătând că din pricina Fecioarei este trecut în genealogie.

Categories
Audio Omilii

Sf Ioan Gura de Aur – Omilia III la Matei

“Cartea nasterii lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”

Idei principale:

1. Sfinții părinți spun că Evanghelia face genealogia lui Iosif, ca să nu arate iudeilor, înainte de naștere, că Hristos se va naște din fecioară, așa cum Dumnezeu dintru început a umbrit multe fapte ale mântuirii noastre, numindu-Se pe Sine Fiul Omului.

Motivul: lipsa de credință a iudeilor, care puneau la îndoială, scandalizându-se, și minunile pe care Iisus le făcea în fața lor. Dacă dreptul Iosif a avut nevoie de multe mărturii ca să creadă această minune (îngerul care i-a vorbit, vedenia în vis, mărturiile profeților) cu atât mai greu de crezut era aceasta pentru iudeii de rând. Singura profeție mai aproape de înțelegerea lor era că Iisus este Urmaș al lui David și ca să țină cont de asta, trebuiau să-L creadă Fiul lui Iosif, la rândul său urmaș al lui David (neținând seama de faptul că și Fecioara Maria se trăgea din neamul lui David, că altfel Iosif n-ar fi avut voie să O ia de soție).

2. În genealogia lui Iisus sunt pomeniți și oameni păcătoși, ca pildă, caci El nu S-a rusinat de niciuna din slabiciunile noastre; pentru cineva mare este slava atunci când poate să se umilească mult. Hristos n-a venit să fugă de ocări, ci să le nimicească. Nici noi nu trebuie să ne rușinăm de păcatele strămoșilor, sau să ne lăudăm cu faptele lor, ci să căutăm virtutea.

Dacă pe un stricat, întors pe calea cea dreaptă, nu poate să-l facă de râs viața lui de mai înainte, cu atât mai mult nu se va rușina un om virtuos de strămoșii lui.

3. Isav, fratele lui Iacob, nu este pomenit în genealogie deoarece din el s-au născut saracinii, ismailiții și arabii, care n-au nicio legătură cu neamul israeliților, iar Evanghelia lui Matei a fost scrisă către ei.

4. De ai fi sclav sau liber, aceasta nu te avantajează, nici te micșorează; Biserica îți cere un singur lucru: ce gând ai și cum ți-e sufletul.

5. Printre strămoși sunt pomeniți și gemenii Tamarei: Zara și Fares. La naștere, Zara a scos primul mâna, dar și-a retras-o și primul a ieșit Fares (nume care înseamnă despărțitură). Taina acestui fapt neobișnuit este: acești copii preînchipuiesc două popoare iar viețuirea celui de-al doilea popor a strălucit înainte de nașterea primului.

(Zara reprezintă  poporul care are viețuirea bisericească. Aceasta s-a arătat în vremea lui Avraam,  între timp s-a retras și a venit poporul iudaic cu viețuirea după lege, reprezentat de Fares, care rupe viețuirea cea liberă).

6. Precum strămoșii lui Iisus s-au căsătorit cu femei desfrânate, așa Dumnezeu S-a unit cu firea omenească. Lucrul acesta, spun profeții, s-a petrecut și cu sinagoga, care a rămas nerecunoscătoare față de Dumnezeu, Care locuia în ea, pe când Biserica a rămas lipită de Mirele ei. Precum în Vechiul Testament, Booz s-a căsătorit cu Rut cea săracă și de alt neam,  făcând-o mamă de împărați, așa și Hristos s-a unit cu Biserica.

7. Vrei să arăți lumii o faptă bună? Atunci nu te lăuda. Nu socoti că ai săvârșit mare lucru atunci când ai făcut ce trebuia să faci. Nu strica prin îngâmfare și laudă ostenelile tale! Hristos știe toate faptele și nu le trece cu vederea.

8. Dumnezeu caută prilejuri să ne scape de gheenă.

9. Pentru smerenie, primești întreaga plată chiar dacă ai lucrat din ceasul al unsprezecelea. Mărturisește că te mântuiești prin harul lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să-ți spună că ti-e datornic nu numai pentru faptele tale bune, ci și pentru smerenia ta cea mare.

10. Este de trebuință să uităm faptele noastre bune. Cine spune că e plin de fapte bune, le-a pierdut pe toate. Vistierie sigură a faptelor bune e uitarea faptelor bune. Ele se aseamănă cu lucrurile scumpe, care trebuie ascunse de năvălirea tâlharilor.

11. Nu mulțumești lui Dumnezeu ocărând pe alții, lăudându-te, sau ridicându-te împotriva celor ce păcătuiesc. Exemplu de cuvinte de mulțumire: cântarea celor trei tineri: “Greșit-am, nelegiuit-am! Drept ești, Doamne, întru toate câte ne-ai făcut nouă! Că pe toate le-ai adus cu dreaptă judecată.”

12. Să ne ferim să vorbim de noi înșine. Aceasta atrage și ura oamenilor, și disprețul lui Dumnezeu.  Cu cât facem fapte bune mai mari, cu atât vorbim mai puțin de noi. Exemplu: proorocul David.

Pt. download audio – click drept>save as…

Categories
Carti Omilii

Omilia II

Cartea nasterii lui Iisus, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”

Audio (pt download – click drept>save as…):

Rezumat:

  • Noi am primit de la Însuși Fiul lui Dumnezeu legea desăvârșită, mult mai înaltă decât ce primiseră iudeii prin Moise. Așa cum ei s-au curățit atunci trupește, noi trebuie să ne curățim sufletul. Sfânta Scriptură deschide porțile Împărăției Cerurilor, pridvorul este « Cartea nașterii lui Iisus, Fiul lui David, Fiul lui Avraam ».
  • Lucru mare și mai presus de mintea omenească este nașterea lui Dumnezeu,
Categories
Audio Carti Catehism Omilii

Sf. Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei (I)

I

  1. Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Scripturile au fost scrise ca să dobândim iarăși harul acesta, pe care l-am îndepărtat. (Și ca să avem la dispoziție toate mijloacele pentru a-l dobândi, ca să nu spunem din lene că n-am avut cum).
  2. Legea lui Dumnezeu se primește „nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii”.

Vechiul Testament

Noul Testament

1. S-a dat în pustie, în Muntele Sinai, după pieirea egiptenilor în Marea Roșie; când tuna și fulgera și când Moise a intrat în ceață.2. Iudeii de pe timpul lui Moisi erau mai puțin pricepuți și mai greu de stăpânit, aveau nevoie de închipuiri trupești: pustia, muntele, fumul, sunetul de trâmbiță ș.a.

3. Dumnezeu S-a pogorât după ce Moise s-a suit în munte.

 

4. Moise a coborât din munte cu table de piatră.

1. S-a dat în casă, când s-a început ziua, când toți apostolii stăteau la un loc. Și toate s-au făcut în liniște și potolit.

2. Apostolii erau mai pătrunzători la minte și ascultători, căci depășiseră cele trupești. Zgomotul și limbile de foc s-au arătat pentru iudeii din preajma casei.

3. Duhul Sfânt (Dumnezeu) se pogoară după ce firea noastră s-a urcat la cer, la tronul cel împărătesc.

4. Apostolii au ieșit purtând în sufletul lor Duhul cel Sfânt.

3. Tocmai faptul că sfinții apostoli erau oameni simpli, iar Sf. Apostol Matei fusese vameș (colector de taxe pentru stăpânirea romană a vremii) arată harul Duhului și virtutea lor.

II