Categories
Predici

PS Longhin Jar – predica la Sfantul Arhidiacon Stefan [9 ianuarie 2016]

Categories
Predici

Unde se poate vdea Hristos?

Nimic nu e mai înrudit cu lucrarea sfântă a Tainelor lui Hristos decât mucenicii, căci numai ei seamănă cu Hristos și la trup și la suflet și la felul morții și întru toate… Așa că, dacă Hristos într-adevăr Se poate vedea și pipăi undeva în lumea aceasta, în carne și oase, apoi aceasta se poate în sfintele moaște. (…) Aceste moaște sunt Biserica cea adevărată.

Sfantul Nicolae Cabasila – “Despre viata in Hristos”

Sursa: ziarul Lumina

Categories
Predici

“Lărgiți și voi inimile voastre” (2 Cor. 6,13)

Zaheu, urmând Calea Domnului, L-a aflat pe Domnul ca însoțitor, ca oaspete în casa Sa, și inima lui s-a lărgit, cuprinzându-i pe toți oamenii. Astfel și noi, când ne îndreptăm pe Calea Domnului și învățăm să ne „pogorâm”, devenim părtași harului Său; acest har lărgește inima și atunci ne aflăm adevărata noastră menire: noi toți suntem meniți să fim după chipul Noului Adam – Hristos – și să purtăm în inima noastră întreaga omenire.

Așadar, tot cel ce purcede pe Calea Domnului primește, prin puterea Crucii și a învierii Sale, harul lărgirii inimii care îl face să devină universal. De aceea Sfântul Pavel îi îndeamnă pe corinteni: „Fraților, lărgiți și voi inimile voastre” (2 Cor. 6,13).

Arhim. Zaharia (Zaharou)Lărgiți și voi inimile voastre!, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 254

Sursa: http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/harul-lui-dumnezeu-largeste-inimile-noastre

Categories
Predici

Mitr. Ieremia de Gortina – Rugaciunea în comun cu papistașii

1. În predica mea anterioară, frații mei creștini din Sfânta noastră Mitropolie de Gortina și Megalopole, v-am vorbit despre rugăciune. Creștinii mei, să vă rugați! Toate problemele pe care le avem le vom rezolva cu rugăciunea. Da! Rugăciunea este cheia de aur care rezolvă toate problemele! Rugați-vă, creștinii mei! Dacă nu avem poftă să ne facem rugăciunea, numai și numai acest lucru este o dovadă că nu suntem bine duhovnicește.

Sufletul creștinului sporit, care Îl iubește mult pe Hristos, are o dorință fierbinte de a se ruga. Vrea mereu să profite de timp, să „fure” timpul fie și pentru câteva minute, ca sufletul lui să vorbească cu Dumnezeu. Creștinii mei, să vă rugați! Și împreună cu celelalte cereri ale voastre să vă rugați și pentru cei care nu vor să se roage. În predica mea anterioară v-am spus să vă rugați bisericește și liturgic. Asta înseamnă că odată cu rugăciunea voastră personală, cu cuvintele voastre, asupra diferitelor teme ale voastre, să vă rugați și cu rugăciunile Bisericii: cu Paraclisul și cu Acatistul Maicii Domnului, cu Vecernii și slujbe de dimineață și cu Pavecernița. Din acestea, desigur, spuneți câte puteți, atât cât vă spune dispoziția voastră, pentru că, vă zic din nou ceea ce v-am spus în predica anterioară: rugăciunea trebuie s-o facem cu dispoziție plăcută și să nu ne simțim apăsați; deoarece prin constrângere nu simțim dulceața rugăciunii și lucrul acesta aduce apoi urmări contrare.

2. În predica mea de astăzi către voi, sfântă turmă pe care o slujesc, frații mei creștini, am considerat necesar să vă spun altceva în legătură cu rugăciunea. Și am spus necesar, deoarece mă provocați voi înșivă să vă vorbesc despre asta. Ieri, alaltăieri, m-a oprit pe stradă, în piața din Megalopole, evlavioasa doamnă teolog Atanasia și mi-a spus cu îngrijorare: „Ce se va întâmpla? Ne vom duce în iad cu cele pe care le privim și le auzim! Cum se explică îmbrățișările și rugăciunile în comun ale Patriarhului nostru (Bartolomeu) cu papa? Unde vor să ne ducă cu acestea?”.

Și-apoi doamna aceasta, pe care o știți, deoarece este frecventă la sfintele slujbe ale Bisericii noastre, mi-a spus mustrător: „Voi, episcopii, de ce nu vorbiți și de ce nu protestați? Nu vedeți semnele? Focul care s-a aprins la Betleem nu vă spune nimic?”. Și adresându-mi-se apoi mie personal, mi-a spus: „Vreau de la dumneavoastră, ca de la Arhipăstorul pe care îl avem, să ne reprezentați corect și să nu ne trădați”. „Nu, nu, doamnă Atanasia, – i-am spus – faceți rugăciune pentru mine, ca să nu vă trădez. Cel puțin, să am puterea să protestez și să nu fiu de acord cu cele ce se întâmplă”. De cealată parte, acum, cei din Gortina cu pistoalele și cu steagurile lor îmi spun continuu: „Îl vrem pe episcopul nostru să fie mărturisitor al Credinței Ortodoxe. Doar atunci îl vom iubi și-l vom cinsti și-l vom avea fruntaș”. Nu este nevoie, iubiții mei, și dintr-o parte și din alta a Mitropoliei născătoare de viteji, pe care o slujesc, să-mi spună creștinii cum trebuie să mă comport ca episcop;

Categories
Predici

Pr Calistrat Chifan – raspuns celor ce cred ca Biserica se bazeaza pe mituri

Categories
Predici

Predica la Inaltarea Domnului [Pr. Calistrat Chifan]

Categories
Mari duhovnici Predici

PS Longhin – plans pentru turma cea cuvantatoare [27.07.14]

Categories
Predici

Predica IPS Bartolomeu Anania la nasterea Sf. Ioan Botezatorul

Categories
Din toata lumea Ortodoxia Predici Video

PS Longhin – “Copii, calea spre Hristos” [intrebari]

Categories
Audio Mari duhovnici Predici

Constantin Galeriu – Creatia in viziunea pascala [audio]


Asculta mai multe audio diverse