Patima – este iubirea nerationala sau ura fara judecata a ceva din cele mai inainte.
Patimile sunt: mania, slava desarta, iubirea de placeri, neinfranarea, ura, dorintele patimase, si cele asemenea lor.
Pacatul – reprezinta punerea in lucrare a unei patimi.
O consecinta tragica ce decurge din savarsirea pacatului este – intunecarea mintii.
Exista si o modalitate de a simti prezenta si lucrarea patimilor. Ea e vadita de felul in care reactionam cand ni se reproseaza ceva sau cand suntem criticati de cineva : daca intampinam reprosurile cu manie, inseamna ca am fost biruiti de patima respectiva. Altfel spus, supararea produsa de unele ca acestea, demonstreaza atat existenta patimii, cat si savarsirea ei din voia proprie. [Ava Dorotei].
Sf.Talasie precizeaza ca: “In sufletele noastre se ascund patimi foarte rele , care se dau pe fata
abia cand se arata lucrurile“. Iar Sf. Ioan Scararul spune: ”Cel care refuza a primi mustrarea, cuibareste
patima in sufletul sau. Cel care o primeste insa, se elibereaza de legatura tiranului acestuia“.
Patimile savarsite cu fapta, cu fapta se si tamaduiesc .
Precum neinfranarea, lacomia pantecelui, si viata intinata si fara randuiala inradacineaza in suflet deprinderea patimasa si il duc la fapte destrabalate, asa stramtorarea si infranarea, ostenelile si nevointele duhovnicesti, aduc in el despatimirea si-l stramuta dela patima la nepatimire.
Pocainta mistuie patimile !
Fecioria se poate redobandi prin lacrimile pocaintei , care reprezinta un al doilea botez, “caci unde se staruie cu ostenelile pocaintei si cu caldura inimii in greaua patimire, si cu rauri de lacrimi din umilinta inimii , acolo se darama toate intariturile , se stinge tot focul patimilor si se savarseste renasterea de sus prin venirea Mantuitorului si sufletul se face iarasi palat al curatiei si fecioriei ” [ cuv. Nechita Stithatul ]