Dialoguri cu pr. Arsenie Papacioc [3/5]

Intelectualii de azi

Eu, când am citit Patericul [egiptean], am văzut ce putere de concentrare era într-o simplă frază în
comparatie cu romanul Mizerabilii a lui Victor Hugo. Asta datorită trăirii pe care o aveau sfintii. Si chiar
spune la canonul 87 al Sfântului Vasile cel Mare, la subînsemnare canonică: “Orice cuvânt al Sfintilor
Părinti are putere canonică”, chiar dacă nu are canoane date, că nu toti Părintii au dat canoane, tot ce au
spus ei este adevărat.

Cum trebuie să participe un intelectual la viata Bisericii si care este slujirea lui?

Să participe ca si un neintelectual, să participe cu smerenie la învătătura crestină, să ia parte la Liturghie
de la început până la sfârsit, să fie spovedit si el ca orice crestin. Nu ne interesează că este intelectual sau
neintelectual. Nu interesează atât de mult să cunosc adâncurile Sfintei Treimi, dacă n-am în inima mea
pe Sfânta Treime. Si poate să fie un neintelectual si să aibă pe Sfânta Treime în inima lui.

Deci nu are o altfel de slujire?
Există o singură cale: smerenia. Foarte frumos este să învete ca să cunoască să explice învătăturile
crestine, dar se cere cu orice chip smerenie si supunere.
Nu eu spun lucrul acesta. E spus de insi cu mare trăire care au intuit: nu în îngrămădirea de stiintă stă
valoarea unui om, ci sunt silit să spun în smerenie, fiindcă cu cât se smereste mai mult, cu atât rezolvă
mai multe probleme. Este mai greu ca un intelectual să accepte o trăire în rugăciune. Dar si
intelectualului i se cere o stare de prezentă, pentru că nu putem desfiinta valorile si treptele. Chiar spune
un Sfânt Părinte că rădăcina tuturor răutătilor este nestiinta. Si are dreptate; dar aici este vorba despre o
stiintă a mântuirii, nu o stiintă teoretică, rationalistă că poti chiar cu Hristos “în mână” să te osândesti!
Pentru că nu există iadul în cunostiintă de Hristos.
Intelectualul, în pozitia lui, să fie convins că Dumnezeu i-a dat lui putere să scrie asa acolo! Si fac
legătura cu un cuvânt al lui Hristos, care dacă ar fi respectat, ar fi foarte multă stare de trezvie. El zice
că: “Fără de Mine nu puteti face nimic!” Gata! “Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele”. Cum s-ar putea face
mlăditele dacă nu există vita? Hristos este cinstit si ne va ajuta foarte mult, fiindcă finalitatea este ca
mlădita să rodească. Deci, scopul tău este si scopul Lui sau scopul Lui este si scopul tău. Din nefericire,
lucrul acesta este trecut cu vederea. Omul zice că el “face”. În cerbicia lui el zice: “Am făcut, am dres…”
Pe la anul 490, la Cartagina s-a tinut un Sinod local. Printre multe puncte care au făcut obiectul
dezbaterilor din Sinod a fost si acesta, consemnat în canonul 124: “Cine zice că fără de Mine (de
Hristos) poate ceva anatema să fie!”
Vedeti câtă atentie dădea Biserica acestui citat. Pentru că, dacă tu stii că Dumnezeu te ajută, tu esti
prezent mereu! Si, dacă eventual vine moartea, Dumnezeu te va lua pe tine în ce te va găsi te va ferici
sau te va judeca. Asa că intelectualul, acolo unde este, să fie convins că ceea ce face, face cu harul lui
Dumnezeu, că Dumnezeu îl ajută. Nu i se cere să facă mii de metanii. I se cere, si lui, o stare de
prezentă.
Orice clipă poate să fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o
lume călugărească care se deosebeste de cea laică, desi, în mare, călugăr înseamnă crestin bun. Căci
Dumnezeu n-a făcut special rugăciuni pentru călugări. Însă călugăria nu poate fi prinsă în nici un citat,
în nici o cuprindere filosofică. E dincolo de întelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu.
Omul este creat de Dumnezeu cu vointă liberă, cu ratiune si cu afecte. Deci, dacă mergi la mânăstire si-ti
tai voia, esti în luptă cu Creatorul, care te-a lăsat cu vointă liberă. Si atunci trebuie să birui cu orice chip,
si lui Dumnezeu îi place acest lucru. Cum si lacob s-a luptat cu Dumnezeu si L-a biruit în sensul acesta:
trebuie să te pierzi ca să te găsesti! Trebuie cu orice pret să te instalezi într-o personalitate îngerească.
Vorbesc despre călugări, dar nu e oprit nici unui mirean de a se “subtia” cât mai mult.
Astfel că, domnule intelectual, trebuie să fii prezent la Dumnezeu, să ai în cugetul tău momente de
tâsnire: “Doamne, iartă-mă!” Si este foarte mare lucru. Eu nu cer o mie de metanii, dar întreb: de ce ai
rămas bulgăre, te-ai culcat ca un bulgăre, fără să zici măcar “Doamne, Dumnezeule, ai grijă de mine”?
În felul lui, fiecare ins este obligat să tină o relatie cu Dumnezeu, de evlavie.
Dacă m-ar întreba cineva să-i spun într-un cuvânt ce este cultura, i-as răspunde: armonie! Dacă m-ar
întreba un altul, mai pretentios, să-i spun, într-un cuvânt, Biblia ce este, i-as răspunde: armonie! Altfel
spus: esti intelectual fii armonios cu Cel ce te-a creat!

Si ce ne facem cu filosofii?
Filosofii, deocamdată, asa din punct de vedere mai tare, pot să spun că n-au creat decât niste notiuni, dar
nu au rezolvat nici o problemă.
Au stricat foarte mult?
N-au stricat; să încercăm să-i iubim si pe ei pentru că vorbesc foarte frumos, chiar dacă la suprafata
lucrurilor.

Sunt cumva utili?
Una este cum spune si Kant: “Două lucruri îmi umplu sufletul de admiratie: cerul înstelat de deasupra
mea si legea morală din om!” Asta o spune un mare filosof.
Deci, prin asta înseamnă că el a depăsit o serie întreagă de lucruri de catedră, în sfârsit, pentru lumea
care doreste să le asculte, foarte frumos spuse. Dar un crestin adevărat pune mâna pe stele, este printre
stele, nu numai le admiră. Deci, iată ce înseamnă să trăiesti în Hristos.

Cum vedeti implicarea Bisericii în societate?
Zic si eu, cum zicea cineva: “Părinte, când să mergem la biserică?” “Când bat clopotele!”
Mai întâi de toate trebuie să aducem la cunostintă oamenilor învătătura crestină, deoarece, spune si
Apostolul: Credinta vine din auz.
Dar, mă întreb: de ce nu stie învătătura, în veacul nostru de acum? N-a auzit nimeni bătaia clopotelor?
Clopotele nu bat niciodată pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natură sufletească, care ne atrage
atentia: “Cheamă viii, plânge mortii, împrăstie viforele!” împrăstie dracii si trăsnetele.
Au trecut prin Taina respectivă si acum vor să ducă o viată fără răspundere? Să fie atenti la ce se
propovăduieste, să meargă la biserică să audă, ca niste credinciosi. Oare trebuie să mâncăm din pomul
oprit pentru că avem libertate? Nu! Avem mai departe niste porunci care ne tin într-o oarecare înfrânare
în vederea armonizării. Chiar împreunarea dintre soti se face cu o oarecare rânduială. “Mai rărut e mai
drăgut!”

Individualismul este, se pare, o boală a societătii. Se extinde, oare, si asupra credinciosilor?
Da, este într-adevăr un mare defect la momentul istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că
acestea sunt nevindecabile.
Noi suntem atenti cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare care
se face cu primul pas, dar pus bine, pe directie. Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre
scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru
întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanităti trebuie trăită ca pe propria noastră nenorocire.
Noi purtăm o răspundere si pentru cel care este lângă noi.
Acesta este sensul educatiei crestine despre creatie pe care trebuie să o stim. Din momentul în care s-a
izolat, a făcut o semiasociatie cu diavolul, pentru că ascultă numai de gândurile proprii.
Lucrul primordial în conceptia crestină este jertfa; conditia ca să te mântuiesti, respectiv ca să luminezi,
este să stii să te jertfesti.
Apostolul Petru, la Schimbarea la Fată a Domnului, I-a spus: “Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să
facem trei colibe…” Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: “Bine, Petre.
Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota?” 0 asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil ca să
lumineze trebuie să ardă. Conditia ca să luminezi este ca să te jertfesti. Asta este explicatia lumânării sau
a candelei. Si dacă nu stim să jertfim, stăm pe loc.
Individualitatea este o mare pierdere, însemnă să fii izolat de Creator si să devii margine, iar marginile
sunt ale dracilor, cum spun Sfintii Părinti.

Părinte, cum să explicăm lipsa de initiativă, pasivitatea oamenilor din Biserică astăzi?
Dumneavoastră nu vă legati de niste defecte ca să creati prin asta o problemă si o întrebare.Pentru că eu,
când a fost să plec la mânăstire, acum vreo 50 de ani, au vrut să mă oprească foarte multi insi, chiar unul
din cei cu nume mare, ministru al cultelor pe atunci, spunându-mi că în mânăstire sunt căderi si decăderi
de tot felul. Dar eu i-am răspuns că mă duc la mânăstire pentru Hristos. Nu mă interesează ce este acolo,
ci învătătura Scripturii: Cine lasă mamă, tată, frati, surori… si îmi urmează Mie… Si m-am întâlnit cu ei
după zeci de ani. Si m-au întrebat: “Ce-ai văzut acolo?” “Ce ati spus voi am găsit, dar nu credeam să
găsesc si sfinti!”
Deci, punctul de orientare este învătătura crestină, sunt sfintii lui Dumnezeu care sunt asemenea nouă,
nu defectele. Dacă îngeri au fost si au căzut, Apostoli au fost si au căzut, nu înseamnă că aceste căderi
caracterizează învătătura mântuitoare a Mântuitorului. Dar, dacă esti dibaci, poti foarte multe să înveti
din căderi, căci te aduc la smerenie, sau să poti pricepe cum, indirect, dracul mărturiseste pe Dumnezeu,
prin ispite. Pentru că însăsi existenta lui demonstrează existenta lui Dumnezeu, pe care el nu o vrea la
oameni. Pentru că se mai spune si acum că nu există Dumnezeu.
Cum să caracterizăm noi un om care îndrăzneste să spună lucrul acesta? Dar Dumnezeu îl rabdă, totusi…

Credeti că se poate trăi o viată total în afară de Hristos?
Nu se poate! În afară de Biserică, nu există nimic, nu există mântuire! Nu există decât esecuri si, dacă
vreti trebuie să o spun există iad, în afară de Biserică. Dacă dumneavoastră puneti în slujba lui
Dumnezeu toate gândurile, atunci, într-adevăr, sunteti omul lui Hristos, omul de valoare al Bisericii. Si,
ca să fii omul lui Hristos, este să stii să te smeresti cu adevărat. Să nu se creadă că fără smerenia aceasta
va primi cineva câtusi de cât bucuriile raiului si ale fericirii vesnice! Nu există, dragii mei! Si pe urmă,
dacă trăiesti cât de cât într-o viată crestină, a iubirii si smereniei lui Hristos, deja esti în vesnicia fericirii,
deja se conturează mai pe văzute chiar, împărătia lui Dumnezeu, în tine.
Noi nu trebuie să vorbim de împărătia vesnică din viitor, trebuie să recunoastem că există în noi această
fericire. Dar, mai întâi de toate, nu trebuie să ne gândim la mântuire, ci la cucerirea lui Dumnezeu, care
se realizează prin smerenie, si atunci esti asigurat pentru mântuire.

Cum poate fi privit progresul, civilizatia?

Civilizatia este una si trăirea crestină este alta. Însă, un om civilizat poate mai usor să se adapteze
învătăturii crestine, care e prea justificată, are o prea mare ordine, e prea argumentată ca să nu o crezi.
Uite, se spune că poporul roman era foarte drept, creator: cucereau si zideau. Înainte de venirea
Mântuitorului le-a dat biruinte acestor romani, să zic asa, să pregătească oarecum lumea pentru o
învătătură divină extraordinară, pentru că ei erau mai civilizati.
Deci, civilizatia joacă un rol pozitiv, dar nu mântuitor. Si ea învată să nu furi si ea învată să nu fie…, dar,
totusi, în miezul civilizatiei acesteia au ajuns păcate asa de grave, pentru că nu a avut o înfrânare
crestină.
Civilizatia trebuie ajutată, pentru că au fost popoare drepte, dar nu mântuitoare. Îmi place să merg la
drum cu tine că stiu că nu mă furi, că stiu că nu mă pârăsti, că stiu că esti un om civilizat.
Vedeti dumneavoastră, Biserica crestină nu învată mai întâi, ci sfinteste! Pentru că se referă, nu la a
cuceri pământul, ci la a cuceri împărătia cerurilor.
Modernismul nu este vinovat că esti tu lenes si nu stiu ce. Poti să fii în pat cu puf si să te rogi la Hristos,
si esti la fel cu unul care doarme pe scândură.
Prea mare modernism nu se recomandă pentru că te poate duce la moleseală, la leneviri, la scăderi.
Să stiti că suferinta te subtiază mai mult si te aseamănă mai mult cu numele tău ca om mântuit, ca om
vesnic.

Cum vedeti implicarea, în conditiile actuale, a unui crestin în politică?
În întrebarea dumneavoastră, de la început se vede că a face politică este o greseală. Nu este deloc o
greseală. Politică înseamnă a tine un cântar în mână si a-l potrivi întotdeauna drept. Cât mai multi crestini
în politică este foarte bine, dar cu constiinta adevărului.

Ne puteti spune care sunt consecintele pietismului în viata Bisericii?
Dragă, Biserica nu poate fi nebiruitoare ori în ce împrejurare ar fi si ce momente istorice ar crea sub
dârzenia credintei oamenilor. Este nebiruită până la sfârsitul veacurilor. Ferice de cel care pricepe lucrul
si-si mântuieste sufletul. “O, de ati cunoaste valoarea omului, dăruită lui de Dumnezeu!” Nu trebuieste
văzut si nici create puncte de vedere sau de orientare; negativismele care există prin toate părtile. Sunt
mii de secte, dar asta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă, adică Biserica Adevărului, nu va birui.

Credeti că pietismul ar fi o atitudine sectară?
Dumneavoastră, mai întâi de toate, ocupati-vă de sufletele dumneavoastră si nu vă ocupati de-a
înregistra defectele, pe ici, pe colo. Căci învătătura crestină spune cum spune Mântuitorul: “Faceti ce vă
spune, nu faceti ce fac ei!” Dar prin asta a vrut să spună să nu oprim viata pe loc. Îi priveste. Trebuie să
vă obisnuiti să vă controlati propria viată. Aceste tragedii sunt si datorită defectelor mele personale.
Tragedia umanitătii trebuie să o plângi ca pe propria ta nenorocire. Nu trebuie judecati, câci sunt multe
slăbiciuni. Mai întâi de toate poti să fii subiectiv tu, când vezi lucrurile acestea. Pentru că s-ar putea
întâmpla că se ia o măsură pentru salvarea lucrurilor si tu, care nu stii decât direct, văzând lucrurile, să
nu-ti dai seama de tactica pe care o foloseste ca să salveze lucrurile. Si ai judecat negativ.

Ce ne puteti spune despre posibilitatea criticii în Biserică? Existâ critică ziditoare în Biserică?

Cuvântul critică nu înseamnă decât a judeca pe cineva. Dar critica încununează opera!
Adevărul trebuie apărat de orice fel de crestin. Căci, chiar dacă un cleric, superior, n-ar sustine adevărul
vorbesc despre adevărul ortodox, adevărul mântuitor poate să fie înfruntat, căci nu înfrunti cleric, ci
înfrunti eretic, fiind vorba de adevăr.
E îngăduită critica, dar nu judecata… Stai cu ochii pe celălalt, dar nu stai cu ochii pe tine!
Taina mântuirii omului pentru fiecare om se săvârseste pe cruce, în întelesul că crucea este cel mai mare
folos al pământului. Jertfeste a nu-l judeca pe acela că a gresit. Iar dacă te bagi în biserică unde e harul
lui Dumnezeu si judeci pe preot, amarnic gresesti! Obisnuiti-vă toti să vedeti acolo pe Hristos.
Un mare pustnic, care a primit din satul lui un credincios si în satul lui era un om foarte defectuos -, a
întrebat: “A lui cutare e tot asa?” “Tot asa-i părinte!” Si a zis părintele: “Of, of, of!” A doua zi a venit
îngerul la pustnic si i-a zis: “M-a trimis Dumnezeu să te întreb: unde să punem sufletul omului acela, că
a murit astă noapte, în rai sau în iad, că tu l-ai judecat?” S-a căit toată viata în plâns si în amar cerând de
la Dumnezeu un semn de iertare, si nu a primit încă.
Întreaga tragedie a omenirii e în functie de nenorocirea vietii noastre! Dacă e iubire, e iubire, nu ne mai
jucăm. Dacă sunt om, sunt om, cu inimă, cu mâini si cu degete! Învătătura crestină este integritatea
fiintei omenesti. Judecarea asta înseamnă a tine viata pe loc.
Dar multi spun că ei nu răspund decât de păcatele personale si nu se amestecă în restul…
Nu mă interesează ce spun ei, ce spune Hristos mă intereseaza. Și Hristos a spus: Să vă iubiti unul pe
altul… Să iubiti pe dusmanii vostri, acesta este răspunsul.
Oricum ar fi de bubos, preotul acesta are harul să te lege si să te dezlege. Trebuie cu orice chip să nu mai
judecati preotimea. Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului. Nimeni nu a plecat să
slujească învătătura Mântuitorului fără cuvintele Mântuitorului. Dar, iată, pe drum s-au întâmplat atât de
multe lucruri: un Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învătătura crestină nu a fost adevărată. Dar
Petru s-a ridicat cu totul dincolo, mai mult decât căderea lui.
Dumnezeu ne iubeste mai mult decât ne urăste dracul! Asta înseamnă un îndemn nemaipomenit pe care
trebuie să ni-l însusim.
Dumneavoastră stiti ce vă spun eu acum: sunteti vinovati de faptul că acela este vinovat! Ăsta-i
răspunsul! Adică trebuie să-l iubesti, trebuie să nu-l urăsti, iar pentru pozitia ta morală, pentru pozitia ta
crestină îl ajută harul lui Dumnezeu si pe acela, chiar dacă tu nu i-ai spus nici un cuvânt, dar ai avut
curajul să-l pretuiesti, neurându-l măcar asta tu l-ai ajutat foarte mult: “Doamne, miluieste-l!” Ai început
să iubesti pe vrăjmasul tău? Cu orice chip nu te izola. Degetul acesta care este cel mai mic si pare cel
mai neînsemnat este o valoare în componenta fiintei trupesti.
Dacă încercati să iubiti oamenii ca pe Hristos, atunci dumneavoastră nu ati mai vedea că el greseste. Nu
vă doare inima de el pentru că a gresit, dar constatati, chiar cu drac la mijloc, că a făcut cutare si cutare
lucru vrednic de iad.

This entry was posted in Carti. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *