Viata si invataturile Sf. Ier. Nifon [6/9]

CERBOAICA  SALBATICA

            Ce sa spunem despre virtutiile Cuviosului? Ii daduse Dumnezeu atata credinta si dragoste, incat ruga cu indrazneala pe Preamilostivul Dumnezeu si pentru idolatrii elini, pentru eretici si evrei, ca sa le deschida ochii sufletului sa vada si sa inteleaga intreita lumina a Sfintei Treimi. Atata smerenie si blandete ii daduse harul Sfantului Duh, incat se socotea ca intineaza lumea cu persoana sa. De aceea, cand vorbea cu cineva despre ceva de suflet folositor sau orice altceva, se socotea pe sine in mintea sa sub picioarele celui cu care vorbea. Vorbea cu inima zdrobita si cu duh umilit. Daca vreodata parea manios, cu greu rostea cuvant aspru, dar cu inima era plin de duhovniceasca miere.
            Ascultati o dovada minunata a virtutii sale, pe care am vazut-o cu ochii mei:
            Am mers odata in vizita la casa unui demnitar care avea mare evlavie catre Cuviosul Nifon. Acela, precum se obisnuieste la oamenii mari, avea o multime de cerbi, intre care era si o cerboaica salbatica din fire si agresiva. Daca se intalnea cu vreun om, se ridica in doua picioare si il lovea cu picioarele dinainte si cu capul. Deci, precum am zis, am mers odata la acel om bogat pentru folos sufletesc. Cum am intrat in curte, ne-am intalnit cu animalul care se afla tocmai pe unde trebuia sa trecem noi.
            Cand ne-a vazut ca venim, s-a aruncat asupra mea, caci mergeam inainte. Cuviosul, intelegand ca cerboaica era infuriata, a sarit repede intre noi ca sa ma apere. Si numai cat a atins-o cu mana, aceea s-a imblanzit ca o oaie. Vazand-o Sfantul ca s-a imblanzit si ca i se supune, i-a parut rau ca a lovit-o si a cazut la picioarele ei cu multa smerenie, zicand: “Am gresit, iertare, iertare, iertare!” La randul ei, cerboaica, vazand ce face Cuviosul, s-a rusinat si a luat-o la fuga, ca si cum ar fi fugarit-o cineva. Foarte mirat, atunci. ii zic Cuviosului:
            – Spune-mi, Parinte, de ce ai facut aceasta si te-ai smerit in fata unui animal?
            – Pentru ca sa inveti puterea tainica a smereniei si ca aceasta este toiagul cel mai mare al lui Dumnezeu. Cand ne smerim fata de toti si ne socotim pe noi insine foarte pacatosi, ca gunoiul, atunci coboara din cer acest toaig si ne sta in ajutor, zdrobind pe vrajmasii nostri, pe cei ce ne urasc, pe diavoli, pe fiare, totul. Dar cand incepem sa ne ingamfam, sa ne umplem de mandrie, de slava desarta, atunci toiagul se intoarce asupra capului nostru si ne loveste, ca sa ne pocaim si sa dobandim inima infranta si duh umilit.
            In momentul cand zicea aceasta, ne-am intalnit cu o batrana, care avea o falca umflata din pricina durerii de dinti. A inceput sa roage pe Sfantul ca sa-i aduca putina usurare.
            – Noi, mama, i-a raspuns Cuviosul, suntem oameni pacatosi si cu cuvantul si cu lucrul. Dumnezeu sa te miluiasca! A intrat apoi in biserica, a luat undelemn de la candela Macii Domnului si a uns umflatura. Indata batrana s-a videcat si a multumit din tot sufletul Milostivului Dumnezeu si robului Sau.


“CRUCEA,  SLAVA  INGERILOR
SI  DRACILOR  INFRICOSATOARE  RANA”

            Un crestin evlavios mi-a povestit minunata intamplare de mai jos: “Intr-o sambata seara, pe cand se ruga in pronausul bisericii Sfantului Atanasie, in timpul privegherii Duminicii, a venit si robul lui Dumnezeu, Nifon. Ca se obisnuia totdeauna sa se faca priveghere sambata spre Duminica, in bisericile sfintilor.
            Am vazut atunci, a continuat credinciosul, o multime de tineri imbracati in alb, mergand impreuna cu el, unii inainte, altii in urma, inconjurandu-l si bucurandu-se. Insa era, lucru infricosat ca cei dinaintea lui purtau o cruce, mare cat Cuviosul, care stralucea ca aurul curat. Cruci tot asa de stralucitoare se aflau la dreapta si la stanga, inaintea si in urma capului Cuviosului. Erau legate intre ele si-l inconjurau ca un zid. Cand Dumnezeu voia sa-l incerce cu vreo ispita, atunci crucile se departau si lasau o mica deschidere intre ele, pe unde vrajmasii puteau sa-si arunce sagetile lor.
            Multime de ingeri si de diavoli urmareau lupta. Cuviosul isi inalta mainile catre Dumnezeu cel Preainalt si cu mintea curata se inalta catre El si statea asa rugandu-se adanc. Iar satana, vazandu-l si temandu-se de mania lui Dumnezeu, a zis catre ostirea sa tremurand: “Sa fugim, baieti, de la acest Nifon, ca si-a ridicat mintea la cer si se roaga catre Cel Mare impotriva noastra. Sa ne ascundem mai inainte de a se cobora asupra noastra mania Lui si a ne chinui! Si indata s-au facut nevazuti.” Iar, fericitul, dupa rugaciune, s-a coborat pe pamant, venindu-si in sine si nemaiavand razboi, se bucura de Preabunul Dumnezeu, care-l acoperea. Atunci si ingerii plecau veseli, iar cinstitele Cruci se apropiau din nou inchizand intrarea si intareau pe Cuvios.
            De multe ori – a continuat omul povestirea – voind diavolul cu multimea de draci sa-l ispiteasca cu vreo patima, nu izbuteau nimic, caci asa cum eraingradit cu puterea Sfintei Cruci, Cuviosul radea si-i scuipa. Astfel, intunecatii diavoli fugeau rusinati, iar el si mai mult slavea pe Dumnezeu, Care ii daruise atata putere impotriva nevazutilor vrajmasi.


CUM  CALATORESC SUFLETELE SPRE CER

            Odata, pe cand se ruga si avea privirea atintita spre cer, a stralucit peste el lumina dumnezeiasca. Atunci i-a aparut un inger imbracat in alb, cu vesmant de diacon. Tinea o cadelnita de aur cu care a tamaiat intai spre cer si apoi pe Nifon. Deodata s-au deschis portile cerului si ingerii lui Dumnezeu urcau si coborau ca albinele, ducand sufletele oamenilor care mureau. Duhurile viclene din vazduh se sileau sa le prinda si sa le arunce jos, dar ingerii se impotriveau cu tarie, lovindu-i si salvand sufletele. Atunci vede Sfantul un suflet, inaltandu-se la cer; dar cand s-a apropiat de vama desfranarii, mai marele vamii a inceput s se agita cu mare manie.
            – Cu ce drept, striga el, luati voi acestiu suflet care este al meu?
            Ingerii insa, i-au raspuns:
            – Dovedeste-ne ce putere ai asupra acestui om.
            – Pana la moarte, a raspuns atunci diavolul, s-a tavalit cu voia in tot felul de necuratii. Si nu numai atata, ci si judeca pe ceilalti. Ce faradelegi mai grozave ca acestea vreti?
            – Da, au aprobat ingerii, era robit de aceste pacate, dar s-a lepadat de ele inainte de moarte.
            – Nu, nu-i asa cum ziceti voi, a strigat diavolul, ci a murit nepocait. Pana la urma suflare a facut faradelegi, fara sa-si spovedeasca vreodata pacatele. A fost si este al nostru in toate!
            Atunci, unul din ingeri, i-a zis:
            – Nu-i cazul, desigur, sa te credem pe tine, care esti cu totul cufundat in minciuna. Sa chemam pe ingerul lui pazitor si el ne va spune tot adevarul.
            L-au chemat, pentru ca ii pazise si trupul celui  mort pana la inmormantare si, indata ce a venit, l-au intrebat:
            – Spune-ne, frate, acest suflet s-a pocait de pacatele sale sau a murit cu ele? Spune-ne tot adevarul.
            Atunci ingerul a raspuns:
            – Eu nu sunt om, nici duh rau ca sa spun minciuni, dar va incredintez, inaintea lui Dumnezeu ca, din clipa cand s-a imbolnavit si chiar mai inainte, s-a gandit la moarte. A inceput atunci sa planga si sa-si marturiseasca pacatele sale preotului, inaintea lui Dumnezeu. Necontenit ridica mainile sale spre Cel Preainalt, cerand mila. Daca Dumnezeu vrea, il va ierta. Daca nu, slava judecatii Sale celei drepte!
            Auzind aceasta ingerii, au ras de diavol si smeritul suflet a scapat de cursa vrajmasilor sai.
            Dupa puntin, a vazut Sfantul alt suflet inaltandu-se. Diavolii il invinuiau mult, aducandu-i aminte, unul cate unul, cuvintele rele si injuraturile pe care le zisese oamenilor cand traia.
            Ingerii, dimpotriva, ziceau ca are unele nadejdi de mantuire. Deoarece, de pilda, adeseori cand se gandea sa faca vreun rau, indoit se caia, se ocara, si se osandea pe sine. Adeseori suspina cu amar si lacrima. Din cand in cand dadea si putina milostenie la saraci. Pe acestea avandu-le in vedere, ingerii luminii sustineau ca Dumnezeu va milui pe acest suflet.
            Atunci, diavolii infuriati au zis:
            – Acesta, in tineretea sa, a facut fapte necuvenite unui crestin; s-a intinat cu tot felul de pacate, chiar si sodomicesti. Unde mai pui mania si ura lui? Si lucru mai grav, a facut si ucidere. Deci, daca si acesta se poate mantui, atunci, luati din toata lumea pe toti pacatosii pamantului si mantuiti-i de-a valma. Ca, noi degeaba ne mai ostenim si ne tulburam!
            – Dar, necuratilor, pe toate aceste pacate ale tineretii le-a parasit si Dumnezeu l-a iertat. Iar cand a mai facut vreun pacat, l-a curatit prin spovedanie si pocainta. Deci, ce mai vreti, fiare salbatice? Sa fie osandit acest suflet? Cu neputinta, deoarece pacatele spovedite de oameni cu lacrimi si smerenie si pe care nu le-au mai facut, Dumnezeu le iarta. Tot pacatul descoperit se sterge. Numai pacatele nespovedite, pe care le iau cu ei, le pedepseste Dreptul Judecator.
           Astfel, ingerii au rusinat pe duhurile rautatii si au intrat pe portile cerului. A scapat, deci, si aceasta faptura a lui Dumnezeu din ghearele diavolilor si Cel ce da mantuirea in dar, i-a daruit si lui mantuire.
            Iarasi a vazut fericitul un alt suflet urcandu-se la cer. Acela era foarte credincios si temator de Dumnezeu. Toata viata si-o petrecuse in curatie, modestie si multe milostenii si era iubitor fata de toti. Demonii din vazduh il amenintau scrasnind din dinti, iar el, bietul, inspaimantat de grozavia lor, a alergat in bratele ingerilor care coborau sa ia alte suflete.
            Cand a ajuns la cer, acel suflet sfant s-au adunat in jurul lui multime de ingeri, care l-au imbratisat si sarutat cu dragoste, zicand cu bucurie: “Slava lui Dumnezeu, Care a izbavit si acest suflet de inficosatii si necuratii diavoli!”
            Era o bucurie sa-i vezi. Caci asa fac intotdeauna puterile ceresti; se bucura si se veselesc pentru tot crestinul care se mantuieste. Cand au ajuns la Tronul Harului, l-au adus la picioarele Domnului Iisus si El i-a invrednicit sa se inchine Tatalui Sau si sa se umple de Harul Duhului Sfant. Apoi l-a dat lui Mihail, mai marele asezamantului, ca sa-l conduca la vesnica odihna, ceea ce el a si facut.
            Mai jos, insa robul lui Dumnezeu a vazut cum diavolii tarau un suflet in iad. Era al unui rob care se spanzurase. In urma venea ingerul lui, tanguindu-se cu amar pentru pieirea lui si zicand cu lacrimi:
            – O, prea viclenii intunecati, care pun pe oameni sa faca toate relele! Iata, stapanul acestui rob, ascultandu-i pe acestia, se mania, il batea cu cruzime si-l lasa sa moara de foame. Iar el nenorocitul, s-a deznadajduit, a luat o funie si s-a spanzurat, facandu-se pe sine jertfa satanei. Vai mie, acesta pe care mi l-a incredintat la botezul sau Atottiitorul, ca sa-l pazesc, mi l-a rapit deodata spurcatul drac si l-a inghitit! Cum ma voi infatisa inaintea Domnului meu, eu intristatul si amaratul! Si cum ma voi uita la Facatorul meu, mahnit pentru pierderea acestui suflet?
            Pe cand zicea el acestea cu durere, a aparut un alt inger din cer, care i-a zis:
            – Tatal nostru, Domnul Savaot, iti porunceste sa mergi la Roma, unde acum se boteaza copilul unui ostas. Primeste-l si pazeste-l prin Duhul Sfant, care ti l-a dat odata cu Botezeu. Si eu voi pedepsi pe stapanul acestui rob, ca sa se invete sa nu se mai infurie, nici sa mai loveasca pe robii sai sau sa-i lase sa moara de foame.
            Acestea le-a zis ingerul din partea lui Dumnezeu si s-a inaltat la cer, iar celalalt a plecat la Roma, dupa porunca lui Dumnezeu. In acea clipa, Nifon vede un suflet care era dus cu multa tulburare. O multime de diavoli strigau si se sileau sa rapeasca nefericitul  suflet. Era sufletul unui cleric care traise o viata necinstita. Ba si ucidere facuse! Slujbele le scurta si pe cele randuite nu le facea. Banul bisericii il cheltuia pentru petrecerile ce le facea cu tovarasii sai.
            Nenorocitul suflet nu a putut trece mai departe de vama a patra. Diavolul si-a intins cu furie mainile, l-a smuls de la ingeri si l-a aruncat la pamant. Apoi l-au luat in primire alti diavoli, l-au coborat in adanc si l-au predat mai marelui intunericului ca sa stea acolo legat, cu sufletele pacatoase asemenea lui, pana in ziua invierii de obste. Dupa aceea, intunecatii si necuratii, se laudau si se mandreau intre ei, zicand:
            – Iata, am biruit si clerici de-ai Nazarineanului si i-am pus sub picioarele noastre!
            Atunci, unul din ei a zis cu tristete:
            – Ce ne mai laudam ca am castigat un nenorocit! Iata, sunt o multime de preoti care stralucesc in virtute si de care nu putem nici sa ne apropiem. Daca n-ar avea semnul Crucii in fata si in spate si in jurul lor, si ajutorul lui Iisus, atunci ai vedea puterea noastra. De ce sa ne temem de lemnul pe care a fost pironit Nazarineanul? De semnul caderii celei mai de jos?
            – Nu ne temem de lemn, ci de infricosatul traznet care tasneste din el. Si ce este mai rau, nu numai din lemn iese traznetul care ne arde ci si cand crestinii se pecetluiesc cu acest semn!
            Atunci alti demoni au zis cu rautate:
            – De unde ai invatat tu toate acestea?
            – Este in Constantinopol un neimpacat dusman al nostru, care se cheama Nifon. L-am ispitit din tineretile lui si eu si altii de-ai nostri. L-am luptat zile intregi cu ispite si asa de tare l-am aprins incat in cele din urma a cazut in pacat. Eu insumi i-am scris caderea lui cu multa mandrie. Acela, insa, indata s-a pocait, a inceput sa se osandeasca pe sine si sa se tanguiasca: “O, de acum viermii imi vor manca trupul! La amara pedeapsa voi fi aruncat! Vai de mine, pacatul acesta ma arunca in foc!” Si, zicand acestea, s-a facut furios ca un nebun.
            Noi am ras in ciuda lui, dar el, foarte bine cunostea viclesugurile noastre si a strigat: “Acum o sa va arat eu, spurcatilor diavoli! S-a ridicat indata si a facut asupra noastra semnul Nazarineanului. Si vai, un foc a trecut prin inimile noastre si am disparul de groaza intr-o clipa! Numai unul din noi a indraznit sa stea mai departe, ca sa vada ce face. L-a vazut intrand repede in biserica, a facut trei metanii si a zis: “Doamne, eu sunt om pacatos, tanar de ani, care se lupta cu patimile si cu aprinderea carnii. Nu-mi socoti acest dintai pacat, Tu esti Domn si Stapan si poti ierta numai cu cuvantul greselile mele”.
            Numai cat a rostit aceste cuvinte si un inger l-a si incununat pentru cainta lui. Pe langa toate acestea, a continuat diavolul, acela, infuriat asupra trupului sau, a inceput a se palmui peste obraz cu toata puterea. Apoi, iarasi si-a ridicat mainile la cer si se ruga lui Dumnezeu, zicand:
            “Infricosatule Dumnezeu, Tu care ai nascut pe Fiul Tau Cel Unul nascut si stapanesti toate cu infricosatul Tau Duh, auzi-ma pe mine necuratul si pedepseste pe nelegiuitii care rad de mine. Pentru ca numai Tu esti fara de pacat, iau eu sunt intinat si stricacios”.
            Atunci ingerul care il incununase, a luat indata o funie si ne-a legat pe toti la un loc. Apoi, luandu-ne unul cate unul, ne-a batut cu mii de lovituri. De urletele si vaiurile noastre s-a speriat lumea. In timp ce ne lovea, zicea: “Sa nu mai aiba vreodata pricina robii lui Dumnezeu de a se lovi peste cap!
            Dupa ce ne-a chinuit indeajuns acel nemilostiv inger, ne-a slobozit cu nenumarate suferinte. Si, de atunci oriunde vad pe acest Nifon, ma fac nevazut, pentru ca ma tem de lemnul Crucii.
            Cand si-a terminat diavolul de spus peripetiile, ceilalti au inceput sa-l batjocoreasca si sa-l numeasca: nenorocit, ticalos, si fricos. Nifon, care asculta cele ce ziceau necuratii diavoli despre el, radea de ei.
            Dupa putin, vede un inger care cobora spre Constantinopol. In maini tinea o sabie de foc. In acel ceas, cineva tragea sa moara si se chinuia jalnic. Era un camatar nemilostiv. Pe deasupra, barfise mult pe Nifon. Il facea eretic si fatarnic. Zicea, de ce face cutare si cutare lucru? De ce graieste asa si asa? Nu se vedea ticalosul pe sine, ci se ocupa de altii…
            A venit, deci, ingerul focului, si a stat langa patul lui, uitandu-se spre cer, ca si cum astepta ceva si, intr-adevar s-a auzit un glas: “Loveste degraba pe antihrist si desfa cu sila stricatul suflet din legatura trupului. Cat a trait acest nebun, niciodata nu a implinit voia Mea, ba si pe robul Meu Nifon l-a osandit. Loveste-l cu putere! Sa nu mai sugrume pe saraci cu camataria lui!”
            Cum a auzit acest glas, infricosatul inger a lovit cu toata puterea pe ticalosul camatar, care indata si-a dat sufletul, scrasnind din dinti si racnind din adancul sau. Si ingerul i-a luat sufletul si l-a dus in chinuri groaznice, coborandu-l la iad…
            Atunci, Sfantul Nifon si-a revenit in sine. Inmarmurit si mahnit de cele ce vazuse, cugeta si zicea intru sine: “O, cata ticalosie se ascunde in noi, nevrednicii si pacatosii! Cat de jalnic si de amar ne terminam viata! Si apoi vine judecata si infricosatul foc, unde mergem pentru vesnicie. Cu tot dinadinsul trebuie sa ne grijim de mantuire, silindu-ne spre bine. Numai asa vom bineplacea lui Dumnezeu de nu vom calca poruncile Lui! Si, indata a inceput sa se roage:
            “Doamne Dumnezeul meu, in Tine imi pun nadejdea mea; izbaveste-ma de cei ce ma prigonesc si ma mantuieste. Daca nu ma izbavesti si nu imi mantuiesti Tu, Hristoase, sufletul cu Duhul Tau cel Sfant, il va rapi vicleanul stapan al intunericului, leul care mugeste. Fericit este tot cel ce asculta de Tine, Care Te-ai facut sarac si neputincios pentru mantuirea noastra. Pentru ca il vei izbavi in ceasul mortii de duhurile rautatii, care sunt vamesi rai si judecatori nedrepti si cercetatori nemilostivi si cauta sa inghita bietul lui suflet. Izbaveste-ma, Stapane infricosat si Atotputernic, Care misti toate si de care se cutremura toate! Mantuieste de acesti tirani neamul nostru crestinesc! Miluieste, sfinte, pe cei ce si-au pus nadejdea intru Tine si iarta pe cei ce pacatuiesc greu si amarasc necontenit milostivirea Ta!
            Se gandea cu lacrimi la nefericitul acela camatar, caruia ii luase sufletul acel inger razbunator cu sabia sa de foc. Cugeta cat de amarata moarte avusese, fara nici un ajutor de la Dumnezeu, desi, din dobanda din care o lua, dadea cate ceva la saraci. Pentru ca, precum spunea Nifon, cand se chinuia nefericitul lui suflet, camatarul a strigat: “Adu-ti aminte, Doamne, de milostenia pe care am dat-o saracilor!” Dar, s-a auzit un glas care i-a zis:
            “Da, nevrednicule, ai baut sangele saracilor si ai adapat cu el alti saraci, pentru aceasta sa te mantuiesc? Sau pentru ai clevetit pe cel ce Imi slujeste Mie? Acesta, zi si noapte se roaga pentru pacatosi, ba si pentru tine nu inceteaza a ma ruga. Iar tu, de ce l-au vorbit de rau? Invata deci acum, ca nu trebuia sa judeci pe nimeni!
            Pe toate acestea le-a povestit Nifon cunoscutilor sau, sfatuindu-i:
            “Luati aminte, fiilor, sa nu judecati pe cineva, mai ales cand acela este si el om al lui Dumnezeu. Va rog, paziti-va de acest pacat! Uitati-va la voi si va vedeti pacatele voastre. Din aceasta simtire, degraba vom putea trece la pocainta. Unii din robii lui Dumnezeu sunt vaditi, altii necunoscuti. Pe cei ce au curajul  sa se faca vazuti, ii judeca multi, dar vor fi aspru pedepsiti in ziua judecatii.
            Dumnezeu, pe cei ce dispretuiesc slava omeneasca, ii pune inaintea tuturor sa marturiseasca cu indrazneala credinta lor si sa foloseasca pe multi: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, le zice, ca vazand aceia faptele voastre cele bune sa preamareasca pe Tatal vostru, Care este in ceruri. Dimpotriva, celor inclinati spre slava desarta le zice: Cei ce fac faptele dreptatii pentru a placea oamenilor si nu Mie, amin va zic voua, si-au primit plata lor. Pentru ca cel ce se mandreste, nu va fi miluit. Avand deci, fiilor, acestea inaintea ochilor, sa nu judecam pe nimeni si sa nu luam aminte la cel ce vorbeste de rau, fie ca judeca pe un drept sau pe oricine altul. Nu judecati ca sa nu fiti judecati ne porunceste Domnul. Tu, care stai pe tron sa nu dispretuiesti pe robul Tau, ca nu cumva in el sa se afle Duhul lui Dumnezeu si sa te faci astfel, fara sa stii, luptator de Dumnezeu!
            Zicand acestea Cuviosul, inca o data i-a rugat pe ucenici sa se vada fiecare pe sine si sa nu judece pe nimeni si nici bani cu camata sa nu dea. Pentru ca ce-i foloseste omului sa se numeasca crestin, daca are multi bani si-i da cu camata? Acesta, in primul rand, nu-si pune nadejdea in Dumnezeu; al doilea, este inchinator la idoli; al treilea, sufera de iubirea de argint si, zi si noapte este chinuit de griji. Nici somnul nu-l prinde, iar la urma vine si moartea. O, ce nebunie!…


DOUA  TAMADUIRI  MINUNATE

            In acel moment a venit cineva si i-a zis:
            – Ai aflat, parinte, ca fiica cutarei doamne, care ti-a facut bine, sufera de o boala grea? Daca poti, mergi degraba sa o miluiesti, pentru ca aproape isi da sufletul.
            – Eu sa o miluiesc? Ce spui, fiule? l-a mustrat sfantul. Numai Dumnezeu are mila! Daca un orb conduce pe un alt orb, cad amandoi in prapastie. Totusi sa mergem, pentru ca Hristos a zis: Bolnav am fost si M-ati cercetat.
            Indata ce a ajuns la bolnava, a lacrimat si a inceput a se ruga in taina. In timp ce Cuviosul se ruga, bolnava care era pe moarte si-a ridicat mainile spre Dumnezeu. Oamenii care erau de fata au inceput a zice: “Doamne, miluieste!” si indata, cu ajutorul lui Dumnezeu, boala a disparut, fata si-a facut cruce si slavea pe Dumnezeu. Frica a cuprins pe cei de fata si au multumit preabunului doctor al sufletelor si al trupurilor.
            De aici, Nifon a mers sa viziteze o alta sora, care il cinstea mult si care ii slujea adesea. Si aceasta era grav bolnava si se ruga lui Dumnezeu ca sa se faca bine cu rugaciunile Cuviosului. Arunci Nifon i-a zis:
            – Mai de graba sa multumesti lui Dumnezeu, fiica mea, pentru ca Dumnezeu pe cine iubeste il cearta si bate pe fiul care il primeste. Dar pentru ca vrei sa gasesti sanatatea si o doresti mult, iata, maine dimineata vei fi bine la picior. Pentru aceasta sa multumesti Domnului Hristos!
            Zicand acestea, a plecat si in adevar bolnava, cu harul lui Dumnezeu, a doua zi dimineata a fost sanatoasa si a multumit singurului izbavitor si doctor adevarat.


CAND  BOALA  MANTUIESTE

            Abia ajuns la chilia sa, i-au adus Cuviosului Nifon un alt bolnav, care se numea Nicon.
            – Sunt bolnav, se tanguia el, madularele imi sunt paralizate si cartesc. Am cheltuit mult cu doctorii si, precum vezi, nu m-am folosit. Te rog, cere lui Dumnezeu sa-mi dea vindecare.
            – Limba ta, fiule, si cugetul tau cel rau ti-au pricinuit toate acestea! l-a mustrat sfantul. Ai fost un stricat, pornit spre betie si spre osandirea si ponegrirea altora. Apoi, ai fagaduit lui Dumnezeu ca te faci monah si nu ti-ai tinut fagaduinta. Ai mers pana acolo ca te-ai intors la relele cele dintai. Pentru toate acestea, Iubitorul de oameni Dumnezeu, ti-a trimis o mica pedeapsa, aceasta paralizie. Daca o rabzi fara cartire, cu pocainta si spovedanie, Dreptul Judecator te va milui in ziua judecatii. Nu ti-e de folos, fiule, sa te faci bine, ca nu cumva acum vindecat, in viata viitoare sa te inghita focul. Fiindca vad ca si scris deasupra capului tau: Moarte grabnica, Doamne ajuta!
            – Ce vrea sa spuna, parinte, acest “Doamne ajuta!” a intrebat paraliticul.
            – Ajuta ca sa nu se piarda sufletul, a explicat sfantul. Pentru ca si acum ai ramas in aceleasi patimi. Deci, nu mai judeca, fiule, te sfatuiesc acest lucru. iti doresc mantuirea si vreau sa te indrept cu aceste sfaturi.
            – Ai toata dreptatea, a raspuns acela, dar ce sa fac? Trebuie multa sila ca sa le tai pe toate acestea, iar eu sunt bolnav si cu sufletul si cu trupul.
            – Nu stii, i-a zis sfantul, caci cu sila se ia Imparatia cerurilor si ca “silitorii o rapesc pe ea”? Posteste si roaga-te! Putin timp mai ai. Moartea este aproape! Nadajduiesc, insa, caci prin milostivirea lui Dumnezeu vei avea calatorie buna.
            Trebuie sa mai stii ca patimile sunt diavoli si nu fug decat cu rugaciune si cu post, dupa cuvantul Domnului. Cu aceste arme, deci, intrarmeaza-te si tu impotriva lor si ii vei birui.
            Cu aceste sfaturi l-a parasit in pace. Iar paraliticul, cu ajutorul lui Dumnezeu, a facut ceea ce i-a zis sfantul si dupa putine zile a calatorit spre cer. Iubitorul de oameni i-a primit intoarcerea lui mai mult decat primeste pe cei ce imbatranesc in nevointa.

This entry was posted in Carti. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *