Am citit o cugetare care ironiza spiritul scolastic: “Limba latina este o limba atat de vasta, incat pot fi exprimate in ea toate tainele lui Dumnezeu“. Apusenii au rationalizat la maximum, transformand-o intr-o filosofie seaca, ucigatoare de sufle. Acesta este unul dintre reprosurile standard care li se aduc catolicilor, mai ales de catre cei care se ostenesc sa traiasca Ortodoxia printr-o mandrie triumfalista, autosuficienta.Aceasta este din pacate forma de Ortodoxie pe care o marturisesc anumiti” drept-credinciosi” si vom vedea in ce masura prapastia care separa de filosofia apuseana este reala sau nu.Unii inteleg si marturisesc pastrarea Sfintei traditii prin faptul ca sunt botezati in Biserica Ortodoxa cum s-ar zice suntem botezati deci suntem ortodocsi, nu suntem ca altii, nici ca protestantii, catolicii, anglicanii etc.Suntem in adevar oricat de pacatosi am fi, oricat de rar am merge la biserica, suntem alesii lui Dumnezeu. Din pacate motivul superioritatii ortodocsilor fata de crestinii celorlalte confesiuni poate fi luat in serios cel mult in tarile ortodoxe, dar in Occident nu poate starni decat zambete pline de compasiune. In acest sens iata o poveste care ar putea fi pe placul ocidentalilor:
Intr-un sat traiau numai oameni care vedeau cu un singur ochi cel stang si nici cu celalalt nu vedeau prea bine. Pentru ca fii lor sa nu isi dea seama de betesugul de care sufera, parintii ii invatatu ca oamenii care vad cu ambii ochi au vederea mult mai slaba pentru ca puterea vazului se imparte in parti egale la cei doi ochi.Dar intr-o zi un om a plecat intr-o calatorie lunga si cu greu a ajuns intr-un alt sat si a inceput sa se laude cu vederea sa buna.Dar satenii care vedeau cu amandoi ochii radeau de ingamfarea lui. Si incapatanarea sa a durat pana cand a fost rugat sa numere pasarile dintr-un stol si spre hazul tuturor nu a fost in stare sa vada nici macar stolul care zbura foarte sus. Omul s-a intors in satul sau foarte suparat gandindu-se sa se razbuna pe parintii sai care l-au inselat atatia ani si se gandea sa marturiseasca ceea ce i s-a intamplat in satul vecin. Stand si meditand s-a hotarat totusi sa nu spuna vecinilor sai cum a fost umilit de acei sateni si a inceput a se lauda cum buna sa vedere a fost admirata de oamenii acelui sat care vad cu amandoi ochii. Si uite asa omul nostru a trait pana la adanci batraneti fericit ca nimeni nu a mai fost in celalalt sat si nimeni nu a mai aflat adevarul.
Asa si ortodocsi care isi petrec concediile in Apus le apar ociidentalilor ca niste sateni care vin sa se laude cu faptul ca au o vedere mai buna decat ei.
In timp ce calatoarea printr-o zona a Greciei in care se aflau multe sate musulmane, un crestin se plangea Cuv Paisie Aghioritul:
“- Ma mir parinte ca au trecut atatia ani si nu i-am putut asimila pe acesti musulmani si sa-i facem crestini.
– Crestini sunt acestia sau fierturi? a raspuns staretul amarat. Primii crestini au schimbat lumea cea veche, noi cei de azi suntem vlaguiti, fierti in apa”
Trista aceasta constatare a marelui parinte atonit dar din pacate adevarata.Totusi sa nu ne pierdem nadejdea pentru ca mai exista si crestini adevarati, purtatori de Dumnezeu care dau adevarata marturie despre Ortodoxie care mentine pana astazi Adevarul.
Cu toate acestea cei “ fierti in apa” traiesc intr-o suficienta ucigatoare, intr-o multumire de sine care-i impiedica sa-si vada neputintele.Niciodata un astfel de crestin nu va fi o dovada vie a Dumnezeului celui Viu.
Sa fie oare in aceasta poveste prezentata imaginea Ortodoxiei in lume? In nici un caz nu poate fi crezut acest lucru. Satul de orbi nu este Biserica Ortodoxa, chiar daca cei de alte confesiuni considera ca Biserica aceasta se aseamana unui sat de orbi.
Povestea vrea tocmai sa dea ocazia celor care observa aceasta “asemanare” sa isi constiientizezemai apoi greseala. Satul de orbi este una dintre asezarile celor care stau departe de Ortodoxie, iar lumea celor cu vederea buna este Biserica. Cel care a plecat din satul de orbi este cel care, afland despre Ortodoxie, vrea sa cunoasca mai multe despre ea, dar in clipa in care isi da seama ca acceptarea dreptei- credinte presupune renuntarea la idolul iubirii de sine si al minciunii, prefera sa se intoarca in lumea sa, in satul celor care desi vedeau cu un singur ochi erau multumiti de vederea lor ba mai mult le vorbeste despre superioritatea lor fata de ceilalti oameni si primesc minciuna drept adevar. Cred ca aceasta este situatia in care se afla pelerinii heterodocsi. In acest sens cred ca trebuia ca ortodocsi sa se roage mult pentru cei care vor sa se converteasca si mai ales pentru cei care desi au plecta din satul lor s-au intors fara a avea curajul sa le spuna celorlalti ca exista oameni care vad cu amandoi ochii.
E o utopie sa credem ca in Ortodoxie toate sunt la locul lor, avem destule probleme si slabiciuni, dar nu pe noi insine trebuie sa ne marturisim, nici slabiciunile ce ii smintesc pe altii ci sa marturisim faptul ca omul nu e facut sa vada cu un singur ochi si sa prezentam valoarea Ortodoxiei.Un protestant sau catolic daca va fi sincer isi va desavarsi cautarea si va deveni ortodox. Totusi daca ortodocsii nu vor marturisi cu vrednicie despre frumusetea si adevarul Ortodoxiei, nici protestantii nici neoprotestantii nici paganii nu se vor apropia de Biserica. Daca ortodocsi se vor limita sa le vorbeasca depre icoane, fara a deveni ei insisi icoane vii ale credintei cuvintele lor vor fi fara putere si nu vor convinge. E nevoie ca cei ce vad cu ambii ochi sa nu se multumeasca cu aceasta ci sa se gandeasca si la cei ce vad cu un singur ochi pentru ca dragostea devarat nu se intinde numai peste cateva rude, cativa prieteni, colegi de serviciu sau peste cativa frati in Hristos.Dragostea adevarata imbratiseaza toata lumea si pe toti oamenii.
Ortodoxia nu este o filosofie omeneasca, este trairea Adevarului si pana la sfarsit se vor gasi suflete insetate de acest Adevar, si cineva trebuie sa le aduca Vestea cea buna a mantuirii. Calea care trebuie parcursa pentru aceasta este in a nu batjocori celelalte asa-zise religii, nu dand cu piatra cuvantului in cei pe care-0i considera prea slabi pentru a se apara, ci daruind altora din lumina pe care Hristos o pune in inimile credinciosilor Sai adica devenind o Evanghelie insufletita a Ortodoxiei.
Sursa: Mangaiere si mustrare. Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova