“Duhul dragostei da-mi-l mie Doamne”
Sf. Ap. Pavel descrie simplu si luminos adevarata dragoste, enumerand pe scurt insusirile ei: “ Dragostea indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar, Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata” Sa examinam pe scurt fiecare din insusirile ei enumerate aici:
Prima insusire este indelunga rabdare – cel ce iubeste aproapele, acela dupa cuvintele Sf. Tihon de Zadonsk, nu se razbuna pentru jignirile aduse, ci cu blandete si fara de rautate rabda toate si se roaga pentru aceia care-i pricinuiesc neplaceri. Razbunarea si intoarcerea raului cu rau este insusire nu a dragostei, ci a urii” Dragostea stie un singur lucru sa iubeasca si pe prieteni si pe dusmani revarsand binele asupra tuturor, asemenea unui vant cald de primavara, ea topeste rautatea si aduce primvara acolo unde a facut ravagii iarna cea viforoasa. Se povesteste despre Avva Isidor ca atunci cand vreun staret se confrunta cu indaratnicia, plina de rautate a unui frate si dorea sa-l izgoneasca, Avva Isidor spunea sa i-l aduca lui. Si astfel il primea cu dragoste in chilia lui si prin indelunga rabdare il aducea pe cale mantuirii.
Dragostea este binevoitoare – Un adevarat crestin vazand nenorocirea prin care trece aproapele, nu poate sa nu compatimeasca din inima pe cel ce sufera, sa nu planga cu cel ce plange, sa nu imbrace pe cel gol, sa-l hraneasca pe cel flamand, pe strain il primeste in casa sa, tot ce are imparte cu cel ce n-are. Un preot avea foarte mare dragoste fata de enoriasii sai, ajutandu-i de multe ori nu numai spiritual ci si material, insa preoteasa il pizmuia pentru aceste fapte, reprosandu-i ca da tot din casa saracilor in defavoare ei. Insa preotul continua sa se apropie cu dragoste de fii sai duhovnicesti, invatand-o cu rabdare pe soata sa, ca se cade a face asa, pentru ca Dumnezeu da insutit. Dupa un timp preoteasa vazand buntatea si rabdarea lui a inceput sa se schimbe si a devenit ea insasi maica duhovniceasca a enoriasilor.
Dragostea nu pizmuieste – Sf Efrem Sirul, patrunzand in taina dragostei care nu pizmuieste, destainuieste urmatoarele ganduri pretioase: “ Cel ce zavistuieste si intra in impotriviri este vrednic de plans, pentru ca se face partas diavolului, prin a carui zavistie a intrat moartea in lume”. Inima unui astfel de om este istovita de chin, trupul devine neputincios, fortele se istovesc.” Ura si pizma , tainuite sub valul evlaviei, sunt o apa amara intr-un vas de aur”.Cel ce zavistuieste realizarile aproapelui sau, de fapt se lipseste de viata vesnica, iar cel ce face bine o castiga. Sf Efrem Sirul “ a te bucura si a te veseli de binele aproapelui este semn al desavarsirii” Fara dragoste noi ne indeparat de calea dreapta ce duce catre portile ceresti, sa revarsam, deci lacrimi pentru a ne slobozi de lanturile urii, zavistiei, mandriei si de orice alta necuratie diavoleasca.
Dragostea nu se lauda, nu se trufeste – Asa cum o mama i-si ingrijeste cu dragoste copilul si nu se scarbeste de el atunci cand este murdar, ci il iubeste cu dragoste jertfelnica, fara a se lauda. Asa si dragostea crestina se remarca prin aceasta dragoste care nu se scarbeste nici de scaderile morale si defectele fizice alea aproapelui prin care de obicei se arata necuratia si duhoarea. La manastirea Rila traia un monah pe nume Evloghie care avea dragoste de oameni si ajuta pe suferinzi cu mare daruire. Insa s-a intamplat ca portarul manastirii sa se imbolnaveasca de o boala de rinichi din cauza careia emana o duhoare de nesuportat, astfel incat nimeni nu se incumeta sa-l ajute, dar Evloghie cu dragoste l-a ingrijit nescarbindu-se de miros pana ce acesta a plecat la Domnul. Si tot asa, cum cineva se afla in boala si suferinta monahul Evloghie era primul care alerga in ajutor, cu jertfelnica dragoste, dar si cu smerenie.
Dragostea nu cauta ale sale – Trei monahi au plecat sa secere pe ogoarele altora, ca sa-si catige astfel cele necesare traiului, insa unul din ei s-a imbolnavit grav nemaiputand lucra cu ceilalti si s-a intors la chilie. Cei doi s-au hotarat sa secere si partea celui bolnav. Astfel la sfarsit au primit plata pentru toti trei, si s-au dus sa-i duca partea fratelui bolnav. Intre cei trei s-a iscat o cearta pentru ca cel bolnav nu vroia sa primeasca plata sa pentru ca nu a muncit alaturi de ei, iar ceilalti insistau sa-si ia partea sa fiind convinsi ca pentru rugaciunile lui au savarsit lucrul. Pentru a dezlega neantelegerea, au mers la un staret imbunatatit din manastire, care s-a minunat de cele auzite, si a cerut ca toti fratii sa vina in chilia lui. Le-a povestit si fratilor spunandu-le” veniti fratilor sa auziti sfada despre dragoste”
Dragostea nu se aprinde de manie, nu gandeste raul – Dumnezeiasca dragoste este intru totul ingaduitoare, si chiar acopera pacatele altora chiar daca aceia raspund cu ura. “Cel care nu si-a deschis gura sa catre graire de rau, acela are din destul din leacul dragostei “-Sf Efrem Sirul. Omul graitor de rau si cautator de sfada si care jigneste pe ceilalti arata de fapt ca este iubitor de sine, in schimb dragostea adevarata izgoneste orice manie din inima celui ce iubeste. Un oarecare staret intelept a spus despre pomenirea de rau” sa nu fii ofensat de nimic, si chiar de nimic sa nu intristezi, aceasta este insusire doar a ingerilor. Sa te tulburi si totusi si sa te impaci indata cu fratele tau este insusire a bunilor nevoitori, dar sa te superi si sa te ofensezi si sa tii rautatea si mania chiar o vreme este o caracteristica a demonilor.”
Dragostea nu se bucura de nedreptate – Sf. Iaon de Kronstandt talcuieste astfel:“ Ni se intampla sa vedem adesea diferite nedreptati si fapte pacatoase ale oamenilor, ori sa auzim despre ele si iata, ne manifestam obisnuinta noastra pacatoasa de a ne bucura de astfel de fapte si ne manifestam fara limite bucuria cu un ras nebunesc. In acest chip procedam rau, nu crestineste, nu dupa dragoste, ci impotriva lui Dumnezeu. Aceasta arata ca nu avem dragoste crestineasca catre aproapele.” Pe aproapele nostru trebuie sa-l iubim mai cu seama cand pacatuieste impotriva lui Dumnezeu ori a noastra pentru ca atunci el este bolnav si in saracie duhovniceasca. Mai ales atunci trebuie sa aratam mila si sa ne rugam pentru el si sa-i ungem inima cu balsamul tamaduitor al cuvintelor de mangaiere si iertare pentru a-l face sa inteleaga greseala in care se afla si sa se tamaduiasca.
Dragostea toate la sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda – Aceasta este adevarata dragoste care este intre ingeri si ceilalti locuitori ai cerului, dragostea este deci rai dupa Sf Efrem Sirul. Insa vedem ca pe pamant unde domnesc pacatele , miciunile, rautatile si vicleniile nu se va arata oare ca fiind naivitate? Nu vor abuza unii oameni de aceasta dragoste? Se intelege primejdia acestui abuz care exista si va exista. Dar oare nu abuzam noi de dragostea lui Dumnezeu care contiuna sa ne dea ploaie, soare, sanatate si binecuvantare tuturor. Dar insasi viata ne invata ca cel care abuzeaza de dragostea dumnezeiasca se inseala si pe sine insusi se minte, iar din aceasta nu pierde Dumnezeu, ci omul pacatos. Tot asa se intampla si cu relatiile dintre oameni, cel ce-si iubeste aproapele in numele lui Dumnezeu si ii cred lui toate, in toate nadajduieste, toate le rabda, omeneste vorbind acesta poate fi mintit si inselat, insa din aceasta pierde inselatorul si nu cel care iubeste. O mama devotata se roaga cu jertfelnicie pentru copilul ei aflat in ratacire. Aceste mame adeseori misca sufletele copiilor si ajung chiar sa-i smulga din tina pacatului.Dar aceasta se intampla in virtutea legaturii de sange, insa cum sa iubim cu toata iertarea un vecin care ne-a facut numai rau. Aceasta se poate daca intelegem ca nu suntem straini unii fata de altii, ci facuti suntem dintr-un sange tot neamul omenesc ca urmasi ai lui Adam. Inalta este virtutea celor ce-si iubesc vrajmasii.
Dragoste nu cade niciodata – Aceast o intareste Sf Ap Pavel dupa ce o compara cu nenumarate daruri duhovnicesti cum ar fi darul proorociei, al cunoasterii duhovnicesti, binecuvantatul dar al vorbirii in limbi, credinta care face minuni si chiar mucenicia, adevereste ca dragostea este deasupra acestor daruri, ba chir le depaseste cu totul pentru ca ele sunt vremelnice, in timp ce dragostea este vesnica. Dupa ce se poate vedea ca este vesnica fata de alte virtuti? Din faptul ca acolo vor fi de prisos pentru ca orice s-a zis mai inainte acolo se va implinii, stiintele duhovnicesti vor cadea si vor fi schimbate cu desavarsita cunoastere a adevarului, vorbirea in limbi nu va mai folosi pentru ca acolo se va vorbi intr-o singura limba , cea a dragostei si nici credinta nu va mai fi de folos pentru ca ea este “incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute”( Evrei 11, 1), iar acum “vedem ca prin oglinda, iar atunci fata catre fata”(I Cor.13, 12). Atunci nu va mai fi impartirea averilor fiindca nu vor mai fi saraci, iar mucenicia va inceta deoarece in rai nu va mai fi “ nici plangere, nici strigat, nici durere( Apoc. 21,4). Insa nu asa va fi si cu dragostea care aici este de mare trebuinta, iar acolo va fi si de mai mare trebuinta, pentru ca acum daca-l iubim pe Mantuitorul nevazandu-L, acolo Il vom iubi mai mult vazandu-L. De aceea trebuie sa ne deprindem cu aceasta dragoste duhovniceasca atat cat suntem pe pamant, pentru ca daca nu ne-o insusim de aici pe veci vom fi lipsiti de ea.
Sursa: DRAGOSTEA- Talcuirea la rugaciunea Sf. Efrem Sirul
Autor. Arhm. Serafim Alexiev