Dacă ar ști un duhovnic tânăr ce‑l așteaptă, n‑ar mai spovedi în viața lui! Când am început eu să mărturisesc, au venit peste mine niște patimi, dar nu așa…ci cu putere mare! Și erau patimi despre care eu nici măcar nu auzisem vreodată! Și mă luptau cu atâta forță încât nu mai dormeam nopțile. Duhovnicii nu spun. Nu spun pentru că e descurajant pentru tineri. Nu știe nimeni cu câtă furie e atacat un duhovnic! Când mi‑am dat seama cu cine am de‑a face și cât de mare e lupta mi‑am zis: și dacă am să văd cu ochii mei un preot duhovnic, sau chiar un ierarh păcătuind, nu odată, ci chiar în repetate rânduri și tot nu‑l voi judeca vreodată, când știu câte pătimește de la diavolul un duhovnic. O singură dată în viață și într‑un singur punct să fie slab un duhovnic și să vezi cu ce forță va fi atacat prin acea slăbiciune a lui. Legiuni de draci așteaptă o breșă la un duhovnic. Spovedesc de șase ani. Însă un an și jumătate n‑am știut prea bine ce‑i cu mine din cauza ispitelor ce au venit asupra mea. Uneori mă întrebam dacă voi mai rămâne creștin, nu monah, așa atacuri diavolești am avut de îndurat. Nici n‑apucam bine să mă ridic dintr‑o ispită că mă lovea cu alta. Eei! Atuncea de mă vedea cineva ce‑ar fi zis despre mine? De asta mă doare tare mult lipsa de înțelegere și a dragostei. Vezi cum stau lucrurile? De exemplu, să zicem că un om își dă viața pentru țara lui. Cum este el privit? Ca un erou, nu? Dar duhovnicul – preot de mir sau monah fiind – care se sacrifică pentru ca să salveze un suflet de la moarte, cum se numește el? Iar de se întâmplă să se piardă ‑ să nu fie! – în încercarea de a salva sufletul cuiva, ce vei spune despre el? El, care a „murit” luptând să salveze suflete de la moarte! Celui căzut în tranșee pe bună dreptate i se spune erou, dar de ce îl disprețuim pe duhovnicul căzut în încercarea de a salva un suflet de la moarte? El de ce devine un paria și nu e un erou? Măcar să nu‑l judecăm…
Dintr-un interviu cu Părintele Iustin Miron, starețul Mănăstirii Oașa