Sf. Pelaghia a trait in vremea Soborului celui a toata lumea de la Calcedon(451), fiind comediana in Antiohia, numindu-se pe atunci Margareta.
Adunand patriarhul Antiohiei, in cetatea sa, un sobor de mai multi episcopi, unul dintre ei Sfantul Non a fost rugat sa spuna poporului cuvantul lui Dumnezeu.
Pe cand propovaduia el in fata bisericii, iata ca se opreste la usa bisericii vestita comedian Margareta inconjurata de un alai de tineri si tinere, imbracati in vesminte scumpe si purtand bratari de aur. Si era atat de frumoasa incat oamenii nu se puteau satura privind-o. Oprindu-se printre credinciosi alaiul ei umplea vazduhul de buna mireasma si de arome. Episcopii si-au intors ochii de la ea ca de la un mare pacat. Singur Sf Non a privit-o indelung si a grait:” Dumnezeu in bunatatea Sa nemarginita se va milostivi si de aceasta femeie, lucrul mainilor Sale” Iar Margareta s-a oprit ascultand cuvantul episcopului. Si indreptandu-se catre cei credinciosi episcopul Non a zis:”Luati aminte la femeia aceasta de la care eu mult invatatura am aflat.Socotiti cate ceasuri a zabovit in camera ei spalandu-se, imbracandu-se cu ales vesmant si impodobindu-se in oglinda cu multa grija, numai ca sa se arata mai frumoasa decat celelalte femei, in fata oamenilor.Iar noi care dorim din toata inima sa fim bineplacuti lui Dumnezeu, ne lenevim si nu ne silim sa impodobim pacatosul nostrum suflet, nu ne sarguim sa-l spalam cu lacrimile pocaintei, nici sa-l impodobim cu margaritarele faptelor bune ca sa se infatiseze cu vesmantul cuviincios in fata lui Dumnezeu” Si s-a cutremurat Margareta de cuvantul episcopului si cu ochii in lacrimi si-a schimbat viata si-l rug ape Sf Non sa-i arate calea mantuirii. Deci invatand-o cele de trebuinta, iar ea pocaindu-se a primit harul Sfantului Botez si s-a numit Pelaghia. Si eliberand robii si impartind averea saracilor s-a retras la o manastire in viata curata si in smerenie si pocainta. Ducandu-se mai apoi la Ierusalim si-a zidit acolo o chilie pe muntele Maslinilor unde a ramas pana ce a raposat cu pace in Domnul.
Sfanta Taisia era din partile Egiptului, fiind nascuta dintr-o femeie cu rau narav, fara rusine si spurcata. Aceasta mama a ei a invatat-o si pe ea aceleasi naravuri rele cu care se obisnuise. Insasi mama ei ducand-o pe ea la casa de desfranare a dat-o in slujba satanei ca sa duca la pierzare multe suflete omenesti, inselandu-le cu frumusetea ei pe care multi poftind-o ii puneau la picioare daruri scumpe , multi saracind sau batandu-se pentru dansa ii stropeau adesea pragul casei cu sangele lor. De aceasta auzind Sf Cuv. Pafnutie s-a imbracat in haine mirenesti si luand un galben a mers la locul unde traia Taisia si vazand-o i-a dat galbenul cu chip ca ar vrea sa fie cu dansa. Iar ea luand galbenul i-a zis lui:”Intra in camera”. Iar el intrand cu dansa si sezand pe pat i-a zis:” Nu ai oare o alta camera mai tainuita ca sa ne inchidem intr-insa si sa nu ne stie nimeni?” Taisia insa i-a raspuns:” Dar de te rusinezi de oameni, apoi in camera aceasta ne putem ascunde de dansii, ca usile sunt incuiate, si nimeni nu va intra aici si nici nu va sti de noi, iar de te temi de Dumnezeu apoi nu este loc care sa te poata ascunde dinaintea Lui macar de te-ai ascunde si sub pamant si acolo Dumnezeu vede” Si auzind Pafnutie de la ea aceste vorbe a zis ei: “ Au doar si tu stii de Dumnezeu? Iar ea a rasspuns:” si pe Dumnezeu Il stiu si de imparatia dreptilor am auzit” Atunci staretul i-a zis:” Daca stii de Dumnezeu si Imparatie si de osanda pacatosilor, apoi pentru ce spurci pe oameni si ai pierdut atatea suflete? Si oare nu vei fi intrebata nu numai pentru ale tale pacate ci si pentru ale acelora pe care i-ai spurcat” Auzind acestea Taisia s-a aruncat la picioarele Sfantului plangand si marturisindu-si pacatele, ii cerea s-o indrume spre mantuire. Asa si-a schimbat viata Taisia caci chiar in aceea clipa a facut un foc in mijlocul cetatii in care a aruncat intreaga-i avere castigata prin desfranare si l-a urmat pe Cuv Pafnutie care a zavorat-o intr-o chilie dintr-o manastire de fecioare unde printr-o ferestruica I se dadea o data pe zi paine si apa si i-a dat canon sa se roage cu aceste cuvinte”Cela ce m-ai zidit, Dumnezeule milueste-ma” panca cand va veni el.Dupa trei ani, timp in care cuvioasa si-a facut canonul neiesind deloc din chilie, Sf Pafnutie si-a adus aminte de Taisia si a vrut sa afle daca a castigat mila la Dumnezeu. Pt acest lucru a mers sa ceara sfat Marelui Antonie. Sf Antonie cel Mare a cerut atunci ucenicilor lui sa intre in chilile lor si prin post si rugaciune sa-l roage pe Dumnezeu sa le descopere daca Taisia a aflat mila la Dumnezeu. Si facand acest lucru dupa porunca parintelui lor, s-a milostivit Dumnezeu si a descoperit despre dansa unuia dintre ei anume Pavel, numit cel simplu care a avut urmatoare vedenie. Acesta stand la rugaciune noaptea a vazut cerurile deschizandu-se si un pat asternut cu tesaturi scumpe si stralucind de slava pe care il pazeau trei fecioare cu fete prea laminate si o cununa era pe patul acela.Aceasta vazand-o Pavel a zis:”Patul acesta si cununa nu sunt gatite altcuiva decat parintelui meu Antonie” Si a venit catre dansul un glas zicandu-i: Nu parintelui Antonie ii sunt gatite ci Taisiei, cea care a fost desfranata” Spunand a doua zi vedenia au inteles ca Dumnezeu a iertat-o pe Taisia si s-au bucurat. Mergand apoi Sf Pafnutie la manastirea de fecioare si deschizand chilia cuvioasei a scos-o de acolo spunandu-i ca acum Iubitorul de oameni a primit pocainta ei. Iar dupa iesirea ei din chilie, fericita Taisia a mai petrecut cinsprezece zile si dupa aceasta a cazut intr-o boala si bolind trei zile cu pace s-a odihnit. Si s-a mutat de la patul durerii la patul acela pe care l-a vazut Sf Pavel cel simplu gatit ei in ceruri.
Si asa aceste pacatoase si desfranate ne-au intercut pe noi in Imparatia lui Dumnezeu. O de na-m pierde nici noi, cu rugaciunile lor, aceeasi Imparatie. Amin.
Sursa: PROLOAGE