Datoria de a ii ajuta pe cei raposati

în Mănăstirea Celic-Dere viețuiește din anul 1964 maica Serafima Lungoci. Sfinția sa are o deosebită grijă pentru cei răposați. Vopsește crucile, prășește mormintele, aprinde candele, duce bucuria învierii Domnului din biserică în cimitir.

Sfinția sa a observat în cimitirul mănăstirii un mormânt tare neîngrijit și plin de buruieni.

– Maicilor, a întrebat ea, cine este îngropat în mormântul acesta lăsat în părăsire?
–  Este mormântul maicii Marta, o călugăriță săracă, care a trăit la noi. Ani de zile cât a viețuit în mănăstire, a făcut ascultare numai la vite, la porci și la păsări. Era ca o roabă a tuturor, îmbrăcată rău, mereu tăcută, smerită și foarte răbdătoare. La biserică venea numai noaptea, că ziua nu avea timp liber. Apoi s-a îmbolnăvit și a murit. Dumnezeu s-o ierte!
–  Mulțumesc, maică, bine că mi-ai spus!
Din ziua aceea maica Serafima s-a apucat să planteze flori, să vopsească crucea maicii Marta. I-a cumpă­rat și un felinar de la Tulcea, în care aprindea zilnic candela. Apoi a plătit la biserică 40 de Liturghii și 40 de parastase pentru sufletul maicii Marta, roaba mănăstirii, roaba lui Dumnezeu.
După 40 de zile, când s-au împlinit slujbele, pe când maica Serafima era în chilie, între somn și veghe, aude pe cineva bătând la ușă.
– Binecuvintează, maică Serafima!
– Domnul, maică, intră! Și a intrat în chilia sfinției sale o călugăriță
bătrânică, mică de statură, slabă la față și îmbră­cată foarte modest. Apoi, după ce s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, a făcut închinăciune până la pământ și a zis:
–  Maică Serafima, am venit să-ți mulțumesc că mi-ai făcut un mare bine. M-ai pomenit la biserică, mi-ai îngrijit mormântul și-mi aprinzi întotdeauna candela. Apoi, făcând din nou închină­ciune binefăcătoarei sale, a ieșit din chilie. Iar dimineața, maica Serafima s-a interesat cum era la chip și la îmbrăcăminte maica Marta. Atunci a înțeles că acea călugăriță care i-a mulțumit în chilie, a fost însăși maica Marta.
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 94-96
This entry was posted in Carti. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *