Marturie minunata despre pr. Paisie

“L-am intalnit ?i eu pe P?rintele Paisie Olaru în pelerinajele f?cute la Mâ­n?stirea Sih?stria ?i Schitul Sihla singur, cu colegii de ?coal? ?i in spe­cial cu vrednicul de pomenire Parintele Profesor Constantin Galeriu, inteligent? c?l?uz? în cercetarea ?i descoperirea comorilor duhovnice?ti.

În timpul studiilor la Facultatea de Teologie din Bucure?ti, la îndemnul speciali?tilor de a citi textele sacre in limba lor original? ?i-n efortul de a-mi însu?i mai multe limbi am sim?it o acut? criz? existen?ial? ?i de sens. Obosit, confuz, am hot?rât s? fac o spovedanie din copilarie în fa?a celui mai vrednic duhovnic pe care l-am cunoscut, P?rintele Paisie Olaru.

În una din discu?iile personale ce le-am avut cu P?rintele Arhimandrit Nicodim Sachelarie, acesta a spus:
– P?rintele Paisie ?i Cleopa sunt cu adevarat monahi ?i mari duhovnici. Mul?i al?ii, mai bine ?i-ar gasi altceva de facut.

Am scos bilete de tren din Bucure?ti pentru Moldova. Cu toate c? m-am gr?bit s? prind trenul, acesta a plecat. Nemul­?umit de întamplare ?i plin de ner?bdare, m-am întors la casa de bilete ?i m-am hot?rât s? iau urm?torul tren care pleca din Bucure?ti, chiar dac? a? fi f?cut ocolul României. Am luat urm?torul tren care mergea Bra?ov – Ciceu – One?ti – Adjud – Bac?u – Piatra Neam?, apoi autobuzul. Din Agapia am urcat pe jos pân? la Sihla. Imi notasem mai multe pagini A4 cu scris m?runt în dorin?a de a avea cat mai detaliat? m?rturisirea în fa?a acestui om sfânt.

P?rintele locuia în chilioara din deal din dreapta Bisericu?ei dintr-un Lemn. Inainte de sosirea mea fusese o mare furtuna care i-a speriat pe vizitatorii ?i pelerinii p?rintelui.
L-am gasit pe p?rintele Paisie Olaru în partea de sud, afar?, într-o mic? gr?din?, printre stânci. M-am apropiat, i-am s?rutat mana, cerându-i binecuvântare ?i rugându-l st?ruitor, dar abrupt s? m? spovedeasc?. Mi-a spus foarte direct c? nu se poate.

M-a derutat raspunsul lui, dar m-am gândit c? n-am fost destul de politicos ?i cuviincios ?i c? ar fi trebuit s? st?m un pic de vorb? ?i apoi s?-i adresez rug?mintea de a-mi asculta m?rturisirea. Am incercat o mic? discu?ie ?i iar l-am rugat s?-mi asculte m?rturisirea. Din nou, P?rintele m? respinge. Am facut cel putin cinci încerc?ri de a-l convinge pe Parintele s?-mi asculte m?rturisirea. Raspunsul a fost de fiecare dat? “nu”.

Nemul?umit, sfâ?iat, revoltat, l-am întrebat:
– De ce nu?
Cu voce adânc?, mi-a raspuns:
– Nu pot pentru c? sunt orb.
R?spunsul a fost n?praznic pentru mine, a avut un impact ca de tr?snet.
M-am gândit: “Doamne, eu n-a? putea purta crucea lui, s? nu mai pot citi in original textele sacre ale lumii, pentru mine ar fi fost o lovitur? fatal?. Recunosc c? nu a? putea purta astfel de Cruce. De ce i-ai dat-o Doamne ucenicului Tau iubit?! – dar, nu-i treaba mea”. Ma gândeam: “mai bine mort, decât orb”.

M-a descump?nit greutatea crucii lui. Totu?i, înc?p?­?ânarea mea egoist? mi-a adus în minte acest gând: “Dar, de fapt, eu doresc s? m? asculte, nu s? m? vad?.” Am gândit, f?r? s? o spun. Apoi, el ma intreab?:
– ?tii unde este cel mai r?u loc?
Am r?spuns c? nu ?tiu. Îmi spune:
– Cel mai r?u loc este acolo unde sunt eu.
Îl rog, din nou, s?-mi asculte spovedania.

Îndârjit de refuzul lui, un gând m-a r?v??it:
“De ce m-o fi respingand P?rintele?! În fond, eu sunt un om de?tept, el este un om simplu.”
M? trezesc în fa?a unei avalan?e, P?rintele spune:
– Ce cau?i tu la mine, un om simplu ?i prost cum sunt – adresându-mi-se direct, pe nume – de ce nu mergi s? te spove­de?ti ?i s? discuti cu profesorii ?i îndrum?torii t?i ilu?tri: P?rin­tele St?niloae, P?rintele Galeriu ?i ceilal?i?

În prezen?a lui m? sim?eam ca-ntr-o alt? lume. Spa?iul, tim­pul ?i adâncimea cuvintelor lui c?p?tau dimensiuni noi, parc? venite dintr-o alt? lume. Surprins din nou de faptul c? eu, de?i nu i-am spus cine sunt, unde studiez, cine sunt îndrum?torii mei, sunt uimit de precizia informa?iilor ce mi le expune. M? uit în jur, nu v?d oameni, nu v?d nici linie electric?, nici telefonic? ?i ?tiam precis c? n-am dest?inuit nim?nui decizia, planul meu de a merge ?i a m? spovedi la P?rintele Paisie. Am in?eles c? este un harismatic, c? ?tie tot, c? are darul înainte-vederii de la Dumnezeu.

Insist, din nou, s? m? primeasc?…
– Sti?i, P?rinte sunt s?rac, am f?cut un efort mare ca s? ajung pân? aici ?i s? m? spove­desc.
Îmi raspunde:
– ?tiu ca ai pierdut trenul în Bucure?ti. ?tiu ca ai venit prin Bra?ov, Ciceu, Adjud, Bac?u… pe ocolite, dar nu pot …
?i apoi mi se pare c? deviaz? discu?ia spunând ce greu sunt de mi?cat pietroaiele acestea. Am în?eles c? se referea la împietrirea inimii mele ?i c?, de fapt, se referea la Profetul care spune: “Transforma?i inimile voastre de piatr?, m?car in inimi de carne, pentru ca apoi, Domnul sa le înnoiasc?.” Puterea rug?ciunii lui l?untrice sf?râm? stâncile inimii mele împietrite.

Un gust amar pentru refuzul s?u ?i orgoliul meu r?nit. Am hot?rât s? mai insist înc? o dat?. De data aceasta justific? refuzul spunându-mi:
– Eu sunt un mare tic?los, înc?­p??ânat ?i tare mândru.

Am în?eles c?-mi tot ar?ta oglinda vie?ii mele l?untrice. M-am hot?rat s? renun?. Un gând mi-a spus: “Nu-l mai nec?ji pe omul lui Dumnezeu, nu-i mai consuma timpul lui de rug?ciune, s?rut?-i mâna, cere binecuvântare ?i pleac?.”
N-am terminat bine gândul acesta c? sunt nevrednic ?i P?rintele m? surprinde, din nou, spunându-mi:
– Acuma dar, t?tucu??, acuma te pot spovedi.

M-a luat de mân?, m-a dus in chiliu?a lui cu geamuri mici, ?i-a pus epitrahilul ?i felonul, a aprins o lumânare ?i a început s? rosteasc?, pe de rost, rug?ciunile de spovedanie. Între timp, eu mi-am scos toate hârtiile din buzunar, doream s? fac o m?rturisire complet?. Încercam s? prind o raz? de lumin? de la lumânare ?i gemule? ca s? pot citi tot ce era scris în însemn?­rile mele.

Din nou, surpriz?. Dupa terminarea rug?ciunilor, P?rintele începe s? m? întrebe ?i s?-mi spun? p?catele mele în ordinea în care le scrisesem pe hârtiile mele. Sim?eam c? iau foc. Furtuni de ganduri ?i emo?ii m? copleseau. M-a lovit, îns?, un gând rau. Cam la jum?tate de or? dup? ce începuse s?-mi spun? – de fapt, s? ma întrebe de p?catele personale – mi-am zis: “?tiu c? P?rintele este un om sfânt, dar nu-i Dumnezeu.”

La început am crezut ca este coinciden??, c? s-a nimerit s? ?tie câteva lucruri, doar când dup? aproape 45 de minute îmi spunea cuvânt cu cuvânt ce era scris în hârtiile mele, m-am revoltat, e prea mult…

Cu un glas întristat îmi spune:
– T?tucu??, da’ de ce te mai îndoie?ti ?i acum?!
Am in?eles atunci c? eu eram cel orb, cel prost, cel impietrit, cel înc?p??anat ?i mândru ?i celelalte, de care el se acuza ca s? m? ajute s? m? trezesc la smerenie, pocain?? ?i lacrimi. Din acel moment a schimbat tehnica de spovedanie.

Îmi spunea ce am în mintea mea, în inim? ?i ce era scris pe hârtie, timp de aproape înca trei ore. Parc? iritat se opre?te, deranjat de t?cerea mea ?i, ca s?-?i ascund?, discret, darurile care s?la?luiau în el, îmi spune:
– La început m-ai nec?jit un ceas c? vrei s? te spovede?ti, spune odat? ce ai de spus.
Îi raspund:
– P?rinte, mi-a?i spus totul … Nu mai am nimic de spus …

Atunci, mi se adreseaza pe nume asa cum obi?nuia mama mea s? m? alinte în copil?rie; apoi imi spune numele P?rin?ilor, colegilor, rudeniilor, prietenilor, profesorilor; numele, vârsta, profesia, detalii semnificative ?i multe am?nunte din via?a fiecaruia, sute ?i sute de nume. Fapt pentru care m? face s? gândesc c? cele mai teribile institu?ii cu menirea specific? de a înregistra fie­care am?nunt în parte la dosarul personal sunt mici copii, com­parativ cu imensitatea cople?itoare a atator informa?ii ce mi le-a oferit P?rintele.

Culmea surprizei a fost cand a început s?-mi spun? ?i despre viitorul meu. Mi-a facut un ghidaj cum ar trebui prezen­tat? istoria binecredinciosului ?tefan cel Mare ?i Sfânt la Mân?stirea Putna ca s? nu deranj?m ?i s? tulbur?m autorit??ile politice atât de ostile Bisericii în vremea aceea ca ?i ast?zi.

În momentul când a început s? fac? rug?ciunea de dezle­gare, am pregustat bucuriile Raiului. Tot ce mi-a spus despre viitor am uitat imediat, dar când evenimentele se desf?surau îmi reveneau în amintire cuvintele ce mi le-a spus P?rintele Sfânt. Au fost m?rturii care s-au desfasurat în timp, aproape treizeci de ani, detalii cu precizie matematic? de care P?rintele m? avizase.

Cuvintele nu pot descrie realitatea ?i profunda bucurie ce-am tr?it-o în momentul rug?ciunii de iertare.”

Protosinghel Constantin Chiril?
de la Catedrala Mitropolitan? din Ia?i

“P?rintele Paisie Olaru, pov??uitor spre poarta Raiului”, pag. 153-157
Ed. Trinitas, 2005; reeditat? Ed. Doxologia 2010

Sursa: http://ortodoxiesaumoarte.wordpress.com