Dialoguri cu pr. Arsenie Papacioc [4/5]

Bucuria duhovniceasca

Cum să luptăm împotriva duhului tristetii?
Să fiti veseli. Dragă, eu stii ce vă spun, cu toată siguranta: ori si ori si oricare ar fi motivul unei întristări
sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îti creează starea aceasta de agitatie,
de tristete, îsi face cuib satana si-si cloceste ouăle; nu mai poti iubi, nu mai poti vedea cu perspicacitate
nitel în viitor, cu ratiunea care ti-a dat-o Dumnezeu, nu mai poti, pentru că tu esti trist. Adică nu esti în
stare de nimic o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteti tristi, gânditi-vă la lucrul ăsta:
“Stai, că este ceva drac aici!” Si nu acceptati.
Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?
Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o solutie. Nu
să vă mângâiati cu faptul că le auziti. V-am dat un sfat: să fiti veseli.
Cum să fiu vesel poate să spună cineva când nu pot să fiu? Dacă esti vesel, inima se desface si ea, este
receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care
le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta si El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe
care o avem noi si bate si punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o
profunzime dincolo de constiintă. Poartă în adâncul si în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care
l-a făcut Dumnezeu chip si asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl si locas la el
Ne vom face. Asta este chipul si asemănarea, nu picioarele si ochii si urechile. Mintea este un
subordonat al inimii.
La inima asta cum ajungem?
Este foarte usor. Bagă-ti mintea acolo si zi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă
pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispozitie, inima se
desface si ea.
Ce înseamnă asta: “Eu sunt amărât”? Cum esti amărât, când Hristos a înviat, când suntem întelegători în
ceea ce priveste crucea pe care trebuie să o ducem si noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin
de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Si această stare continuă de veselie pe unde trăiesti, este
si o stare de rugăciune si o trăire crestină si de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul:
să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunostintele tale, stie ce vrei. Are nevoie de
cererea ta, de atentia ta. Vezi, niste părinti, mamă si tată, când văd pe copilul lor că-si pune toată
nădejdea în ei, mor de dragul lui si nu stiu ce să-i mai dea.
Există la Psalmul 130: “Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine”, dar
sunt ca un copil întărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i întărcat si nu mai vine
laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu,
dar să fiu cu gura căscată.
Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemultumiti si nesătui si în tot felul răi. Ce
cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră.
“Nu te teme turmă mică, îndrăzniti, Eu am biruit lumea!” Si noi putem să biruim lumea, nu cu puterea
noastră, ci cu puterea Lui. Vă dati seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu
trebuie să tineti cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hot, fără putere.
Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem si înger păzitor. De ce nu dati atentie mai multă la
îngerul păzitor? Stiti, frătiile voastre, ce spune într-un loc: “Este cu neputintâ să nu mori dacă vezi un
înger în adevărata lui lumină!” Îngerul este cu noi, ne păzeste. Hristos s-a întrupat în chip de om (de
vierme), în adâncul mizeriei omenesti, nu ca să anihilize fiinta omenească, ci s-o transfigureze.
Ati văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor:
“Sfinte îngere, fă rugăciuni de obste cu îngerii toti pentru mine păcătosul!” Si îngerul păzitor se roagă cu
toti îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: “Nu vreau!” Adică este o unitate nemaipomenită, îi place lui
Dumnezeu să fie rugăciune, si îngerii toti sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. Dar mai spune într-un loc
asa: “Dacă diavolul ar fi întruchipat în om, cu degetul mic poate răsturna pământul, dacă ar avea puterea
de la început”.
Da, dar nu mai are putere, decât numai vârful cozii miscă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi
este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine
suntem.
Dracul joacă un rol de mântuire indirect. Suferintele îti aduc niste întelepciuni adânci si te fac să te
gândesti serios la mântuirea ta. Dar, vă dati seama cine ne păzeste pe noi? Îngerul păzitor îl face praf si
tăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta
este între ei si câstigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Si nu ne-ar fi rusine să-l
părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câstig de cauză diavolului, dusmanul îngerului, dusmanul nostru, cu
nepăsarea, ba si cu căderi directe? Si totusi, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putinta să ne ridicăm prin
spovedanie. Va să zică e o îngăduintă continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.
Asa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă
continuu, nu piatră! Inimă caldă, fierbinte.
Nu permiteti gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniti-le cu rugăciunea, fără meditatii prea multe
la rugăciune. Unul împingea în usă si dracul împingea si el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea:
“Doamne, miluieste!”, cu jumătate de gură, superficial. În sfârsit, dracul deschidea mai mult usa să intre
la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: “Doamne, nu mă lăsa!”, si îndată a dispărut
dracul. Si plângea. Si a apărut Mântuitorul: “Doamne, de ce nu m-ai ajutat?” “Când m-ai chemat cu
adevărat, te-am ajutat!”
Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că
altfel este numai spoială, nu rugăciune.
Dacă slăbeste credinta ce putem face?
Dacă esti într-o stare de recrudescentă interioară, sigur slăbeste credinta. Să nu slăbească! Chiar si la
sfinti se constată o viată de oscilatie, o ridicare si o coborâre. Pentru că, te mai părăseste harul, ca să nu
te mândresti, să nu spui: “Ia uite eu unde am ajuns!” Te mai părăseste harul ca să te smeresti. Dar nu
trebuie să-ti pierzi credinta. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea
care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat
vine satana să-ti folosească mintea; nu trebuie să vă speriati, el nu se astâmpără. Dumnezeu stie ce vrei
tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceti: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul”, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care
nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară si adevărată, nu ratională. Ar trebui să
întelegeti singuri lucrurile acestea!
Iar în legătură cu oscilatia asta care si la sfinti se constată, există un cuvânt la Sfântul Apostol Pavel care
spune asa: “aduceti-vă aminte de mai-marii vostri, care v-au vestit vouă învătătura lui Dumnezeu, la a
căror sfârsit privind, să le urmati credinta” (Evrei 13, 7). Adică, la sfârsitul vietii ei s-au desăvârsit si au
cuvântul puternic si întreg. Deci, dacă noi suntem în luptă, acum ne ajută harul lui Dumnezeu. Dar luptă
este toată viata, ne ispiteste continuu.
Oare să ne rugăm numai când ne ispiteste satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar, dacă ne
ispiteste si Dumnezeu îi dă voie, este un prilej în plus să nu mă stăpânească fiara asta nenorocită. Avem
nevoie de o stare de prezentă continuă, căci harul lui Dumnezeu ne ajută. Că nu putem fără harul lui
Dumnezeu să ne mântuim. Este cu neputintă să te mântuiesti, oricât ai fi de nevoitor, numai cu faptele
tale, fără harul lui Dumnezeu. Vezi cum i-a spus Sfântului Siluan Athonitul, Hristos: “Gândul la iad si
nădejdea la Mine”. Adică nu te mântuiesc faptele tale; chiar Sfântul Antonie cel Mare spunea că nu se
mântuieste, si cine era Sfântul Antonie? Faptele omului nu-l mântuiesc fără harul lui Dumnezeu. Spune
Mântuitorul: “Ceea ce la om este cu neputintă, la Dumnezeu este totul cu putintă.” L-a întrebat Sfântul
Apostol Petru: “Ce facem, Doamne, cine se mai mântuieste?” Deci, nu faptele noastre ne mântuiesc, ci
mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenti. Nu meriti tu atâtea haruri, decât dacă esti într -o smerită
prezentă.
Uite, Sfântul Chiric cu mama lui, Sfânta Iulita, care era chinuită de păgâni. Sfântul Chiric era mic, până
la genunchii lui mamă-sa, si a zis: “Si eu cred în Hristos!” Si i-a trântit ăla o cizmă în burtă si l-a repezit
de zid si l-a omorât pe loc. Si-i pus copilul ăla în rândul mărturisitorilor. Sfintele moaste ale lui Chiric,
mititelul acela, cu mare cinste le miscă preotul.
Vedeti că într-un cuvânt este cuprinsă toată mântuirea? 0 stare de dispozitie interioară, de ce tristete? A
înviat Hristos! Suntem botezati, avem înger păzitor, Dumnezeu ne învată: “Cereti-Mi, că Eu vă dau;
cine-ti dă piatră în loc de pâine? Si Eu să nu vă dau vouă pâine, putin credinciosilor?” Asta este putină
credintă! încercati, nu vă lăsati deloc! La măsura voastră. Multumiti-vă cu daruri mici, nu cereti daruri
mari; este o greseală! Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ti trebuie tie! Dar omul, în nesăbuita
lui mândrie si dorintă, vrea tot cerul într-o clipă! Nu! Tot cerul este al tău, dacă esti prezent si smerit! Nu
se poate fără smerenie nimic. Să stiti!
Există o carte “Viata Sfântului Nifon”. Pe acest sfânt îl caracterizează îndeosebi smerenia. Si să vedeti
ce descoperire a avut de la Dumnezeu, nici nu vă dati seama: la moarte au venit sfinti cuviosi si
mucenici să-l ia, a venit chiar Mântuitorul. Pentru că el a zis: “Doamne, cât as fi eu de fericit să vii si Tu
la moartea mea!” L-au luat dinainte, să-si vadă locul în cer.
Toate aceste lucruri le realizează smerenia. Asta-i singura cale. Dar nu vă desconsiderati că a făcut
Sfântul Nifon si nouă ne e cu neputintă. Nu! La măsura ta, străduieste-te si tu. Sfântul Apostol Pavel
spune: “Împârâtia cerurilor se ia cu năvală.” La un concurs aleargă multi, dar cine aleargă sincer, nu
aleargă degeaba. Cine se duce la concurs, să nu se gândească că nu câstigă; toti câstigă în final, dacă au
alergat cinstit, dar doar unii iau premii.
Există pahar mic, pahar mare si pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu
încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfâcut că este plin. La măsura lui, el a luat
premiu, si-a umplut paharul. Este în functie de har si harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul,
dacă este sincer si smerit, este plin la măsura lui; este atât de satisfăcut, încât nu-si mai bate capul că
altul ar fi mai fericit ca el.
Frătiile voastre ati auzit de Sfântul Ioan, că i s spunea Apostolul pe care-l iubea Iisus. Dar ce, pe ceilalti
nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare, de a acapara mai multă
iubire. Dumnezeu trebuia să-l tină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toti Apostolii îi iubea Iisus si
toti erau plini la măsura lor. Si atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că
niciodată nu te suferă unul care are o viată mai slabă decât a ta. Chiar între mireni si călugări. Sfântul
Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toti. Dar nu toti
se pot duce la mânăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor si se desăvârsesc acolo unde
sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei tin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: ” Vrei să fii
desăvârsit?” Deci au fost invitati. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc. si sunt si sfaturile
evanghelice, care te invită mai mult la desăvârsire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se
mântuieste. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri si ceruri, sunt locasuri si locasuri. Sunt
desăvârsiti a la Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, dar asta nu înseamnă că nu sunt
fericiti si ucenicii lor, care s-au mântuit; căci orice mântuit este un înger.

This entry was posted in Carti, eBook, Poezii, Predici. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *