Viața de după

Doi copilași vorbeau în burta mamei unul cu celălalt:

– Tu crezi în viața de după naștere?
– Desigur! După naștere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
– Ce prostie! După naștere nu urmează nimic. Și, de altfel, cum ar putea să arate?
– Nu știu exact, dar sigur va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare și vom mânca cu propria gură…
– Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical! Însă ia să îți spun eu ceva: putem exclude viața de după naștere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
– Ba da, ba da, cu siguranță va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obișnuit noi aici.
– Păi de acolo nu s-a întors nimeni. O dată cu nașterea, viața se termină, pur și simplu. De altfel, viața nu este altceva decât o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund.
– Eu nu știu exact cum va fi dacă ne vom naște, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
– Pe mama? Tu crezi în mama? Și după tine, unde ar putea ea să fie?
– Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea și prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
– Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, nici un fel de mamă, așa că e evident că nu există!
– Dar, uneori, când suntem în liniște, o auzim cum cântă, simțim cum mângâie lumea din jurul nostru. Știi, eu cred că viața adevărată ne așteaptă abia de acum încolo!