Era un preot la iudei, om cumpătat și îngăduitor, care se numea Eli. Acest Eli era tatăl a doi copii. Deși vedea că fiii lui merg pe căi greșite, totuși nu-i dojenea, nici nu-i împiedica. Mai bine spus îi mustra, dar nu făcea asta cu toată tăria. Păcatele acestor copii erau: desfrânarea și lăcomia. Scriptura spune că mâncau cărnurile sfinte înainte de a fi sfințite și înainte de a fi aduse ca jertfă lui Dumnezeu.(I Regi 2, 16-17) Cu toate că tatăl lor știa asta, nu i-a pedepsit, încerca să-i întoarcă de la păcatul lor prin sfaturi, spunându-le necontenit astfel de cuvinte: “Nu, copiii mei, nu faceți așa, că nu-i bun auzul pe care-1 aud despre voi că faceți poporul să nu mai slujească Domnului. Dacă va păcătui om față de om, se vor ruga pentru el Domnului; dar dacă va păcătui omul față de Dumnezeu, cine se va ruga pentru el?” (I Regi 2, 24-25).
Greutatea acestor cuvinte era mare și rușinea îndestulătoare ca să aducă la simțiri pe un om cu minte. Cuvintele tatălui au scos la iveală păcatul lor, au arătat cât este de înfricoșător și le-au făcut cunoscut cât de greu de suferit și cât de înspăimântătoare este pedeapsa ce-i amenință. Dar pentru că Eli n-a arătat față de fiii săi toată asprimea trebuitoare, a pierit și el împreună cu aceștia. Eli nu trebuia să se mărginească numai la amenințări. Trebuia să-i îndepărteze de la fața lui, să-i biciuiască. Trebuia să fie cu ei cu mult mai neîndurător și mai aspru. Dar pentru că n-a făcut asta, Eli a ațâțat pe Dumnezeu la luptă și împotriva lui, și împotriva fiilor lui. Pentru că și-a cruțat fără socoteală fiii, a pierdut, o dată cu mântuirea copiilor lui, și propria sa mântuire. Ascultă ce-i spune Dumnezeu lui Eli! Dar, mai bine-zis, nu-i spune lui. Nu l-a mai socotit vrednic să-i spună vreun cuvânt. S-a purtat cu el ca și cu o slugă care a greșit foarte mult în fața stăpânului său și căreia îi face cunoscute prin altă persoană nenorocirile ce vor veni peste el. Atât de mare era atunci mânia lui Dumnezeu pe Eli. Ascultă deci ce spune Dumnezeu lui Samuel, ucenicul lui Eli, despre dascălul său. Dumnezeu vorbea mai mult cu ucenicul lui Eli și cu celălalt profet și cu alți oameni decât cu Eli despre pedepsele ce vor veni peste el. Așa l-a nimicit Dumnezeu pe Eli pe vecie! Dar ce spune Dumnezeu lui Samuel? “A știut că fiii lui au hulit pe Dumnezeu, și nu i-a certat”.(I Regi 3, 13) Eli i-a certat, dar nu cum trebuia. I-a certat, dar Dumnezeu spune că certarea făcută fiilor săi n-a fost certare. Prin urmare, Dumnezeu a osândit certarea făcută de Eli, pentru că nu era făcută cu asprime și cu tărie. Din cele spuse urmează că putem să avem grijă de copii, dar dacă nu ne îngrijim de ei cum trebuie, înseamnă că nu avem grijă de ei, după cum nici certarea făcută de Eli nu era certare. După ce Dumnezeu a spus care e păcatul lui Eli și al fiilor lui, a pronunțat cu multă mânie pedeapsa: “Pentru aceea mi-am jurat casei lui Eli că păcatul casei lui Eli nu se va ierta până în veac, nici prin tămâiere, nici prin jertfe”.(I Regi 3, 14)
Ai văzut cât de mare este înverșunarea lui Dumnezeu și cât de neiertată pedeapsa? Dumnezeu spune: “Fără îndoială, trebuie să piară nu numai el, nici numai copiii lui, ci toată casa lui; nu va fi leac care să vindece rana aceasta”. Și totuși, în afară de negrija sa față de creșterea copiilor. Dumnezeu n-a mai putut să-l învinovățească de alt păcat pe bătrânul acela. Eli era, într-adevăr, un bărbat minunat în toate faptele lui. înțelepciunea și curăția vieții lui se pot vedea nu numai din faptele lui, ci și din felul în care a primit pedeapsa lui Dumnezeu. Mai întâi, când a auzit hotărârea lui Dumnezeu și a văzut că-l așteaptă cea mai cumplită pedeapsă, nu s-a îndărătnicit, nu s-a supărat, nici n-a spus cuvintele pe care poate mulți le-ar fi spus: “Sunt eu stăpân pe voința altora? Sunt răspunzător de propriile mele păcate! Fiii mei sunt în vârstă și ar fi drept ca numai ei să fie pedepsiți”. Eli însă n-a spus și nici n-a gândit așa! Ca o slugă înțeleaptă, care știe numai un singur lucru, să primească cu inima ușoară toate hotărârile stăpânului, chiar dacă sunt neplăcute și dureroase, tot astfel și Eli a rostit cuvinte pline de multă înțelepciune: “Însuși Domnul va face ce va fi plăcut înaintea Lui”.(I Regi 3, 18) Virtutea lui se poate vedea nu numai de aici, ci și din altă parte. Când iudeii erau în război, i s-a adus la cunoștință înfrângerea armatei iudaice și că fiii lui au fost omorâți în luptă într-un chip rușinos și vrednic de milă. Eli a rămas netulburat la auzul acestei știri.(I Regi 4, 13-18) Dar când i s-a mai spus că în măcelul acela a fost răpit de dușmani și chivotul legii, da, atunci bătrânul, întunecat de durere, a căzut din scaun pe spate înspre ușă și și-a rupt spinarea, că era bătrân și greoi.(I Regi 4, 17) A fost un om slăvit care a judecat pe Israel patruzeci de ani.(I Regi 4, 18)
Dacă pe preotul, pe bătrânul, pe slăvitul, pe cel care a stat fără prihană în fruntea poporului evreu patruzeci de ani, care a condus poporul în niște vremuri care cereau multă grijă și băgare de seamă, nimic din acestea n-a putut să-1 scape de pedeapsă, ci a pierit năprasnic și mizerabil pentru că nu s-a ocupat de copiii lui cu toată grija, iar păcatul acestei nepurtări de grijă pentru creșterea copiilor a înecat, ca un val furios și mare, toate acele fapte și a ascuns toate faptele lui bune; dacă, deci, un om atât de mare a suferit o astfel de pedeapsă, ce pedeapsă vom suferi noi, care trăim în timpuri care cer de la noi mai multă înțelepciune și înțelegere a lucrurilor, noi, care suntem mai prejos de virtutea aceluia, noi, care nu numai că nu ne îngrijim de creșterea copiilor noștri, dar și uneltim și atacăm pe cei ce vor să facă aceasta, noi, care ne purtăm cu mai multă vrăjmășie decât barbarii față de odraslele noastre? Și așa e! Cruzimea barbarilor nu merge dincolo de robie, de distrugere, de înrobirea patriei și de chinuirea trupului. Voi însă robiți însuși sufletul, îl legați ca pe un prizonier și-l dați în mâna diavolilor vicleni și sălbatici, îl dați pradă patimilor lor. Faceți voi, oare, altceva decât asta, când nici voi nu dați copiilor voștri sfaturi duhovnicești și nici pe alții, care vor să facă asta, nu-i lăsați?
Să nu mi se spună că mulți oameni au avut mai puțină grijă de copiii lor decât Eli, și totuși n-au primit pedeapsa lui Eli. Asta nu-i adevărat! Din pricina acestui păcat mulți oameni au suferit adeseori pedepse mai cumplite chiar decât pedeapsa lui Eli. De unde vine moartea copiilor înainte de vreme? De unde bolile cumplite și fără de sfârșit și peste noi, și peste copiii noștri? De unde pagubele, de unde accidentele, de unde neajunsurile, de unde nenumăratele nenorociri? De acolo că nu avem nici o grijă de copiii noștri când sunt răi. Spusele mele nu sunt o simplă presupunere, întâmplarea bătrânului Eli este îndestulătoare să ne convingă. Dar vă voi mai cita și cuvintele unui bărbat înțelept. Vorbind despre copii, spune așa: “Nu te bucura de fiii necredincioși; dacă nu au frică de Dumnezeu, să nu ai încredere in viața lor”.(Înț. Sir. 16, 1-3)
Vei suspina din pricina doliului înainte de vreme și vei cunoaște moartea lor neașteptată. Mulți, după cum am spus mai sus, au suferit aceste pierderi. Alții au scăpat, dar până la sfârșit nu vor scăpa nici ei. Pedeapsa va cădea pe capul lor. Când vor pleca dincolo, vor fi pedepsiți și mai strașnic.
– Dar pentru ce nu sunt pedepsiți toți pe lumea asta?
– Pentru că Dumnezeu a hotărât o zi în care va judeca pe toată lumea. Această zi n-a venit încă. Dacă ar fi pedepsiți aici pe pământ toți păcătoșii, ar însemna să piară și să dispară de pe pământ tot neamul omenesc. Dar ca să nu se întâmple asta și ca să nu se trândăvească oamenii mai mult Dumnezeu a luat pe câțiva păcătoși, i-a pedepsit aici pe pământ, ca prin ei să învețe pe ceilalți ce pedeapsă îi așteaptă, ca să știe că, dacă nu sunt pedepsiți aici, vor primi dincolo, după moarte, pedepse și mai mari. Faptul că Dumnezeu nu mai trimite acum profet ca să ne spună pedeapsa ce va veni pe capul nostru, așa cum a fost pe timpul lui Eli, să nu ne facă să cădem în nesimțire. Acum nu mai este timpul profeților. Dar, mai bine spus. Dumnezeu ne trimite și acum profeți. De unde putem ști asta? Scriptura spune: “Au pe Moise și pe profeți”.(Luca 16, 29) Cele spuse de profeți celor de mai înainte de noi ne sunt spuse și nouă. Prin cuvintele spuse lui Eli, Dumnezeu nu se adresează numai lui, ci, prin el și prin pedeapsa dată lui, se adresează tuturor celor care săvârșesc aceleași păcate. Dumnezeu nu caută la fața omului,(Rom. 2, 11) nici nu lasă nepedepsiți pe cei care săvârșesc păcate așa de cumplite. El care a nimicit toată casa lui Eli, deși acesta făcuse păcate cu mult mai mici.
Sf. Ioan Gura de Aur “Despre feciorie. Apologia vietii monahale. Dspre cresterea pruncilor“, pag. 248-252