Categories
Audio Carti Din toata lumea Ortodoxia Vietile Sfintilor

Staretul meu Iosif Isihastul 1

https://www.youtube.com/watch?v=GXWa44k4Bzg

Categories
Vietile Sfintilor

Fragmente din procesul Sfântului Maxim Mărturisitorul (+662)

Atunci când toți Patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliți (eretici care mărturisesc că este numai o voință în Hristos), Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era simplu monah, nu a primit să se împărtășească cu ei.
Când trimișii Patriarhului au venit la el în temniță, au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite (eretice):
– De care Biserică aparții? L-au întrebat trimișii. De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părțile cele ce se află sub ele, sunt unite (în comuniune). Deci, de ești fiu al Bisericii Sobornicești, intră neântârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezești pe cine știe ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aștepți! Iar Sfântul a grăit:
– Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzește adevărata și mântuitoarea mărturisire de credință. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit și a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire (Matei 16,18). Totuși, eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceți voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotrivește Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi. Apoi, văzând că această mărturisire a lor se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze.”
– Dacă de dragul iconomei credința mântuiroare (ortodoxă) se
amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.
– Prin cuvintele pe care le spui , bagi dihonie în Biserică.
Iar Sf. Maxim a spus:
– Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățătirile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Biserici…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.
   „Mai apoi, când patriarhul Romei care era încă ortodox, în ciuda spuselor trimișilor Patriarhatului, a condamnat monotelismul Patriarhilor răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiți de Credința Ortodoxă, Patriarhii acestor așezări și-au pierdut continuitatea Apostolică, deci și „puterea de a lega și a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt blestemați și lepădați, și de preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de Taine săvîrșesc? Apoi ce duh vin asupra acelora care se hirotonesc de unii ca aceștia? Vrăjmașii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:
– Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toți ceilalți se vor pierde?
Iară Sfântul Maxim, cu mare înțelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:
– „Dumnezeu mă oprește să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credința cea adevărată și să sufăr apoi chinurile conștiinței.” Zis-au lui:

Sfantul Maxim Marturisitorul (21 ianuarie)
– Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniți cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegații și mâine dimineață, în ziua duminicii, se vor împărtăși cu Patriarhul din Preacuratele Taine. Cuviosul răspunse:
Categories
Vietile Sfintilor

Sfinții Brâncoveni și corectitudinea politică

Fiii mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă și sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte.

Acestea sunt cele mai cutremurătoare cuvinte din istoria poporului român, consemnate de ambasadorul plenipotențiar al Veneției la Țarigrad, Andrea Memno. Le-a rostit Constantin Brâncoveanu pe 15 august 1714, de marea sărbătoare a creștinătății care este Adormirea Maicii Domnului, ziua când voievodul împlinea 60 de ani.

Sultanul Ahmed al III-lea nu a ales-o întâmplător: și-a dorit o demonstrație de forță, umilindu-l pe domnitorul Țării Românești, obligându-l să se lepede de creștinism în fața întregului corp diplomatic al Europei creștine.

Brâncoveanu, împreună cu copiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu ginerele său, Ianache Văcărescu, fuseseră arestați în Săptămâna Patimilor și veneau după patru luni de torturi cumplite: întinși pe roată, capetele strânse în cercuri de metal, arși cu fierul înroșit, înțepați în mâini și picioare, bărbile și unghiile smulse.

Muftiul le prezintă ghiaurilor oferta: se leapădă de Hristos și își scapă viața, iar Constantin își recapătă tronul; refuză, și atunci își pierd capetele.

Momentul este epic și doar faptul că în el este vorba de Hristos a făcut să nu devină subiect pentru Hollywood! Șase bărbați și copii stau în picioarele goale și în cămăși albe în fața elitei politice a lumii. Pentru domnitorul de 60 de ani, unul dintre cele mai luminate spirite ale epocii sale, acest „Monarh Cultural”, cum avea să fie numit, obișnuit mai degrabă cu finețurile duhului decât cu oțelul armei, are de făcut o alegere cumplită. Dacă ar fi fost vorba doar de el, atunci ar fi fost ușor. Are însă el dreptul de a le cere fiilor săi (dintre care cel mai mic încă stă pe lângă poalele maică-sii) să-l urmeze în Moarte? Coșmarul acestei întrebări l-a chinuit luni de zile mai mult decât caznele turcilor.

Dar Vodă Constantin alesese. Iar mașinăria satanică se pune în mișcare: „Te lepezi de Hristos?” „Nu!” Primul cap, al tânărului Constantin, este retezat. Apoi al doilea. Al treilea. O singură clipă de ezitare: Mateiaș, de 12 ani neîmpliniți, se roagă de Sultan să-l ierte. Cu voce aspră, tatăl intervine: „Mai bine să mori în legea creștinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ!”, consemnează Memno. Micuțul se scutură ca de un vis urât și zice: „Vreau să mor creștin. Lovește!” Securea cade. Urmează grabnic și Ianache.

Categories
Vietile Sfintilor

Adevaratul Dumnezeu

Citim astazi [6 martie] in vietile Sfintilor despre patimirea sfintilor 42 de mucenici din Amoreea si despre marturisirea ce o au facut:

[…]

Astfel, frumoasa cetate Amoreea a pierit într-o zi, prin foc și sabie, pentru păcatele rău credinciosului împărat Teofil care a lepădat din biserici podoaba icoanelor și pe mulți sfinți mărturisitori i-a muncit cumplit, pentru închinarea icoanelor.

După aceasta, Amirmumn tiranul a desfăcut din legături pe trimișii lui Teofil, cei care văzuseră stricarea cetății și i-a trimis la împărat ca să-i spună tot ce au văzut.

Aflînd împăratul toate acelea, s-a mîhnit foarte mult și a spus lui Amirmumn că dorește să răscumpere pe voievozii și comandanții de oaste, cu două sute de chentinari; iar acela n-a voit să-i dea pe cei robiți numai pentru atîta preț, zicînd că el a cheltuit o mie de chentinari cu adunarea ostașilor. Și bătîndu-și joc de dorința împăratului și de trimișii săi, i-a eliberat fără cinste, iar pe cei robiți i-a dus în Siria. Atunci Teofil, fiind cuprins de mai multă mîhnire, de supărare a căzut în boală și nu după mult timp a murit.

Iar cel ce a vîndut cetatea la vrăjmași, adică comandantul de oaste Vadițis, s-a lepădat de Hristos și s-a făcut păgîn, luînd credința agarenilor; iar de voievod a fost cinstit cu daruri. Amirmumn, boierul cel din neamul ismailitenesc, ducînd pe voievozii greci cei bogați, împreună cu tovarășii lor, patruzeci și doi la număr, a poruncit să-i păzească în temniță întunecoasă, cu lanțuri ferecați, avînd picioarele strînse în obezi, ba încă și cu foame și sete să-i omoare. Și erau sfinții în strîmtorare mare și necăjiți, nu atît de agareni, cît de lepădatul Vadițis, cel mai sus-zis, care avea multă răutate asupra lor.

După aceea, au început agarenii, fiind îndemnați de voievodul lor, a amăgi pe sfinții cei legați spre credința lor agarenească. Căci necuratul acela voievod voia a robi și sufletele acelora, ale căror trupuri îi erau robite. Așadar, intrînd unii la sfinți în temniță și dîndu-le puțină milostenie, îi sfătuiau să se miluiască singuri și să scape din temniță, zicîndu-le că vor fi eliberați, dacă vor veni la legea lor mahomedană. Iar sfinții nici nu voiau să audă cuvintele lor cele amăgitoare, voind mai ales, în tot timpul vieții lor, să rabde cele mai grele nevoi și legături ale temniței și să sufere cea mai cumplită moarte, decît să se lepede de Hristos și să urmeze necuratului Mahomed. Și nu o dată veneau la sfinți înșelători de aceștia, ci de multe ori; dar cît de puțin n-au sporit cu nimic, deși le făgăduiau sfinților, nu numai libertate, ci și cinste și daruri multe.

Altă dată, intrînd unii din cei mai vestiți bărbați și dînd milostenie la cei legați, au șezut lîngă dînșii și, prefăcîndu-se că au lacrimi, au început a plînge ca și cînd se jeleau de atîtea lungi legături ale celor chinuiți, apoi grăiau între dînșii: “O, de cîte mari răutăți este pricinuitoare necredința în marele nostru prooroc Mahomed! Iată, aceștia pe care-i vedem cu grele obezi ferecați, au nu sînt din cei mai aleși bărbați, cinstiți de împăratul lor, viteji în războaie și slăviți în neamul lor? Au n-au avut sub mîna lor mai mult de șaptezeci de mii de ostași și cetatea cea tare, Amoreea? Însă sînt vînduți în mîinile sfetnicului nostru. Dar cine a luat de la dînșii acea mare tărie și putere, fără numai aceasta, că leapădă pe marele Mahomed proorocul, în care cred robii lui, care au avut atît de mare biruință. Însă cei ce nu cunosc și în neștiință greșesc, cu înlesnire pot să cîștige iertare“.

După aceea, au zis către sfinți: “Voi, o, bărbaților de care tocmai vorbim și pentru care ne doare inima, ascultați-ne pe noi care vă sfătuim de bine; abăteți-vă de la calea aceasta strîmtă, pe care vă poruncește vouă Fiul Mariei, ca să călătoriți și să mergeți pe calea ce este largă, în veacul de acum și în cel viitor, pe care marele nostru prooroc ne-o spune. Pentru că ce lucru de necrezut învață proorocul nostru, cînd zice că este puternic Dumnezeu ca pe cei ce se supun Lui și aici în viață să-i sature de toate desfătările și acolo să-i facă moștenitori ai Raiului

Au doar aur nu-i ajunge lui Dumnezeu, sau de îndestularea altor lucruri este El lipsit? Este potrivnic înțelegerii celei sănătoase a vă lepăda de îndoitele daruri ale lui Dumnezeu, cele dăruite aici și acolo. Au doar voiți să fiți moștenitori ai bunătăților Lui, neprimind acestea, cînd El vi le dă, ori cînd voi singuri le voiți? Atît de mare mîndrie aveți, că, trecînd cu vederea bunătatea Lui, Îl porniți spre mînie. Căci și voi, cînd dați cîteodată ceva slugilor voastre, iar ei trec cu vederea facerea de bine a voastră și se întorc de la voi, au nu vă mîhniți asupra lor? Oare, fiind necinstiți de dînșii, nu puneți răni asupra lor, în loc de faceri de bine?

Deci, dacă oamenii cei muritori fac astfel, au nu cu mult mai vîrtos nemuritorul Dumnezeu, va face vouă acestea? Primiți dar învățătura proorocului nostru și, scăpînd de aceste primejdii de acum, îndulciți-vă între cei vii de darurile dăruite vouă de Dumnezeu, iar după moarte de cele făgăduite. Căci Dumnezeu, fiind foarte milostiv și văzînd că slăbește tot omul care vrea să împlinească cu lucrul legea cea grea a lui Hristos, a trimis pe proorocul său Mahomed ca să ridice toată greutatea de la oameni și toată neputința s-o dezlege. Iar după dulcețile cele în tot chipul ale vieții acesteia le-a făgăduit veselia cea de dincolo, învățîndu-i că numai prin credință, fără de fapte, se vor mîntui cei ce-l vor asculta pe el“.

Niște cuvinte hulitoare ca acestea ale agarenilor auzindu-le acei preaînțelepți bărbați, au căutat unul la altul și au zîmbit. Apoi au zis cuvîntul psalmistului: Mi-au spus mie călcătorii de lege bîrfeli, dar nu sînt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sînt adevărate. Iar către agareni căutînd, au zis: “Oare astfel este învățătura proorocului vostru? Și oare acea faptă cu adevărat o credeți a fi dreaptă și de Dumnezeu primită, ca adică să se poată birui cineva de toate poftele, necurățiile și voile cele pătimașe ale trupului? Ce deosebire va fi între oamenii care petrec astfel și între dobitoacele cele fără de minte? Nu, o, bărbaților, nu! Nu voim să fim ca aceia, nici ne vom depărta de legea creștinească, cea cinstită și curată, că sîntem ucenici ai celor ce strigă către Dumnezeu: Nu ne vom depărta de la Tine, ci pentru Tine ne chinuim toată ziua, socotindu-ne ca niște oi gata de junghiere. Nimic nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, Care este întru Iisus Hristos, nici acestea de acum, nici cele viitoare“. Aceasta auzind-o, bărbații aceia agareni s-au dus nelucrători.

Categories
Vietile Sfintilor

SFINTELE CUVIOASE PELAGHIA SI TAISIA [8 oct.]

Sf. Pelaghia a trait in vremea Soborului celui a toata lumea de la Calcedon(451), fiind comediana in Antiohia, numindu-se pe atunci Margareta.

Adunand patriarhul Antiohiei, in cetatea sa, un sobor de mai multi episcopi, unul dintre ei Sfantul Non a fost rugat sa spuna poporului cuvantul lui Dumnezeu.

Categories
Vietile Sfintilor

Sf. Mc. Fanurie [27 august]

In cetatea parintilor acestui sfant era un mare negustor – tatal acestui sfant – cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 baieti dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani.

Si cum era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era bland, silitor la carte, foarte milostiv, dar era pagan ca si intreaga lui familie. Mama lui era buna si frumoasa, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia sa stie despre treburile si averea sotului ei. Intr-o zi, inapoindu-se cu multi bani si lucruri, sotul ei a fost atacat, ucis si jefuit, iar datornicii indata ce au auzit aceasta, desi ei aveau de dat, au venit sa ceara ce nu li se cuvenea. Astfel, in scurt timp, mama lui a ramas saraca, locuind intr-o bucatarie, dar si acolo ea era napastuita, fara nici un mijloc de a se hrani cu cei 13 copii.

Intr-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, ca mama sa era o sfanta pentru ca toata ziua plange si se roaga, dar ca ei, copiii, au mancare si sunt ingrijiti, insa nu stie de ce mama lui se imbraca in haine tot mai saracacioase. Ei, copiii nu o suparau, dar ea plangea toata ziua. Atunci prietenul sau i-a spus urmatoarele: “Bine, bine, pazeste tu pe mama ta intr-o seara si sa-mi spui mie a doua zi cand ne vom vedea la scoala daca e sfanta sau nu.

Categories
Vietile Sfintilor

Sfântul Mucenic Montanus preotul și soția sa, Maxima

Edictele de persecuție ale creștinilor, de la începutul sec. al IV-lea, prevedea dărâmarea locașurilor de cult, interzicerea adunărilor, arderea cărților sfinte și distrugerea arhivelor, pierderea averii și funcțiilor în stat pe care le deținuseră credincioșii, exilul și pedeapsa aspră a clericilor care nu apostaziau de la credința în Hristos.

Dintre toate edictele de persecuție, cel dat de Dioclețian era cel mai aspru, semănând cu edictul împăratului Deciu, care declarase război general creștinismului, până la nimicirea lui totală. Prevederile acestui edict s-au aplicat cu cea mai mare strictețe și în provinciile dunărene ale Imperiului Roman, numeroși creștini și clerici căzând martiri în greaua prigoană dezlănțuită împotriva lor.

Categories
Vietile Sfintilor

Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie [10 feb]

Împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor și se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgînul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei viețuia sfîntul episcop Haralambie. El învăța popoarele cuvîntul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea mîntuirii și le zicea: “Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci și pe apostoli cu puterea Duhului Sfînt, ca toți oamenii, prin propovăduirea lor cea sfîntă, să se înțelepțească și să meargă neabătuți pe calea dreptății. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsuflețiți și să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci și prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieții cerești, prin care vrăjmașii se izgonesc, șarpele se calcă, necredința se preface în credință, iar nălucirea diavolească piere și cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmașului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieții veșnice, decît să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare“.

Aceste cuvinte grăind sfîntul episcop, a fost prins de cei necredincioși și adus la judecată și întrebare înaintea ighemonului Luchian și a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: “Din prisosința inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegînd binele de rău, dar să nu socotești, o, bunule bătrîn, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, cîștigă-ți obiceiurile ce se cuvin la niște bătrîneți ca ale tale și să-ți alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunocut“.

Sfîntul Haralambie a răspuns: “Eu care am îmbătrînit și mi-am sfîrșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sînt aproape“. Mîniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri și ziseră: “Jertfește zeilor, o! răule bătrîn“.

Categories
Mari duhovnici Ortodoxia Repere romanesti Vietile Sfintilor

Arhim. Gherasim Iscu, mucenicul cu suras blajin

Părintele Gherasim L-a iubit pe Hristos din anii copilăriei. De la doisprezece ani a auzit chemarea Sa și a intrat frate în Mănăstirea Bogdana. Se trăgea dintr-o familie de țărani înstăriți, lucru care nu l-a împiedicat să lase toate și să aleagă o cale a renunțărilor și a jertfei.

Înzestrat cu o inteligență deosebită, cu râvnă pentru studiu și mai ales cu mare sete de rugăciune și viață lăuntrică, a fost trimis de către mănăstire să-și continue studiile, ajungând să absolve ca șef de promoție nu numai Seminarul de la Neamț, ci și Facultatea de Teologie. Dorind o viață duhovnicească mai aspră, a ajuns la Tismana, mănăstire care îi „insufla mult respect și devotament pentru drumul monahal”, așa cum însuși o spunea mai târziu. După încheierea studiilor, a primit pentru scurtă vreme ascultarea de stareț al Mănăstirii Arnota – Vâlcea, iar în anul 1942 a fost trimis de către Mitropolitul Nifon Criveanu ca preot misionar în Transnistria.

Peste tot, Părintele Gherasim s-a sârguit, cu timp și fără timp, zi și noapte, să fie înaintea oamenilor și a lui Dumnezeu un preot adevărat, care să răspundă nevoii semenilor de dragoste, luminare și rugăciune. Pentru sârguințele sale pastorale, în 1943, același mitropolit l-a numit stareț al Mănăstirii Tismana, ascultare pe care o va împlini cu vrednicie până în ziua arestării sale.

Categories
Din toata lumea Ortodoxia Vietile Sfintilor

Sfantul Mucenic Filumen [29nov]

Sfantul Filumen s-a nascut in ziua de 15 octombrie 1913, in parohia Sfantul Sava din Nicosia (Lefkosia), capitala insulei Cipru. Parintii sai, anume Gheorghe si Magdalena Hasapis, numiti si “Orundiotis”, dupa locul natal (satul Orunda), au primit de la Dumnezeu 13 copii, dintre care au supravietuit insa numai zece, sapte baieti si trei fete. Dupa numele de mirean, Sfantul Filumen s-a numit Sofocle, el fiind frate geaman cu Alexandru, cel care avea sa devina Arhimandritul Elpidie, si el un parinte foarte iubit in insula Cipru.

Familia sfantului era muncitoare si credincioasa. Tatal lui avea in proprietate un cuptor de paine si un han, in vreme ce mama lui se ocupa numai cu munca in jurul casei si cu cresterea copiilor. Intreaga familie era deosebit de crestina, una dintre camerele casei lor fiind amenajata pe post de paraclis de rugaciune. Alaturi de parintii lor, bunica Loxandra le-a servit copiilor drept prim model de viata duhovniceasca, ea traind in neincetate posturi, rugaciuni si privegheri.

Dintre toti copiii insa, baietii gemeni se vor dovedi a fi cei mai ravnitori. Astfel, in iulie 1928, la numai cativa ani dupa terminarea scolii primare, fara a spune nimic familiei, cei doi frati au plecat spre Manastirea Stavrovouni, renumita pentru vietuirea monahala inalta a calugarilor acesteia. Cand parintii lor au inceput sa ii caute pe cei doi, ei au aflat ca cineva ii vazuse indreptandu-se spre manastirea amintita.