Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul!

Vazand acest clip nu poti sa nu strigi cu proorocul David:
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. (Psalmul 103, 1)

Sunt inchise gurile sustinatorilor teoriei evolutioniste, caci nu se pricep cum sa explice existenta si rolul acestor minunatii; se putea oare ca “hazardul” sa dea astfel de lucruri, sau este posibil ca ele sa fie rezultatul “unei mari explozii”? Orice intrebare privitoare la originea acestor mici minuni se reduce la “Cine?” a dat nastere lor si “De ce?”, intrebari la care proorocul David ne raspunde in psalmul 103.

Psalmul 103

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
Întru strălucire și în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină;
Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui și nu se va clătina în veacul veacului.
Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munți vor sta ape.
De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoșa.
Se suie munți și se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece și nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
Cel ce trimiți izvoare în văi, prin mijlocul munților vor trece ape;
Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea își vor potoli.
Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
Cel ce adăpi munții din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
Cel ce răsari iarbă dobitoacelor și verdeață spre slujba oamenilor;
Ca să scoată pâine din pământ și vinul veselește inima omului;
Ca să veselească fața cu untdelemn și pâinea inima omului o întărește.
Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările își vor face cuib.
Locașul cocostârcului în chiparoși. Munții cei înalți adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
Făcut-ai luna spre vremi, soarele și-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte, când vor ieși toate fiarele pădurii;
Puii leilor mugesc ca să apuce și să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
Răsărit-a soarele și s-au adunat și în culcușurile lor se vor culca.
Ieși-va omul la lucrul său și la lucrarea sa până seara.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
Marea aceasta este mare și largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăți mici și mari.
Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
Toate către Tine așteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți;
Dar întorcându-ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce.
Trimite-vei duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului.
Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
Cel ce caută spre pământ și-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munți și fumegă.
Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
Piară păcătoșii de pe pământ și cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

This entry was posted in Video. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *