https://www.youtube.com/watch?v=GXWa44k4Bzg
Category: Carti
Categories
Cultul personalitatii
” Ce părere aveți despre acele obști unde se dezvoltă un cult personal al preotului, în care fiecare dintre cuvintele lui, nu doar cele ce privesc viața duhovnicească, ci chiar și cele ce privesc chestiunile legate de politică și oricare altele sunt primite de ucenici ca descoperire a voii dumnezeiești?
Cultul personalității este una dintre cele mai mare năpaste, nu doar în viața bisericească, ci în viața omului, în general, inclusiv în domeniul acesta al politicii. In domeniul politicii, acest cult al personalității atinge culmea în chipul dictaturilor și în aceea că unui oarecare ins, care dezvoltă o influență asupra celor din jurul lui, ajunge să i se încredințeze o putere asupra căreia, de fapt, nu are nici un drept, dacă este să privești obiectiv la conținutul lăuntric al vieții acestui om: înțelepciune, maturitate, cunoaștere. Acest cult al personalității trebuie dezrădăcinat cu tot dinadinsul. Iar cel dintâi care ar trebui să facă aceasta este tocmai acela care îi cade victimă – în cazul dat, preotul sau mireanul -, care se vede înconjurat de o cinstire nemeritată, nefolositoare și de neîngăduit.
Pentru aceasta, preotul (și voi vorbi în primul rând despre preoți) ar trebui ca permanent să ia seama la sine și permanent să țină minte că el nu este nimic dacă nu îl călăuzește harul lui Dumnezeu și că acest har i se dăruiește ca un dar, care însă nu va petrece cu el decât în măsura în care el însuși se smerește înaintea lui Dumnezeu, în măsura în care se leapădă de sine, în măsura în care el însuși viața sa și-o pune pentru cel de lângă el, întru slujire. Imi amintesc că, odată.
Părintele Sofronie a spus că Biserica este construită ca o piramidă, numai că o piramidă care stă cu vârful în jos. Și cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu, cu cât mai mult dorește să se dea spre slujire celorlalți, cu atât trebuie să coboare din ce în ce mai jos, din ce în ce mai adânc, în această piramidă, iar, în cele din urmă, vârful acestei piramide răsturnate este însuși Mântuitorul Hristos, Cel pe Care se sprijină toate, întreaga greutate a acestei lumi, toata povara păcatelor omenești, tot. De aceea, dacă preotul dorește să se izbăvească de cultul personalității, ar trebui ca, mai întâi de toate, să-și vină în sine, să se dezmeticească, să înțeleagă că oamenii îl cinstesc fie pentru ceea ce i-a fost dat, fie pentru că oamenii văd în el ceea ce poate nici nu este.
Părintele Sofronie a spus că Biserica este construită ca o piramidă, numai că o piramidă care stă cu vârful în jos. Și cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu, cu cât mai mult dorește să se dea spre slujire celorlalți, cu atât trebuie să coboare din ce în ce mai jos, din ce în ce mai adânc, în această piramidă, iar, în cele din urmă, vârful acestei piramide răsturnate este însuși Mântuitorul Hristos, Cel pe Care se sprijină toate, întreaga greutate a acestei lumi, toata povara păcatelor omenești, tot. De aceea, dacă preotul dorește să se izbăvească de cultul personalității, ar trebui ca, mai întâi de toate, să-și vină în sine, să se dezmeticească, să înțeleagă că oamenii îl cinstesc fie pentru ceea ce i-a fost dat, fie pentru că oamenii văd în el ceea ce poate nici nu este.
Ceea ce i-a fost dat este, mai întâi de toate, înfățișarea cea din afară; ea joacă un rol important. Oamenii își fabrică prima impresie din ceea ce sunt ei la arătare, iar preotul (ca oricare alt om, dar preotul mai cu osebire) ar trebui să ia aminte ca, în cele din afară ale sale, în felul în care se prezintă el oamenilor să nu facă sminteală, adică se cuvine să poarte de grijă pentru ca felul în care arată, să nu fie o întrupare a slavei deșarte, a mândriei, a ignoranței sale duhovnicești, a mitocăniei, a prostiei sale, până Ia urmă. Acesta e un lucru foarte important. înseamnă deci că primul lucru pe care trebuie să-l facă un preot este să poarte de grijă ca înfățișarea lui exterioară să nu epateze, să fie el însuși, dar să ia aminte să nu se arate mai mult decât este.
Intr-o lume ce cauta tot mai mult mobilitatea si usurinta de miscare, iata o aplicatie ce isi propune sa ofere utilizatorului posibilitatea de a-L intalni pe Hristos in rugaciune oriunde s-ar afla, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel care spune: “Rugati-va neincetat.” [Tes I 5, 17]. Aftfel aplicatia CARTI ORTODOXE ce contine acatiste, rugaciuni, sfanta Scriptura si alte carti ortodoxe, este disponibila pentru descarcare pe AppStore pentru iPhone, iPad, iPod.
Pe Android aceasta aplicatie exista cu mult inatinte, sub numele de Biblia Ortodoxa,Rugaciuni, fiind disponibila pe PlayStore.
Aceasta aplicatie contine peste 500 de carti, acatiste, scrieri duhovnicesti dintre care amintim:
- Sfanta Scriptura Ortodoxa (varianta ingrijita si adnotata de IPS Bartolomeu Anania)
- Filocalia sau treptele desavarsirii
- Vietile Sfintilor
- acatiste, paraclise si rugaciuni (rugaciunile de dimineata,seara, pentru soti, parinti, copii, pentru diferite trebuinte)
- scrieri duhovnicesti
- catehism ortodox
- molitfelnic
Printre posibilitatile oferite de aceasta aplicatie gasesc de cuviinta a enumera:
- cartile “la purtator”
- posibilitatea ascultarii (in romanește) a continutului cartilor (functie utila nu pentru acatiste/rugaciuni ci mai ales pentru cartile mari, ce sunt scrise cu diacritice)
- cautarea si filtrarea cartilor dupa categorii.
- cautarea de cuvinte sau fraze in interiorul capitolului curent.
- trimiterea de continut (citate sau capitole intregi) prin Facebook, SMS sau Email.
- modul noapte, in combinatie cu modificarea luminozitatii ecranului pentru citit in spatii intunecoase.
- setarea marimii stilului si a marimii fontului
- modul impiedica standby
- la repornirea aplicatiei se redeschide ultima carte citita la locul unde s-a ramas
In versiunea curenta, alte e-book-uri nu pot fi deschise cu aplicatia Carti Ortodoxe.
P.S.: nu ezitati sa lasati si un feedback legat de ce v-ati dori sau ce ar putea fi imbunatatit, prin intermediul formularului disponibil in aplicatie (sau catre ortobooks[@]a-tco.ro (fara parantezele patrate)
Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?” iar ea le va răspunde: „Nu știu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poți găsi toată mizeria pe care o vrei”. Și va începe să îți înșiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coșde gunoi prin zonă?” ea îți va răspunde: „Coș de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate”. Și va începe să îți înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajiște. Vedeți voi, musca nu știe decât unde este mizeria în timp ce albina știe unde se găsesc irișii sau zambilele. Iar eu am realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor iar alții asemeni albinelor. Cei care se aseamănă cu muștele găsesc răul în orice și sunt preocupați de el. Aceștia nu văd binele din jurul lor.
Dar cei ce se aseamănă cu albinele nu văd decât bine, oriunde s-ar uita.
Marea dragoste a Staretului pentru Dumnezeu si pentru chipul Sau, omul ii umplea inima, iar revarsarea ei imbratisa si faptura necuvantatoare. Iubea in mod deosebit animalele salbatice, iar acelea simteau dragostea lui si se apropiau fara frica de el.
Dragostea și îndrăgostirea sunt același lucru?
Când eram în școala militară am avut un profesor, un ofițer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeți voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârșitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălțător în ceea ce privește iubirea. El spunea așa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlnești cu o fată și îi provoci anumite emoții. Arta este să știi ce anume îi provoacă o emoție mai puternică sau mai puțin puternică. Dacă reușești să-i provoci niște emoții succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.”
Când eram în școala militară am avut un profesor, un ofițer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeți voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârșitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălțător în ceea ce privește iubirea. El spunea așa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlnești cu o fată și îi provoci anumite emoții. Arta este să știi ce anume îi provoacă o emoție mai puternică sau mai puțin puternică. Dacă reușești să-i provoci niște emoții succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.”
In clipa mortii omului 4 ispite il ataca mai ales si acestea sunt:
Ce rost are ca ai crezut in Dumnezeu? In ce crezi tu? Tu rsapunde-i: In adevar. Iar diavolul intreaba: care este adevarul? Iar tu raspunde-i: Ceea ce marturiseste Biserica lui Hristos acela este adevarul.
Diavolul iti arata pacatele cat muntii, ca sa te bage in deznadejde: Vezi ce ai facut in viata, uite cat de multe pacate ai, nu te vei mantui. Tu rsapunde-i: Cu mila lui Hristos, tot cred ca ma voi mantui.
Iti va aduce slava desarta: Uite ce multe fapte bune ai facut, poti sa te mandresti ca esti vrednic de Rai. Tu spune-i: Asculta drace, eu nu am facut nimic bine in lumea asta ca sa ma mandresc.
Categories
SF. ANDREI SI FURUL DE MORMINTE
In Constantinopol a murit fiica unui dregator care-si petrecuse viata in feciorie curate. Iar pe patul de moartea ea acerut tatalui sau sa o ingroape inaintea cetatii, la casa de saraci ce era in via lor. Si daca a murit luand-o au dus-o la acel loc si au ingropat-o dupa obiceiul cel crestinesc. Si era in aceea cetate un fur de morminte care dezgropand mortii, dezbraca hainele de pe dansii.
Acela stand in drum urmarea sa vada unde avea sa fie ingropata fecioara, ca afland mormantul ei, nopatea sa mearga s-o dezgroape si sa ia de pe ea imbracamintea. Deci s-a intamplat ca merge ape acolo Sf Andrei cel nebun pentru Hristos care vazandu-l pe fur a vazut cu duhul gandul lui cel rau. Si vrand sa-l abata de la acel lucru aratandu-se ca si cum s-a maniat i-a zis: “Asa graieste duhul judecatii, catre cel ce rapeste hainele celor ce zac in morminte: de acum tu nu vei mai vedea soarele, de acum nu vei mai vedea ziua, nici fata omeneasca si se va intuneca tie ziua si nu se va lumina in veci”.
“Pustnicilor neancetata dorire dumnezeiasca se face, celor ce sunt afara de lumea cea desarta”(Dumninica, Glas 1, Antifonul 1)
Iata m-am indepartat fugind si m-am salasluit in pustie( Ps.54,7)
Idealul pustiei este inima crestinatatii, strans legat de intreaga istorie a omului si mantuirii sale.Caci asa cum caderea omului a inceput in Raiul desfatarii, tot asa si mantuirea sa trebuie sa inceapa in pustie, in saracie cu duhul, in nevointe si lipsuri. Asa au trait Marii sfinti ai pustiei acest ideal in toata plinatatea stiind ca sunt pribegi si straini pe pamant si ca adevarata patrie se afla in cer, cu Dumnezeu.
Ca sa intelegem mai bine de ce stau asa lucrurile vom vedea care era starea lui Adam inainte de cadere. La inceput cand Dumnezeu l-a plasmuit pe om, l-a facut sfant, nepatimas si fara de pacat dupa chipul si asemanarea Sa. Toate erau bune foarte si omul era curat si nevinovat din punct de vedere moral, mintea ii era curata, luminoasa si teafara si trupul fara vreun cusur.Harul lui Dumnezeu salasluia in primii nostri stramosi, le slujea ca un fel de vesmant ceresc, iar ei aveau desavarsita simtire a apropierii de Dumnezeu.Insusi Dumnezeu era intaiul Povatuitor si Invatator si le incredinta descoperirile Sale nemijlocite. Chipul lui Dumnezeu in om tine de cele mai inalte insusiri ale sufletului, indeosebi de nemurirea sufletului, de libertatea voii sale, de ratiunea si putinta sa de a iubi in chip curat, Asemanarea tine de desavarsirea morala a omului in virtute si sfintenie, in dobandirea darurilor Duhului Sfant. Deci noi primim chipul lui Dumnezeu cu existenta, dar asemanarea trebuie s-o dobandim noi insine.
Bucuria duhovniceasca
Cum să luptăm împotriva duhului tristetii?
Să fiti veseli. Dragă, eu stii ce vă spun, cu toată siguranta: ori si ori si oricare ar fi motivul unei întristări
sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îti creează starea aceasta de agitatie,
de tristete, îsi face cuib satana si-si cloceste ouăle; nu mai poti iubi, nu mai poti vedea cu perspicacitate
nitel în viitor, cu ratiunea care ti-a dat-o Dumnezeu, nu mai poti, pentru că tu esti trist. Adică nu esti în
stare de nimic o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteti tristi, gânditi-vă la lucrul ăsta:
“Stai, că este ceva drac aici!” Si nu acceptati.
Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?
Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o solutie. Nu
să vă mângâiati cu faptul că le auziti. V-am dat un sfat: să fiti veseli.
Cum să fiu vesel poate să spună cineva când nu pot să fiu? Dacă esti vesel, inima se desface si ea, este
receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care
le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta si El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe
care o avem noi si bate si punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o
profunzime dincolo de constiintă. Poartă în adâncul si în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care
l-a făcut Dumnezeu chip si asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl si locas la el
Ne vom face. Asta este chipul si asemănarea, nu picioarele si ochii si urechile. Mintea este un
subordonat al inimii.