“Cartea nasterii lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”
Idei principale:
1. Sfinții părinți spun că Evanghelia face genealogia lui Iosif, ca să nu arate iudeilor, înainte de naștere, că Hristos se va naște din fecioară, așa cum Dumnezeu dintru început a umbrit multe fapte ale mântuirii noastre, numindu-Se pe Sine Fiul Omului.
Motivul: lipsa de credință a iudeilor, care puneau la îndoială, scandalizându-se, și minunile pe care Iisus le făcea în fața lor. Dacă dreptul Iosif a avut nevoie de multe mărturii ca să creadă această minune (îngerul care i-a vorbit, vedenia în vis, mărturiile profeților) cu atât mai greu de crezut era aceasta pentru iudeii de rând. Singura profeție mai aproape de înțelegerea lor era că Iisus este Urmaș al lui David și ca să țină cont de asta, trebuiau să-L creadă Fiul lui Iosif, la rândul său urmaș al lui David (neținând seama de faptul că și Fecioara Maria se trăgea din neamul lui David, că altfel Iosif n-ar fi avut voie să O ia de soție).
2. În genealogia lui Iisus sunt pomeniți și oameni păcătoși, ca pildă, caci El nu S-a rusinat de niciuna din slabiciunile noastre; pentru cineva mare este slava atunci când poate să se umilească mult. Hristos n-a venit să fugă de ocări, ci să le nimicească. Nici noi nu trebuie să ne rușinăm de păcatele strămoșilor, sau să ne lăudăm cu faptele lor, ci să căutăm virtutea.
Dacă pe un stricat, întors pe calea cea dreaptă, nu poate să-l facă de râs viața lui de mai înainte, cu atât mai mult nu se va rușina un om virtuos de strămoșii lui.
3. Isav, fratele lui Iacob, nu este pomenit în genealogie deoarece din el s-au născut saracinii, ismailiții și arabii, care n-au nicio legătură cu neamul israeliților, iar Evanghelia lui Matei a fost scrisă către ei.
4. De ai fi sclav sau liber, aceasta nu te avantajează, nici te micșorează; Biserica îți cere un singur lucru: ce gând ai și cum ți-e sufletul.
5. Printre strămoși sunt pomeniți și gemenii Tamarei: Zara și Fares. La naștere, Zara a scos primul mâna, dar și-a retras-o și primul a ieșit Fares (nume care înseamnă despărțitură). Taina acestui fapt neobișnuit este: acești copii preînchipuiesc două popoare iar viețuirea celui de-al doilea popor a strălucit înainte de nașterea primului.
(Zara reprezintă poporul care are viețuirea bisericească. Aceasta s-a arătat în vremea lui Avraam, între timp s-a retras și a venit poporul iudaic cu viețuirea după lege, reprezentat de Fares, care rupe viețuirea cea liberă).
6. Precum strămoșii lui Iisus s-au căsătorit cu femei desfrânate, așa Dumnezeu S-a unit cu firea omenească. Lucrul acesta, spun profeții, s-a petrecut și cu sinagoga, care a rămas nerecunoscătoare față de Dumnezeu, Care locuia în ea, pe când Biserica a rămas lipită de Mirele ei. Precum în Vechiul Testament, Booz s-a căsătorit cu Rut cea săracă și de alt neam, făcând-o mamă de împărați, așa și Hristos s-a unit cu Biserica.
7. Vrei să arăți lumii o faptă bună? Atunci nu te lăuda. Nu socoti că ai săvârșit mare lucru atunci când ai făcut ce trebuia să faci. Nu strica prin îngâmfare și laudă ostenelile tale! Hristos știe toate faptele și nu le trece cu vederea.
8. Dumnezeu caută prilejuri să ne scape de gheenă.
9. Pentru smerenie, primești întreaga plată chiar dacă ai lucrat din ceasul al unsprezecelea. Mărturisește că te mântuiești prin harul lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să-ți spună că ti-e datornic nu numai pentru faptele tale bune, ci și pentru smerenia ta cea mare.
10. Este de trebuință să uităm faptele noastre bune. Cine spune că e plin de fapte bune, le-a pierdut pe toate. Vistierie sigură a faptelor bune e uitarea faptelor bune. Ele se aseamănă cu lucrurile scumpe, care trebuie ascunse de năvălirea tâlharilor.
11. Nu mulțumești lui Dumnezeu ocărând pe alții, lăudându-te, sau ridicându-te împotriva celor ce păcătuiesc. Exemplu de cuvinte de mulțumire: cântarea celor trei tineri: “Greșit-am, nelegiuit-am! Drept ești, Doamne, întru toate câte ne-ai făcut nouă! Că pe toate le-ai adus cu dreaptă judecată.”
12. Să ne ferim să vorbim de noi înșine. Aceasta atrage și ura oamenilor, și disprețul lui Dumnezeu. Cu cât facem fapte bune mai mari, cu atât vorbim mai puțin de noi. Exemplu: proorocul David.