de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Vânturi rele, pierzătoare,
Amenință azi mereu
Pe noroadele smerite
Care cred în Dumnezeu.
Bate “Crivățul” năprasnic,
De la Nordul Comunist,
Răspândind în toată lumea
“Dogmele” lui Anticrist.
Din Apus “Austrul” suflă
Aducând cu el “Progres”,
Care naște necredință
Și împrăștie eres.
De la Miazăzi mai tare,
“Băltărețul” s-a pornit
Și, lovindu-se de “Crivăț”
Pe cei negri i-a-nroșit.
Iar la Răsărit de soare,
“Valul galben al lui Gog”
Spumegă și se frământă
Cu “vlăstarii lui Magog”.
Ucenicii stricăciunii
Forfotesc îngrozitor
Căutând să otrăvească
Pe sărmanul muritor.
Grabnic uneltesc perzarea
Cei cu duhul “răzvrătit”
– Și precum se vede lumea
Nu-i departe de sfârșit –
Urâciunea pustiirii
Și-a găsit învățăcei
Care dăscălesc pe oameni
Ca să meargă după ei.
Aceste versuri au fost scrise în ziua Sfintei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, 22 iulie 1960, în Sihăstria “Sf. Ana” de la Hozeva (potrivit cu starea furtunoasă din cele patru continente) de către smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob.
Sunt ultimele versuri ale Sfântului Ioan Iacob Romanul de la Hozeva