Categories
Catehism

Despre Sobornicitatea Bisericii lui Hristos in învatatura Sfântului Maxim Mărtutisitorul

A trece sub tăcere cuvântul(Adevărului) este totuna cu a te lepăda de Hristos
fiindcă Duhul Sfânt grăiește prin gura prorocului:
nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă.” (Ps.18:3)

 

Hristos a numit Sobornicească (Catholicească) Biserica Sa deoarece ea păstrează Adevărul și Mărturisirea de Credință. (Καθολική Εκκλησία /katholiki ekklisia[2] = Biserica Sobornicească)

 

Biserica Sobornicească (Catholică) este cea care mărturisește Credința Ortodoxă și unitatea sa ține de mărturisirea Unicei și adevăratei Credințe. (pag.172)

 

Sfântul Maxim afirmă că Duhlul Sfânt este absent din acea biserică care nu mai mărturisește Credința Ortodoxă, ceea ce face zadarnică orice comuniune cu ea. Comuniunea cu o biserică presupune unitatea credinței, mărturisirea unei credințe neortodoxe de către această biserică exclude orice comuniune cu ea. (pag.181)

 

Autoritatea bisericească se întemeiază pe Mărturisirea Credinței Ortodoxe … Pe de altă parte, orice pomenire în diptice a unui patriarh eretic înseamnă autoexcluderea din Biserica Sobornicească (Catholică) și din comuniunea cu ea. (pag.183-184)

 

Biserica Universală (Catholicească) este mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în El, Dumnezeul a toate. Dacă Roma mărturisește cu toate celelalte biserici o credință eterodoxă (eretică), atunci înseamnă că nici o biserică din Pentarhie (cele cinci Patriarhii) nu poate pretinde să aparțină Bisericii Sobornicești și Apostolești și să se identifice cu ea, să fie cu adevărat Biserică. Biserica pământească nu mai este prezentă prin urmare decât în conștiința credincioșilor care mărturisesc încă Dreapta Credință. (pag.188)

 

Bisericile care Mărturisesc Credința Ortodoxă aparțin, sau mai precis sunt Biserica Sobornicească (Catholicească), iar cele care nu o mărturisesc sunt în afara acesteia. Biserica Sobornicească (Catholicească) se găsește acolo unde este mărturisită Credința Ortodoxă și fiecare Patriarh sau Episcop care este în fruntea unei biserici trebuie să fie garantul acestei credințe. (pag.196)

 

Ceea ce determină unirea și comuniunea cu Biserica Sobornicească (Catholicească) este Mărturisirea Credinței Ortodoxe, iar ceea ce cauzează și menține ruptura de această comuniune este mărturisirea unei credințe eterodoxe (eretice). (pag. 198)

 

Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El și cu cei care Îl mărturisesc în mod ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturisește pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiția, se plasează în afara Lui. Acela care nu primește pe Apostoli, pe Prooroci și pe Învățători, ci nesocotește expresiile și glasurile lor, acela disprețuiește pe Hristos Însuși. (pag. 200)

 

Dreapta Credință ca și criteriu al apartenenței la Biserică nu este definită de o biserică oarecare, de  clerul său,  de Patriarhul și de credincioșii ei, ci de întreaga Tradiție a Bisericii Universale. Criteriul Credinței Ortodoxe este acordul cu Tradiția, așa cum este ea exprimată de învățăturile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor, Sinoadelor și ale Sfinților Părinți. Dar, chiar și Sinoadele trebuiesc primite și aprobate în relație cu Credința Ortodoxă, așa cum este ea definită în Tradiție în toate componentele ei. (pag. 201)

 

Mărturisirea adevăratei credințe condiționează apartenența la Biserică, împărtășirea, primirea Sfântului Duh, unirea cu Hristos și apartenența la Trupul Său. Ea ne privește, deci, pe toți în mod vital. Iar mântuirea noastră depinde de aceasta. De aceea, apărarea Dreptei Credințe nu reprezintă pentru Sfîntul Maxim doar o discuție de dogmatică abstractă, ci o problemă de viață și de moarte. (pag. 203)

 

Biserica Sobornicească (Catholicească) este Biserica zidită de Dumnezeu. Biserica Sobornicească (Catholicească) este Mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în El. (pag. 204) Cei care mărturisesc doctrine eretice se opun Bisericii Sobornicești și lucrează pentru nimicirea ei. (pag. 206)

 

Termenul de Biserică Sobornicească (katholiki ekklisia) nu este folosit în sens cantitativ, pentru a desemna expansiunea geografică a Bisericii, ci mai curând intergitatea Credinței sau a dogmei, fidelitatea Bisericii față de întreaga Tradiție primară. Katholikos (καθολικός) nu înseamnă universal (Οικουμενικός/ Oikoumenikós), catholic însemnând mai degrabă „orotodox” decât „universal”. Catholicitatea este de fapt distinctă de universalitate, care este totuși inclusă, într-un oarecare sens.

 

Dacă Biserica Sobornicească (Catholicească) este Universală, universalitatea ei nu este o universalitate geografică, nici jurisdicțională sau de autoritate, ci o universalitate care înglobează, în timp și spațiu, ansamblul adevărurilor care totdeauna și pretutindeni constituie Credința Ortodoxă…, și, de asemenea, pe toți cei care oriunde și oricând continuă să mărturisească această Credință. Numai prin această Mărturisire comună a aceleiași Credințe în aceeași Treime și același Hristos, Bisericile Locale și credincioșii lor sunt uniți în aceeași Biserică Sobornicească (Catholicească). Doar prin această Mărturisire care unește creștinii de peste tot din lumea întreagă și de peste timp, Biserica Sobornicească adună „tot pământul de sub cer…” și a arătat că unul este sufletul și una limba tuturor de la o margine a pământului la alta prin Duhul Sfânt, în unitatea de cuget și de grai a Credinței. (pag 207-209)

 

La un moment istoric dat, când erezia s-a răspândit în toate bisericile, Biserica Sobornicească s-a redus la un mic număr de credincioși, chiar putem spune, la unul singur… Fiecare parte, chiar și cea mai mică a Bisericii, fie și un singur credicios, poate fi numit Biserică Sobornicească. Celor care voiau să-l silească pe Sfântul Maxim să se împărtășească cu monoteliții, le răspunde: “chiar dacă întregul univers (Oikoumeni) s-ar împărtăși cu voi, eu unul nu mă voi împărtăși”. El opune catholicitatea sa unei ecumenicități eretice. (pag. 209)

 

Mărturisind și apărând Credința Ortodoxă, Sfîntul Maxim are conștiința faptului că apără și mărturisește ”Dogma comună Bisericii Sobornicești (Catholicești)”, adică credința pe care Apostolii, Părinții, Sinoadele, Clerul și credincioșii au mărturisit-o mereu și pretutindeni. Cel care mărturisește Credința Ortodoxă se integrează sau se reintegrează în Biserica Sobornicească (Catholicească) și în comuniunea sa. Cel care propovăduiește o doctrină care nu este conformă cu  Dreapta Credință se exclude singur din  Biserica Sobornicească și chiar trebuie exclus din aceasta. (pag. 209-210)

 

Acest principiu este valabil pentru persoane  dar și pentru biserici. Ele aparțin Bisericii Sobornicești sau, mai curând se identifică cu aceasta în măsura în care mărturisesc Dreapta Credință și sunt excluse din ea (din Biserică) – chiar dacă ele continuă   din punct de vedere instituțional să fie biserici și să poarte numele de biserică – dacă mărturisesc dogme străine Credinței Ortodoxe, așa cum a fost ea definită de Apostoli, Părinți și Sinoade. (pag. 210)

 

Dacă „porțile iadului nu vor putea birui Biserica”  întemeiată  de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” și definitiv cu Biserica. (pag. 211)

 

Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie și deci s-au aflat în afara Bisericii Sobornicești (Catholicești). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, și Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câțiva credincioși care nu încetau a mărturisi Credința Ortodoxă. (pag. 211)

(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit și Apus Ed. DOXOLOGIA, Iași 2010)

 

***

Mărturisirea Dreptei Credințe condiționează apartenența sau neapartenența la Biserică, excluderea din Biserică sau reprimirea în Biserică, și, deci, comuniunea sau lipsa de comuniune cu ea. Acest principiu este valabil pentru persoane în raportul lor cu Biserica, dar și pentru Bisericile Locale în raport cu Biserica Sobornicească (Catholicească). (pag. 262)

 

Comuniunea care se realizează în împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos presupune încă și mai mult adevărata credință. Dacă nu se mărturisește Dreapta Credință, se răstoarnă și se desființează marea, luminoasa, prealuminata și slăvita Taină a Ortodoxiei creștinilor. Invocarea Sfântului Duh în epicleza Sfintei Liturghii rămâne fără de răspuns și,  prin urmare, Darurile ce se pun înainte nu mai sunt sfințite.  Așadar, nu se mai realizează o comuniune  adevărată. (pag. 263)

 

(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. O introducere, Ed. DOXOLOGIA, Iași 2013)

 

***

„Mă jur înaintea Sfintei și Deoființă și Închinatei Treimi, fără nici un vicleșug, să nu cuget și să nu primesc nimic în afară de ceea ce învață Sfânta Biserică Sobornicească și să nu mă împărtășesc cu cel ce crede altfel, adică care nu mărturisește Dreapta Credință.” (pag. 63)

 

(Sursa: Sfîntul Ioan Damaschin – „Cuvânt despre Dreapta Credință” Ed. Doxologia,  Iași 2015)

***

 

Omul se sfințește prin mărturisirea corectă a Credinței. Cel care are Credința nefalsificată în Hristos, acela are în el în întregime toate harismele dumnezeiești.    Fără Credința nefalsificată nu poate nimeni să mărturisească Credința și să sufere martiriu, nu are harisme și nu se poate mântui. (Mitropolitul Hierotheos Vlachos) 

 

Unitatea Bisericii stă în păzirea întreagă și nevătămată a învățăturilor Dreptei Credințe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți…și, deci, dezbinați de Biserică, schismatici sunt toți cei care cugetă osebit de Sfinții Bisericii.

 

Unde nu există „Adevărul și moștenirea Mărturisirii de Credință”, nu există nici un fel de Biserică Sobornicească (Catholicească) – și, implicit, nici Preoție, nici Botez, nici Taine. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

 

1

 


[1] Din procesul Sfântului Maxim Mărturisitorul

[2] Μία Αγία Καθολική και Αποστολική Εκκλησία

   Mía Agía Katholikí kai Apostolikí Ekklisía

   Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică

 

 

Categories
Din toata lumea Ortodoxia

Cum se pogoară Sfânta Lumină

Patriarhul Irineu I a fost hirotonit diacon în Ierusalim în anul 1969 și a deținut vrednicia patriarhală în perioada 2001-2005. Într-o discuție pe care am avut-o în iunie 2009, a descris foarte limpede cele pe care le-a trăit pe durata ce­remoniei în perioada în care a fost patriarh. Cea mai importantă parte a dialogului pe care l-am avut este următorul:

– Preafericite, minunea se săvârșește după ce mai întâi terminați de citit rugăciunea specială sau în timpul ei?

– Uneori și în timpul ei.

– Ce se întâmplă în acea clipă?

– Dintr-odată, tot Mormântul se umple de Sfânta Lumină. Este o Lumină albastru-deschis. Te cutremuri. Ieși din sine. Este o flacără mare albastru-deschis care zboară. De la această flacără se umple tot Mor­mântul... Nu este ușor să se exprime cineva.

– Cum se aprind mănunchiurile de lumânări ce le țineți în mâini?

– În clipa în care înalț cele patru mănunchiuri cu 33 de lumânări fiecare, ele se aprind îndată de la flacăra albastru-deschis care zboară și se răspândește prin văzduh. După puțin timp, flacăra ia culoarea galbenă a flăcării obișnu­ite.

– Este adevărat că în acele clipe Sfânta Lumină nu arde?

– Desigur. Sfânta Lumină nu arde deloc în acele prime clipe. De fiecare dată când am participat la ceremonie, ca patriarh, nu a ars niciun fir de păr din barba mea. Din păcate, există unii care iau în râs minunea. Printre ei sunt și purtători de rasă. Așa cum au existat cândva iconomahii, tot astfel și astăzi există aghiofotomahii (luptători impotriva Sfintei Lumini). Dumnezeu să-i învrednicească să se pocăiască și să înceteze să mai hulească. Sfânta Lumină nu este în mod simplu o mi­nune. Este minunea minunilor.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 266

Preluat de pe: www.doxologia.ro