Ariciul

In padure azi la noi
A fost mare taraboi
Si acum, la judecata
Toata lumea-i convocata.
Vinovatul e-un arici,
Mic, cu ochii de sclipici,
Cu burtica rotunjoara
Si tepos din cale-afara.
Pe banca de acuzare
Sta cu mare indignare
Coana vulpe cea roscata.
Completul de judecata
Sta pe-o buturuga-nalta
Si il are-n frunte drept,
Pe bursucul intelept.
Toata lumea se aseaza
Si procesul debuteaza.
Vulpea, partea paratoare,
Se ridica in picioare:
– Eu, onorata instanta,
Sunt o doamna cu prestanta,
Blanda-n port si in privire
Si nu-mi ies usor din fire.
Insa ieri, ca niciodata,
Mergand eu la Metro-balta
Ca sa cumpar niste peste,
M-am trezit ca se iveste
Drept in fata, un arici.
Si in tepii lui de brici
Am bagat, fiind si ceata,
Laba mea din dreapta-fata.
Ce-a urmat, nu va mai spun:
Am cazut lata in drum.
Drept intr-o baltoaca mare
Si urat mirositoare.
Palaria dantelata
Mi-a cazut pe ochi, murata,
Iar umrela a zburat
La un iepure in cap.
Iepurele, cavaler,
Luand umbrella usurel,
A venit ca sa ma tie,
Dar eu neagra de furie,
Nevazand pe-altcineva,
C-ariciul nu mai era,
Mi-am varsat focul pe el
Si, prinzandu-l frumusel,
I-am trantit o laba buna,
De-a ramas cu dintii-n mana.
Deci de toate-aceste fapte
Il declar dupa dreptate
Vinovat pe-ariciul care
Mi-a iesit atunci in cale.
Daca nu s-ar fi ivit
Si nu m-ar mai fi ranit,
Eu nu m-as fi maniat
Si nici nu l-as fi lasat
Pe iepure fara dinti.
Deci va rog sa chibzuiti
Si sa pedepsiti indat’
Pe ariciul vinovat!
*
Completul de judecata,
Vrand si partea acuzata
S-o asculte, pe arici
Il intreaba: “Tu ce zici…?”.
Dar ariciul tace malc,
Sau poate tace cu talc…
Dupa doua ceasuri bune
De deliberari cmune,
Completul de judecata
Citeste sentinta data:

Vinovata-I vulpea care
A lasat sa se strecoare
In casa inimii sale
Trei patimi vatamatoare:
Mandria, boala strabuna,
Mania, fiica ei buna
Si-ndreptatirea de sine.
Toate trei sunt patimi fine
Care-n inima se-ascund
Si se-arata cand sic and.
De-ar fi fost duhovniceasca,
Vulpea, ca sa se smereasca,
Ar fi zis c-a ei e vina,
Nu ariciul cu pricina
Si ca I se-ntampla toate
Pentru ale ei pacate.
Nu ariciu-I vinovat
Ca dansa s-a maniat.
El chiar i-a facut un bine,
Findc-a ajutat-o-n fine
Sa-si cunoasca neputinta
Si sa-nceapa nevoina
Curatirii de pacat.
Deci ariciu-I achitat,
Iara vulpea, drept canon,
A primit acum un tom
Din Mica Filocalie
Sa citeasca la chilie
– adica la vizuina –
O invatatura plina
De mare intelepciune,
Avva Dorotei, ce spune:

“Dar pentru ca nu ne defaimam pe noi insine la orice, b adesea gasim fel de fel de indreptatiri, ne asemanam cu un vas foarte curat pe dinafara, iar inauntru plin de rau-miros, din care, dand cineva cu pietricica si spargandu-l, iese afara tot raul-miros. Deci va intreb: acea pietricica a pricinuit raul-miros in vas, sau numai i-a dat prilej sa iasa afara? Asemenea este sic el ce se indreptateste si zice: eu sedeam cu pace si cutare cuvant al fratelui m-a tulburat. Lui i se pare ca era linistit, dar patima o avea in sufletul sau si nu o simtea”.

(Avva Dorotei, Cuvinte si invataturi de suflet folositoare)

Sursa: Poezii cu iz de filocalii…, ed. Bonifaciu, 2011, p. 18

This entry was posted in Carti, Pilde, Poezii. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *