Categories
Carti

Oscar si Tanti Roz [1/14]

De-a lungul a cateva articole, vom posta o poveste care este scrisa de un autor care eterodox [nu este ortodox]; aceasta este structurata sub forma unor scrisori ale unui copil care, afland ca mai are putin de trait, se hotaraste sa “treaca” in mod responsabil prin prin toate etapele vietii. Stilul deseori poznas al povestirii si replicile spontane fac deseori pe cititor sa zambeasca, sa se amuze sau chiar sa randa in hohote.

Titlu: Oscar si Tanti Roz, autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Drag? Dumnezeu,

Pe mine m? cheam? Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui ?i casei (cred c? s-au pr?jit chiar ?i pe?ti?orii ro?ii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ?i-o trimit, fiindc? pân? acum n-am avut timp din pricina ?colii.
S? ?tii de la început c? mie nu-mi place s? scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmb?real?, ploconeal?, împopo?oneal? etc. Minciun? frumoas?. Ceva pentru oameni mari, adic?.
Dovada? Uit?-te numai la începutul scrisorii mele: „Pe mine m? cheam? Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui ?i casei (cred c? s-au pr?jit chiar ?i pe?ti?orii ro?ii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ?i-o trimit fiindc? pân? acum n-am avut timp din cauza ?colii“, când a? fi putut la fel de bine s? spun: „Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar ar?t ca unul de ?apte, tr?iesc la spital pentru c? am cancer ?i dac? n-am vorbit niciodat? cu tine este fiindc? nici m?car nu cred c? exi?ti“.
Dar dac? ?i-a? fi scris a?a, nu numai c? d?dea nasol, dar nici n-ai fi catadixit s? te mai ocupi de mine. Or, vezi tu, tare-a? avea nevoie s? te ocupi.
Ba chiar a? zice c? mi-ar prinde al naibii de bine dac? ?i-ai g?si timp s?-mi faci ?i mie vreo dou?, trei servicii.
Uite, s?-?i explic.Spitalul e un loc grozav de simpatic unde sunt o mul?ime de oameni mari întotdeauna plini de voie bun? ?i care vorbesc în gura mare, cu mormane de juc?rii ?i multe tanti roz care nu a?teapt? decât s? se joace cu copiii, ?i unde prieteni ca Bacon, Einstein sau Pop Corn î?i sunt în orice clip? la îndemân?. Ce mai, spitalul e nemaipomenit cu condi?ia s? fii un bolnav care le face pl?cere celor din jur.
Or, eu nu le mai fac pl?cere. De când cu grefa de m?duv? v?d eu bine c? nu mai fac pl?cere nim?nui. Diminea?a când m? examineaz?, doctorul Düsseldorf pare s? n-aib? nici cea mai mic? tragere de inim?, se vede c?-i decep?ionat. Se uit? la mine f?r? s? zic? o vorb?, de parc? i-a? fi gre?it cu ceva. Or, trebuie s? ?tii, drag? Dumnezeu, c? eu mi-am dat toat? silin?a la opera?ie; am fost cât se poate de cuminte, i-am l?sat s? m? adoarm?, mi-am luat toate doctoriile ?i nici m?car n-am ?ipat când m-a durut. Sunt zile când mai-mai i-a? zice de la obraz c? la urma urmei poate el, doctorul Düsseldorf, cu sprâncenele alea negre ale lui, e de vin? c? n-a reu?it opera?ia. Dar, când m? uit la mutra lui am?rât?, parc? nu-mi mai vine ?i toate oc?rile mi se opresc în gât. Ba chiar cu cât doctorul Düsseldorf tace, privindu-m? cu ochii lui de câine b?tut, cu atât m? simt mai vinovat. Îmi dau seama c? nu sunt un bolnav cum trebuie, ci unul din ?ia care-i împiedic? pe oameni s? cread? c? medicina e o chestie formidabil?.
?i s? ?tii c? gândurile unui doctor sunt contagioase. Acum tot etajul m? prive?te cu aceia?i ochi – infirmierele, reziden?ii, femeile de serviciu. Au un aer trist când m? v?d c? sunt vesel, iar când spun o glum? se silesc s? râd?. Pe bune, nici de râs nu mai râdem ca alt?dat?.
Numai Tanti Roz a r?mas aceea?i. E prea b?trân?, zic eu, ca s? se mai schimbe. ?i e prea Tanti Roz pentru a?a ceva. Cred c? n-are rost s? ?i-o prezint pe Tanti Roz, drag? Dumnezeu, e o prieten? de-a ta, de vreme ce ea mi-a zis s?-?i scriu. Singura problem? ar fi c? numai eu îi zic a?a, Tanti Roz. Dar f? ?i tu un efort ca s? în?elegi despre cine este vorba: dintre toate doamnele în halat roz care vin la spital s? se ocupe de copiii bolnavi, ea e cea mai b?trân?.
– Câ?i ani ai, Tanti Roz?
– E?ti în stare s? re?ii un num?r format din treisprezece cifre, Oscar?
– Parc? eu nu ?tiu c? glume?ti, Tanti Roz!
– Deloc. Dar nu trebuie cu nici un pre? s? mi se afle vârsta aici, altfel or s? m? trimit? acas? ?i nu ne mai vedem niciodat?.
– Cum asta?
– Am intrat aici, la voi, ilicit, Oscar, da’ s? nu m? spui la nimeni! Exist? o vârst? limit? s? fii tanti roz, iar eu am dep??it-o cu vârf ?i îndesat!
– E?ti adic? expirat??
– ?sta-i cuvântul!
– Ca iaurtul?
– Sttt!
– ?tiu s?-mi ?in gura, nu te teme!
G?sesc c? are mare curaj s?-mi m?rturiseasc? acest secret. Nu-i vorb? c? nici eu nu-s turn?tor. ?tiu s? p?strez un secret, de?i, la drept vorbind, m? mir? c? ?ia nu ?i-au dat seama cât e de b?trân? când i-au v?zut ridurile ca ni?te raze de soare pe care le are în jurul ochilor.
Alt?dat? am aflat un alt secret de-al ei ?i cred c?, dac? ?i-l spun, o s? fie floare la ureche s?-?i dai seama despre cine e vorba, drag? Dumnezeu.
Într-o zi, pe când ne plimbam amândoi prin curtea spitalului, Tanti Roz a c?lcat într-un rahat de câine.
– C?catu’ naibii!
– Da’ ce vorbe urâte spui, Tanti Roz!
– Tu ?ine-?i fleanca, b?ie?ic?, ?i mai scute?te-m?! Vorbesc cum am chef.
– Vai, Tanti Roz!
– Gata! Mi?c? ni?el din cracii ?ia, c? suntem la plimbare, nu ne târâm ca melcii!
– Pu?in dup? aia, ne-am a?ezat pe o banc? s? mânc?m bomboane, iar eu nu m-am putut ab?ine s-o întreb:
– Cum se face, Tanti Roz, c? vorbe?ti a?a de urât?
– Deforma?ie profesional?, Oscar, b?iete. Cu meseria mea, dac? m-a? fi dedat la un vocabular mai sub?ire, o încurcam.
– Da’ ce meserie aveai?
– Dac?-?i spun, n-ai s? m? crezi…
– Te cred. Pe onoarea mea.
– Lupt?toare de wresting.
– Nu te cred!
– Î?i jur. M? porecliser? Teroarea din Languedoc.
Din ziua aceea, când m? vede mai întunecat ?i e sigur? c? nu-i nimeni prin preajm? care s? ne aud?, Tanti Roz îmi poveste?te câte unul din faimoasele ei meciuri: Teroarea din Languedoc contra M?cel?resei din Limousin, lupta ei timp de dou?zeci de ani împotriva lui Sinclair Diabolica – o olonadez? care avea o pereche de obuze în loc de sâni – ?i mai ales cupa mondial? pe care a câ?tigat-o înfruntând-o pe Ulla-Ulla, zis? ?i C??eaua de la Büchenwald, pe care nimeni îaninte nu reu?ise s-o înving?, nici m?car Coapse de Fier, idolul lui Tanti Roz pe vremea când era înc? o tân?r? lupt?toare de wrestling. Visez adeseori la luptele astea ale ei, închipuindu-mi-o pe ring a?a cum e ea acum, o b?trânic? în halat roz, cl?tinându-se ni?el pe picioare, c?rând pumni la moac? vreunei zmeoaice de-alea în maiou. ?i parc?-a? fi eu în locul ei. Ceea ce m? face s? m? simt mai puternic. E a?a, ca un fel de r?zbunare.
Astea fiind zise, dac? dup? toate am?nuntele pe care ?i le-am în?irat aici înc? n-ai reu?it s?-?i dai seama cine e Tanti Roz, cred, drag? Dumnezeu, c? n-ar mai fi cazul s? r?mâi pe post de Dumnezeu, ci ai face mai bine s? ie?i la pensie. Sper c? sunt suficient de clar?
Dar s? m? întorc la ale mele.
Pe scurt, grefa mea a produs mult? decep?ie pe-aici. Chimioterapia pe care mi-o f?cuser? înainte de asemenea, dar nu chiar a?a de mare; pe atunci exista înc? speran?a în gref?. Am impresia c? acum doctorii nici nu prea mai ?tiu ce s? propun?, ?i-e ?i mil? de ei. Doctorul Düsseldorf, pe care mama îl g?se?te foarte frumos, de?i, dup? mine, sprâncenele alea ale lui sunt prea groase, are o mutr? întristat? de Mo? Cr?ciun r?mas f?r? daruri în tolb?.
La spital atmosfera e tot mai urât?. Chiar vorbeam cu un amic, mai zilele trecute, unu’ Bacon. De fapt îl cheam? Yves nu Bacon, da’ noi îi zicem Bacon fiindc? i se potrive?te mai bine pentru c? e tot o arsur? din cap pân?-n picioare, ca o ?unc? pr?jit?.
– ?tii, Bacon, am impresia c? nu prea m? mai plac doctorii ??tia, ai zice c?-i deprim? cazul meu.
– Ce tot îndrugi, Cap de Ou? Doctorii-s inepuizabili. Lor le zumz?ie capul de opera?iile pe care ar mai vrea s? ?i le fac?. Mie mi-au propus deja vreo ?ase.
– Poate c?-i inspiri.
– Poate.
– Ce nu în?eleg este de ce nu-mi spun cinstit c? am s? mor?
De cum am zis asta, Bacon a f?cut ca toat? lumea din spital: a surzit pe loc. Într-un spital, drag? Dumnezeu, de îndat? ce pronun?i cuvântul „moarte“, nimeni nu te mai aude. Po?i fi sigur c? în jurul t?u se va produce un gol de aer ?i to?i au s? se ia la întrecere care mai de care s? schimbe vorba. Am testat asta pe toat? lumea.
Azi-diminea?? am vrut s? ?tiu dac? ?i Tanti Roz devine tare de urechi dac?-i vorbesc de moarte.
– Am impresia, Tanti Roz, c? nimeni de-aici nu se încumet? s?-mi spun? c? am s? mor.
Se uit? lung la mine. O s? fac? ?i ea precum ceilal?i? Te rog din suflet, Teroarea din Languedoc, nu te fle?c?i, p?streaz?-?i auzul.
– P?i ce rost ar avea, Oscar, s? ?i se spun? de vreme ce o ?tii?
Uf, ea m?car m-a auzit!
– ?tii, Tanti Roz, am impresia c? oamenii au n?scocit un alt fel de spital decât cel care exist? de-adev?ratelea. Unu’ în care te faci c? vii ca s? te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca s? mori.
– Ai dreptate, Oscar. ?i cred c? se face aceea?i gre?eal? ?i în ceea ce prive?te via?a. Uit?m c? este fragil?, ginga??, efemer?. Ne comport?m cu to?ii de parc?-am fi nemuritori.
– Opera?ia mea n-a reu?it, nu-i a?a, Tanti Roz?
Tanti Roz n-a r?spuns. Era felul ei de-a spune da. Când a fost sigur? c-am în?eles pe deplin, s-a apropiat de mine ?i mi-a spus, implorându-m?:
– Bineîn?eles, n-ai vorbit cu mine, nu ?i-am spus nimic! Juri, da?
– Jur.
Am t?cut amândoi, iar eu am rumegat în minte aceste noi gânduri.
– Ce-ar fi s?-i scrii tu lui Dumnezeu, Oscar?
– Tocmai dumneata s?-mi spui una ca asta, Tanti Roz, z?u a?a?!
– Cum adic?, tocmai eu?
– Credeam c? e?ti singura persoan? care nu minte.
– P?i nu te mint deloc, Oscar.
– Atunci de ce-mi vorbe?ti de Dumnezeu? M-au aiurit ai mei cu Mo? Cr?ciun, gata, ajunge!
– Afl? de la mine, Oscar, c? nu exist? nici o leg?tur? între Dumnezeu ?i Mo? Cr?ciun.
– Ba da. E una ?i-aceea?i cacealma. Sp?lare de creier ?i fraiereal? cât cuprinde!
– Ascult? Oscar, po?i tu s?-?i închipui, fie ?i numai o secund?, c? eu, o fost? lupt?toare de wrestling, cu o sut? ?aizeci de turnee câ?tigate la activ, dintre care patruzeci prin K.O., eu, Teroarea din Languedoc, a? putea s? cred în Mo? Cr?ciun?
– Nu.
– Afl? atunci, b?iete, c? de?i nu cred în Mo? Cr?ciun, cred în Dumnezeu. Î?i jur, na!
Astfel pus? problema, fire?te, se schimb? totul.
– Fie. Dar de ce zici c? ar trebui s?-i scriu lui Dumnezeu?
– Ca s? te sim?i mai pu?in singur.
– P?i cum s? m? simt mai pu?in singur cu cineva care nici m?car nu exist??
– F?-l tu s? existe.
Se aplec? spre mine.
– De fiecare dat? când ai s? crezi în el, o s? existe un pic mai mult. ?i dac? te ?ii tare, afl? de la mine, o s? existe chiar de-adev?ratelea. ?i asta o s?-?i fac? bine.
– ?i despre ce-ai vrea s?-i scriu?
– Despre orice. Despre gândurile tale, acelea pe care nu le spui nim?nui, care devin ap?s?toare, prind r?d?cin?, te împov?reaz?, te imobilizeaz?; acelea care, luând locul ideilor înnoitoare, te paralizeaz? m?cinându-te pe din?untru. Dac? nu vorbe?ti ?i doar le ?ii în tine, ai s? te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi ?i r?u mirositoare, Oscar, b?iatule.
– O.K.
– ?i apoi, lui Dumnezeu po?i s?-i ceri zilnic câte ceva. Da’ fii atent, un singur lucru pe zi! Unul singur.
– Nu-i mare lucru de capul lui Dumnezeu ?sta al dumitale, Tanti Roz. Aladin putea s? cear? trei lucruri de la lampa fermecat?.
– Vorbe?ti tâmpenii, Oscar. Nu-i mai bine un lucru pe zi decât trei într-o via?? întreag??
– O.K. ?i zici c? pot s?-i cer orice? Juc?rii, bomboane, o ma?in?…
– Nu, Oscar. Dumnezeu nu-i ca Mo? Cr?ciun. Lui nu po?i s?-i ceri decât lucruri de-ale spiritului.
– De exemplu?
– De exemplu s?-?i dea curaj, r?bdare, s?-?i deschid? mintea.
– Mda, pricep…
– ?i po?i, de asemenea, s?-i ceri unele lucruri pentru ceilal?i.
– La regimul de o dorin?? pe zi doar n-ai vrea dumneata, Tanti Roz, s?-l mai împart acuma ?i cu al?ii?
– Iat?, acum ?tii cum stau lucrurile.
În aceast? prim? scrisoare am încercat, drag? Dumnezeu, s?-?i descriu un pic via?a mea aici, la spital, unde to?i m? privesc ca pe un obstacol în calea dezvolt?rii medicinei, ?i a? vrea de asemenea s? te întreb dac? am s? m? vindec sau nu. N-ai decât s? tai varianta inutil?.

Te pup. Pe mâine,
Oscar

?P.S. Nu-?i ?tiu adresa, ce fac?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.