29 august 2003

Era vineri diminea?a, 29 august 2003. Am plecat cu o greutate în inim? din Ierusalim spre Tel Aviv, ca s? ne îmbarc?m spre Atena.

Am petrecut extraordinar. În ziua precedent? am s?rb?torit Adormirea Maicii Domnului la Mormântul ei, de vreme ce la Ierusalim Adormirea se pr?znuie?te dup? calendarul vechi, mai târziu cu 13 zile, adic? la 28 august.

Am tr?it o experien?? unic?, nemaiîntâlnit?. Pr?znuirea a fost m?rea??, bogat?, tuturor împ?r?itoare de daruri. Dup?-amiaz? târziu ne-am preg?tit valizele, seara am participat la privegherea de la Sfântul Mormânt ?i, îndat? dup? aceasta, ne-am îndreptat spre autobuzul ce ne a?tepta în afara Cet??ii Vechi. Vremea era frumoas?. Cerul era înstelat ?i, cuprin?i de o dulce lini?te, ne desf?tam de frumuse?ea Ora?ului luminat. Ne pironisem ochii la zidurile lui, îmbr??i?ând cu mintea toate Locurile Sfinte ?i închizându-le ermetic în inimile noastre. Un zâmbet u?or, abia perceput, tr?da oboseala zilelor petrecute aici, dar ?i adânca noastr? recuno?tin?? fa?? de Dumnezeu pentru cele tr?ite. Satisfac?ia ?i bucuria noastr? erau atât de mari, încât nu s-au mic?orat deloc din pricina a?tept?rii prelungite, nici din pricina controlului extenuant f?cut de evrei la aeroport.

Când, în cele din urm?, m-am îmbarcat în avion – dac? îmi aduc bine aminte, era un Airbus cu dou? motoare – am observat c? luminile lui fluctuau continuu ?i nu aveau o intensitate fix?. M-am gândit c? vreun cablu nu face bine contact ?i m-am afundat în scaun. Când avionul a pornit pe pist?, perturba?iile electrice au devenit mai intense ?i se auzea totodat? zgomotul caracteristic micilor ?i nenum?ratelor scurtcircuite. Nu am dat importan??. Luminile s-au stins, am decolat ?i, când s-au aprins din nou, continuau s? fluctueze, dar într-o m?sur? mai mic?. St?team împreun? cu mama mea în partea stâng? a avionului, în fa?a aripii, iar prietenii ?i cunoscu?ii no?tri st?teau în scaunele din preajm?.

Dup? vreo 20 de minute, am auzit un zgomot puternic ?i avionul a început s? tremure ?i s? se mi?te în dreapta ?i în stânga, „a?a cum se cerne f?ina” – precum a spus unul din prietenii no?tri. Pilotul ne-a anun?at mai întâi în ebraic?, apoi în englez?, s? r?mânem lega?i cu centurile de siguran??, lucru ce l-au f?cut ?i înso?itoarele de bord. La început nu am dat importan??, pân? când nu am privit aripa ?i am v?zut cum turbina (motorul) ardea în fl?c?ri ?i se rupea în buc??i din pricina fierului incandescent. Dup? o introducere calm?, le-am ar?tat mamei ?i prietenilor din jur priveli?tea. Cu to?ii c?l?torisem de multe ori cu avionul, dar pentru prima dat? vedeam un motor în fl?c?ri! Ne-am nelini?tit pu?in, dar ne-am ascuns cu grij? nelini?tea, t?când. Unii dintre noi, dup? cum am aflat mai târziu, rosteau Rug?ciunea lui Iisus. Dup? câteva minute, am fost informa?i despre pierderea motorului din stânga ?i c? vom încerca s? ajungem doar cu cel?lalt motor pe aeroportul Eleftherios Venizelos.

Nu au trecut alte 20 de minute, când s-a auzit un alt zgomot de mai mic? intensitate din partea dreapt? ?i am sim?it cu to?ii acelea?i intense vibra?ii ale avionului, amestecate cu mi?c?ri bru?te. Unii, care st?teau în fa?a aripii drepte, au strigat: „A luat foc turbina!” Atmosfera calm? ?i oarecum pl?cut? de pân? atunci din avion a fost înlocuit? repede de panic?! Avionul pierdea continuu ?i brusc din în?l?ime ?i se auzea un zgomot ca o ?uier?tur?, care mi-am amintit c? îl auzeam în filme, atunci când c?deau bombe din avioane. Înso?itoarele de bord, care abia începuser? s? împart? r?coritoare, au asigurat repede c?rucioarele în locurile potrivite, dup? care s-au a?ezat repede ?i s-au legat cu centurile, plecându-?i capetele între genunchi. Mul?i bolnavi de inim? ?i vârstnici î?i luau medicamentele lor câte dou? odat?! Între so?i se f?cea spovedanie public?, spunând unul celuilalt când l-a în?elat ?i cu cine, ?i cerându-?i iertare. B?trânii le descopereau copiilor c? îi nedrept??iser? în testament ?i le cereau iertare, iar copiii îi iertau. Dar ?i ace?tia, la rândul lor, î?i cereau iertare pentru vechi comport?ri necuviincioase. Prietenii m?rturiseau c?, pretextând cutare împrejurare, au spus minciuni ?i s-au clevetit reciproc…

Toate acestea de mai sus, împreun? cu continua ?i brusca pierdere a în?l?imii, cu neobi?nuitele mi?c?ri ale avionului ?i cu t?cerea pilotului, f?ceau atmosfera foarte grea. Ca ?i cum nu ar fi ajuns aceasta, cineva din grupul nostru a strigat: „A avut dreptate cutare!”, aducându-?i aminte de cuvintele unui monah care îi spusese, în prezen?a unui al treilea, cu câteva zile mai în urm?, c? Grecia va jeli un num?r mai ridicat de mor?i decât cel de la Pa?ti – referindu-se la accidentul de la Tembi, care avusese loc cu pu?in înainte de S?pt?mâna Mare – numai c? de aceast? dat? va fi în mare. Începuser?m s? ne nelini?tim de-a binelea…

Avionul începuse s? se aplece într-o parte ?i din aceasta ne-am dat seama c? încearc? s? se întoarc?. M-am gândit c? ne vom întoarce la Tel Aviv sau în Cipru. Peste pu?in? vreme, o înso?itoare de bord s-a ridicat ?i a mers în grab? s? asigure ni?te lucruri care c?deau. Tân?ra, mai înainte zâmbitoare ?i dulce la vorb?, devenise palid? ?i-?i pierduse glasul. Frica pusese st?pânire pe expresia fe?ei ei, pe din?ii ei strân?i ?i ajunsese la apogeu în ochii ei.

Am întrebat-o dac? am pierdut amândou? motoarele ?i ea mi-a r?spuns dând afirmativ din cap.

– ?i acum ce se va întâmpla? Cum vom înfrunta situa?ia?, am întrebat eu din nou.

Ea nu m-a mai privit în ochi, ci privirea ei se pierduse undeva, ca ?i cum ar privi în gol. A început s?-?i mi?te capul în dreapta ?i în stânga, a ridicat cu indiferen?? din umeri, ca ?i cum toate s-ar fi pierdut, ?i a dat s? plece. Atunci eu am ?inut-o strâns de mân? ?i am strigat: „C?dem?”, iar ea mi-a confirmat dând de mai multe ori din cap, f?r? s? poat? articula vreun cuvânt, dup? care a alergat ?i s-a legat iar??i în scaunul ei, ?inându-?i capul ap?sat pe genunchi. Am r?suflat adânc cu to?ii ?i încercam, cât se putea de calm, s? con?tientiz?m ce se întâmpl?.

V?lul tulbur?rii a fost rupt de glasul puternic al unui monah:

– Nu v? teme?i, fra?ilor, ci s? ne rug?m! Nu ne va l?sa Dumnezeu!

Preo?ii ?i-au pus epitrahilele ?i au început s? citeasc?, unii mireni au început s? rosteasc? Rug?ciunea lui Iisus, iar ceilal?i s-au împ?r?it în dou? grupuri – aripa dreapt? ?i cea stâng? a avionului – ?i au început încet-încet s? cânte unii Paraclisul Maicii Domnului, iar ceilal?i Acatistul ei. De îndat? ce ne-am pus n?dejdea în Dumnezeu, ne-am sim?it foarte bine, ne-am u?urat.

C?l?torii de alt? credin??, cumplit de înfrico?a?i în compara?ie cu noi, credeau c? fredon?m cântece ?i ne priveau de parc? am fi fost ni?te nebuni. Aceast? mângâiere ?i în?l?are sufleteasc? a fost întrerupt? pu?in mai târziu, când vocea tremurând? a pilotului ne-a în?tiin?at: „Dup? cum v-a?i dat seama, pu?in înainte am pierdut ?i al doilea motor. Am aruncat combustibilul ?i vom încerca s? ne întoarcem la Ben-Gurion (aeroportul din Tel-Aviv), dar…” – aici i s-a pus un nod în gât ?i s-a oprit brusc. Pentru o clip? a înghe?at sângele în noi. C?ci una este s? presupui c? te îndrep?i spre ceva nepl?cut ?i altceva s? ?i se confirme oficial. Dup? câteva clipe de descump?nire, am continuat cu to?ii s? ne rug?m de acolo de unde r?m?sesem, unii cu Rug?ciunea lui Iisus, al?ii Paraclisul, iar al?ii Acatistul. Mi-a f?cut o deosebit? impresie faptul c? se rugau fierbinte ?i cei ce în trecut ar?taser? c? nu cred…

M? purtam cu atâta st?pânire de sine, încât am fost acuzat? de nep?sare. N?d?jduind c? voi da curaj unora care plângeau, le spuneam:

– Cândva to?i vom muri. De asta nu vom sc?pa. Ce ne mai r?mâne? Câ?i ani vom tr?i ?i cum îi vom tr?i! To?i vrem s? tr?im mul?i ani, dar dac? Dumnezeu a hot?rât s? murim ast?zi, nici de asta nu vom sc?pa. De altfel, nu exist? ceva pe care s?-l putem face omene?te, ca s? ne mântuim, ?i s? nu-l facem. A?adar, dac? lu?m drept adev?r c? ast?zi vom fi chema?i s? d?m socoteal?, ce ar trebui s? ne intereseze? În ce stare se afl? sufletul nostru! Îmi ve?i spune: „Acum sunt într-o stare rea, dar, dac? a? mai fi avut un an, m-a? fi poc?it.” Îns? aceast? cugetare filosofic? nu se potrive?te situa?iei prezente – este mai degrab? o dorin?? evlavioas? –, c?ci, a?a cum am spus, ast?zi trebuie s? d?m socoteal?. A?adar, ce ne mai r?mâne s? facem? S? ne rug?m cu sinceritate ?i s? cerem cu mult? c?ldur? iertarea p?catelor noastre. Dar trebuie s? avem n?dejdea în mila lui Dumnezeu, pentru c? El, din nespusa Sa dragoste fa?? de noi, nu va îng?dui niciodat? s? se întâmple ceva spre paguba sufletului nostru. Adic?, dac? ne va lua ast?zi, asta înseamn? c? ne va lua în momentul cel mai bun al nostru. Cei mai mul?i dintre noi ne-am spovedit ?i ne-am împ?rt??it chiar ieri, la praznicul Maicii Domnului. Dar oare suntem gata? Gândi?i-v? ce s-ar întâmplat dac? am fi plecat cu totul nepreg?ti?i! To?i cei ce am venit aici n-am f?cut-o pentru turism, ci pentru închinare. Oare Domnul ?i Maica Sa ne vor l?sa a?a pe noi, cei ce am venit la praznicul ei?!…

Mi?c?rile neregulate ale avionului deveneau tot mai intense. Ne aflam atât de jos, încât începuser? s? se disting? insulele, iar mai departe uscatul. Deodat? s-a ridicat în picioare un c?lug?r care st?tea în fa??, în partea dreapt?, acela care ne îndemnase la rug?ciune – nu ?tiu dac? era simplu monah sau ieromonah, ci îmi aduc aminte numai de statura sa înalt? ?i slab?, de chipul s?u lini?tit ?i de barba lui lung? – ?i a rostit cu un glas puternic ?i plin de siguran??, ?i cu ochii plini de lacrimi:

– Fiii mei, v? rog s? m? crede?i: o v?d înainte pe Maica Domnului foarte mare, ?inând avionul de dedesubt! Ne vom izb?vi! Ne vom izb?vi! S? ne rug?m ?i s?-i mul?umim!

Am prins to?i curaj ?i am început s? cânt?m Paraclisul, de data aceasta tare ?i cu veselie. Pân? ?i înso?itoarele de bord ?i-au dat seama c? se întâmpl? ceva îmbucur?tor ?i au prins via??, privind cu nedumerire.

Peste pu?in s-au v?zut limpede cl?dirile Tel-Avivului. Ne aflam deja foarte jos. R?m?seser? doar câteva clipe… ?u început s?-mi intre în minte gânduri de îndoial?: „Oare ne vom izbi de p?mânt sau vom c?dea în mare?”. Dar încercam s? le alung cu rug?ciunea „Cred, Doamne, ajut? necredin?ei mele! Fac?-se voia Ta! Preasfânt? N?sc?toare-de-Dumnezeu, mântuie?te-ne pe noi!”

Deodat? s-a v?zut aeroportul. Pista era acoperit? cu spum? ?i de-a lungul ei erau dispuse multe puncte de prim-ajutor. Alt avion nu se vedea – se pare c? ne d?duser? prioritate. Ni s-a p?rut c? coboram cu o vitez? mare în compara?ie cu alte d??i. Ne mai desp?r?eau doar câ?iva metri de sol. Când a avut loc contactul, avionul s-a oprit într-un chip minunat la 50 de metri, f?r? ca vreunul din pasageri s? fie clintit câtu?i de pu?in de la locul s?u! Avionul nu avea motoare care s? fie puse s? func?ioneze invers pentru a frâna, iar frânarea ro?ilor trebuia s? fie foarte brusc? – lucru foarte primejdios – pentru ca avionul s? se opreasc? în 50 de metri. ?i, chiar de s-ar fi f?cut aceasta, ar fi trebuit s? fim arunca?i cu to?ii în fa??, din pricina iner?iei! (Când mergi încet cu ma?ina ?i frânezi pu?in, tot ?i se duce corpul în fa??). Nimic din acestea nu s-a întâmplat. Avionul nu s-a oprit potrivit legilor firii, ci ca ?i cum l-ar fi pus cineva u?or pe p?mânt.

Atunci cu to?ii, u?ura?i, am început mul?umirile: „Slav? ?ie, Doamne! Î?i mul?umesc, Maica Domnului! Fie numele T?u binecuvântat, Doamne!”

Numai înso?itoarele de bord fuseser? cuprinsese de o criz? nervoas?. Timp de cinci minute, una dintre ele deschidea câte un iaurt, lua o linguri?? din el ?i apoi îl arunca, alta deschidea ?i închidea mereu ni?te sertare metalice, iar alta tremura ?i cl?n??nea din din?i.

Dup? pu?in timp, am debarcat ?i, împreun? cu poli?i?tii, medicii ?i infirmierii, am intrat într-un salon, unde se încerca ca unii s? fie readu?i în sim?iri, iar celorlal?i li s-a dat câte o b?utur? r?coritoare. Din pricina st?rii tensionate pe care am tr?it-o ni se uscaser? gurile, dar cui îi mai p?sa de asta? Tr?iam, ?i aceasta ne era îndeajuns!

În scurt timp a venit un alt avion ca s? ne duc? la Atena, unde am ajuns cu bine. Desigur, aici ne a?teptau reporterii ?i camerele de luat vederi. Un prieten mi-a telefonat s? vad? dac? sunt bine, pentru c? v?zuse la ?tirile dimine?ii un scurt reportaj pe un mare canal de televiziune despre zborul nostru, dar care s-a întrerupt brusc ?i nu s-a mai spus nimic despre el.

Din acea clip? ne-am pierdut cu to?ii orice interes pentru lucrurile m?runte. Nimeni nu striga, nu protesta pentru întârziere, pentru valize, pentru m?rturisirile publice ale p?catelor grele, pentru nimic. P??eam pe p?mânt, dar min?ile ?i inimile ne erau pline de recuno?tin?? ?i alipite de Cel ce ne-a adeverit pentru înc? o dat?, atât de limpede, dragostea Sa. Am cunoscut c? tr?iam în purtarea de grij? a lui Dumnezeu ?i am sim?it o nespus? bucurie ?i o neclintit? recuno?tin?? pentru aceasta.

Astfel au trecut ?i urm?toarele zile. Vedeam orice lucru ca pe o crea?ie a lui Dumnezeu, îl iubeam ?i m? minunam de el. Încetasem s? m? mânii ?i s? m? macin pentru lucruri secundare. Încercam s? r?spund dragostei lui Dumnezeu printr-o purtare îng?duitoare, nejudecând ?i, când puteam, ajutându-i pe ceilal?i. Din p?cate, dup? vreo s?pt?mân?, am reintrat în rutina vie?ii cotidiene. Mi-e ru?ine s-o spun, dar nu am reu?it s? p?strez înl?untrul meu acea pace, rug?ciune, recuno?tin??, dragoste, pe care nu le mai tr?isem vreodat?…

Toate cele petrecute în acel eveniment real m-au f?cut s? v?d lucrurile oarecum diferit, s? încerc s? ies din carapacea egocentrismului meu ?i a ra?iunii noastre ira?ionale, care pe toate le pune în cutiu?e ?i vrea s? le explice prin legi ?i rânduieli. Frica de sfâr?it pricinuie?te con?tientizarea p?catelor, te îmbrânce?te la sim?ire…

Recuno?tin?a pe care o simte cineva pentru nesfâr?ita dragoste a lui Dumnezeu, îi înmoaie inima, îl tope?te, îl face s?-i iubeasc? pe fra?ii lui ?i toat? crea?ia. Dar totodat? se teme ca nu cumva vreo fapt? de-a sa s?-L mâhneasc? pe Dumnezeu ?i s? piard? ceea ce a început s? guste inima sa, adic? ceea ce a fost f?cut s? fie c?utat de sufletul s?u: darul unirii, prin dragoste, cu Dumnezeu.

(Am hot?rât s? scriu aceast? experien?? unic? pentru mine la rug?mintea unui frate drag întru Hristos, spre slava lui Dumnezeu ?i înt?rirea duhovniceasc? a celorlal?i fra?i. V? rog s? m? ierta?i pentru tonul personal al povestirii, dar am vrut s? expun evenimentele  ?i sim??mintele întocmai cum le-am tr?it. Mul?umesc pentru în?elegere.)

 

A.P., închin?toare

Traducere din limba greac? dup? revista Centrului de Unitate ?i A Studiului de Promovare a Valorilor noastre,  Nr. l

Material ap?rut în nr. 19 din “Familia Ortodox?

This entry was posted in Din toata lumea, Ortodoxia. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *