Cuvinte catre tineri

Dragostea și îndrăgostirea sunt același lucru?

Când eram în școala militară am avut un profesor, un ofițer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeți voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârșitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălțător în ceea ce privește iubirea. El spunea așa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlnești cu o fată și îi provoci anumite emoții. Arta este să știi ce anume îi provoacă o emoție mai puternică sau mai puțin puternică. Dacă reușești să-i provoci niște emoții succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.”
Mi-a trebuit mult timp ca să înțeleg unde greșea. Aceasta nu este dragoste cu adevărat. Este un proces chimic, psihologic, sau cum vreți să-i spuneți. Oricum, este trupesc și nu altfel. Simți că ai nevoie de respectivul pentru că ți-a făcut anumite lucruri. Procesul trupesc de îndrăgostire nu are cum să treacă de primul pas, de primul test, dacă vreți, care este încrederea. Trebuie să treceți pragul încrederii, care este foarte greu de trecut, să renunțați să așteptați ceva în schimb.

Dacă cineva te lasă să-l iubești este mare minune. Prinde-l, nu-l lăsa, străduiește-te să-l iubești cât poți de mult și inima singură își va găsi cale către cealaltă inimă; acesta nu mai este nici un proces chimic, nici mecanic, nici matematic, nici măcar metafizic, acesta este un proces dumnezeiesc: inima își găsește cale către cealaltă inimă.

Cum să îmi dau seama dacă iubesc cu adevărat persoana cu care sunt împreună?

Un Părinte a răspuns astfel la o întrebare similară: „Andrei, tu chiar vrei să știi cum să faci ca s-o iubești pe Maria?” „Da!” „Măi, sigur nu vrei să faci din Maria jucăria ta?’’ „Nu!’’ „Bine! Dacă vrei numaidecât să știi, eu îți spun: dacă vrei să o iubești pe Maria, împlinește-i poruncile!’’ Cum vrei tu să îi arăți unei fete că o iubești, dacă nu îi arăți în primul rând că există pentru tine, dacă nu îi arăți că ai încredere în ea?

Cum să îmi dau seama dacă această persoană este cea aleasă? Cum ar trebui să mă comport, cum să am inima față de ea?

Primul lucru practic, concret, pe care vi-l pot spune și pe care îl puteți face în acest sens este ca atunci când aveți o pornire de dragoste către cineva să nu vă apucați să o exteriorizați imediat. Nu puneți mâna pe telefon, nu trimiteți e-mail; țineți-o puțin în inimă la dospit, țineți persoana respectivă, gândul acela puțin în inimă și vedeți ce se va întâmpla după aceea. O să rămână aproape mai nimic din el pentru că se duce foarte multă zgură. În pornirea aceasta de dragoste sunt foarte multe componente, să le spunem așa, mai trupești ori mai puțin trupești, mai psihologice ori mai puțin psihologice, mai duhovnicești ori mai puțin duhovnicești. Sunt foarte amestecate, foarte confuze și încearcă să te ia pe sus. Lăsați inima să aleagă, să discearnă; lăsați inima să își arate puterea ei de a deosebi – are o putere foarte mare de a deosebi – lăsați-o! În felul acesta vă și îmbogățiți inima, vă și întâlniți cu persoana respectivă în inima voastră.
Acolo, în inima voastră, o să vedeți în scurt timp care este situația relației voastre cu persoana respectivă. În scurt timp o să ziceți: „Ei, parcă nu merită.” Sau dimpotrivă, dacă sentimentul crește, și dacă într-adevăr dă pe dinafară atunci da, sfinți să fiți și tot nu vă puteți opune. Dar lăsați inima să hotărască ea lucrul acesta, pentru că acolo, în inimă, ești tu cu sinele tău, față în față – atunci inima se face ca un cuptor de foc în care nu rezistă nici o zgură. Acolo se împlinește, nu se consumă, relația la nivelul cel mai înalt și mai profund totodată, pornind de la lucrurile imediate – simți nevoile imediate ale celuilalt, dacă îi e sete, sau foame –, până chiar la aspirațiile lui, la lucrurile fine, duhovnicești. Așa făcând o să vă dați seama și care e dragostea adevărată.
Dacă reușiți ca în rugăciunea voastră foarte intimă, foarte personală, să aduceți pe cineva, persoana respectivă e mare pentru voi, pentru inima voastră.

Cum trebuie să procedăm cu acei băieți care vor să trăim în concubinaj? Este corect?
Răspunsul este de la sine înțeles. Concubinajul, asta lăsând la o parte păcatul grav pe care-l reprezintă, oferă doar un surogat de relație. Împlinind numai pofta trupească, el obligă de fapt sufletul să se supună trupului ca un rob, reduce sufletul la starea de accesoriu. Despre ce fel de iubire, de relație mai poate fi vorba? Nu vă mulțumiți cu orice, mai ales voi, fetelor. Nu renunțați la demnitatea voastră, nu vă lăsați călcate în picioare. Sunteți mult mai presus decât toate acestea.

Dar nu trebuie să îl și mustrăm cu blândețe, cum se pune în Sfânta Scriptură?
Tot în Sfânta Scriptură se spune „Dacă este ceva vrednic de mustrare”, dar dacă nu, nu. De aceea, dacă vrei să vezi ce este vrednic de mustrare cu adevărat și nu știi clar, mai amână puțin, mai așteaptă, că doar nu dau turcii; ai răbdare, nu îi spune acum, mai lasă, lasă-ți inima să se așeze și după ce se așează inima și în continuare spui lucrul acela, atunci îl vei spune cu blândețe. Nu cauți să îl schimbi; dacă îl mustri cu blândețe îi atragi atenția.

Cum pot birui patima desfrânării?
Zic Sfinții Părinți: „Oricât de sfânt ai fi nu o să poți birui decât cu fuga”. Nimeni să nu se înșele vreodată că poate sta în fața acestei patimi și să biruiască. Niciodată, niciodată, oricât de sfânt ar fi. Aici înțelegem că nu putem primi pricinile păcatului, încrezându-ne în noi că vom rezista. Nu putem sta în fața pricinilor desfrânării și să ne luptăm, să ne amăgim zicând: „Asta nu-i nimic. Eu pot face față la provocarea asta și nu o să se ajungă nicăieri…” Bărbăția nu înseamnă mândrie prostească, nu înseamnă încredere în sine, ci stăpânire de sine. Ne luptăm cu pricinile, cu tentațiile care se ridică în noi, cu dorințele care vor să pună stăpânire pe inima noastră. Însă când vedem că locul, contextul în care ne aflăm prilejuiește păcatul, atunci bărbăția constă tocmai în a fugi, asemenea Sfântului și Dreptului Iosif, care a fugit lăsându-și în urmă până și haina. Iar al doilea lucru foarte important este că trebuie să învățăm, și asta repede, să urâm păcatul cu toată puterea. Cum zice în psalmi: „Cu ură desăvârșită l-am urât pe el” (cf. Ps. 138, 22). Dacă nu urăști păcatul acesta, nu se dezlipește de tine, stă lângă tine lipcă. Deci fugi de el și urăște-l cât poți.
Apoi aleargă la ajutorul lui Dumnezeu, mai ales la ajutorul Maicii Domnului. Este foarte important. Nu la ajutorul oricui, la ajutorul Maicii Domnului. Aduceți-vă aminte de Maria Egipteanca. Ea, cum știm din viața ei, se ridicase din desfrânare în momentul în care a vrut să intre în biserică. Și nu a putut. Și-a dat seama atunci, neputând să intre în biserică de trei ori la rând, că starea ei nu se potrivea deloc cu starea pe care ar trebui să o ai ca să intri să te închini la Crucea lui Hristos. Și atunci ce a făcut? Este extraordinar! S-a dus la Maica Domnului. Ea, cea mai desfrânată, s-a dus la cea mai curată! Și de ce vă zic asta? Pentru că atunci când aveți vreo ispită de genul acesta de necurăție, că-i cu mintea, că-i cu sufletul, cu trupul, primul lucru pe care vă vine să îl faceți este să fugiți de Maica Domnului. Ei bine, atunci să vă duceți la Maica Domnului, atunci, pentru că numai ea poate să vă ajute imediat. De ea fug dracii ca de nu știu ce.

Numai Maica Domului știe cu adevărat, dar cu adevărat, ce înseamnă înălțimea fecioriei. Din acest motiv, numai ea vă poate ajuta cu treaba aceasta. Deci, când aveți ispite de genul acesta, mergeți rapid la Maica Domnului. Cum ziceam noi în armată: Fuga, marș! Asta înseamnă peste 370 de pași pe minut! Să vă văd că alergați așa!

Trebuie să mergem și la duhovnic?
Evident că la duhovnic trebuie să vă eliberați de păcatul acesta. Dar ce faceți până ajungeți la duhovnic? Avva Pimen cel Mare a fost întrebat: „Cât timp va avea putere păcatul asupra omului?” Și el a zis: „Când a zis omul: «Am greșit, iartă-mă!» a încetat păcatul asupra lui.” Aici este o distincție pe care ar trebui să o învățați pentru că veți avea nevoie de ea. Una este puterea păcatului asupra ta și alta este prezența păcatului în tine. De îndată ce omul a zis: „Am greșit, iartă-mă!”, a încetat păcatul asupra lui, a zis Avva Pimen cel Mare. Adică de îndată ce te-ai pus înaintea lui Dumnezeu și ți-ai reprecizat poziția, și zici: „Doamne, am greșit, dar eu pe Tine Te vreau. Am greșit, iartă-mă!”, din momentul acela păcatul a pierdut frâiele prin care te conducea pe tine. N-a dispărut din tine. El va dispărea abia atunci când te vei duce la spovedanie și vei mărturisi. Dar până să ajungi la spovedanie, ai nevoie de momentul acesta de reprecizare a poziției tale în fața lui Dumnezeu, de trezire și de a pune iar începutul cel bun, de a o lua iar de la zero: „Am greșit dar ce a fost a fost, hai să o luăm de la început.”

Selecții din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012

Sursa: Cuvinte catre tineri, Manastirea Putna, nr V/2012
This entry was posted in Carti, eBook. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *