Azi romanul vietuieste, ca-nainte de Potop,
Pentru ruga n-are vreme, pentru Hristos nu e loc,
Si traieste-n nepasare, el, romanul fericit,
Dumnezeu e doar un nume, anacronic definit!
Isi boteaza inca pruncii, ca asa-i demult lasat,
Se cununa in Biserici, ca si-ai lui s-au cununat,
Isi imbalsameaza mortii mai ceva ca egiptenii,
Chefuind la parastase, dupa cateva ectenii!
Vai de tine, sluga oarba, ce-ai uitat cerescul Crez,
Care porti pecetea Sfanta, pusa-n taină la botez,
Dar nu poti a crede simplu, cum crezut-a neamul tau,
In Prea Sfanta Nascatoare si Prea Bunul Dumnezeu.
Nu ne mai plecam genunchii, nu mai punem temelii,
Sa zidim din rugaciune, lui Hristos, Biserici vii,
Plang strămosii si părintii in Biserica din Cer,
Ai uitat de ei romane, ai uitat de Lerui Ler!
Lerui Ler si flori de mar, doina si colindul Sfant,
Care poarta-n vers pe Domnul, care-i graiul nostru Sfant,
Am uitat ca ei, bunuții si parintii nostrii dragi,
Imparteau primind colindul, mere rosii si colaci!
Am uitat ca ei, strabunii, mult si-au pretuit credinta,
Si bunica purta mandra si tulpanul si catrinta,
Se rugau cu simplitate, dar cu dragoste si plans,
Si cinsteau cu evlavie si pe Maica lui Iisus!
Am uitat ca Brancoveanu a murit martir si Sfant,
Si nu ne-a vandut credinta, nici vreo palma de pamant,
Pe butuci si-a lasat capul, fii sai murit-au toti,
Nu si-au lepadat credinta, n-au slujit Inaltei Porti!
Au intemeiat Biserici pentru neamul lor cel brav,
Si Sfantul Stefan cel Mare si Neagoe Basarab,
Au lasat drept mostenire nu doar Tara Romaneasca,
Ne-au lasat credinta Sfanta, ca pe veci sa dainuiasca!
Preot Ioan