Patriarhul Irineu I a fost hirotonit diacon în Ierusalim în anul 1969 și a deținut vrednicia patriarhală în perioada 2001-2005. Într-o discuție pe care am avut-o în iunie 2009, a descris foarte limpede cele pe care le-a trăit pe durata ce­remoniei în perioada în care a fost patriarh. Cea mai importantă parte a dialogului pe care l-am avut este următorul:

– Preafericite, minunea se săvârșește după ce mai întâi terminați de citit rugăciunea specială sau în timpul ei?

– Uneori și în timpul ei.

– Ce se întâmplă în acea clipă?

– Dintr-odată, tot Mormântul se umple de Sfânta Lumină. Este o Lumină albastru-deschis. Te cutremuri. Ieși din sine. Este o flacără mare albastru-deschis care zboară. De la această flacără se umple tot Mor­mântul... Nu este ușor să se exprime cineva.

– Cum se aprind mănunchiurile de lumânări ce le țineți în mâini?

– În clipa în care înalț cele patru mănunchiuri cu 33 de lumânări fiecare, ele se aprind îndată de la flacăra albastru-deschis care zboară și se răspândește prin văzduh. După puțin timp, flacăra ia culoarea galbenă a flăcării obișnu­ite.

– Este adevărat că în acele clipe Sfânta Lumină nu arde?

– Desigur. Sfânta Lumină nu arde deloc în acele prime clipe. De fiecare dată când am participat la ceremonie, ca patriarh, nu a ars niciun fir de păr din barba mea. Din păcate, există unii care iau în râs minunea. Printre ei sunt și purtători de rasă. Așa cum au existat cândva iconomahii, tot astfel și astăzi există aghiofotomahii (luptători impotriva Sfintei Lumini). Dumnezeu să-i învrednicească să se pocăiască și să înceteze să mai hulească. Sfânta Lumină nu este în mod simplu o mi­nune. Este minunea minunilor.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 266

Preluat de pe: www.doxologia.ro

Iata ca si in cele mai indepartate locuri din Africa se studiaza notatia bizantina. Impresioneaza ca au transpuns melodiile in limba proprie (swahili).

În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericești ale Cetății Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec și creștinilor ortodocși să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini.

Scrierile care se referă la eveniment nu menționează anul exact, ci spun că, în acea perioadă, patriarh al Ierusalimului era Sofronie, patriarh al Constantinopolului era Ieremia, al Alexandriei era Silvestru, al Antiohiei era Ioachim, iar sultan al Împărăției Otomane era Murat III.¹

Dacă apelăm la cataloagele oficiale (sau la paginile web) ale acestor patru Patriarhi constatăm că cei patru patriarhi greco-ortodocși, într-adevăr, și-au îndeplinit îndatoririle lor în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Și dacă cercetăm anii patriarhatului fiecăruia și perioada corespunzătoare împărăției sultanului Murat III, atunci aflăm că singurul an comun pentru guvernarea celor cinci bărbați este anul 1579.²

Curtea și intrarea Bisericii Învierii.

În Sâmbăta Mare a acelui an, potrivit izvoarelor scrise, un grup de soldați turci au interzis intrarea ortodocșilor în Biserica Învierii. Mulțimea credincioșilor a așteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar și după apusul soarelui.

Nevoia omului modern de a fi sarbatorit isi face vadita prezenta in fiecare luna, in fiecare anotimp, cu diverse sarbatori – mai mult sau mai putin crestine. Primavara debuteaza din acest punct de vedere cu o sarba­toare inchinata femeii in a opta zi a lunii martie care s-a fixat in constiinta oamenilor fara ca acestia sa-si puna intrebarea de ce tocmai zi  ua de 8 martie, ce s-a petrecut in aceasta zi ?

Este o  zi aleasa conventional, dar asezata nu intam­plator inaintea unui mare praznic crestinesc Buna Vestire. Politica amintitului regim ateu era una vicleana, anume de a umbri sarbatorile crestinesti prin asezarea altor sarbatori populare inaintea acestora si incetul cu incetul sa le stearga din constiinta oamenilor.

Aceasta strategie a prins din pacate in societatea romaneasca, care a ramas cu aceste “false sarbatori” chiar si dupa ce regimul comunist a cazut, ba mai mult a mai impor­tat un lot proaspat de sarbatori din occident care nu au nimic in comun cu spiritualitatea adanc crestina a poporului roman – vezi sarbatori ca “Ziua indragostitilor“, “Halloween”.

Chipul mamei lumineaza sufletul oricarui om care a avut parte de dragoste din partea acesteia si toata viata ii poarta in inima cele mai alese sentimente.

Modelul prin excelenta de mama este cel al Fecioarei Maria, in bratele careia isi gasesc alinare toti cei oropsiti si impovarati. In ea se descopera pentru fiecare femeie chipul original al feminitatii si afectiunii materne.

Prin Sfanta Fecioara s-a reabilitat neamul omenesc, prin “Fie!” de la Buna Vestire s-a corectat refuzul de a asculta porunca divina randuita in Eden,