Importanta spovedaniei

Mărturisesc bătrânii de pe Valea Bistriței că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobișnuit.
O fată din sat, ca de 20 de ani, necăsătorită, păștea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmașului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i rușine să nu afle părinții, și-a ucis mai înainte de vreme pruncul. Apoi, rușinându-se și de preotul satului, nu și-a mărturisit acest greu păcat al desfrânării și uciderii.
Insă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga și plângea ziua și noaptea, să-i ierte păcatul acesta și să-i ceară milă de la Domnul.
După câțiva ani fata s-a îmbolnăvit și a murit. A treia zi a venit preotul și mult popor și s-a început slujba de înmormântare. După terminarea trisaghionului și a praznicului în familie, pe când să pornească cu moarta spre biserică, iată că se deșteaptă răposata, mișcă puțin capul și începe a striga:
– Părinte, părinte, vino încoace… nu te teme! Cu sfinția ta am treabă. Eu am făcut un păcat mare în viață și m-am rușinat să-1 spovedesc. Dar pentru că am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului și mi-a trimis sufletul în trup, ca să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am făcut.
Lumea, uimită, s-a retras afară, iar fata s-a mărturisit la preot de păcatele sale, cu multe lacrimi. Apoi rudele s-au îmbulzit în jurul sicriului, cu tot felul de întrebări:
– Cum este dincolo? Ce ai văzut acolo? Ai văzut fericirea Raiului? Dar muncile iadului?
– Cum este dincolo, nu pot să vă spun. Atât vă pot spune, că așa cum este aici pe pământ, unde fiecare este scris la primărie cu tot ce are, tot așa și dincolo, fiecare este scris cu tot ce a făcut, bun sau rău. Vă rog cu lacrimi, să fiți spovediți fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă și în cer. Dincolo nu mai este pocăință și nici Maica Domnului nu se mai roagă pentru păcătoși! Tot ce ați făcut pentru mine, rugăciuni și pomană sunt primite. Continuați.
Și a adormit din nou răposata.

Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 123-124

This entry was posted in Carti. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *