Categories
Catehism

Despre Sobornicitatea Bisericii lui Hristos in învatatura Sfântului Maxim Mărtutisitorul

A trece sub tăcere cuvântul(Adevărului) este totuna cu a te lepăda de Hristos
fiindcă Duhul Sfânt grăiește prin gura prorocului:
nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă.” (Ps.18:3)

 

Hristos a numit Sobornicească (Catholicească) Biserica Sa deoarece ea păstrează Adevărul și Mărturisirea de Credință. (Καθολική Εκκλησία /katholiki ekklisia[2] = Biserica Sobornicească)

 

Biserica Sobornicească (Catholică) este cea care mărturisește Credința Ortodoxă și unitatea sa ține de mărturisirea Unicei și adevăratei Credințe. (pag.172)

 

Sfântul Maxim afirmă că Duhlul Sfânt este absent din acea biserică care nu mai mărturisește Credința Ortodoxă, ceea ce face zadarnică orice comuniune cu ea. Comuniunea cu o biserică presupune unitatea credinței, mărturisirea unei credințe neortodoxe de către această biserică exclude orice comuniune cu ea. (pag.181)

 

Autoritatea bisericească se întemeiază pe Mărturisirea Credinței Ortodoxe … Pe de altă parte, orice pomenire în diptice a unui patriarh eretic înseamnă autoexcluderea din Biserica Sobornicească (Catholică) și din comuniunea cu ea. (pag.183-184)

 

Biserica Universală (Catholicească) este mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în El, Dumnezeul a toate. Dacă Roma mărturisește cu toate celelalte biserici o credință eterodoxă (eretică), atunci înseamnă că nici o biserică din Pentarhie (cele cinci Patriarhii) nu poate pretinde să aparțină Bisericii Sobornicești și Apostolești și să se identifice cu ea, să fie cu adevărat Biserică. Biserica pământească nu mai este prezentă prin urmare decât în conștiința credincioșilor care mărturisesc încă Dreapta Credință. (pag.188)

 

Bisericile care Mărturisesc Credința Ortodoxă aparțin, sau mai precis sunt Biserica Sobornicească (Catholicească), iar cele care nu o mărturisesc sunt în afara acesteia. Biserica Sobornicească (Catholicească) se găsește acolo unde este mărturisită Credința Ortodoxă și fiecare Patriarh sau Episcop care este în fruntea unei biserici trebuie să fie garantul acestei credințe. (pag.196)

 

Ceea ce determină unirea și comuniunea cu Biserica Sobornicească (Catholicească) este Mărturisirea Credinței Ortodoxe, iar ceea ce cauzează și menține ruptura de această comuniune este mărturisirea unei credințe eterodoxe (eretice). (pag. 198)

 

Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El și cu cei care Îl mărturisesc în mod ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturisește pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiția, se plasează în afara Lui. Acela care nu primește pe Apostoli, pe Prooroci și pe Învățători, ci nesocotește expresiile și glasurile lor, acela disprețuiește pe Hristos Însuși. (pag. 200)

 

Dreapta Credință ca și criteriu al apartenenței la Biserică nu este definită de o biserică oarecare, de  clerul său,  de Patriarhul și de credincioșii ei, ci de întreaga Tradiție a Bisericii Universale. Criteriul Credinței Ortodoxe este acordul cu Tradiția, așa cum este ea exprimată de învățăturile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor, Sinoadelor și ale Sfinților Părinți. Dar, chiar și Sinoadele trebuiesc primite și aprobate în relație cu Credința Ortodoxă, așa cum este ea definită în Tradiție în toate componentele ei. (pag. 201)

 

Mărturisirea adevăratei credințe condiționează apartenența la Biserică, împărtășirea, primirea Sfântului Duh, unirea cu Hristos și apartenența la Trupul Său. Ea ne privește, deci, pe toți în mod vital. Iar mântuirea noastră depinde de aceasta. De aceea, apărarea Dreptei Credințe nu reprezintă pentru Sfîntul Maxim doar o discuție de dogmatică abstractă, ci o problemă de viață și de moarte. (pag. 203)

 

Biserica Sobornicească (Catholicească) este Biserica zidită de Dumnezeu. Biserica Sobornicească (Catholicească) este Mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în El. (pag. 204) Cei care mărturisesc doctrine eretice se opun Bisericii Sobornicești și lucrează pentru nimicirea ei. (pag. 206)

 

Termenul de Biserică Sobornicească (katholiki ekklisia) nu este folosit în sens cantitativ, pentru a desemna expansiunea geografică a Bisericii, ci mai curând intergitatea Credinței sau a dogmei, fidelitatea Bisericii față de întreaga Tradiție primară. Katholikos (καθολικός) nu înseamnă universal (Οικουμενικός/ Oikoumenikós), catholic însemnând mai degrabă „orotodox” decât „universal”. Catholicitatea este de fapt distinctă de universalitate, care este totuși inclusă, într-un oarecare sens.

 

Dacă Biserica Sobornicească (Catholicească) este Universală, universalitatea ei nu este o universalitate geografică, nici jurisdicțională sau de autoritate, ci o universalitate care înglobează, în timp și spațiu, ansamblul adevărurilor care totdeauna și pretutindeni constituie Credința Ortodoxă…, și, de asemenea, pe toți cei care oriunde și oricând continuă să mărturisească această Credință. Numai prin această Mărturisire comună a aceleiași Credințe în aceeași Treime și același Hristos, Bisericile Locale și credincioșii lor sunt uniți în aceeași Biserică Sobornicească (Catholicească). Doar prin această Mărturisire care unește creștinii de peste tot din lumea întreagă și de peste timp, Biserica Sobornicească adună „tot pământul de sub cer…” și a arătat că unul este sufletul și una limba tuturor de la o margine a pământului la alta prin Duhul Sfânt, în unitatea de cuget și de grai a Credinței. (pag 207-209)

 

La un moment istoric dat, când erezia s-a răspândit în toate bisericile, Biserica Sobornicească s-a redus la un mic număr de credincioși, chiar putem spune, la unul singur… Fiecare parte, chiar și cea mai mică a Bisericii, fie și un singur credicios, poate fi numit Biserică Sobornicească. Celor care voiau să-l silească pe Sfântul Maxim să se împărtășească cu monoteliții, le răspunde: “chiar dacă întregul univers (Oikoumeni) s-ar împărtăși cu voi, eu unul nu mă voi împărtăși”. El opune catholicitatea sa unei ecumenicități eretice. (pag. 209)

 

Mărturisind și apărând Credința Ortodoxă, Sfîntul Maxim are conștiința faptului că apără și mărturisește ”Dogma comună Bisericii Sobornicești (Catholicești)”, adică credința pe care Apostolii, Părinții, Sinoadele, Clerul și credincioșii au mărturisit-o mereu și pretutindeni. Cel care mărturisește Credința Ortodoxă se integrează sau se reintegrează în Biserica Sobornicească (Catholicească) și în comuniunea sa. Cel care propovăduiește o doctrină care nu este conformă cu  Dreapta Credință se exclude singur din  Biserica Sobornicească și chiar trebuie exclus din aceasta. (pag. 209-210)

 

Acest principiu este valabil pentru persoane  dar și pentru biserici. Ele aparțin Bisericii Sobornicești sau, mai curând se identifică cu aceasta în măsura în care mărturisesc Dreapta Credință și sunt excluse din ea (din Biserică) – chiar dacă ele continuă   din punct de vedere instituțional să fie biserici și să poarte numele de biserică – dacă mărturisesc dogme străine Credinței Ortodoxe, așa cum a fost ea definită de Apostoli, Părinți și Sinoade. (pag. 210)

 

Dacă „porțile iadului nu vor putea birui Biserica”  întemeiată  de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” și definitiv cu Biserica. (pag. 211)

 

Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie și deci s-au aflat în afara Bisericii Sobornicești (Catholicești). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, și Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câțiva credincioși care nu încetau a mărturisi Credința Ortodoxă. (pag. 211)

(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit și Apus Ed. DOXOLOGIA, Iași 2010)

 

***

Mărturisirea Dreptei Credințe condiționează apartenența sau neapartenența la Biserică, excluderea din Biserică sau reprimirea în Biserică, și, deci, comuniunea sau lipsa de comuniune cu ea. Acest principiu este valabil pentru persoane în raportul lor cu Biserica, dar și pentru Bisericile Locale în raport cu Biserica Sobornicească (Catholicească). (pag. 262)

 

Comuniunea care se realizează în împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos presupune încă și mai mult adevărata credință. Dacă nu se mărturisește Dreapta Credință, se răstoarnă și se desființează marea, luminoasa, prealuminata și slăvita Taină a Ortodoxiei creștinilor. Invocarea Sfântului Duh în epicleza Sfintei Liturghii rămâne fără de răspuns și,  prin urmare, Darurile ce se pun înainte nu mai sunt sfințite.  Așadar, nu se mai realizează o comuniune  adevărată. (pag. 263)

 

(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. O introducere, Ed. DOXOLOGIA, Iași 2013)

 

***

„Mă jur înaintea Sfintei și Deoființă și Închinatei Treimi, fără nici un vicleșug, să nu cuget și să nu primesc nimic în afară de ceea ce învață Sfânta Biserică Sobornicească și să nu mă împărtășesc cu cel ce crede altfel, adică care nu mărturisește Dreapta Credință.” (pag. 63)

 

(Sursa: Sfîntul Ioan Damaschin – „Cuvânt despre Dreapta Credință” Ed. Doxologia,  Iași 2015)

***

 

Omul se sfințește prin mărturisirea corectă a Credinței. Cel care are Credința nefalsificată în Hristos, acela are în el în întregime toate harismele dumnezeiești.    Fără Credința nefalsificată nu poate nimeni să mărturisească Credința și să sufere martiriu, nu are harisme și nu se poate mântui. (Mitropolitul Hierotheos Vlachos) 

 

Unitatea Bisericii stă în păzirea întreagă și nevătămată a învățăturilor Dreptei Credințe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți…și, deci, dezbinați de Biserică, schismatici sunt toți cei care cugetă osebit de Sfinții Bisericii.

 

Unde nu există „Adevărul și moștenirea Mărturisirii de Credință”, nu există nici un fel de Biserică Sobornicească (Catholicească) – și, implicit, nici Preoție, nici Botez, nici Taine. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

 

1

 


[1] Din procesul Sfântului Maxim Mărturisitorul

[2] Μία Αγία Καθολική και Αποστολική Εκκλησία

   Mía Agía Katholikí kai Apostolikí Ekklisía

   Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică

 

 

Categories
Catehism Citate Mari duhovnici

Biserica si cei din afara ei

Biserica se mai numeste si ogorul Domnului (I Cor., 3, 9), casa Domnului (Efes., 2, 19-22), mireasa lui Hristos (II Cor., 11, 2; Apoc., 21, 2, 9; 22, 17 s.a.), adunarea cuviosilor (Ps., 149, 1) sau a oamenilor drepti (Ps., 110, 1), adunarea celor intai nascuti (Evr., 12, 23), turma lui Hristos (Ioan, 10, 16), sfesnic de aur (Apoc., 1, 20; 2, 1), cetatea lui Dumnezeu (Ps., 86, 2; Apoc., 3, 12), cetatea Dumnezeului celui viu (Apoc., 21, 2; 22, 19), stalp si temelie a adevarului (I Tim., 3, 15), sfatul sfintilor (Ps., 88, 6), trupul lui Hristos (Efes., 1, 22-23; Col., 1, 24), zidire dumnezeiasca (I Cor., 3, 9), biserica Slavei (Efes., 5, 27), mireasa Mielului (Apoc., 19, 7; 21, 9), casa Dumnezeului lui Iacov (Is., 2, 2-3), casa lui Hristos (Evr., 3, 6), Ierusalimul cel Nou (Apoc., 3, 12; 21, 2), casa lui Dumnezeu (I Tim., 3, 15; Evr., 10, 21).

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/despre-credinta-ortodoxa/despre-biserica-79900.html

Cu cei de altă religie, dacă nu ne provoacă la discuții despre credința noastră cea dreaptă, trebuie să ne purtăm față de ei cu dragoste și milă și să-i ajutăm la nevoile lor, după pilda dată nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu samarineanul cel milostiv. Iar dacă voiesc a ne ataca credința noastră cea sfântă sau Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe, atunci „trebuie să o apărăm cu toată puterea până la

moarte”. Fiindcă se cade pe aproapele a-l iubi cu hotar, ca pe noi înșine; iar pe Dumnezeu, fără de margine. Nu cumva, socotind noi că iubim pe aproapele, să ne lăsăm călcați de cei străini de dreapta credință în Hristos,

Categories
Catehism

Ce-l face pe om ortodox

Ceea ce-l face pe om ortodox nu este stăruința sa față de latura exterioară a Predaniei, ci experierea aspectului ei lăuntric, adică metoda ascetică- curățirea, luminarea și îndumnezeirea. Această metodă, aceste trepte ale vieții duhovnicești sunt temelia dogmelor, temelia artei bisericești,dar și cauza care dă naștere obiceiurilor și datinilor poporului nostru, căci aceasta este teologia de care erau pătrunși străbunii noștri înainte de a fi fost occidentalizați. Din această pricină trebuie să avem râvnă pentru păstrarea aspectului lăuntric al Predaniei, metoda evlaviei ortodoxe prin care suntem vindecați,și atunci vom fi adevărați râvnitori ai obiceiurilor părintești. Căci, în afara  metodei de vindecare, chiar având  bunăvoință, suntem în primejdie de a ne face vrăjmașii și potrivnicii predaniei Ortodoxe.

– Care este invățătura proprie Sfîntului Grigorie Palama despre cunoașterea lui Dumnezeu?

– Dacă tot am deschis subiectul, nu îl putem închide brusc. Sfîntul Grigorie învață că vederea lui Dumnezeu nu are loc în afară, ci lăuntric. Omul ajunge la vederea Luminii celei necreate prin îndumnezeire, nu doar prin vedere din afară.

Omul vede lumina necreată prin simțirea mintală lăuntrică, ce a fost deja curățită. El o vede chiar și cu simțurile sale trupești, care însă au fost preschimbate, astfel încît să fie în stare a primi vederea dumnezeiască.

Deci omul îl vede pe Dumnezeu prin îndumnezeire. Fiecare prooroc ajunge la îndumnezeire,

Categories
Catehism

BIBLIA SECTARA

Biblia cea buna  este numai Biblia Bisericii Ortodoxe pe care scrie Biblia sau Sfanta Scriptura, tiparita sub indrumarea si purtarea de grija a Patriarhului, cu aprobarea Sfantului Sinod.

Bibliile sectare sunt pline de greseli si nu este scris pe ele de unde au venit. Bibliile sectare au copertile de vinilin si pun pe ele un camp cu iarba, oameni sau animale. Vai ce idolatrie! Pe cartea ta Iisuse nu ai loc, pe cartea lui Dumnezeu pui creaturi?

Biblia Ortodoxa cuprinde Vechiul Testament cu 53 de carti si Noul Testament cu 27 de carti. Sectarii au scos din Vechiul Testament 14 carti de la proorocul Maleahi pana la Evanghelia lui Matei: Tobit, Cartea Iuditei, Cartea lui Baruh, Epistola lui Eremia, Cantarea celor 3 tineri, Cartea a III-a a lui Ezdra, Cartea intelepciunii lui Solomon, Cartea intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, Istoria Suzanei, Istora omorarii balaurului Bel, Cartea I Macabei, Cartea II Macabei, Cartea III Macabei, Rugaciunea lui Manase, au scos in total 180 de pagini de la pag 917 la pag 1097. Au facut acest lucru desi Apocalipsa care este partea a Sfintei Scripturi spune clar:” De va scoate cineva din cuvintele cartii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfanta si de la cele scrise in cartea aceasta!”( Apoc.22,19), aceste cuvinte se refera la intraga Scrptura. Biblia sectara nu are psalmul 50 desi in orice Biblie de cand ar fi ea Paslmul 50 este” Milueste-ma Dumnezeule, dupa mare mila Ta…” iar la ei psalmul pocaintei este 51 si suna asa” Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta!” cu totul altul e sensul la noi si altul la ei.

Categories
Catehism

DESPRE VIATA DE APOI

 

 

DESPRE FRUMUSETILE RAIULUI

Ce este Raiul? Raiul este un loc de desfatare, unde vazandu-L pe Dumnezeu, asa cum este El, fata catre fata si iubindu-L in mod desavarsit, sufletul se bucura de o fericire vesnica.”Paradis” sau “Rai” inseamna un loc foarte placut, fie gradinea, fie un loc cu pomi, fie o padure. Gradina placuta, unde l-a pus Dumnezeu pe om, dupa ce l-a creat, a fost numita in mod deosebit PARADISUL TERESTRU sau Raiul pamantesc. Dar acel rai pamantesc a disparut transformadu-se intr-o vale a plangerii din cauza caderii protoparintilor nostril Adam si Eva. Dar de la venirea Mantuitorului, Noul Adam, Raiul s-a deschis din nou noua oamenilor, dar de data asta in ceruri unde vor merge cei vrednici cu sufletele lor, pana la Judecata de Apoi . Raiul sau Cerul este un loc de desfatari, adica un loc unde se afla multimea tuturor bunatatilor, fara de nici un amestec al raului, un loc de dorinte fara incetare si din cele mai vii, unde se gusta din plin cele mai dulci bucurii, un loc unde este alungat pentru totdeauna ceea ce ar putea cauza cea mai mica greutate, cel mai mic necaz, cea mai usoara neliniste, un loc in sfarsit unde se bucura de o fericire cat de mare” pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit”(I. Cor. 2,9) Insa ceea ce face face multimea bucuriei celor alesi in Rai este vederea lui Dumnezeu fata catre fata(ICor.13,12) Intariti in lumina slavei si in stare de a suporta stralucirile Fiintei divine ei contepla adorabila Treime. Ei o cunosc, precum sunt  si ei cunoscuti, se satura in viata vesnica cu aceasta cunoastere desavarsita a Tatalui si a Fiului si Sfantului Duh. Sfintii in cer il poseda pe Dumnezeu, precum sunt si ei ai lui. Aceasta posedare a lui Dumnezeu este insotita de bucuria cea mai perfecta, sunt fericiti de fericirea Lui si din torentul propriei sale voluptati ei sunt imbatati( Apoc. 19, 7-19). Fericirea sfintilor nu este la toti la fel, ci dupa osteneala fiecaruia:”Fiecare isi va lua rasplata dupa osteneala sa”( I Cor.3,8), “ In casa Tatalui meu sunt multe locasuri”(Ioan 14,2). Sfintii in cer sunt incoronati si fiecare are o cununa particulara primita de la Dumnezeu numita cununa de slava.  Sfintii in cer participa la natura divina intr-un chip real. Merg in Rai imediat aceia care-s morti in stare de har(spovedanie, impartasanie, fapte bune), au implinit dreptatea divina( Canonul) pentru pedepse temporale datorate pacatelor. Sunt pacate care se iarta si pacate care se acopera de mila lui Dumnezeu. Pacate care sunt cunoscute de om si care  au fost marturisite, si s-a facut canonul pentru ele, si nu le-a mai facut, se iarta, Dar sunt si pacate subtiri cum este iubirea de sine, mila de sine, crutarea de sine, ingamfarea de sine, acedia, moleseala, mandria, slava desarta si altele multe , pe care omul le-a cunoscut si a gresit asa nestiind, acestea se acopera de mila lui Dumnezeu. Daca omul are mai multe fapte bune, decat rele, va putea Dumnezeu ca pentru pacatele cele putine sa-l dea in iad? Nu, ci le acopera cu mila Sa.

 

DESPRE CHINURILE IADULUI

Ce este IADUL?Iadul este un loc groaznic, unde fiind lipsit pentru totdeauna de vederea lui Dumnzeu, se sufera in foc si chinuri vesnice. Cuvantul ”iad” sau “infern”, inseamna in general, un loc jos, subteran, ascuns de vederea oamenilor, iar cartile sfinte dau numele de Iad, locului unde erau tinute sufletele dreptilor, morti inainte de venirea lui Iisus Hristos, in care a coborat acest divin Mantuitor:”Nu vei lasa sufletul meu pentru totdeauna in Iad”(Ps. 15,10). Insa prin iad se intelege locul unde cei osanditi sunt chinuiti si este un loc groaznic, loc unde sunt adunate toate chinurile, unde nu este nici ordine, nici odihna, ci unde domneste groaza vesnica, este locul tulburarii si al confuziei si acolo nu se aud decat strigate, gamete, groaza si deznadejde. Iadul este numit in Sf. Scriptura ca fantana adancului( Apoc.9,1) din cauza adancimii celei groaznice, locul maniei lui Dumnezeu( Apoc.14,19), foc arzator, cuptor de foc (Mt.13,42).  Osanditii ce se muncesc aici sunt departati de Dumnezeu, blestemati.

Ratiunea ne invata ca este un iad, este Dumnezeu, este un iad pentru ca Iadul este urmare logica a existentei lui Dumnezeu: “ Daca nu exista iad- zice Sf Iustin- nu exista nici Dumnezeu;

Chiar si paganii credeau in existent iadului, de ei zice Sf Ioan Gura de Aur:” Trabuie sa citam ca existent unui iad ar fi un adevar destul de necontestat, pantru ca s-a facut simtita chiar in mijlocul intunecimii paganilor. Strabati cartile poetilor, ale filosofilor si oratorilor pagani peste tot ii veti auzi vorbind de un loc de rasplati pentru sufletele virtuoase si de un loc de chinuri pentru cei rai, dupa moarte. Ei ne vorbesc de fluvii infernale, ale unui Tartar si diverse pedepse cu care sunt chinuiti cei rai, de campurile Elizee, unde cei ce au trait bine gusta dupa viata placeri curate, in sanul insotitorilor pline de rasete… Iata unde i-a condus singurul principiu al ratiunii si al dreptatii naturale”

Cate feluri de pedepse se sufera in iad? Doua feluri: pedeapsa vederii si pedeapsa simturilor!

In ce consta pedeapsa vederii? Consta in aceea ca cel osandit nu-L mai vede pe Dumnezeu niciodata. Aceasta este o pedeapsa crunta, chin nesuferit, mai presus de orice ne putem noi imagina. Sufletul omului, nu este multumit, decat atunci cand il poseda pe Dumnezeu. Dumnezeu il respinge pe pacatos ”Du-te de la Mine, blestematului, retrage-te de la Mine!” Intelege acum ce rau este peste tine, ca L-ai parasit pe Creatorul tau si ca te-ai revoltat impotriva Lui”(ier.2,19). Cel mai grozav chin al vederii este a vedea in locul fericirii pe cei saraci pentru care ai avut doar dispret

In ce consta pedeapa simturilor? Arde intr-un foc, care nu se va stinge niciodata. ”Suflul gurii Domnului, asemenea unui torent care sulfa, inconjoara Valea Tofet”(Isaia) Valurile acestea se napustesc peste cei cazuti in adancurile lor profunde si ridicandu-se din nou din valuri de foc ele ies mugind cu groaza. In ce consta acest foc din iad? ”Dati-I sufletului vinovat pe atatea chinuri si groaza, pe cat si-a gasit el placeri in nedreptatile sale“( Apoc. 18, 7). Focul iadului este un foc care arde si conserva, care consuma victimele sale fara a le distruge, un foc care comunica celor chinuiti o viata nemuritoare si le insufla o pedeapsa conservatoare, un foc a carui actiune inexprimabila repara ceea ce distruge si lasa intreg ceea ce consuma, asemenea sarii care conserva si pastreaza, carnea sa nu se strice. “ Toti vor fi – zice Hristos – ca si sarati cu foc”( Mc. 9, 49)

Cat timp vor dura chinurile iadului? Chinurile vor dura vesnic ”Cei rai vor merge in chinuri vesnice, iar cei drepti la viata vesnica”( Mt.25, 46). Focul iadului, zic Sfintii Parinti nu se stinge niciodata, fumul lui se inalta vesnic, cei departati de Dumnezeu traiesc totdeauna in mijlocul incendiilor si flacarilor care-i mistuie si sunt nestinse, cel putin daca ar putea avea o speranta de scapare, dar aceasta nu este. Auzim in Apocalipsa ” Timp nu va mai fi”

Cine merge in iad? Cei care mor in stare de pacat de moarte, chiar cand ar avea numai unul singur. Numarul celor care merg in iad este mare ”Multi chemati, putrini alesi” adevar spus de Mantuitorul. Chinurile iadului nu sunt pentru toti la fel, dupa numarul pacatelor, sunt la fel ca si rasplatile celor din Rai. Privitor la locul unde este Iadul, ne spune Sf Ioan Gura de Aur:” Iadul este la marginea cerurilor” loc pe care numai Dumnezeu il stie.

Omul are patru sfarsituri: Moartea, Judecate, Raiul sau Iadul.

sursa: Pelerinul Roman

Autor: Diacon Gheorghe Babut

 

Categories
Catehism

BISERICA CEA UNA

Biserica este intemeiata pe Sfanta Cruce, la Rastignirea Mantuitorului la anul 33, 3 luni si 20 de zile, iar in chip vazut dupa 50 de zile de la aceasta data, la Rusalii. Prima comunitate crestina din Ierusalim, avea 70 de ucenici ai Mantuitorului plus 12 apostoli, pe langa ei era si Maica Domnului. Prima Biserica avea un numar de 120 de suflete, ce credeau in Hristos, apoi 3000 de suflete si asa mai departe.

Categories
Carti Catehism

Catehism ortodox [6/6]

CREDINȚA ÎN ÎNVIERE ȘI ÎN VIAȚA VEȘNICĂ

În articolele 11 si 12 din Simbolul Credintei ni se arată invătătura Sfintei Biserici despre «Învierea mortilor si viata veacului ce va să fie». Ea ne încredintează că trupurile celor morti vor învia; nu poate fi vorba despre o înviere a sufletelor, căci sufletele sunt nemuritoare.
Moartea este încetarea vietii pământesti a trupului, adică despărtirea sufletului nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul «ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiastul XII, 7), ca să-si primească răsplata pentru faptele sale.
Pricina mortii este păcatul săvarsit de protopărintii nostri, Adam si Eva. Căci «precum printr-un om a intrat păcatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V. 12).
Ceasul mortii nu ne este cunoscut.

Categories
Catehism Umanitar

Avortul si anticonceptionalele

Viata este un dar de la Dumnezeu. Când a creat Dumnezeu pe primii oameni, Adam si Eva, le-a spus: Cresteti si va înmultiti si stapâniti pamântul, tocmai pentru ca acesti urmasi ai primilor oameni sa redobândeasca fericirea pierduta si sa ia locul îngerilor cazuti. Si iata ca raul din început s-a aratat ridicându-se împotriva darului vietii, atunci când Cain omoara pe fratele sau, Abel. Apoi în decursul istoriei acest rau s-a înmultit atât de mult, încât astazi sa fie privite ca
ceva normal sutele de milioane de avorturi care se fac pe întreg pamântul.
În Sfânta Scriptura sta scris ca: Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni (I Ioan 3, 15 ).

Daca numai simpla ura si consimtirea cu mintea si cu sufletul a acestor gânduri este socotita ca o ucidere de om, apoi cu cât mai mult uciderea chiar a omului, si mai ales a acestor fiinte nevinovate, copii din pântecele maicii lor, lipsiti fiind si de aparare. Nimanui nu-i este îngaduit sa-si ia viata proprie sau pe a altcuiva, caci în mâna lui Dumnezeu sta viata si moartea. Precum copilul ce s-a nascut are dreptul la viata, asa si cel ce este în pântece, fie el de câteva luni, o zi sau un ceas, are acelasi drept la viata ca si ceilalti oameni ce vietuiesc pe pamânt. Ucigasi si de doua ori ucigasi sunt toti cei ce fac sau se unesc la astfel de pacate. Si de ce sunt de doua ori criminali? În primul rând ca-i lipsesc de viata
aceasta vremelnica, al doilea pentru ca-i lipsesc de darul Sfântului Botez, prin care nimeni nu poate intra în împaratia lui Dumnezeu.

Si iata ca acest rau în zilele noastre s-a modernizat, omorându-se de zeci si sute de ori mai multi copii decât în trecut prin medicamentele numite anticonceptionale si prin sterilet. Aceste mijloace moderne se folosesc din ce în ce mai mult si în tarile crestine si de catre cei care se numesc, chipurile, ortodocsi si zic ca vor sa se mântuiasca.
Treziti-va, oameni, din aceasta betie a varsarii sângelui fiintelor nevinovate, caci altfel nici oameni nu va mai puteti numi! In felul acesta va coborâti mai prejos decât cele necuvântatoare, caci toate animalele îsi ocrotesc puii lor si nu-i
omoara. Rândurile care urmeaza vor sa fie un îndemn pentru barbatii si femeile care mai au în ei cât de putina constiinta, care mai pretind ca sunt oameni, care se mai gândesc la moarte si judecata, cei care ei însisi se bucura de acest drept al
vietii, ca sa lupte din toate puterile spre a se elibera de starea diabolica si animalica, care neîncetat îi porneste spre cruzime si ucidere a fiintelor nevinovate zamislite în pântecele mamei lor. Asa sa ajute Dumnezeu la toti si la toate. Amin.
[…] O sa spunem câteva cuvinte pentru ca noi, preotii, suntem datori sa predicam despre ce este la zi. Asa de pilda, nu mai amintim despre Arie. Nu mai predicam împotriva arianismului, pentru ca nu mai este. Dar când iehovistii vin si spun ca Fiul nu este de o fiinta cu Tatal reluam predica despre Arie si câte blasfemii a adresat el Mântuitorului Hristos.

Categories
Carti Catehism

Catehism ortodox [5/6](7)

6. NUNTA

A sasea Taină a Bisericii este Sfânta Taină a Nuntii, prin care, după făgăduinta mirelui si a miresei dată în mod liber in fata preotului, li se împărtăseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor după fire, prefăcând-o într-o desăvârsită si curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viată, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserică.
Căsătoria a fost randuiă de însusi Dumnezeu încă în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arată că Ziditorul a toate a asezat căsătoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine să fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el» (Facere II, 18). El a binecuvântat însotirea bărbatului cu femeia, zicând : «Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l stăpâniti (Facere I, 28).
Dar în Noul Testament căsătoria este înăltată si asezată de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea că a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11). Iar de câte ori a găsit bun prilej să grăiască despre căsătorie, El a privit-o ca Sfântă Taină, subliniând importanta ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă» (Matei XIX, 5-6).

Categories
Catehism Ortodoxia Predici Repere romanesti

Daruind vei dobandi de Nicolae Steinhardt

Orb, neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid si nestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta – ceea ce pare intru totul conform cu invatatura crestina – ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pana la a ma invoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva in cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese indemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.

A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum catva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a intelege, cutremurandu-ma, infiorandu-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva.

Si anume: sa dam ce nu avem.

Orb, neghiob si stramt la minte am fost. Si ferecat in chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut inchipui ca Hristos-Dumnezeul care a primit sa Se intrupeze si sa moara pe cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticalos dintre muritori, ne va cere sa dam din prisosul ori putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta intreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni atat de simple, de apartinatoare lumii acesteia, de posibile adica?!

Paul Claudel nu ni-l definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grairea: De ce va temeti? Sunt imposibilul care va priveste?

Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul: sa dam ce nu avem.

Dar sa-l ascultam pe Michaux: in manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Ii marturiseste staretului : sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta nici lumina nici esenta nici curaj nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor, iar altora cu atat mai putin; nimic nu am.

Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu asa insa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) ii raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.

Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai – credinta, lumina, incredere, nadejde – le vei dobandi si tu.

Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc.

Cu ceea ce crezi ca nu ai,