Spre a înțelege importanța și valoarea Tradiției, e necesar să facem câteva precizări. Modul de propovăduire al Mântuitorului și al SfințilorApostoli a fost predica orală, deci transmiterea Evangheliei prin grai viu. Desigur, acest mod de propovăduire era general, iar predica ținea seama de condițiile istorice, sociale, culturale și materiale ale ascultătorilor. Mântuitorul Hristos n-a lăsat nimic scris, deasemenea și cei mai mulți dintre Apostoli. Cât privește scrierilerămase de la Apostolii care au scris, sau de la ucenicii acestora(Matei, Ioan, Petru, Pavel, Marcu, Luca Iacov, Iuda), scrieri care formează Noul Testament, ele sunt scrise mai mult ocazional, sprea răspunde nevoilor celor cărora le-au fost adresate, majoritatea lor fiind legate de anumite situații și împrejurări locale, uneori presante (ca de exemplu Epistola către Galateni). Așadar, scrierile Noului Testament nu sunt tratate de teologie și nici n-au fost scrise cu intenția de a cuprinde totalitatea învățăturii propovăduite de Mântuitorul și de Sfinții Apostoli tuturor creștinilor de totdeauna. Faptul că ele se potrivesc și nevoilor creștinilor din zilele noastre și că ele au fost păstrate cu cea mai mare grijă până astăzi dovedește originea lor divină, în sensul că adevărurile cuprinse în ele suntrevelate și sunt necesare creștinilor pentru mântuire.
Reținem deci că Sfânta Scriptură este o colecție de cărți sfinte, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, care cuprinde descoperirea dumnezeiască privitoare la credința și viețuirea creștină, dar cărțile ei au fost scrise mai mult ocazional, în legătură cu nevoile credincioșilor de atunci, și ea nu cuprinde totalitatea învățăturii propovăduite de Mântuitorul și Sfinții Apostoli.
Dat fiind faptul că Sfânta Scriptură a fost scrisă mai mult ocazional, este de la sine înțeles că ea nu cuprinde întreaga învățătură revelată, o mare parte a acesteia rămânând nescrisă,dar fiind preluată prin grai viu și păstrată de Sfânta Biserică. În această privință, cele scrise de Sfântul Evanghelist Ioan sunt edificatoare: „Sunt încă și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus,care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, mi se pare că nici în lumeaaceasta n-ar încăpea cărțile ce s-ar fi scris” (In 21,25), iar în alt loc:„Încă și alte multe semne a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta…” (In. 20,30).
Este deci ușor de înțeles că dacă Sfânta Scriptură cuprinde numai o parte din Descoperirea dumnezeiască față de mulțimea celor săvârșite și propovăduite de Mântuitorul și de Sfinții Apostoli, cealaltă parte a acestei Descoperiri, care n-a fost consemnată în Sfânta Scriptură, dar s-a păstrat prin grai viu, formează un tezaur la fel de prețios ca și cel al Sfintei Scripturi, ea purtând numelede Sfânta Tradiție sau Predanie.
Pe de altă parte, Sfinții Apostoli au fost trimiși de Mântuitorulsă propovăduiască Evanghelia prin grai viu: „Mergând, învățațitoate neamurile… învățându-le să păzească toate câte v-amporuncit vouă” (Mt. 28, 19-20), căci El Însuși le-a dat acestora învățătura și poruncile Sale tot prin grai viu. Sfântul Pavel confirmăacest adevăr când spune: „Căci credința vine din auzire (predicăauzită), iar auzirea vine din cuvântul lui Dumnezeu” (Rm. 10,17). La fel, din cele scrise în cărțile Noului Testament de către unii dintreSfinții Apostoli, rezultă clar că modul obișnuit de predare a învățăturii evanghelice nu era scrisul, ci propovăduirea orală. Astfel, Sfântul Ioan scrie în a doua sa epistolă: „Multe am a vă scrie, dar n-am voit să le scriu pe hârtie, cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin lavoi și să grăiesc gură către gură, ca bucuria să fie deplină”(2 In 12),iar lui Gaiu îi scrie: „Multe lucruri aveam să-ți scriu; totuși nu voiescsă ți le scriu cu cerneală și condei. Ci nădăjduiesc să te văd încurând și atunci vom grăi gură către gură” (3 In 13,14). La fel, Sfântul Apostol Pavel le amintește presbiterilor din părțile Efesului,adunați la Milet: „Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte cătimp de trei ani n-am contenit, noaptea și ziua, să vă îndeamn culacrimi pe fiecare dintre voi…” (FA 20,31).
Rezultă deci că autorii Sfintei Scripturi, în scrierile lor adresate unor comunități creștine sau unor persoane sigure, nu le-au prezentat acestora întreaga învățătură creștină pe care le-o propovăduiseră mai înainte prin grai viu, sau aveau de gând să le-o porpovăduiască, ci le-au scris acestora spre a le da lămuriri înproblemele care se iviseră între timp și interesau comunitatea lorlocală, dar modul obișnuit și comun de a le preda învățătura și de a-i feri de rătăciri era predica orală sau vorbirea „gură către gură”.
Ceea ce trebuie însă reținut este că învățăturile transmise și păstrate în Sfânta Tradiție au aceeași valoare și importanță ca și cele cuprinse în Sfânta Scriptură, deoarece ele provin tot din aceeași Descoperire dumnezeiască. Cele scrise de Sfântul Apostol Pavel tesalonicenilor dovedesc indiscutabil acest adevăr: „Drept aceea, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola voastră” (2 Test 2,15). Așadar, tot ce a predicat Apostolul Pavel prin grai viu tesalonicenilor are aceeași valoare ca și ceea ce le-a transmis înscris, prin epistolă. Autoritatea învățăturilor predate ca și ceea cele-a transmis în scris, prin epistolă. Autoritatea învățăturilor predate verbal și egală cu a celor fixate în scris rezultă și din alte locuri din Sfânta Scriptură, precum: 1 Tim 6,20; 2 Tim 2,2; 3,4 ș.a. AcelașiApostol numește Tradiția „dreptarul învățăturilor sănătoase” (2 Tim1,13), îndemnându-l pe Timotei să-l păzească cu multă grijă (1 Tim6,20).
Dar ceea ce mai trebuie reținut și subliniat este faptul că însăși Sfânta Scriptură a fost scrisă pe temeiul Sfintei Tradiții, căci la început a fost numai Tradiția și apoi s-a scris Scriptura ca oparte a acesteia. Cea mai veche carte a Sfintei Scripturi s-a scrisabia la anul 43, deci după un deceniu de propovăduire orală a Evangheliei lui Hristos de către Apostoli, iar scrierile Sfântului Apostol Ioan s-au scris abia la sfârșitul veacului 1 d. Hr.. Marcu și Luca și-au scris Evangheliile lor pe temeiul Sfintei Tradiții, care a existat mai înainte de a fi fost scrisă vreo carte a Noului Testament.
Mai mult, în unele locuri din cărțile Sfintei Scripturi, autorii lor redau învățături și fapte care nu provin decât din Tradiție. Astfel, Sfântul Apostol Pavel se adresează presbiterilor din jurul Efesului,adunați la Milet, cu următoarele cuvinte: „Toate vi le-am arătat…,aducându-vă aminte de cuvântul Domnului Iisus, că El a zis: Maifericit este a da decât a lua” (FA 20,35). La fel este locul din 2 Tim3,8, unde se amintește de Iannes și Iambres, care i s-au împotrivitlui Moise în Egipt, ca și locul din epistola lui Iuda (v. 9), unde sevorbește despre cearta dintre Arhanghelul Mihail și diavolul pentrutrupul lui Moise, precum și alt loc din această epistolă (v. 14-15),unde se vorbește despre proorocia lui Enoh, al șaptelea de la Adam.Aceste învățături și fapte n-au putut fi luate decât din SfântaTradiție, deoarece Sfânta Scriptură nu amintește nicăieri de ele.
Sfinții Părinți au învățat în unanimitate că Sfânta Tradiție este păstrătoarea Revelației divine. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Din dogmele și practicile ținute de Biserică, pe unele le avem în învățătura scrisă, iar pe altele le-am primit din tradiția Apostolilor. Și unele și altele au aceeași putere”. La fel, Sfântul IoanGură de Aur zice: „Este evident că Apostolii n-au predat toate prin scrisori, ci multe fără de scrisori, dar și acestea sunt vrednice decredință”. Mărturii asemănătoare avem de la Sfinții Părinți carevorbesc în scrierile lor despre Revelația dumnezeiască, precum: Ignatie de Antiohia, Policarp de Smirna, Irineu, Ciprian, ClementAlexandrinul, Grigorie de Nyssa și alții.
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean – Dogmatica Ortodoxa
cap. “Caile de transmitere a Revelatiei supranaturale.
Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie”, pag. 61-63