Category: Pilde

Aproape orice întâlnire cu un copil crescut după ultima moda se transformă, invariabil, într-un prilej de reflecții deprimante. Nu este nevoie de o interacțiune prea complexă, este suficient să privești de la o distanță sanitară obiceiurile și manierele. Magazinul sau restaurantul sunt locurile ideale pentru a observa schimbarea de generații, dar cine vrea să facă un studiu mai aprofundat poate lua în calcul vizitele la domiciliu sau parcurile.

Primul lucru pe care îl observi este mulțimea de jucării din jurul copilului. Zeci, dacă nu chiar sute de obiecte colorate cât mai strident îi populează universul idilic. Nu se joacă, bineînțeles, cu toate, dar este bine să le aibă în preajmă și este bine ca nu cumva să se plictisească. Iar în cazul în care dă semne de agitație, să se poată interveni rapid cu încă o jucărie din impresionantul arsenal de distracții.

Din acest motiv (și din rațiuni de comoditate plus supraveghere) funcționează și televizorul la parametri maximi. Se preferă desenele animate cât mai tembele cu putință, iar copilul rămâne hipnotizat cu orele în fața ecranului. România ocupă locul fruntaș în întrecerea globală de îndobitocire a celor mici: aproximativ trei ore pe zi stă la televizor fiecare copil. Spre comparație, pe timpuri, grație avantajelor oferite de programul scurt al televiziunii naționale, iroseam mai puțin de o oră pe săptămână. Alte vremuri, altă lume. Acum, dacă luăm în calcul și timpul pierdut pe tabletă, telefon sau calculator, ajungem, fără îndoială, la încă vreo câteva ore bune de retardare progresivă. Dar, în mentalitatea curentă, e bine să fie conectat, să învețe că lumea se schimbă și să țină pasul cu schimbarea, ca nu cumva să rămână în urmă și să râdă ceilalți copii de el (despre influența dezastruoasă a televizorului și internetului vorbește admirabil profesul Virgiliu Gheorghe).

Tot jucăriile au constituit prilejul unei crize teribile Crăciunul trecut. Păpușa Elsa a dispărut din magazine spre disperarea părinților, terifiați de gândul că nu vor putea să le ofere odraslelor singurul lucru care contează în această lume. Din câte am priceput,

Stareul se afla in curtea colibei lui, atunci cand l-a vizitat un fiu duhovnicesc de-al sau si spunea mereu cu toata inima” Slava Tie Dumnezeule!” La un moment dat Stareul i-a povestit o intamplare dandu-I ascultare sa nu spuna nimanui ceea ce va auzi. Atunci Staretul i-a povestit urmatoarele:

In orasul Constantinopol era o biata mama tanara, al carei barbat a mers la razboi si a murit acolo. A ramas vaduva cu un copilas in brate si fiind crestina buna a hotarat sa nu se mai casatoreasca, ci sa-si creasca copilul in frica lui Dumnezeu ducandu-l la Biserica, invatandu-l sa se roage, sa nu spuna minciuni si sa nu faca rele.

In cetatea Beirut traia un crestin intr-o casa aproape de scoala evreilor si avea o icoana pe care era zugravit chipul Domnului nostru Iisus Hristos, dupa firea omeneasca. Iar dupa o vreme crestinul si-a cumparat o alta casa si s-a dus din casa aceea luandu-si ale sale. Din iconomia lui Dumnezeu el a uitat sa ia icoana si a ramas in aceea casa in care s-a asezat un necredincios.

Doi copilași vorbeau în burta mamei unul cu celălalt:

– Tu crezi în viața de după naștere?
– Desigur! După naștere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
– Ce prostie! După naștere nu urmează nimic. Și, de altfel, cum ar putea să arate?