Despre impotrivirea sufletelor cazute fata de rugaciune

Sfantul Ignatie Briancianinov

Spiritele c?zute se opun cu violen?? la toate poruncile Evangheliei, dar în mod deosebit rug?ciunii, ca ?i maic? a virtu?ilor. Proorocul Zaharia l-a v?zut “pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului Domnului, ?i pe Satana, stând la dreapta lui ca s?-l învinuiasc?” (Zaharia 3,l). La fel ?i ast?zi diavolul se ?ine mereu aproape de fiecare slujitor al lui Dumnezeu cu inten?ia de a-l împr??tia ?i de a-i pâng?ri ofranda duhovniceasc?, de a nu-i îng?dui s? aduc? jertf?, de a o întrerupe sau a o suprima total. “îngerii c?zu?i sunt ro?i de invidie fa?? de noi, zice Sfântul Antonie cel Mare, ?i nu înceteaz? de a pune în lucrare toat? r?utatea lor pentru a ne împiedica s? le ocup?m vechile lor tronuri din cer”. în mod deosebit “dracul este foarte invidios, spune Sfântul Nil Sinaitul, fa?? de omul ce se roag?, ?i recurge la toate vicleniile imaginabile pentru a-l întrerupe“.

Diavolul depune tot efortul pentru a ne împiedica de la rug?ciune sau pentru a face rug?ciunea nefolositoare ?i seac?. Pentru acest spirit c?zut din în?l?imea cerului din pricina mândriei ?i a r?zvr?tirii fa?? de Dumnezeu, înveninat de o pizm? ?i o ur? implacabil? fa?? de neamul omenesc, însetat de dorin?a de a-l face pe om s? piar?, preocupat zi ?i noapte de a-l ruina, este de nesuportat ca s?-l vad? pe om, fiin?? mizerabil? ?i p?c?toas?, intrând în dialog cu Dumnezeu însu?i ?i reîntorcându-se marcat de pecetea milostivirii Sale, cu n?dejdea de a mo?teni cerul, cu speran?a de a-?i vedea însu?i trupul s?u stric?cios transfigurat în trup duhovnicesc. Aceast? perspectiv? nu o poate suferi spiritul condamnat pentru totdeauna s? se târasc? ?i s? se t?v?leasc?, ca într-o mla?tin? r?u mirositoare în gânduri ?i sim??minte exclusiv trupe?ti, materiale ?i p?c?toase, ?i care, în sfâr?it trebuie s? fie aruncat în iad ?i închis acolo pentru ve?nicie. El turb? de mânie, ac?ioneaz? cu viclenie ?i f???rnicie, face crime ?i nelegiuiri. Trebuie s? fii prudent ?i pus în gard?: numai în caz de extrem? necesitate, când ascultarea o cere, po?i face altceva în timpul fixat pentru rug?ciune. Frate preaiubit! Nu l?sa rug?ciunea far? un motiv foarte serios. Cel ce neglijeaz? rug?ciunea, î?i neglijeaz? mântuirea; cel ce p?r?se?te rug?ciunea î?i pierde mântuirea.

Un c?lug?r trebuie s? fie foarte atent cum î?i organizeaz? via?a, c?ci vr?jma?ul încearc? s?-l încercuiasc? din toate p?r?ile cu vicleniile sale, s?-l în?ele, s?-l seduc?, s?-l tulbure, s?-l întoarc? de la calea ar?tat? de poruncile evanghelice, s?-l duc? la pieirea vremelnic? ?i ve?nic?. Când duci o via?? atent? ?i treaz? vei în?elege aceast? prigoan? înver?unat? pe care vr?jma?ul o exercit? împotriva noastr? cu viclenie ?i r?utate. Vom remarca c? tocmai în momentul când ar trebui s? ne rug?m, vr?jma?ul ne aduce alte ocupa?ii ?i ne sugereaz? c? acestea sunt foarte importante ?i nu sufer? amânare: în realitate singurul lucru important este ca monahul s? se ancoreze în rug?ciune. In acela?i timp lucr?turile vr?jma?ului se întorc în avantajul nevoitorului vigilent: v?zând mereu al?turi de sine pe un uciga? înarmat cu un pumnal înfrico??tor ?i gata de a lovi, bietul c?lug?r neajutorat strig? f?r? încetare c?tre Dumnezeu Atotputernicul cerându-I ajutor – ?i îl prime?te.

Când duhul r?u nu reu?e?te s? deturneze în favoarea sa timpul h?r?zit pentru rug?ciune, se str?diue?te s?-l fure ?i s? întineze rug?ciunea. Pentru acest lucru se folose?te de gânduri ?i imagina?ii. Cea mai mare parte a timpului, traveste?te gândurile sub masca drept??ii, pentru a le asigura puterea de p?trundere; imagina?iilor le d? o form? foarte atr?g?toare. Rug?ciunea este furat? ?i ruinat? atunci când, în timp ce te rogi, mintea nu-i cu totul atent? la cuvintele rug?ciunii, ci se las? cuprins? de gânduri ?i imagini împr??tiate. Rug?ciunea este întinat? atunci când mintea se las? distras? de la rug?ciune, fixându-?i aten?ia asupra gândurilor ?i imagina?iilor p?c?toase sugerate de c?tre vr?jma?ul. Atunci când î?i vin gânduri ?i imagina?ii p?c?toase nu le acorda nici o aten?ie. De îndat? ce mintea ta le sesizeaz?, închide-o în cuvintele rug?ciunii ?i, printr-o rug?ciune fierbinte ?i atent?, implor?-L pe Dumnezeu s?-i împr??tie pe vr?jma?ii t?i.

Spiritul cel r?u î?i organizeaz? trupele cu o abilitate remarcabil?. In fa?? se afl? gândurile îmbr?cate în haina adev?rului ?i drept??ii ?i imaginile pe care un ascet f?r? experien?? le poate socoti, nu numai inofensive, de inspira?ie duhovniceasc? sau chiar ar?t?ri sfinte ?i cere?ti. Dup? ce mintea le-a primit, ?i ?i-a pierdut libertatea, comandantul trupelor r?uf?c?toare arunc? în lupt? imagina?iile în mod voit p?c?toase. “Dup? gândurile nep?tima?e, zice Sf. Nil Sorski, vin gândurile p?tima?e: dac? le la?i pe primele s? intre, le dai prilej ?i celorlalte s? for?eze intrarea”.

Dup? ce de bun?voie mintea ?i-a pierdut libertatea, de la prima întâlnire cu vr?jma?ii, r?mâne dezarmat?, sl?bit?, înl?n?uit?, nefiind în stare s? depun? cea mai mic? rezisten?? în fa?a vr?jma?ilor. Este repede învins? ?i n-are decât s? se supun? ?i s? r?mân? în robie.

Cînd te rogi, trebuie neap?rat s?-?i închizi mintea în cuvintele rug?ciunii ?i s? înl?turi orice gânduri, fie bune, fie rele. Orice gând, oricum s-ar travesti, din moment ce ne distrage de la rug?ciune, apar?ine armatelor str?ine ?i este trimis “ca s? înfrunte pe Israel” (l Regi l7,25).

In r?zboiul nev?zut pe care îngerul c?zut îl duce împotriva oamenilor, mai ales cu ajutorul gândurilor ?i imagina?iilor, se sprijin? pe afinitatea reciproc? ce une?te p?catele între ele. Acest r?zboi nu înceteaz? nici ziua nici noaptea, dar se înte?e?te atunci când nu ne scul?m la rug?ciune. Atunci, ca s? ne exprim?m în graiul Sfin?ilor P?rin?i, diavolul adun? de peste tot gândurile cele mai împr??tiate ?i le porne?te asupra sufletului nostru. La început ni-i reaminte?te pe to?i cei care ne-au nec?jit sau ne-au r?nit; ne alc?tuie?te un tablou cât mai viu al criticilor ?i al înfrunt?rilor la care ne-au supus; ne sugereaz? faptul c? ripostându-le, nu vom face altceva decât s? ne satisfacem un elementar act de dreptate, de bun sim?, de autoap?rare, de necesitate. Este limpede c? vr?jma?ul încearc? s? zdruncine îns??i temelia rug?ciunii-bun?tatea ?i blânde?ea-pentru ca edificiul s? se pr?bu?easc? de la sine. Iat? cum se petrec lucrurile: omul plin de pizm? ?i care nu iart? gre?elile aproapelui s?u, este absolut incapabil s? se concentreze la rug?ciune ?i s? ajung? la înduio?area inimii. Gândurile mâniei împr??tie rug?ciunea; o împr??tie în toate p?r?ile, precum o rafal? de vânt împr??tie semin?ele pe care agricultorul le seam?n? în ogor. Atunci ogorul sufletului nostru r?mâne neîns?mân?at, ?i toat? str?dania nevoitorului e f?r? rod. Este foarete bine cunoscut faptul c? temelia unei rug?ciuni rodnice const? în iertarea ofenselor ?i suferin?elor pe care le-ai suferit, în înlocuirea criticii pe care o faci altora cu o în?elegere binevoitoare ?i, în sfâr?it, în a te judeca pe tine însu?i.

Adesea, când ne a?ez?m la rug?ciune, vr?jma?ul ne aduce gânduri ?i imagina?ii de reu?it? p?mânteasc?: ne prezint? slava omeneasc? pe care, în sfâr?it, o s? o primim ca r?splat? a virtu?ilor pe care oamenii ni le recunosc; alteori ne arat? tabloul, tot a?a de seduc?tor, al bog??iilor pe care le vom avea, ?i care ne vor ajuta s? cre?tem în virtute. Amândou? evoc?rile sunt mincinoase. Ele sunt în contradic?ie direct? cu înv???tura Mântuitorului, ?i constituie un mare pericol pentru ochiul interior ce le contempl? ?i chiar pentru suflet, care devine infidel fa?? de Domnul s?u, l?sându-se sedus de c?tre asemenea n?luciri sugerate de diavolul.

în afara crucii lui Hristos nu exist? biruin?? pentru un cre?tin.

Domnul a zis : “Slav? de la oameni nu primesc… Cum pute?i voi s? crede?i, când primi?i slav? unii de la al?ii ?i slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o c?uta?i? (Ioan 5,4l-44). Când face?i fapte bune “nu fi?i ca f??arnicii” (Matei 6,l6), care fac binele pentru slav? de?art?, care a?teapt? laud? de la oameni pentru virtu?ile lor ?i î?i pierd r?splata ve?nic? (Matei 6,l-l8). “S? nu ?tie stânga ta (adic? slava de?art?) ce face dreapta ta (adic? voin?a c?l?uzit? de poruncile evanghelice) ?i Tat?l t?u, Care vede în ascuns, î?i va r?spl?ti ?ie” (Matei 6,3 ?i l8). “Nimeni nu poate s? slujeasc? la doi domni, c?ci sau pe unul îl va urî ?i pe cel?lalt îl va iubi, sau de unul se va lipi ?i pe cel?lalt îl va dispre?ui; nu pute?i sluji lui Dumnezeu ?i lui mamona” (Matei 6,24). “A?adar oricine dintre voi care nu se leap?d? de tot ce are, nu poate s? fie ucenicul Meu” (Luca l4,33).

Trebuie s? remarc?m faptul c? diavolul, atunci când L-a ispitit pe Dumnezeu-Omul, î-a sugerat gândul plin de mândrie de a deveni celebru f?când o minune în public ?i a încercat s?-i pun? în fa?a ochilor posibilitatea de a ocupa pozi?ia cea mai puternic? ?i înalt?. Domnul a refuzat amândou? alternativele (Matei 4 ?i Luca 4). Ne-a ar?tat c? la des?vâr?ire nu se poate ajunge decât pe calea cea strâmt? a renun??rii ?i a umilin?ei, cale mântuitoare pe care El însu?i a trasat-o. Trebuie s? urm?m exemplul ?i înv???tura Domnului care a respins gândul de m?rire ?i de bog??ie p?mânteasc?. Trebuie s? refuz?m pl?cerea pe care ni-o provoac? închipuirile de acest fel, c?ci ele distrug în noi, concentrarea min?ii ?i aten?ia din timpul rug?ciunii ?i deschid porta p?rerii de sine ?i a împr??tierii. Dac? primim gândurile ?i imagina?iile de mândrie, de zgârcenie ?i de dragoste fa?? de lume, dac? nu le respingem, ci le cultiv?m ?i ne desf?t?m cu ele, intr?m în comuniune cu satana ?i puterea lui Dumnezeu care ne ocrotea se retrage de la noi. Când vr?jma?ul vede c? ne-a p?r?sit ajutorul lui Dumnezeu, el porne?te împotriva noastr? dou? mari atacuri: cel al gândurilor ?i imagina?iilor desfrânate, precum ?i cel al triste?ii. Dac? rezist?m la primul, nu vom rezista la al doilea. Este exact ceea ce spune o maxim? a P?rin?ilor: Dumnezeu îi îng?duie lui satan s? ne calce în picioare pân? când devenim smeri?i.

Este clar c? gândurile de ur?, de a-i judeca pe al?ii, de slav? ?i de reu?it? p?mânteasc?, au la origine mândria. Lep?dând aceste gânduri, lep?d?m în acela?i timp mândria. Când smerenia se instaleaz? în suflet, ea expulzeaz? mândria. Smerenia este maniera de a gândi a lui Hristos ?i din ea se na?te focul Sfântului Duh, prin care se nimicesc ?i se alung? din suflet toate patimile.

Invaziei gândurilor desfrânate ?i plictiselii îi urmeaz? triste?ea, nesiguran?a, dezn?dejdea, împietrirea, orbirea, hula ?i disperarea. Dac? prinzi gustul dorin?elor trupe?ti, urm?rile vor fi foarte grave., P?rin?ii numesc aceste dorin?e profanatorii templului duhovnicesc al lui Dumnezeu. Dac? ne desf?t?m cu ele, harul lui Dumnezeu ne p?r?se?te pentru mult timp ?i gândurile ?i imagina?iile p?c?toase cap?t? un ascendent foarte puternic în noi. Ne covâr?esc ?i ne ame?esc în a?a m?sur? încât nu vom putea atrage harul din nou, decât printr-o poc?in?? sincer? ?i printr-un refuz de a ne l?sa cuprin?i de sugestiile vr?jma?ului. Un c?lug?r atent va cunoa?te toate aceste lucruri din experien??.

Cunoscând strategia ?i tactica vr?jma?ului în lupta sa contra noastr?, ne putem organiza rezisten?a în consecin??. Nu vom judeca ?i nu vom condamna sub nici un pretext pe semenul nostru ?i vom ierta altora gre?elile. Din momentul în care va încol?i în noi un gând de r?utate contra aproapelui nostru, ne vom întoarce c?tre Dumnezeu rugându-ne pentru el, cerându-i lui Dumnezeu s? fie milostiv cu el ?i în veacul acesta ?i în cel viitor. Vom renun?a la noi în?ine, adic? la slava ce ne vine de la oameni, la confortul p?mântesc ?i la tot felul de avantaje, ?i ne vom l?sa total în voia lui Dumnezeu, mul?umindu-I ?i pream?rindu-L pentru trecutul ?i prezentul nostru ?i punând în mâinile Sale viitorul nostru.

O asemenea atitudine ?i o asemenea orientare ne va sluji, va fi temelie pentru rug?ciune. înainte de a începe rug?ciunea, s? ne smerim în fa?a fra?ilor no?tri, s? na repro??m nou? în?ine faptul de a-i fi smintit, ?i s? continu?m s? facem acest lucru pentru p?catele noastre. S? începem rug?ciunea prin a ne ruga pentru vr?jma?i. S? ne unim prin rug?ciune cu umanitatea întreag? ?i s?-L rug?m pe Dumnezeu s? aib? mil? de noi ?i de lumea întreag?, nu pentru c? noi suntem vrednici s? ne rug?m pentru lume, ci pentru a împlini porunca iubirii care ne este prescris? :” ruga?i-v? unii pentru al?ii” (Iacov 5,l6).

Cu toate c? adev?ra?ii slujitori ai lui Dumnezeu au de luptat cu multe sugestii p?c?toase aduse de satan ?i care r?sar din firea noastr? atins? de c?dere, mâna atotputernic? a lui Dumnezeu este mereu prezent? pentru a-i sprijini ?i a-i c?l?uzi. Lupta îns??i este foarte folositoare, c?ci ea îi d? posibilitatea c?lug?rului s? dobândeasc? o experien?? monahal?, o cuno?tin?? clar? ?i profund? a ravagiilor provocate firii omene?ti, de c?tre p?cat ?i de c?tre îngerul c?zut; aceste cuno?tin?e îl fac pe ascet s? aib? o inim? blând? ?i smerit?, s? se plâng? pe sine ?i lumea întreag?.

Sfântul Pimen cel Mare ne poveste?te despre Sfântul Ioan Colov, nevoitor plin de Duhul Sfânt, c? rugându-se îndelungat lui Dumnezeu, a contenit lupta provocat? de neputin?a firii umane c?zute. I-a relatat acest lucru unui b?trân d?ruit cu un deosebit discern?mânt duhovnicesc, zicându-i: “m? odihnesc ?i nu am nici un r?zboi. ?i i-a zis lui b?trânul: du-te, roag?-te lui Dumnezeu, ca s?-?i vin? r?zboiul ?i zdrobirea ?i smerenia pe care le aveai mai înainte! C? prin r?zboaie spore?te sufletul. Deci, s-a rugat ?i dup? ce a venit r?zboiul, nu s-a mai rugat s?-l ia de la dânsul, ci zicea: d?-mi Doamne r?bdare în r?zboaie!“.

încredin?ându-ne pe de-a-întregul voii lui Dumnezeu, ne ar?t?m dispu?i s?-i împlinim voia. Prin rug?ciune st?ruitoare s?-i cerem lui Dumnezeu capacitatea de a-i împlini voia, s?-i cerem ca voia Sa, în ce ne prive?te, s? se fac? mereu.

Dumnezeu r?mâne nedesp?r?it de cel ce se las? în voia Sa. Orice atlet al lui Hristos simte acest lucru, ?i poate m?rturisi c?-i adev?rat, atunci când se lupt? dup? rânduial?, când se lupt? l?sându-se c?l?uzit de Evanghelie.

This entry was posted in Ortodoxia. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *