Viata si invataturile Sf. Ier. Nifon [1/9]

Protosinghel Petroniu Tanase
Staretul Schitului Romanesc Prodromu
Sfantul Munte Athos – 23 decembrie 1986

I S P I T A

     Trecuse multa vreme si Nifon sporise si in cunostinta si in virtute. Era acum aproape flacau; ii era dor de parinti si de patrie si se pregatea sa plece. Femeia generalului Savatie, insa, care nu avea copii, vazand virtutea si sporirea lui Nifon, se straduia sa-l tina ca sa-l infieze si sa-l faca mostenitor al averii lor. Dar, neputandu-l indupleca, a cazut in adanca mahnire. Cand a vazut-o asa de mahnita si a aflat pricina mahnirii ei, iconomul casei a cerut sa-l dea pe tanar in seama lui, adaugand: “Il voi face eu sa uite cu totul si de parinti si de patrie“.
            Deci, l-a luat iconomul si a inceput sa-l tarasca pe la petrecerile tinerilor cu viata stricata si la felurite distractii. Iar Nifon, tanar si fara experienta cum era, s-a dedat la aceasta viata de petreceri, la chefuri si risipa, ca sa se mangaie, chipurile, de mahnire si de lipsa parintilor.
            Tineretea este lesne tarata pe aceste cai: caci Vorbele rele strica obiceiurile bune. Betia, prostia, dezmatul i-au intunecat mintea tanarului si astfel, cel ce mai inainte era tacut, pasnic, smerit, acum devenise flecar, batjocoritor, dansator, petrecaret. Uitase cu totul si parinti si patrie si rudenii. Parasise studiile si nu se mai grijea de nici o virtute.
            Vazand-l in aceasta stare, un bun crestin ii zicea adesea: “Vai de tine, Nifone, in ce stare ai ajuns! Vino-ti in fire si cauta sa te indreptezi!“
            Aceste cuvinte faceau pe Nifon sa ofteze si sa lacrimeze adeseori, gandindu-se la viata pe care o duce, insa, cu toate acestea, nu putea sa o lepede. Il tiraniza puterea obisnuintei.
            Intr-o zi, s-a dus sa vada pe un prieten al sau Nicodim. Acesta cum l-a vazut, se uita tinta la el, privindu-l curios. Mirat, Nifon ii zice: “Ce te uiti asa la mine? Pentru prima data ma vezi?” Atunci Nicodim ii raspunde: “Crede-ma, prietene, ca tare te-ai pierdut. Fata ta mi se pare schimonosita si neagra ca unui arap…“
            Nifon a inteles; faptele lui pacatoase il faceau sa arate asa. Rusinat, si-a acoperit fata cu mainile si a plecat, zicandu-si in sine: “Vai de mine, de trei ori ticalosul! Cum am ajuns in aceasta stare jalnica! Putea–voi oare sa ma pocaiesc si sa ma indreptez? Cine sa-mi spuna aceasta? Cine sa ma incredinteze ca ma va milui Domnul? Cum voi indrazni sa cer mila de la Dumnezeu, dupa atatea pacate cate am facut?”

---

PE  CALEA  INTOARCERII

            A cazut apoi intr-o adanca meditatie si tot felul de ganduri i-au framantat creierul pana seara. Astfel, mahnit, s-a culcat flamand. Dar indata a zis intru sine: “Sa ma scol sa fac macar o mica rugaciune catre Dumnezeu”.
            Cand, insa, a inteles acest gand al lui, diavolul, ca un urator de bine ce este, a inceput sa-i bantuie sufletul cu o teama ciudata, soptindu-i un gand cu totul bizar: “Daca te scoli acum noaptea ca sa te rogi, indata te vei indraci si vei innbuni”. Cu acest gand, diavolul l-a tulburat si speriat mult timp. Totusi, Nifon a reusit sa biruie teama, zicandu-si intru sine: “Cata vreme mi-am petrecut noptile in pacate, n-am patit nimic nici un rau si sa patesc acum cand vreau sa ma rog lui Dumnezeu? Anatema tie, duh viclean si necurat!” Si indata a sarit din pat. Dar abia s-a intors spre rasarit cand, i-a aparut inainte un nor negru, care l-a speriat asa de tare incat, paralizat, a cazut in pat ca un mort. Se cutremura pentru pacatele sale si totodata, era foarte mirat de impiedicarea ce i-o facuse diavolul ca sa se roage.
            Dimineata insa, caindu-se, a mers la biserica si s-a asezat intr-un colt. Apoi, ridicandu-si ochii a vazut icoana Maicii Domnului si, suspinand din adancul inimii, a zis: “Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, Maica milei si a indurarii, milostiveste-te spre mine pacatosul si ma miluieste!”
            Rostind cu ochii inlacrimati aceasta rugaciune, i s-a parut ca Maica Domnului s-a intors si-l priveste cu fata blanda si vesela. Si Nifon, a simtit o mare mangaiere. A continuat sa se roage cu lacrimi multa vreme si apoi a iesit din biserica, zicandu-si: “Vezi, ticalosule, ca te iubeste Dumnezeu si te primeste sa te mantuiasca; si tu, L-ai parasit. Gandeste-te, nefericitule, cat de grabnic te-a ajutat acum Maica Domnului”. Astfel, mangaiat, a dat slava lui Dumnezeu.
            Alta data, mergand iarasi la acea biserica, a vazut un om pacatuind si l-a osandit in sinea lui si l-a urat. Cand a intrat in biserica si a ridicat privirea la icoana Maicii Domnului, o vede ca-l priveste cu asprime si ca-si intoarce fata de le el. Mare tulburare si mahnire a simtit Nifon din pricina aceasta. Mintea lui nu putea gasi pricina, dar cercetandu-se cu atentie, a inteles: ca osandise cu mintea pe acel om. De aceea Maica Domnului se intorcea acum de la el. Indata a cazut la pamant si si-a marturisit greseala. Plangea cu amar si ruga pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu sa-l ierte. Astfel, rugandu-se multa vreme, vede ca icoana il priveste cu fata vesela si asa a iesit usurat din biserica.
            Din acel moment, ori de cate ori gresea cu ceva, icoana Maicii Domnului il mustra, iar el isi marturisea cu lacrimi greseala, primea iertare si mangaiere si se indrepta. Nu dupa multa vreme, a vazut in vis ca se afla intr-o casa mare. Deodata apar o mutime de draci negri si intunecati, care veneau furiosi asupra lui cu vadita intentie de a-l ucide. El a fugit in alta parte a casei si, gasind o biserica, a intrat inauntru, a inchis usile si a scapat de ei. Cand insa a iesit afara, iarasi au aparut negrii si intunecatii. Fugind el ca sa nu-l prinda, iarasi a intrat in biserica si asa a scapat.
            Acest vis l-a avut mereu timp de o saptamana. De aici a inteles ca nu este cu putinta a se mantui de rautatile dracilor, daca nu merge adeseori la biserica sa se roage la casa Domnului, rugand pe Dumnezeu sa-l izbaveasca de uneltirile viclenilor draci.

---

IN  LUPTA  CU  DRACUL  NECURATIEI           Pe langa toate acestea, il lupta mult duhul cel rau si necurat al desfranarii. Iar el se lupta sa-l alunge, rugandu-se cu multa caldura lui Dumnezeu. Intr-o noapte, a vazut in vis pe intaiul Mucenic Stefan, care i-a zis: “Bucura-te, Nifone, robule al lui Dumnezeu. Frumoasa este viata ta, dar ai intinat-o cu vorbe desarte si cu injuraturi. Dar, daca te vei lupta sa biruiesti pe vicleanul drac care te indeamna la aceste pacate, eu iti fagaduiesc sa-ti vin in ajutor”.
            Nifon s-a trezit cu o puternica hotarare. Dupa ce a multumit Sfantului Stefan, a luat o pietricica in gura si a tinut-o mai multe zile, ca sa nu mai vorbeasca cuvinte murdare. Si daca vreodata il insela vrajmasul si injura pe cineva, se retragea undeva la o parte si se lovea puternic cu pumnii peste obraz, zicandu-si: “Na! O sa te fac eu sa te smeresti si sa inveti blandetea si tacerea, sa nu te mai manii, nici sa mai injuri!”
            Pentru aceeasi pricina si-a luat canon sa-si dea in fiecare zi cate patruzeci de pumni. Iar daca se intampla vreo ispita sau il lupta vreo patima atunci pumnii cadeau cate o suta doua. Lovindu-se astfel zilnic, a slabit mult cu trupul. Adeseori ametea de durere si cadea la pamant ca un mort, zicandu-si in sine: “Vai si vai de tine, ticalosule, Nifon! Daca aceasta putina durere nu o poti suferi, cum vei rabda nesuferitele chinuri ale iadului? Indrazneste insa, pentru ca pe masura ce omul cel dinafara, trupul, slabeste, in aceeasi masura cel dinauntru, sufletul, se innoieste”.
            Vazandu-l diavolul ca-si pedepseste trupul cu atata cruzime, i-a zis: “De ce nu-ti este mila de grumazul tau si-l lovesti cu atata asprime? Iar fericitul nevoitor a raspuns: “Imputitule drac, ai venit si aici sa-mi dai sfaturi? Ar fi vai de tine, daca ai avea trup si ai cadea in mainile mele, ti-as arata eu ce fel de chinuri stie Nifon…!”

---