Categories
Carti Catehism

Erezii papale [4/7]

4. Cezaro-papismul

Este vorba despre insumarea puterii bisericesti si a celeli lumesti intr-una si aceeasi persoana (teocratie). Papa este conducatorul “Bisericii” Latine si totodata conducatorul statului Vatican. Cezaro-papismul – cu totul incompatibil cu Evanghelia, cu Sfintele Canane si cu Traditia bisericeasca – ii ia Papismului orice drept de a se infatisa ca Biserica.

Primul stat papal a fost intemeiat, asa cum am vazut, in anul 754. Actualul Stat papal constituie, in epoca noastra, o ramasita medieval vrednica de plans. Hotarele lui au fost fixate in 1929 de catre dictatorul Mussolini si papa Pius al XI-lea. Acesta din urma a formulat chiar parerea ca “reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant nu trebuie sa fie cetatean al unui stat pamantesc” (Hristos a fost cetatean al unui stat pamantesc, iar “reprezentantul” Lui nu poate fi!). Astazi vaticanul, ca orice stat, uzeaza de diplomatie, incheie acorduri politice cu alte state, are prim-ministru, ministry, ambasadori, garda, agentie de stiri si mai ales banci, prin care influenteaza economia international, fiind actioner la mari societati si participand la tot felui de afaceri.

Sursa: Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu – papismul ieri si azi,

Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu – Sfantul Munte Athos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.