Obiective

  • participarea la viața liturgică creștin-ortodoxă a membrilor săi și desfășurarea unei activități de misiune în rândul studenților și tineretului în acest sens, cu implicarea în viața parohială și eparhială;
  • organizarea de tabere de muncă și artă religioasă, pelerinaje, cu precădere la mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române;
  • strângere de fonduri și implicare directă în construirea de biserici, troițe, centre de tineret, așezăminte sociale, culturale, educaționale;
  • colaborări cu organisme de stat și nonguvernamentale în vederea realizării scopului asociației;
  • desfășurarea de activități filantropice și a unor programe de asistență socială;
  • organizarea de conferințe, proiecții de film, promovarea în rândul tinerilor a muzicii și picturii bizantine;
  • promovarea tradițiilor și obiceiurilor legate de principalele sarbători creștin-ortodoxe din diferite zone ale țării; cursuri de artă populară, colinde și alte activități;
  • susținerea și atragerea tinerilor în acțiuni culturale realizate de instituțiile statului cu prilejul  diferitelor evenimente naționale;
  • editarea și difuzarea de cărți, broșuri și alte publicații, CD-uri și DVD-uri al căror conținut vine în susținerea scopului asociației;
  • organizarea de biblioteci și centre de tineret în mediul universitar și preuniversitar, în campusuri, cămine studențești  etc., venind astfel în întâmpinarea tinerilor dornici să cunoască și să trăiască Ortodoxia;
  • diverse activități de voluntariat;

One reply on “Obiective”

Doamne ajuta,

Acum 14 ani cand deabia lua nastere TCO ca entitate de sine statatoare am descoperit un grup frumos de tineri dornici sa-l urmeze pe Hristos si insetati dupa un cuvant de invatatura de la Sfintii Parinti care inca mai erau printre noi. Nu aveam la dispozitie decat o camera unde ne adunam la rugaciune, la o agapa, la un cuvant de invatatura. Nu pot sa zic ca am fost un membru f activ dar gandul ca pot impartasi dragostea de Dumnezeu cu alti tineri de varsta mea mi se parea ceva extraordinar.
Nu stiu acum din membri grupului cati mai sunt studenti la acest moment si cati sunt ca si mine fosti studenti care au legat aici legaturi de suflet pe viata sau poate chiar le-a schimbat viata descoperindu-l pe Dumnezeu…
Noi n-am avut Marea Binecuvantare sa avem parte de un Sfant Paraclis unde se savarsesc in post zilnic Sfintele Slujbe.
Scriu cu durere pentru studentii de azi care nu inteleg Marea Binecuvantare de a avea in incinta facultatii un loc de rugaciune si inchinare. De cate ori am trecut pe la.paraclis din pacate paraclisul era gol. Doar cu tineri care probabil ca si mine au terminat de mult timp facultatea dar vor sa se bucure de sfintele slujbe tinute la ore care permit sa te ocupi si de restul indatoririlor servici/ cursuri.
Ne apropriem cu pasi repezi de Postul Sfant Al Pastelui! Ii indemn pe studentii ASE-ului sa treaca si pe la Paraclisul din Cibernetica de la et. 4 macar odata si sa descopere raiul de langa ei!
Ma iertati si sa nu uitati ca atat Paraclisul cat si acest grup fost creat si este pentru studenti.

Leave a Reply to Maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.