Un bătrân pensionar din Vatra Dornei, ca de 80 de ani, a venit la Schitul Rarău să se mărturisească:– Eu, părinte, am 80 de ani. Nevasta mi-a murit de 4 ani. în viața mea am fost cumpătat. Până ce m-am căsătorit n-am cunoscut femeie, iar după căsătorie, altă femeie n-am cunoscut, decât pe nevasta mea. Dar, de la un timp încoace, vine la mine soția mea, noaptea, și mă întreabă:
– Ce faci, Vasile?
– Dorm, Irino!
– Tot singur ești?
– Nu sunt singur, sunt cu Dumnezeu.
– Lasă vorba asta. Tu trebuie să te însori, să iei o femeie văduvă din oraș.
– Ce spui tu, Irino? Să mă fac de râs acum la bătrânețe?
Așa, părinte, mă tot supără femeia mea și caută să mă tragă în păcat. Uneori m-am sculat din pat și am început să mă rog cu lacrimi lui Dumnezeu, ca să scap de ispita asta. Deci, ce mă înveți, părinte, să fac?
– Moș Vasile, aceea nu este femeia dumitale, ci este satana în chipul femeii, ca să te batjocorească prin păcatul desfrânării, acum înainte de moarte. Iată, te spovedesc, mâine te împărtășesc, îți citesc câteva rugăciuni, apoi du-te acasă și roagă-te mereu. Iar noaptea însemnează-te cu Sfânta Cruce, fă aghiasmă în casă, ține sfintele posturi și nu te va mai supăra vrăjmașul.
– Mulțumesc, părinte! Așa am să fac!
Din ziua aceea, nu 1-a mai supărat diavolul pe moș Vasile.
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 94