AMINTIRI DESPRE SATUL NATAL

V-ati imaginat vreodata cum ar arata lumea, daca poruncile lui Dumnezeu s-ar respecta intocmai, daca in loc de ura ar exista dragoste intre frati, si daca in locul societatii acesteia in  care banul, desfraul si dorinta de putere domnesc, ar exista o lume in care trairea duhovniceasca si dragostea ar exista in inimile majoritatii oamenilor?

Ei bine,  puteti crede ca un astfel de loc a existat chiar aproape de zilele noastre? Pr Ieronim, monahul din Eghina si urmator al Sf. Nectarie  a avut binecuvnatarea de la Dumnezeu de a se naste in anul 1883, intr-un astfel de loc asemeni poate, comunitatilor crestine  ale primelor veacuri ale crestinismului sau Sf Munte Athos, dar locuit de mireni .

Aceasta localitate in care s-a nascut cuviosul parinte Ieronim se numeste Ghelvari din Capadocia, o regiune in care s-au ridicat multi dintre Sfintii Bisericii noastre, precum Sf Vasile cel Mare, Sf. Amfilohie si altii. Ghelvarii, in vremea cand s-a nascut parintele Ieronim, era un targusor cu aproximativ 4000 de locuitori, fiind considerat unul dintre cele mai insemnate centre comerciale ale provinciei ce se subordona, din punc de vedere ecleziastic, mitropoliei de Ikonion. Conform unor marturii vrednice de crezare, in vechime, pe locul unde a aparut mai apoi targusorul Ghelvarii, se afla un grup de chilii si manastiri, unele ca niste cuiburi de vulturi, aninate pe stanci, iar altele sapate in partea de jos a acestor stanci in care vietuiau asceti asemeni vulturilor in cuiburi. De aceea numele de Ghelvarii  provine de la un cuvant cu etimologie greco-turca ce inseamna”loc cu multe chilii”. Cu trecerea timpului, s-au imputinat ascetii, asemeni ingerilor, ce vietuiau in aceste manastiri, iar mai tarziu dupa frica, prigoana si asupririle abatute asupra-le de catre cuceritorii de alta credinta, manastirile si chiliile ascetilor s-au inchis una cate una. Chiliile au inceput a fi locuite, dipa plecarea rasoforilor ce vietuisera in ele, de mireni.Astfel, in cele din urma, aceasta adevarata cetate monahala s-a preschimbat in sat.

Se stie ca sfintii nu se sfintesc numai pentru ei insisi ci si pentru toate cele zidite din jurul lor, asa cum icoanele pictate de sfintii sunt facatoare de minuni, tot asa se sfinteste si intreg spatiul in care acestia au vietuit. Impresionanta este povestirea cuviosului parinte Ieronim despre locul sau natal, care va fi descrisa in continuare:

Fiecare casa din Ghelvarii avea o camera speciala, destinata rugaciunii. In partea de rasarit a odaii acesteia oamenii faceau o nisa in care puneau icoanele, catuia, cartile de cult (Ceaslovul, Pasltirea, Evanghelia, Vietile Sfintilor), aghiasma de la Boboteaza si altele. Acolo se rugau toti impreuna, dar si separat, daca vreunul din membrii familiei simtea nevoia s-o faca. Totusi erau bine oranduite ceasurile la care se rugau impreuna: dimineata, la pranz, dupa- amiaza, cand batea clopotul bisericii de slujba, si seara pentru Vecernie. Multi se trezeau la miezul noptii ca sa citeasca Miezonoptica, fiindca spuneau ei, la acel ceas ”se deschid portile cerului”, faceau mereu rugaciuni inainte si dupa masa.

Demn de mentionat este faptul ca inainte de a se apuca de orice treaba, nu vorbeau vorbe desarte ci in linste, spuneau mereu in soapta “Doamne Iisuse Hristoase…” sau psalmodiau, astfel incat pe ulitele satului nu  auzeai decat cantari duhovnicesti. Atat de mare era ravna locuitorilor din Ghelvarii pentru rugaciune incat multi spuneau ca sunt urmasii monahilor ce au trait acolo inaintea lor.

Ziua nelucratoare de duminica si toate celelalte sarbatori crestine erau sfinte si nimeni nu cuteza a le calca. Erau inchise magazinele si atelierele, iar femeile nu mai lucrau nimic in case. Deopotriva de sfinte erau si posturile de peste an pe care oamenii locului le tineau fara abatere. Chiar si copii mici, indata ce erau intarcati, incepeau sa posteasca. Multi oameni din Ghelvarii obisnuiau sa mearga in grupuri la diferite paraclise ca sa se roage, faceau mai cu seama asta noaptea, cand se crapa de ziua, sau seara, mai ales in perioada postului Pastelui.

Un om din grup, ingenunchea in centru Bisericii si povestea celorlalti intamplari legate de Nasterea sau Rastignirea lui Iisus sau alte lucruri ce le citeau din Sf Scriptura sau alte carti duhovnicesti, dupa care se rugau cu lacrimi in ochi (asa a invatat de mic pr Ieronim ca sa nu se scoale de la rugaciune pana cand nu a varsat macar o lacrima ). Traditia monahala a Bisericii Ortodoxe, era pastrata vie in Ghelvarii si multi din ei paraseau viata lumeasca si deveneau monahi( cum a fost si cazul Pr Ieronim). Multe tinere ravnitoare intru Domnul se duceau la manastire, sau ramaneau in sat , si imbracate in straie calugaresti, se dedicau in exclusivitatea rugaciunii si studiului cartilor duhovnicesti.

Aproape toti locuitorii din Ghelvarii nutreu dorina de a vedea locurile sfinte si de a calca pe urmele Mantuitorului, de aceea ei plecau pe rand in grupuri spre Tara Sfanta,  iar calatoria era o adevarata sarbatoare pslamodiau pe drum si se rugau. Cei mai saraci erau ajutati de ceilalti sa mearga la Ierusalim.Cand se intorceau din pelerinaj erau intampinati de cei ramasi acasa la asa numita vagauna a manastirii, unde se rugau si dadeau slava lui Dumnezeu pentru ca au calcat Pamantul Sfant si s-au intors sanatosi. Intre cele aproape 20 de biserici ale satului se distingeau biserica Sfintilor fara de arginti si biserica Sf Grigorie Teologul pentru evlavia pe care locuitorii o aveau pentru acesti sfinti in mod special, evlavie ce a avut-o toata viata si cuv. Pr. Ieronim.Poate evlavia se datoreaza si numeroaselor minuni pe care Sfintii fara de argint si Grigorie Teologul le-au facut chiar si pentru turcii pagani, multi din ei increstinandu-se. Acestea erau mediul si intensa atmosfera duhovniceasca ce domneau in Ghelvarii, in perioada nasterii si copilariei pr Ieronim. Ca sa patrundem mai adanc in atmosfera duhovniceasca din Ghelvarii  il vom lasa pe insusi pr Ieronim sa ne graiasca despre oamenii din vremea sa:

“In patria mea oamenii erau foarte ravnitori intru cele dumnezeiesti, erau simpli si foarte evlaviosi, aveau frica de Dumnezeu, iubindu-l totodata fierbinte. In timpul privegherilor, pardoseala bisericii se umplea de lacrimi. Iar noi copii nutream evlavie si dragoste pentru parintii nostri, neiesindu-le din cuvant,  si respect pentru straini. La scoala dascalii nostri ne invatau mai intai evlavia si iubirea fata de Dumnezeu si patrie si abia dupa aceea literele.Sarbatorile noastre erau pline de maretie si toti le asteptam cu nerabdare. Eu de mic copil am iubit toate acestea si am fost ravnitor pentru cele dumnezeiesti.”

Totusi diavolul care nu sta niciodata, cautand sa strice linistea celor credinciosi, a adus si peste aceast sat necazul si dezbinarea. Astfel in anul 1992 an de cotitura pentru elenismul din Asia Mica, un deceniu plin de lupte si incercari in care a avut loc si cea mai mare  incercare, aceea catastrofa din Asia Mica, numita catastofa micrasiatica, care a lovit ca un fulger si pe locuitorii din Ghelvarii.Catastrofa micrasiatica inseamna schimbul de populatii intre Turcia si Grecia, ca masura a turcilor de a depopula tara de greci si aducerea turcilor din Grecia si Cipru in locul grecilor care prcatic au fost dati afara din propria tara. Dar sa-l lasam pe Pr Ieronim sa ne povesteasca in continuare:

“ Cand am venit in Grecia dupa schimbul de populatii, am fost foarte tulburati, din pricina celor gasite aici. Ni se parea ca aceasta tara nu era locuita de crestini, caci oamenii injurau, cantau cantece lumesti, se imbracau necuviincios, nu posteau si nici la biserica nu mergeu. Vai noua! Ne-am spus in sinea noastra. Unde am venit?De-ar fi fost cu putinta, ne-am fi imbarcat degraba pe o corabie si ne-am fi intors inapoi, in Asia Mica, unde satele noastre erau ca niste manastiri.Toti posteau, se rugau si mergeau la biserica. Tinerii pe tarini si tinerele acasa, in timp ce lucrau, cantau psalmi si nu cantece necuviincioase, asa cum fac oamenii de aici. Nici nu se pomenea sa iasa femeile in lume cu capul descoperit, imbracate cu haine cu maneci scurte. Insa aici toate sunt altfel. Si pe ce trece timpul, lucrurile merg din rau in mai rau”

          Cam asa traiau oamenii in acest sat, care pe drept cuvant poate fi numit un colt de rai, care din pacate s-a risipit, dar urmasii ai celor din Ghelvarii acolo unde se afla in Grecia, Cipru, America se straduiesc pe cat pot sa duca mai departe aceasta traire din Ghelvarii. Pr Ieronim ajuns in Grecia s-a calugarit la Muntele Athos, si a infiintat o manastire si un spital in insula Eghina, acolo si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu pe care l-a iubit inca din frageda pruncie. Cu ale lui sfinte rugaciuni Doamne miluiestene pe noi!

 

Sursa: “Parintele Ieronim, sihastrul din insula Eghina” 

Autor: Petros Botsis

This entry was posted in Carti, Recenzii. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *