Superstitiile reprezinta unul din cele mai des întâlnite tipuri de credinte populare cu care s-au obisnuit poporul nostru. Chiar daca majoritatea crestinilor frecventeaza astazi slujbele Bisericii, se roaga zilnic acasa, aprinzând lumânari în fata sfintelor icoane, în acelasi timp foarte multi cred si în unele „semne” care le-ar prevesti ghinioane sau succese si care nu au nimic comun cu credinta crestina…
Poporul nostru adeseori crestin numai cu numele s-a obisnuit sa „încrestineze” tot felul de obiceiuri si traditii care sunt total straine credintei crestin-ortodoxe Nu-i deajuns ca savârsim pacate peste pacate, dar le mai si „încrestinam”. Betivul zice: „nu-i pacat sa bei vin ca-i sângele Domnului“. Cel stapânit de pacatul lacomiei zice: „nu-i pacat sa manânci miecurea si vinerea carne… ca nu ce intra în gura spurca pe om, ci, ce iese din gura“. Fumatorul zice: “nu-i pacat sa fumezi, ca nu scrie nicaieri ca-i pacat…“.
Uite-asa facem din patimi si din obiceiuri pacatoase traditii populare care nu sunt deloc crestine. Desfrânatul zice: „de ce-i pacat sa desfrânezi?.., doar asa a lasat Dumnezeu…“.
Mai sunt si unii care zic: „asa-i ca nu-i pacat sa curvesti? Eu stiu ca-i pacat sa preacurvesti, da sa curvesti nu-i pacat, asa-i?“. Acestia nu stiu ca-i nici macar cu gândul nu-i permis sa pacatuim, caci Însusi Hristos spune: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: “Sa nu savârsesti adulter”. Eu însa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savârsit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28).
Necunoscund deloc învatatura Domnului nostru Iisus Hristos, astfel de oameni se aseamana cu vrajmasii din pilda semanatorului, seamanând neghina (Matei 13, 25) în inimile crestinilor slabi si împiedicându-i sa urmeze calea cea adevarata a mântuirii (Matei 13, 24).
Cum sa nu vina peste poporul nostru necazuri si suferinte, daca noi nu numai ca nu cunoastem învatatura Domnului nostru Iisus Hristos, dar o mai si schimonosim. Facem din Evanghelia lui Hristos o „evanghelie dupa placul nostru” atragându-ne asupra noastra anatema1 Bisericii (Galateni 1, 9).
Acelasi lucru se întâmpla si în cazul superstitiilor. Prezenta supestitiilor în viata de zi cu zi a crestinilor este un semn ca ei nu-îsi cunosc deloc credinta stramoseasca. Si aceasta se poate observa foarte usor de preot atunci când oficiaza Taina Sfântului Botez. Un parinte mai în vârsta îmi spunea ca aproape de fiecare data Crezul sau Simbolul Credintei pe care ar trebui sa-l rosteasca nasii copilului, marturisind astfel pentru el credinta în Preasfânta Treime, îl rosteste el sau cântaretul de la strana.
Mamele si bunicutele noastre în loc sa-l învete pe copil sa-si faca cruce corect, sa stie rugaciunea „Tatal nostru”, Simbolul Credintei sau Crezul si cât mai multe rugaciuni, îl învata sa creada în tot felul de superstitii. „Mama mea, zice bunicuta, m-a învatat ca „daca nu-i merge copilului la scoala, sa-i legam un fir de ata rosie ca sa nu se deoache“.
De fiecare data când copilul grabindu-se sa ajunga la timp la scoala îsi aminteste ca a uitat sa-si ia un caiet sau caciula, aude din gura mamei sau a bunicutei: „nu te întoarce înapoi ca n-o sa-ti mearga! Lasa ca ti-o aduc eu numai sa nu te întorci înapoi!“.
Sau daca se piaptana cineva din familie marti, aceeasi bunicuta nu întârzie sa spuna: nu te pieptana azi ca te pieptani spre sfada. Sau unii zic ca nu-i bine sa stergi masa cu mâna goala ca va fi cearta. Astfel de batrâne lipsite de credinta cea adevarata tulbura si linistea mirilor, când le spun ca acel sot va muri mai repede la care lumânarea va arde mai repede la cununie, de parca ar hotarâ lumânarile mirilor soarta lor.
Vedeti cum ajunge prin viclenia diavolului lumânarea din ofranda adusa lui Dumnezeu, instrument al diavolului? Vedeti cum ajung bunicutele slugi ale întunericului, invocatoare ale blestemului lui Dumnezeu asupra urmasilor sai?
Mai exista si unii care cred ca daca vor întâlni un mort pe strada si vor trece înaintea lui, sau îi vor taia calea vor pati si ei ceva rau, ceva de moarte. Aceasta superstitie este cunoscuta si în cazul în care drumul mirilor spre Biserica este taiat de un mort. Câte gânduri nu-si fac mirii? Oare ce-o sa fie? Oare ce semn mai este si acesta? – se întreaba ei. Iar eu îi întreb: Oare unde este credinta ta? În loc sa zici un „Dumnezeu sa-l ierte!“, tu-l tratezi pe cel mort ca pe un obiect de superstitie.
Si ce sa facem ca sa nu mai întâlnim procesiuni de înmormântare pe strada? Sa înconjuram cinci – sase strazi ca sa nu trecem pe lânga el?
Crestineste ar fi corect sa procedam asa: sa spunem în gând o scurta rugaciune pentru cel adormit si sa cerem în continuare mila lui Dumnezeu pentru a încheia cu bine taina Sfintei Cununii. A fi crestin în astfel de situatii înseamna a-ti face o cruce, a te ruga o clipa pentru cel adormit chiar daca mergi sa te cununi, iar dupa aceasta mergi cu pace si urmeaza-ti drumul pe care ti l-ai propus sa-l faci cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar a înconjura strada pe care trece mortul, sau a crede ca acesta trebuie sa fie un semn sunt lucruri total straine credintei ortodoxe. Nicaieri în Sf. Scriptura si în Sfânta Traditie nu spune ca astfel de semne sunt semne de la Dumnezeu. Astfel de întâmplari nu pot fi catalogate decât ca niste întâmplari reale si uneori inevitabile în zilele noastre (despre aceasta vor vorbi într-un artucol aparte).
Si acum sa vedem care este definitia stiintifica a superstitiei si care este etimologia acestui cuvânt? De unde a aparut astfel de credinte în sufletul poporului nostru si ce spune Biserica despre ele?
I. Superstitiile. Definitie si etimologie.
Supertitiile sunt niste prejudecati care ar decurge din credinta în spirite bune si rele, în farmece si vraji, în semne prevestitoare, în numere fatidice (adica fixate de destin) sau în alte ramasite ale animismului2 si ale magiei; Din fr. superstition, lat. Superstitio.3
În ceea ce priveste etimologia cuvântului „superstitie“, acesta vine de la latinescul “superstitio” care înseamna „a sta deasupra”, „a supravietui” sau „a fi martor” (acestia erau la romani ostasii care ramâneau în viata în urma unei lupte, fapt pentru care erau numiti „superstitiani”, pentru ca se considera ca erau deasupra mortilor).
Cuvântul «superstitio» (de la „super” – peste, deasupra, si „sisto” — a sedea peste ceva) si «superstes» (de la supersto — a sedea deasupra unui lucru) din punct de vedere semantic sunt foarte apropiate: primul evolueaza de la semnificatia de „cinste câstigata de cineva” la «superstitie» în sensul pe care îl are astazi acest cuvânt, al doilea („supersto”) înseamna «cel care ramâne, este nemuritor», si care mai târziu va avea sensul de «martor», «cel care asista».
Daca vom analiza cuvântul „superstitio” tinând cont de sensul pe care-l are astazi cuvântul „superstitie” vom putea sa întelegem mai usor ca al doilea cuvânt are într-adevar un înteles necrestin.
În limba rusa cuvântul superstitie se traduce prin „????????“, de la „???” (înzadar, fara folos, în desert), si „?????” (credinta), si înseamna credinta gresita, desarta, falsa, inutila. Probabil cuvântul „sueverie” a aparut în vocabularul rus în timpul în care rusii fusesera deja încrestinati, lucru de care ne putem da seama din etimologia lui si semnificatia lui.
Originea superstitiilor. Superstitiile au aparut pentru prima data în sânul religiilor pagâne. Aparitia superstitiilor în lumea pagâna se explica prin faptul ca pagânii obisnuiau sa caute raspunsul zeilor la întrebarile ce-i framântau prin observarea semnelor din lumea exterioara. Acestia credeau ca vor primi raspuns la litaniile lor prin observarea semnelor din natura, prin anumite semne exterioare din viata de zi cu zi. Mai multi Sfinti Parinti ai Bisericii marturisesc acest lucru (dar despre aceasta vom vorbi în unul din articolele urmatoare).
II. Pozitia Bisericii fata de superstitii.
Înca din primele secole ale crestinismului Biserica prin glasul Sfintilor Parinti a condamnat superstitiile ca pe niste credinte si practici pagâne înselatoare care-l îndeparteaza pe om de Dumnezeu, de adevar si de mântuire. Parintii celui de-a VI-lea sinod ecumenic (680-681) de la Constantinopol ne învata ca:
„Suprestitiile sunt credinte si practici gresite mostenite din lumea pagâna care necunoscând adevarul lui Dumnezeu si nici adevarurile stiintelor naturii si ale vietii au ratacit pe oameni întru nestiinta lor. Orice fel de credinte desarte si superstitioase se canonisesc de Biserica ca si vrajitoria (VI 61, 65)”.
Exemple de superstitii: „nu este bine sa te întorci înapoi; nu este bine sa maturi prin casa seara ca-ti maturi norocul din casa. Nu este bine sa dai foc cu împrumut. Nu este bine sa cosi vinerea.” Sau „este bine sa se puna potcoave de cai la usa pravaliei pentru a aduce noroc si multi bani“; „este bine sa arunci cu mac în locul unde îti vânzi marfa pentru ca astfel îti vei atrage mai multi cumparatori si vei avea venit mai mare“. „Nu este bine sa lasi cheile pe masa pe care manânci ca va fi cearta“.
Unii poarta în portofel o moneda care aduce noroc si bani, altii diferite obiecte care, zic ei, „scapa” din necaz” cum este talismanul. Altii cred ca daca vor taia drumul preotului vor avea succes în toate, altii cred în ceasuri bune si ceasuri rele (sunt foarte cunoscute expresiile „a fost într-un ceas rau”, „sa fie într-un ceas bun”), s.a. Foarte raspândita este superstitia potrivit careia, daca va cadea jos cutitul de pe masa va veni în ospetie un barbat, iar daca va cadea o furculita va veni o femeie.
În realitate exista mult mai multe superstitii decât cele amintite mai sus. Am putea chiar sa le clasificam dupa momentele pe care le parcurge fiecare om în viata. Exista superstitii la nasterea copilului, exista superstitii de cununie, superstitii au si oamenii de afaceri („nu se împrumuta bani de luni”, sau „nu se da salariul de luni, ca sa nu-l dai toata saptamâna”, sau „nu trebuie sa dezvalui nimanui nimic despre afacerea ta pentru ca astfel vei avea esec”) s.a.m.d.
Toate acestea sunt fapte care dau dovada de necredinta în Dumnezeu. Ba uniii îndraznesc sa ghiceasca cu cheia Bisericii, cu Psaltirea si cu alte obiecte sfinte ca niste speculanti de cele sfinte si necredinciosi: „acestia cred ca pot sa bea paharul demonilor si totodata si paharul Domnului Iisus si sa ia parte si a masa Domnului si la masa dracilor” (I Corinteni 10, 21).8
Credinta în superstitii este echivalata de Biserica Ortodoxa cu pacatul vrajitoriei sau a magiei. Asa ne învata parintii Sinodului al VI-lea ecumenic (canonul 61,65). Vrajitoria ca si superstitia provoaca sufletului o boala duhovniceasca asemenea cancerului. În cazul cancerului stim cu toti ca alimentele (mâncarea calitativa) nu-l pot salva pe om de aceasta boala, chiar daca îi mentin pentru un timp viata. Asa se întâmpla si în cazul cancerului sufletesc.
Din nestiinta, omul care crede în superstitii încearca sa-si alimenteze sufletul cu rugaciune, dar aceasta hrana este zadarnica pentru ca sufletul sau este uscat de superstitii, de raul acestor credinte si în cele din urma de hule împotriva lui Dumnezeu. El nu primeste nici un folos din rugaciune pentru ca fiinta lui este bolnava de necredinta si de superstitie. Multi din astfel de oameni se roaga dar nu primesc ceea ce cer de la Dumnezeu, plâng dar nu afla mângâiere pentru ca ei se închina si lui Dumnezeu si lui Mamona (Matei 6, 24; Luca 16, 13), adica diavolului.
Din aceasta cauza Biserica a rânduit ca, rana provocata sufletului de pacatul credintei în superstitii sa primeasca acelasi tratament ca si cea provocata de pacatul vrajitoriei. Pentru a arata cât de grav este pacatul vrajitoriei si al credintei în superstitii Parintii Sfintei noastre Biserici au rânduit urmatorul canon:
„… Celor ce se îndeletnicesc cu vrajitoria sau farmecele, se scurteaza cu trei ani canonul de pocainta (de cinci ani), daca se silesc sa posteasca zilnic cât mai mult timp si daca gusta hrana uscata de post dupa ceasul ceasul al noulea si sa traiasca în cea mai desavârsita evlavie, si sa faca si câte 250 de metanii, atingând pamântul cu fruntea. Tot asa se canonisesc si femeile care fac amulete (talismane) si se îndeletnicesc cu ghicirea norocului” I. Post. 22 (P. 32).
„Cei ce se duc la vrajitori, sau la asa numitii sutasi precum si la altii asemenea, spre a învata de la ei ceea ce ar voi sa li se descopere, sa cada sub canonul opririi de sase ani de la Sfânta Împartasanie, potrivit cu cele hotarâte de Parinti în privintele lor. Sub aceeasi pedeapsa trebuie sa cada însa, si cei ce poarta ursi sau alte animale ca sa joace, înselând pe cei mai nestiutori si prezicând norocul, soarta sau spita neamului, si multe vorbe ca acestea, cum flecaresc cei rataciti, precum si cei ce spun ca alunga norii, vrajitorii, prezicatorii si fermecatorii.
Însa daca vor ramâne în acestea si nu se vor schimba sau feri de asemenea îndeletniciri ruinatoare si pagânesti, hotarâm sa se îndeparteze cu totul de la Biserica precum poruncesc sfintele canoane: „Caci ce partasie are lumina cu întunericul” – cum spune apostolul – sau ce potrivire este între biserica lui Dumnezeu si idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce întelegere poate fi între Hristos si Beliar” I Corinteni 6, 15 (Sinodul VI ecumenic, canonul 61).
Sursa: http://ortodoxnews.ro