Astazi, 4 martie 2016, cand Biserica praznuieste pe Sfantul Gherasim de la Iordan (cel ce a avut ca ucenic un leu), se implinesc 39 de ani de la ziua cutremurului ce a mutat din aceasta viata 1.578de persoane (dintre care 1.424 din Bucuresti). La nivelul intregii tari au fost aproximativ 11.300 de raniti si circa 35.000 de locuinte s-au prabusit.
Dumnezeu sa ii aiba in paza pe cei pe care i-a chemat la El!
Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic din partea comunităților grec-ortodoxe din America
O scrisoare deschisă-catapultă către Patriarhul ecumenic a fost trimisă din partea comunităților grec-ortodoxe din America, în care susțin că patriarhul Vartolomeu smintește plinătatea Bisericii și că acțiunile lui sunt împotriva Sfintelor Canoane.
Urmează textul scrisorii:
Preafericite,
Suntem mădulare neînsemnate și smerite ale Bisericii Ortodoxe Sobornicești, iar Preafericirea Voastră sunteți Patriarhul ecumenic. Sunteți Părintele nostru duhovnicesc, iar noi suntem fiii duhovnicești ai Preafericirii Voastre. Așa cum nu este cu putință ca fiii firești ai unui părinte să fie indiferenți, văzând pe tată lor că întreține legături extraconjugale, ilegale, cu femei străine, înșelând pe mama lor și că în fiecare noapte se întoarce acasă beat, tot astfel și noi, este cu neputință să rămânem indiferenți, văzându-Vă pe Preafericirea Voastră stând în locul cel dintâi și întreținând legături ilegale și interzise de Biserică cu tot felul de reuniuni eretice, că vă rugați împreună cu reprezentații lor nepocăiți – chiar și cu preotese și episcopese ale ramurilor protestante extreme, care binecuvintează căsătorii între homosexuali și susțin public mișcarea mondială homosexuală -, că disprețuiți dumnezeieștile și Sfintele Canoane Apostolice și ale Sinoadelor Ecumenice, că prevestiți abrogarea panortodoxă a tuturor Canoanele pe care le considerați piedică pentru menținerea acestor legături ilegale și, în general, că vă purtați ca unul amețit de dulcele și amețitorul vin al înaltei vrednicii și al stăpânirii arhierești, răsturnând Sfinte Canoane și tradiții, mutând și modificând „hotare veșnice pe care le-au pus” insuflații de Dumnezeu Apostoli și purtătorii de Dumnezeu Părinți, smintind peste măsură plinătatea evlavioasă a Bisericii și pricinuind vătămare nemăsurată Trupului ei divino-uman.
Nădăjduim ca tonul mustrător al prezentei să nu fie răstălmăcit. Mustrarea este absolut necesară în societatea umană și mai ales în Biserică. Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că îngăduie mustrarea, dar o și impune (Lev. 19, 17; Pilde 9, 8; 10, 10; Efeseni 5, 11; I Tim. 5, 20; II Tim. 4, 2 și altele), numai să se facă cu dragoste, din criterii curate și sincere, fără răutate și patimă, întotdeauna cu intenția îndreptării nedreptăților și cu scopul mântuirii sufletelor. Dumnezeu, așa cum cunoașteți, a dat glas omenesc unui măgar, ca să-l mustre pe proorocul Valaam pentru purtarea sa potrivnică voii dumnezeiești, iar Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus fariseilor că, dacă oamenii vor tăcea și vor ascunde adevărul, „pietrele vor striga”. Noi, Preafericite, ca mădulare credincioase ale Bisericii, avem conștiința că suntem mai presus și decât măgarul lui Valaam și decât pietrele neînsuflețite și avem dreptul să pronunțăm cuvânt mustrător, chiar dacă el se adresează Patriarhului ecumenic.
Nu ne vom referi la rugăciunile Voastre în comun cu eterodocșii din Olanda și Germania, care au constituit, așa cum se vede, „probă generală” în vederea „maicii tuturor rugăciunilor în comun”, care a urmat cu papa la Ierusalim. De altfel, așa cum dovedesc lucrurile, aceste rugăciuni în comun v-au devenit o patimă nevindecată și numai o intervenție a lui Dumnezeu poate să vă slobozească de ea. „Neîncetat rugați-vă” al Apostolului Preafericirea Voastră l-ați schimbat în „Neîncetat rugați-vă în comun cu ereticii și cu cei de alte religii”. Iar aceasta o faceți continuu și fără opreliști. Nu putem trece cu vederea rugăciunea în comun a Preafericirii Voastre cu papa la Ierusalim, deoarece aceasta întrece în îndrăzneală și provocare orice altă rugăciune în comun și a provocat un mare cutremur în conștiințele credincioșilor ortodocși de pe întreg pământul, cu neasemănare mai puternic decât cutremurul (de avertizare?) care a zguduit locul Vostru de naștere cu o zi înainte de întâlnirea Preafericirii Voastre cu papa.
Pentru a vă arăta mărimea faptei necuviincioase în care ați căzut, Vă vom chema să comparați lucrarea Preafericirii Voastre cu lucrarea unui predecesor sfânt al Preafericirii Voastre, care a strălucit prin prezența sa tronul patriarhal al Constantinopolului cu 1679 ani mai înainte. Este vorba despre Sfântul Alexandru, care ne-a lăsat o pildă veșnică de evitare a legăturilor bisericești cu ereticii nepocăiți, pildă care, din nefericire, este disprețuită de arhiereii noștri de astăzi ecumeniști și globalizatori. Dar să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în anul 335, în Constantinopol.
Ereziarhul Arie, înșelându-l pe împărat și jurând strâmb că are același Crez cu cel al Bisericii, era gata, cu înșelăciune și obrăznicie, să intre în biserica ortodoxă și să liturghisească împreună cu ortodocșii. Presiunile și amenințările pe care Sfântul Alexandru le primea,
Dacă ar ști un duhovnic tânăr ce‑l așteaptă, n‑ar mai spovedi în viața lui! Când am început eu să mărturisesc, au venit peste mine niște patimi, dar nu așa…ci cu putere mare! Și erau patimi despre care eu nici măcar nu auzisem vreodată! Și mă luptau cu atâta forță încât nu mai dormeam nopțile. Duhovnicii nu spun. Nu spun pentru că e descurajant pentru tineri. Nu știe nimeni cu câtă furie e atacat un duhovnic! Când mi‑am dat seama cu cine am de‑a face și cât de mare e lupta mi‑am zis: și dacă am să văd cu ochii mei un preot duhovnic, sau chiar un ierarh păcătuind, nu odată, ci chiar în repetate rânduri și tot nu‑l voi judeca vreodată, când știu câte pătimește de la diavolul un duhovnic. O singură dată în viață și într‑un singur punct să fie slab un duhovnic și să vezi cu ce forță va fi atacat prin acea slăbiciune a lui. Legiuni de draci așteaptă o breșă la un duhovnic. Spovedesc de șase ani. Însă un an și jumătate n‑am știut prea bine ce‑i cu mine din cauza ispitelor ce au venit asupra mea. Uneori mă întrebam dacă voi mai rămâne creștin, nu monah, așa atacuri diavolești am avut de îndurat. Nici n‑apucam bine să mă ridic dintr‑o ispită că mă lovea cu alta. Eei! Atuncea de mă vedea cineva ce‑ar fi zis despre mine? De asta mă doare tare mult lipsa de înțelegere și a dragostei. Vezi cum stau lucrurile? De exemplu, să zicem că un om își dă viața pentru țara lui. Cum este el privit? Ca un erou, nu? Dar duhovnicul – preot de mir sau monah fiind – care se sacrifică pentru ca să salveze un suflet de la moarte, cum se numește el? Iar de se întâmplă să se piardă ‑ să nu fie! – în încercarea de a salva sufletul cuiva, ce vei spune despre el? El, care a „murit” luptând să salveze suflete de la moarte! Celui căzut în tranșee pe bună dreptate i se spune erou, dar de ce îl disprețuim pe duhovnicul căzut în încercarea de a salva un suflet de la moarte? El de ce devine un paria și nu e un erou? Măcar să nu‑l judecăm…
Dintr-un interviu cu Părintele Iustin Miron, starețul Mănăstirii Oașa
„Atunci când toți Patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliți (eretici care mărturisesc că este numai o voință în Hristos), Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era simplu monah, nu a primit să se împărtășească cu ei.
Când trimișii Patriarhului au venit la el în temniță, au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite (eretice):
– De care Biserică aparții? L-au întrebat trimișii. De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părțile cele ce se află sub ele, sunt unite (în comuniune). Deci, de ești fiu al Bisericii Sobornicești, intră neântârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezești pe cine știe ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aștepți! Iar Sfântul a grăit:
– Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzește adevărata și mântuitoarea mărturisire de credință. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit și a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire (Matei 16,18). Totuși, eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceți voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotrivește Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi. Apoi, văzând că această mărturisire a lor se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze.”
– Dacă de dragul iconomei credința mântuiroare (ortodoxă) se
amestecă cu credința mincinoasă (erezia), acest soi de așa zisă iconomie este totală despărțire de Dumnezeu, nu unire.
– Prin cuvintele pe care le spui , bagi dihonie în Biserică.
Iar Sf. Maxim a spus:
– Dacă cel ce mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți provoacă schismă în Biserică, atunci cel care șterge învățătirile Părinților ce va provoca în Biserică? Fără acestea nu poate exista nici numele Biserici…Căci dacă ștergem cuvintele care ne învață despre Dumnezeu, nu ne va mai rămâne nimic la care să ne închinăm.
„Mai apoi, când patriarhul Romei care era încă ortodox, în ciuda spuselor trimișilor Patriarhatului, a condamnat monotelismul Patriarhilor răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiți de Credința Ortodoxă, Patriarhii acestor așezări și-au pierdut continuitatea Apostolică, deci și „puterea de a lega și a dezlega”. Ei (care susțin erezia) ce singuri de la sine sunt blestemați și lepădați, și de preoție sunt înstrăinați, aceia ce fel de Taine săvîrșesc? Apoi ce duh vin asupra acelora care se hirotonesc de unii ca aceștia? Vrăjmașii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:
– Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toți ceilalți se vor pierde? Iară Sfântul Maxim, cu mare înțelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:
– „Dumnezeu mă oprește să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credința cea adevărată și să sufăr apoi chinurile conștiinței.” Zis-au lui:Sfantul Maxim Marturisitorul (21 ianuarie)
– Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniți cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegații și mâine dimineață, în ziua duminicii, se vor împărtăși cu Patriarhul din Preacuratele Taine. Cuviosul răspunse:
Intrucat astazi (11 ianuarie) se face prăznuirea Sfântului Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște, ale cărui moaște se află la mănăstirea Sf Sava, găsim cu bun prilej să postăm rugăciunea de mulțumire a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul catre sfântul Teodosie, dupa ce a fost vindecat de boala de stomac ce îl chinuise foarte mult:
Ceea ce este cu adevărat frumos este în egală măsură și bun – spune înțelepciunea duhovnicească. Frumusețea și bunătatea lui Dumnezeu ne descoperă deplin adevărul Său veșnic și neschimbat. Acest adevăr revelat de Dumnezeu, din iubire pentru toți oamenii, se numește Ortodoxie.
Ortodoxia este modalitatea corectă de cunoaștere și de trăire a omului cu Dumnezeu.
Omul a fost creat – și este în continuare -, de Dumnezeu, ortodox. Părintele Rafail Noica spune că Ortodoxia este firea omului. Adam a fos ortodox, la fel Set, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacob, Iosif, Moise, Ilie și toți prooroci, care au fost precursorii Cuvântului sau Adevărului întrupat, Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, în care s-a arătat plinătatea dumnezeirii și în același timp plinătatea umanului.
Hristos a fost ortodoxul deplin, desăvârșit, iar Biserica, Trupul Lui, este întemeiată pe Persoana și Jerfa Lui, precum și pe învățătura Lui, care are credibilitate absolută, datorită Învierii Lui. Prin Duhul Sfânt, jertfa și lucrarea lui Hristos de mântuire a oamenilor s-a răspândit pe tot pământul și continuă și astăzi, până la sfârșitul acestei lumi. Biserica este prin firea ei misionară și are menirea de a răspândi lucrarea și cuvântul lui Hristos, până la convertirea ultimului om trăitor pe acest pământ.
Ortodoxia este prin firea ei ecumenică (are deschidere iubitoare în a-i cuprinde pe toți credincioșii și oamenii din lume), iar oamenii sunt prin firea lor ortodocși. Ei trebuie doar să conștientizeze dacă au, dacă trăiesc și practică dreapta credință, dacă au o dreaptă cunoaștere și o dreaptă relație cu adevăratul Dumnezeu Treimic și cu Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.
A fi ortodox ecumenic nu înseamnă însă, a fi ecumenist sincretist.
Ecumenismul ortodox este de la Dumnezeu, se face în numele lui Dumnezeu și servește interesul (adică împlinește expres poruncile) lui Dumnezeu. El înseamnă cunoașterea, practicare, trăirea și mărturisirea senină, a dogmelor revelate de Dumnezeu în Biserică,
