Sfîntul Ioan a fost fiul lui Epifanie ighemonul, care era de neam din Cipru. El, fiind crescut din tinere?e cu bun? înv???tur?, avea înr?d?cinat? în inima sa frica de Dumnezeu, care îi era începutul în?elepciunii. Ajungînd în vîrst?, a fost silit de p?rin?ii s?i s?-?i ia femeie cu care a ?i avut copii. Nu dup? mult? vreme s-a lipsit întîi de fii, apoi s-a desf?cut ?i de leg?tura înso?irii; c? mai întîi au murit fiii, iar dup? aceea s-a dus ?i so?ia pe urma lor. A?a a voit Dumnezeu ca Ioan s? se desfac? de robia trupeasc? ?i s? primeasc? via?a duhovniceasc?.
Deci, fiind slobod, mul?umea lui Dumnezeu, C?ruia, de atunci înainte, a început a-I sluji mai cu sîrguin?? ?i f?r? împiedicare, îndeletnicindu-se necontenit cu rug?ciunea ?i cu toate lucrurile pl?cute Lui; dar mai ales era milostiv c?tre to?i cei ce sufereau de nevoi ?i s?r?cie. Deci, pentru ni?te fapte bune ca acestea, l-a pream?rit Dumnezeu între oameni, ?i nu numai de c?tre cei deopotriv? cu dînsul ci ?i de împ?rat era cinstit ?i sl?vit. Iar cînd scaunul Patriarhiei de Alexandria era f?r? p?stor, împ?ratul Iraclie, dup? rînduiala lui Dumnezeu, a în?l?at pe acea treapt? pe Ioan, care, de?i nu voia, dar mai apoi s-a plecat a primi hirotonia ?i s-a f?cut p?stor al Bisericii Alexandriei.
Începînd a pa?te oile lui Hristos cele cuvînt?toare, mai întîi s-a sîrguit a-?i cur??i turma de eresuri, care atunci începuser? a se sem?na de un oarecare Petru, ce se poreclea Fulon ?i Cnafeiul, patriarh mincinos al Antiohiei. Acesta a îndr?znit a ad?uga cuvinte de hul? la cîntarea cea întreit sfînt?, zicînd: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte f?r? de moarte, Care Te-ai r?stignit pentru noi, miluie?te-ne pe noi”, ca ?i cum ar fi p?timit Dumnezeirea în Domnul nostru Iisus Hristos.
Aceast? hul? eretic? înl?turînd-o Sfîntul Ioan, s-a întors spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu ?i spre facerea de bine a oamenilor s?raci ?i sc?p?ta?i. C?ci nu l?sa pe nimeni s? plece de la dînsul de?ert ?i mîhnit, ci d?dea milostenie tuturor celor ce aveau nevoie ?i pe to?i cei întrista?i îi mîngîia nu numai cu cuvîntul, ci ?i cu lucrul, pe cei fl?mînzi s?turîndu-i, pe cei goi îmbr?cîndu-i, pe cei robi?i r?scump?rîndu-i ?i slobozindu-i, iar pentru cei bolnavi ?i str?ini avînd purtare de grij?. Milostenia lui era ca un rîu ce curge neîncetat cu îndestulare ?i pe to?i cei care a?teptau ajutor de la dînsul, nu-i dep?rta.
La începutul p?storiei sale a chemat pe iconomii bisericii ?i le-a poruncit, zicînd: “S? umbla?i prin toat? cetatea ?i s?-mi scrie?i pe domnii mei”. Iar iconomii l-au întrebat: “Care sînt domnii t?i, st?pîne?” R?spuns-a patriarhul: “Cei pe care voi îi numi?i s?raci ?i nevoia?i, aceia sînt domnii mei; pentru c? ei pot s? m? duc? la loca?urile cele ve?nice ?i s?-mi dea tot felul de ajutor spre mîntuire”. Deci au mers iconomii ?i au scris pe to?i s?racii pe care i-au aflat prin uli?e ?i prin bolni?e în num?r de ?apte mii ?i cinci sute. Tuturor acestora, Sfîntul Ioan le-a rînduit ca s? li se dea din averea bisericilor cîte un mertic pe fiecare zi, pentru hran?.
În acea vreme per?ii se r?zboiau asupra Siriei ?i au ars Sfînta Cetate a Ierusalimului, luînd ?i cinstitul lemn al Sfintei Cruci ?i pe mul?i cre?tini i-au dus în robie. Atunci fericitul Ioan a trimis cor?bii cu grîu ?i cu aur ca s? r?scumpere pe cei robi?i ?i s? ajute celor ce erau în nevoi. Astfel, pe mul?i, cu milostivirea sa, i-a scos din robie ?i din leg?turi, izb?vindu-i din nevoi. Dar pentru c? nu putea fiecare a veni ?i a se apropia de dînsul f?r? împiedicare, pentru c? nu-i spuneau slugile despre to?i care veneau la dînsul, de aceea ?i-a ales dou? zile pe s?pt?mîn?, miercuri ?i vineri. În aceste zile st?tea în u?ile bisericilor împreun? cu oarecare b?rba?i cinsti?i, dînd voie fiec?ruia s? vin? la dînsul, s?-i asculte plîngerea ?i s? judece pricinile ce se întîmplau între fra?i.
Astfel, izb?vea pe cei n?p?stui?i ?i aducea pace între oameni, zicînd: “De vreme ce mie întotdeauna îmi este liber? intrarea la Domnul Dumnezeul meu ?i vorbesc cu Dînsul prin rug?ciune ?i cer orice voiesc, apoi pentru ce s? nu dau voie ?i eu aproapelui meu s? vin? la mine f?r? opreal? ca s?-mi povesteasc? nevoia sau strîmb?tatea sa ?i s? cear? de la mine orice voie?te? Se cade a ne teme de Cel ce a zis: Cu ce m?sur? ve?i m?sura cu aceea se va m?sura vou?.
Iar dac? s-ar fi întîmplat cîndva fericitului de n-ar fi venit nimeni la dînsul, nici n-ar fi cerut cineva ceva de la el, atunci pleca întristat ?i cu lacrimi se întorcea la casa sa. ?i-l întrebau uneori unii, pentru ce se întristeaz? ?i se mîhne?te? El le r?spundea: “Acum smeritul Ioan n-a cî?tigat nimic ?i nici n-a adus ceva lui Dumnezeu pentru p?catele sale”. Iar fericitul Sofronie, prietenul lui, mîngîindu-l, zicea: “Ast?zi, cu adev?rat ?i se cade, p?rinte, s? te bucuri pentru c? oile tale vie?uiesc în pace, f?r? prigonire ?i f?r? gîlceav?, ca îngerii lui Dumnezeu”.
Odat? ispravnicul bisericii i-a vestit cum c? ni?te fecioare îmbr?cate bine, stau în mijlocul s?racilor ?i cer milostenie. Deci, l-au întrebat dac? se cade s? dea milostenie acelor fecioare ca ?i celorlal?i s?raci. Patriarhul le-a r?spuns, zicînd: “Dac? sînte?i robi ai lui Hristos ?i ascult?tori ai smeritului Ioan, s? da?i a?a precum a poruncit Hristos, nec?utînd în fa??, nici întrebînd de via?a celor care iau de la voi. ?i s? ?ti?i c? nu d?m din ale noastre ci din ale lui Hristos; deci, s? d?m precum a poruncit El. Iar dac? socoti?i c? nu va fi de ajuns averea Bisericii pentru atît de mult? milostenie, eu la pu?ina voastr? credin?? nu voiesc a fi p?rta?. Pentru c? cred lui Dumnezeu c? de ar veni în Alexandria s?racii din toat? lumea ca s? ia milostenie de la noi, averea bisericii tot nu se va împu?ina”.
Apoi le-a povestit un fapt pentru lep?darea pu?inei lor credin?e: “Cînd eram în Cipru, zice el, fiind de cincisprezece ani, pe cînd dormeam într-o noapte, mi s-a ar?tat o fecioar? foarte frumoas? ?i bine îmbr?cat? avînd cunun? de m?slin pe capul ei. Stînd aproape de patul meu, m-a atins la piept ?i, de?teptîndu-m?, am v?zut-o pe dînsa nu în somn, ci aievea stînd înaintea mea. Apoi am întrebat-o pe dînsa, cine este ?i cum a îndr?znit a intra la mine, pe cînd eu dormeam. Iar ea c?utînd spre mine cu ochi veseli ?i cu fa?? luminat?, zîmbind, a zis: “Eu sînt fiica cea mare a Marelui Împ?rat ?i cea dintîi între fiicele lui”.
Auzind eu acestea, m-am închinat ei. Iar ea a început iar??i a gr?i c?tre mine a?a: “Dac? m? vei face prieten?, eu î?i voi mijloci un mare dar de la Împ?rat ?i te voi duce înaintea Lui, pentru c? nimeni nu are îndr?zneal? la Dînsul mai mult decît mine. Eu L-am pogorît pe Dînsul din cer pe p?mînt ?i L-am f?cut a se îmbr?ca în trup omenesc”. Acestea zicînd, s-a f?cut nev?zut?. ?i m-am mirat de acea vedenie. Apoi cugetînd, am zis în mine: “Cu adev?rat, milostenia mi s-a ar?tat mie în chip de fecioar?, c?ci o v?de?te cununa cea de m?slin de pe capul ei, care este semnul milosteniei ?i m?rturisesc chiar cuvintele gr?ite de fecioara aceasta, c?ci a zis: “Eu am pogorît pe Dumnezeu din cer pe p?mînt ?i L-am f?cut a Se întrupa”. Pentru c? Ziditorul, v?zînd pe om pierind, a voit s?-l izb?veasc?, nefiind îndemnat de nimic altceva, decît numai de milostivire. ?i plecînd cerurile, S-a pogorît ca s? miluiasc? zidirea Sa. Deci, mai vîrtos decît toate, se cuvine a avea milostenie c?tre cei de aproape ?i a da cît de mult? milostenie, dac? voie?te cineva s? afle mil? de la Dumnezeu”.
Astfel gr?ind în mine, îndat? m-am sculat ?i am mers c?tre biseric? singur, cînd se lumina de ziu?. ?i mergînd, am aflat pe cale un s?rac gol, tremurînd de frig; deci m-am dezbr?cat de hain? ?i am dat-o celui s?rac, zicînd în mine: “Acum voi cunoa?te de este adev?rat ceea ce am v?zut sau este în?el?ciune”. ?i am mers mai departe. Deci, mai înainte pîn? a nu ajunge eu la biseric?, m-a întîmpinat un om îmbr?cat cu haine albe ?i mi-a dat în mîn? o leg?tur? ce avea într-însa o sut? de galbeni ?i mi-a zis: “Prime?te aceasta, prietene”.
Iar eu am luat-o cu bucurie, îns? îndat? m-am c?it c? i-am luat, c?ci nu-mi erau de trebuin?? ace?tia ?i m-am întors vrînd s?-i dau înapoi celui ce mi-i d?duse, dar nu l-am mai v?zut. ?i c?utîndu-l cu dinadinsul, nu l-am mai aflat. Atunci am cunoscut c? ceea ce am v?zut a fost adev?rat, iar nu în?el?ciune. Din acea vreme orice am dat s?racului, ispiteam dac? îmi va da Dumnezeu însutit, precum a zis. ?i ispitind de multe ori, am aflat c? a?a este; iar mai pe urm? am zis în mine: “Înceteaz?, suflete al meu, de a mai ispiti pe Domnul Dumnezeul t?u”.
Mergînd Sfîntul s? cerceteze pe bolnavi – pentru c? de dou? sau de trei ori pe s?pt?mîn? cerceta pe cei bolnavi -, l-a întîmpinat pe el un str?in ?i i-a cerut milostenie, iar el a poruncit slugii sale s?-i dea ?ase argin?i. Deci, luînd str?inul argin?ii, s-a dus. ?i vrînd s? ispiteasc? îndurarea Sfîntului, ?i-a schimbat hainele ?i alergînd pe alt? cale, iar??i a întîmpinat pe fericitul Ioan ?i l-a rugat, zicînd: “Miluie?te-m?, st?pîne, c? sînt robit”. Iar el iar??i a poruncit slugii sale ca s?-i dea ?ase argin?i.
Apoi sluga a zis st?pînului la ureche: “St?pîne, acesta este s?racul acela care a luat mai înainte ?ase argin?i”. Iar patriarhul s-a f?cut ca ?i cum n-ar fi auzit ?i a poruncit s?-i dea. Str?inul, luînd ?i a doua oar? milostenie, iar??i ?i-a schimbat hainele sale ?i a întîmpinat pe patriarhul pe alt? cale, cer?ind ?i a treia oar? milostenie de la dînsul. Iar sluga a zis c?tre patriarh: “St?pîne, acesta este tot acela care a luat de dou? ori cîte ?ase argin?i ?i acum cere ?i a treia oar?”. Atunci fericitul a r?spuns slugii, zicînd: “D?-i lui doi argin?i, ca nu cumva s? fie Hristosul meu, Care m? ispite?te pe mine!”
Un negustor oarecare, a c?rui bog??ie se înecase în mare ?i s?r?cise foarte mult, ruga pe Sfîntul s?-i ajute, fiind în mare s?r?cie; iar Sfîntul i-a dat lui cinci litre de aur. Acela, luînd aurul, a f?cut cu dînsul mult? negustorie; apoi, suindu-se într-o corabie, a plecat spre alte cet??i. Dar, pornindu-se furtun? pe mare, i s-a înecat corabia a doua oar? ?i numai singur a sc?pat cu via??.
?i a venit iar??i la Sfîntul Ioan, vestindu-l despre ceea ce i s-a întîmplat. Iar Sfîntul a zis c?tre dînsul: “Ai avut tu ?i alt aur strîns cu nedreptate ?i l-ai amestecat cu aurul Bisericii care ?i l-am dat eu; pentru aceea ai pierdut ?i pe unul ?i pe altul”. ?i iar??i i-a dat aur îndoit, ca la zece litre. Dar ?i a treia oar? a p?timit aceea?i rea întîmplare negustorul acela, c?ci toat? marfa lui s-a înecat în mare ?i acum nu mai îndr?znea s? se arate patriarhului, ci ?ezînd în casa sa se tînguia, pres?rîndu-?i capul s?u cu cenu??, voind s? se piard? singur pe sine.
În?tiin?îndu-se despre aceasta Sfîntul Ioan, a chemat pe negustorul acela ?i a zis c?tre dînsul: “Pentru ce sl?be?ti în curaj? N?d?jduie?te spre Dumnezeu ?i nu te va l?sa pe tine; ?i mi se pare c? pentru aceea ?i s-a întîmplat aceasta, de vreme ce corabia ai cî?tigat-o cu nedreptate”. Acestea zicînd, a poruncit s?-i dea o corabie a Bisericii plin? de grîu, apoi l-a eliberat pe el. Iar negustorul, luînd corabia cu grîu, cea dat? lui, a pornit pe mare ?i deodat? s-a ridicat vînt puternic ce ducea corabia spre alt? ?ar?. Negustorul, v?zînd în vedenie pe f?c?torul s?u de bine, Sfîntul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, stînd la cîrm? ?i îndreptînd corabia, avea mare n?dejde c?ci, cu rug?ciunile lui, va ie?i la bun sfîr?it c?l?toria sa.
Mergînd dou?zeci de zile ?i dou?zeci de nop?i, a sosit la ??rm în Britania. Atunci era în ?ara aceea foamete mare, dar în?tiin?îndu-se poporul c? a venit în cetatea lor o corabie cu grîu, s-a bucurat foarte mult ?i a început a cump?ra. Deci, negustorul acela a început a vinde grîul cu pre?, luînd pentru jum?tate aur ?i pentru jum?tate plumb curat; ?i, întorcîndu-se, a venit la Decapoli, unde voia s? vînd? plumbul, dar pe care l-a g?sit pref?cut în aur. ?i a?a, îmbog??indu-se, s-a întors cu bucurie în Alexandria, spunînd tuturor acea minune ce se f?cuse, din mila ?i cu rug?ciunile Sfîntului Ioan.
Sfîntul mergînd odat? la biseric?, s-a apropiat de dînsul un b?rbat cinstit ?i de bun neam, c?ruia îi furaser? tîlharii toat? averea ?i era într-o mare s?r?cie. Deci patriarhul, milostivindu-se spre acel om cinstit ?i sl?vit, care deodat? a ajuns s?rac dintr-atîta bog??ie, a spus slugii sale la ureche, ca s? zic? iconomilor Bisericii s? dea omului aceluia cincisprezece litre de aur. V?zînd iconomii c? este aur pu?in în vistieria bisericii, n-au ascultat porunca patriarhului ?i au dat omului aceluia numai cinci litre, iar cele zece le-au oprit.
Întorcîndu-se patriarhul de la biseric? la casa sa, s-a apropiat de dînsul o doamn? foarte bogat? ?i sl?vit? ?i a dat în mîna lui o hîrtie în care scria c? d?ruie?te bisericii cinci sute de litre de aur. Luînd patriarhul hîrtia ?i citind-o, a cunoscut prin darul Duhului Sfînt care era într-însul, cum c? femeia aceea n-a dat tot cît pusese în mintea sa ca s? dea – c?ci a?a a vrut Dumnezeu -, fiindc? nici iconomii n-au dat omului celui s?rac cît poruncise s?-i dea, adic? cincisprezece litre.
Venind Sfîntul în cas?, a chemat pe iconomi ?i i-a întrebat: “Cît a?i dat omului celui pr?dat de tîlhari?” Iar ei au min?it, spunînd: “Cincisprezece litre, precum ai poruncit, st?pîne”. Îns? Sfîntul, dînd pe fa?? minciuna, scumpetea ?i neascultarea lor, a zis c?tre dîn?ii: “De la voi s? cear? Dumnezeu o mie de litre de aur, pentru c? aceast? doamn? binecredincioas? a vrut s? ne dea o mie cinci sute de litre de aur. Dar de vreme ce voi, neascultîndu-m? pe mine, a?i oprit zece litre, pentru aceea a sf?tuit Dumnezeu pe aceast? femeie ca s? opreasc? o mie de litre. Iar dac? nu m? crede?i pe mine, singuri ve?i cunoa?te cu dinadinsul. Apoi îndat? a chemat pe acea cinstit? doamn? ?i a întrebat-o înaintea iconomilor, zicînd: “Spune-ne nou?, doamn?, cît aur ai gîndit s? aduci, din dragostea ta cea c?tre Dumnezeu!”
Femeia, v?zînd c? hot?rîrea ei nu s-a t?inuit de c?tre Sfîntul, a zis: “Cu adev?rat, st?pîne, mai înainte cu cîteva zile am scris pe hîrtie ca s? dau în sfintele tale mîini o mie cinci sute de litre de aur. Iar a doua zi am desf?cut hîrtia ?i am aflat, nu ?tiu cum, c? era ?tears? mia ?i numai cinci sute r?m?seser?. Deci am gîndit în mine c? Domnul nu binevoie?te ca s? dau mai mult aur în mîinile sfin?iei tale, decît numai cinci sute de litre, ?i a?a am f?cut”. Acestea auzind iconomii s-au temut foarte ?i s-au ru?inat. Apoi, c?zînd la picioarele sfîntului, î?i cereau iertare.
Odat?, din cauza n?v?lirii celor de alt neam, s-a strîns mul?ime mare de popor în Alexandria ?i s-a f?cut foamete mare. Iar Sfîntul Ioan, hr?nind mul?ime de popor, a cheltuit toat? averea bisericii ?i înc? a r?mas dator cu o mie de litre de aur. Acolo era un cleric care luase a doua femeie, dup? moartea celei dintîi. ?i, neputînd a se învrednici de o mai mare treapt?, a scris c?tre patriarhul astfel: “Am mult grîu pe care voiesc a-l da lui Hristos prin mîinile tale ?i înc? mai f?g?duiesc ?i o sut? cincizeci de litre de aur, numai f?-m? diacon”. Iar Sfîntul, chemîndu-l, l-a certat pentru precupe?ia celor sfinte, zicînd: “Cunoa?te-?i p?catul t?u ?i teme-te de pedeapsa lui Gheezi, c?ci Dumnezeu este puternic ca ?i f?r? grîul ?i aurul t?u s? ne hr?neasc? în vreme de foamete”. Astfel gr?ind Sfîntul c?tre cleric, a venit un vestitor, spunîndu-i c? au sosit din Sicilia dou? cor?bii biserice?ti cu mult grîu. Auzind patriarhul, a c?zut în genunchi mul?umind lui Dumnezeu, care nu las? pe cei ce n?d?jduiesc spre Dînsul.
Acum s? vorbim ceva ?i despre blînde?ea, smerenia ?i bun?tatea Sfîntului Ioan.
Doi clerici au fost certa?i pîn? la o vreme, pentru o oarecare gre?eal?. Deci unul dintre dîn?ii, smerindu-se, s-a c?it iar cel?lalt mai mult s-a r?zvr?tit ?i mîniindu-se asupra patriarhului, mai mult? r?utate f?cea. Iar patriarhul auzind aceasta, a vrut s?-l cheme la sine, s?-l îmblînzeasc? ?i s?-l înve?e cu cuvinte bune ca s? înceteze cu r?utatea sa. Îns? a uitat a face aceasta, a?a voind Dumnezeu, ca s? se arate mai mult smerenia Sfîntului spre folosul tuturor.
Odat?, s?vîr?ind în biseric? într-o zi însemnat? jertfa cea f?r? de sînge, ?i-a adus aminte de clericul acela care era mîniat asupra lui. Apoi ?i-a adus aminte ?i de cuvintele lui Hristos scrise în Evanghelie: “Dac? vei aduce darul t?u la altar ?i acolo î?i vei aduce aminte c? fratele t?u are ceva asupra ta, las? darul t?u acolo înaintea altarului ?i du-te mai întîi de te împac? cu fratele t?u”. Deci, dep?rtîndu-se pu?in de la altar, a chemat pe clericul acela ?i a c?zut la picioarele lui, cerînd iertare de la dînsul. Atunci s-a sp?imîntat clericul v?zînd smerenia patriarhului s?u ?i a c?zut ?i el la picioarele Sfîntului, cu plîngere cerînd iertare. Astfel împ?cîndu-se Sfîntul Ioan cu clericul s?u, s-a întors la altar ?i cu îndr?zneal? a s?vîr?it dumnezeiasca jertf?, zicînd: “Iart?-ne nou? gre?elile noastre, precum ?i noi iert?m gre?i?ilor no?tri”. Iar clericul acela îndreptîndu-se, a vie?uit cu pl?cere de Dumnezeu ?i dup? aceasta s-a învrednicit de treapta preo?easc?. Apoi Sfîntul Ioan a mai ar?tat ?i alt chip de blînde?e.
Un nepot al lui cu numele Gheorghe, a fost def?imat de unul din locuitorii Alexandriei, cu cuvinte urîte ?i de ocar?. Deci, Gheorghe venind la fericitul Ioan, unchiul s?u, se jeluia asupra omului care-l oc?rîse pe el. Iar patriarhul, v?zînd pe nepotul s?u foarte tulburat ?i voind s? îmblînzeasc? mînia lui ?i s?-l mîngîie, ca ?i cum s-ar fi mîniat asupra celui ce-l oc?rîse, a zis: “Dar cum a îndr?znit acel om de neam prost a oc?rî pe iubitul meu nepot? Bine este cuvîntat Dumnezeu c? m? voi r?zbuna asupra def?im?torului aceluia ?i-i voi face un lucru ca acela încît se va mira toat? Alexandria”. Cu aceste cuvinte, mîngîindu-se pu?in Gheorghe, s-a mai lini?tit ?i a mai încetat din plîns.
Dup? aceasta, Ioan cel cu adev?rat blînd ?i smerit cu inima, a început a gr?i c?tre Gheorghe astfel: “Iubite fiule, dac? voie?ti a te numi nepot al meu, apoi fii gata a r?bda nu numai def?im?ri ci ?i r?ni, ?i a le ierta toate pentru Dumnezeu. Dac? voie?ti s? te ar??i de bun neam, apoi nu din sînge ci din faptele cele bune caut? neamul cel bun; pentru c? acela este de neam bun care nu se împodobe?te cu slava str?mo?ilor ci cu faptele cele bune ?i cu via?? pl?cut? lui Dumnezeu. Acestea ?i mai multe ca acestea gr?ind Sfîntul Ioan c?tre nepotul s?u, a chemat pe ispravnic ?i i-a poruncit s? nu ia bir bisericesc de la omul care-l oc?rîse pe Gheorghe, nepotul s?u, bir ce era dator a-l da în fiecare an, ci s?-l lase liber. Astfel a f?cut Sfîntul Ioan omului aceluia, precum a f?g?duit, adic? lucrul de care s-a mirat toat? Alexandria, cum spusese el. Pentru c? în loc de r?zbunare ?i de pedeaps?, a ar?tat facere de bine c?tre dînsul.
Fericitul Ioan, vrînd ca totdeauna s? aib? pomenirea mor?ii înaintea sa, a poruncit s? i se zideasc? un mormînt, îns? nu des?vîr?it. Apoi a poruncit me?terilor ca în toate zilele de praznice mari s? vin? la dînsul ?i înaintea tuturor s?-i zic? cu mare glas: “St?pîne, mormîntul pîn? acum nu s-a s?vîr?it; deci porunce?te ca s?-l s?vîr?im, c?ci moartea vine ca furul ?i nu ?tii în ce ceas va sosi”. Astfel î?i punea Sfîntul Ioan înaintea sa pomenirea mor?ii ?i totdeauna se preg?tea pentru moarte.
Într-una din zile a venit un boier bogat la Sfîntul ?i v?zînd a?ternutul lui învelit cu un acoper?mînt s?rac, mergînd la casa sa, i-a trimis o plapum? al c?rei pre? era de treizeci ?i ?ase de galbeni ?i a rugat pe Sfîntul s? se acopere cu acea plapum?. Patriarhul, nevrînd ca s? nec?jeasc? pe acel boier, pentru rug?mintea lui, a primit plapuma ?i numai într-o noapte s-a acoperit cu ea. Apoi î?i zise:
“Amar ?ie, tic?loase Ioane, c? te acoperi cu plapum? de mult pre?, iar s?racii, fra?ii lui Hristos, pier de ger. Cî?i sînt care înnopteaz? f?r? acoper?mînt în vînt ?i în frig ?i abia au cîte o rogojin? sau cîte o mic? zdrean??? Cî?i sînt care se culc? goi pe gunoaie ?i tremur? de frig, apoi fiind fl?mînzi, nu dorm toat? noaptea ?i mor de frig? Vai mie, cî?i s?raci sînt care doresc ca Laz?r s? se sature din f?rîmiturile ce cad din masa mea! Vai mie, cî?i str?ini ?i nevoia?i sînt în cetatea aceasta care nu au unde s?-?i plece capul, ci afar? stau toat? noaptea ?i p?timind, mul?umesc pentru toate St?pînului Hristos! Iar tu, Ioane, vrînd s? dobînde?ti odihna cea ve?nic?, petreci în r?sf??are ?i toate le ai dup? pl?cere! Vie?uie?ti în cas? frumoas?, por?i haine moi, bei vin, m?nînci pe?te ales ?i, pe lîng? acestea toate, te-ai acoperit cu plapum? de mult pre?. Ce mai n?d?jduie?ti în veacul ce va s? fie? Cu adev?rat î?i zic, tic?loase Ioane, nu vei dobîndi împ?r??ia cea ve?nic?, ci vei auzi ca bogatul acela, ai primit binele în via?a ta, iar cei s?raci au primit cele rele. Binecuvîntat s? fie Dumnezeu, c? în celelalte nop?i smeritul Ioan nu se va mai acoperi cu aceast? plapum?, ci s?racii ?i nevoia?ii se vor îndestula cu pre?ul ei”.
F?cîndu-se ziu?, îndat? a trimis plapuma la tîrg s? o vînd?, ca astfel, cu pre?ul ei s? cumpere haine s?racilor. Iar cînd era s? vînd? plapuma s-a întîmplat de a trecut pe acolo chiar boierul care d?ruise acea plapum? fericitului Ioan. ?i v?zînd c? se vinde, a cump?rat-o el ?i iar??i a trimis-o lui Ioan, rugîndu-l s-o ?in? pentru trebuin?a sa. Sfîntul, luînd-o iar??i, a trimis-o ca s-o vînd?. Dar boierul v?zînd-o, din nou a cump?rat-o ?i a trimis-o lui Ioan, rugîndu-l s? se acopere cu ea. Ioan a trimis-o pentru a treia oar? ca s? fie vîndut? dar boierul, ?i de ast?dat? cump?rînd-o, a trimis-o iar??i lui Ioan. Dup? acestea Sfîntul Ioan a trimis la boierul acela, zicînd: “Vom vedea cine din noi se va sup?ra mai întîi, eu vînzînd-o, sau tu cump?rînd-o ?i iar??i dîndu-mi-o”. În felul acesta Sfîntul Ioan a luat mult aur de la acel boier pentru folosul s?racilor.
Fericitul acesta ?tia s? înduplece ?i pe cei avari spre milostenie ?i pe cei iubitori de argint s?-i întoarc? spre iubirea de s?raci. C?ci ?tiind un episcop cu numele Troil, foarte iubitor de argint, l-a luat odat? împreun? cu sine la bolni?? (spital) ca s? cerceteze pe cei s?raci ?i bolnavi. Cunoscînd Sfîntul c? Troil are la sine aur, a zis c?tre dînsul: “P?rinte Troile, acum este rîndul t?u s? mîngîi pe ace?ti fra?i s?raci, dîndu-le milostenie”. Iar Troil, de?i nu voia în sine, totu?i de ru?ine, ca s? nu se arate avar, a dat tuturor milostenie, începînd de la cel dintîi pîn? la cel mai de pe urm? ?i a de?ertat treizeci de litre de aur. Iar dup? aceasta s-a c?it ?i s-a nec?jit pentru c? împ?r?ise s?racilor atîta aur.
Venind acas? s-a culcat pe pat, bolnav ?i foarte mîhnit pentru aurul dat. Iar Sfîntul Ioan a trimis dup? dînsul, chemîndu-l la mas?, dar fiind sup?rat n-a mers, vestind pe Sfîntul Ioan c? este bolnav. Ioan, cunoscînd pricina bolii sale – c?ci se îmboln?vise pentru aur -, a luat cu sine treizeci de litre de aur ?i a mers ca s? cerceteze pe Troil. Venind la dînsul, i-a zis: “Iat?, ?i-am adus aurul pe care în spital l-am luat împrumut de la tine. Deci ia-l ?i scrie-mi cu mîna ta, ca s? am eu de la Domnul acea plat?, care era s? fie a ta pentru aurul ce l-ai împ?r?it”. Iar Troil, v?zînd aurul s-a bucurat ?i luîndu-l, îndat? s-a f?cut s?n?tos, ?i, ?ezînd a scris astfel: “Dumnezeule milostive, d? plat? st?pînului meu Ioan, Patriarhul Alexandriei, pentru treizeci de litre de aur pe care l-am împ?r?it s?racilor, pentru c? el mi i-a înapoiat”.
Aceast? scrisoare a lui Troil primind-o Sfîntul Ioan, l-a luat ?i pe el cu sine la mas? ?i l-a osp?tat, iar în inima sa se ruga în tain? c?tre Dumnezeu pentru el, ca s?-i schimbe acea iubire de argint. În noaptea viitoare, Troil a v?zut în vedenie o curte foarte frumoas? a c?rei podoab? era negr?it?, iar deasupra u?ilor era scris astfel, cu litere de aur: “Loca?ul ?i odihna cea ve?nic? a lui Troil episcopul”. ?i s-a bucurat Troil de casele frumoase ce i se preg?tiser?.
Dar îndat? s-a ar?tat un b?rbat înfrico?at, ca ?i cum ar fi fost un postelnic împ?r?tesc, ?i a zis c?tre slugi: “Domnul a toat? lumea a poruncit s? ?terge?i acea scrisoare de deasupra”; ?i îndat? slugile au ?ters-o. ?i cel care s-a ar?tat, a zis iar??i c?tre slugi: “Scrie?i astfel: Loca?ul ?i odihna cea ve?nic? este a lui Ioan, Arhiepiscopul Alexandriei, pe care ?i-a cump?rat-o cu treizeci de litre de aur”. ?i de?teptîndu-se Troil din somn, s-a umplut de fric? ?i a plîns c? ?i-a pierdut casa aceea din cer, mustrîndu-se pe sine pentru iubirea de aur. Apoi, sculîndu-se, a alergat la fericitul Ioan ?i i-a vestit ceea ce v?zuse. Iar fericitul Ioan l-a înv??at cu multe cuvinte folositoare ?i din acel timp s-a îndreptat Troil ?i s-a f?cut milostiv c?tre to?i ?i iubitor de s?raci.
Odat? fericitul Ioan a pierdut mult? avere prin întîmplarea aceasta: Ni?te cor?bii biserice?ti, fiind înc?rcate cu produse, cînd erau pe marea Adriatic? s-a ridicat furtun? mare ?i toat? bog??ia ce era în cor?bii s-a înecat. A?a a voit Dumnezeu, ca încercarea credin?ei Sfîntului Ioan s? fie mult mai str?lucit? decît aurul cel pieritor. Num?rul cor?biilor era de treisprezece, iar pre?ul produselor era de trei mii ?i trei sute de litre de aur. Sfîntul Ioan, pierzînd atîta avere cu care ar fi putut hr?ni mult? vreme pe s?raci, a r?bdat cu mul?umire, zicînd adeseori cuvintele lui Iov: Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat.
Au venit la dînsul atunci mul?i din cet??enii cei mai cinsti?i vrînd s?-l mîngîie în necaz. Iar el le-a r?spuns: “Eu sînt pricina pierderii averii biserice?ti, c? de nu m-a? fi în?l?at cu mintea c? dau mult? milostenie, nu s-ar fi întîmplat înecarea bog??iei. Eu m-am mîndrit cînd am dat milostenie. Deci, vrînd Dumnezeu s? m? smereasc?, a trimis asupra mea s?r?cia aceasta, pentru c? s?r?cia smere?te pe om. Acum ?i eu singur petrec în s?r?cie ?i înc? ?i altora sînt pricinuitor de lips?, c?ci vor r?bda foamete to?i aceia care primeau hran? de la mine. Îns? Domnul, nu pentru mine, ci pentru ei, nu-i va l?sa ?i le va da cele de trebuin??”. Astfel cei ce veniser? s? mîngîie pe Ioan, au fost mîngîia?i de dînsul auzind cuvinte de folos. Domnul a întors apoi sfîntului averile îndoite, iar Ioan mai mult? milostenie d?dea s?racilor, fiind foarte milostiv c?tre cei ce aveau nevoie.
Odinioar?, Ioan, mergînd la biserica Sfin?ilor Chir ?i Ioan, a alergat la dînsul o v?duv? s?rac?, vestindu-i despre o strîmb?tate ce p?timise din partea ginerelui s?u, cerînd ajutor de la sfîntul patriarh. Iar cei ce mergeau dup? Sfîntul au zis: “St?pîne, dup? ce te vei întoarce acas?, atunci vei asculta rug?mintea acestei v?duve”. Sfîntul a r?spuns: “Dar cum m? va asculta pe mine Dumnezeu, dac? eu nu o voi asculta pe dînsa?” Deci, n-a p??it din loc pîn? cînd n-a ascultat pe v?duv? ?i a izb?vit-o de strîmb?tate.
Un tîn?r oarecare, dup? moartea p?rin?ilor lui, se afla în mare s?r?cie. Sfîntul Ioan, în?tiin?îndu-se despre dînsul, a întrebat pe cei ce ?tiau, cum a s?r?cit, c?ci auzise c? p?rin?ii lui fuseser? boga?i. Deci, ni?te b?rba?i iubitori de Dumnezeu i-au spus cum c?, p?rin?ii acestui copil erau foarte milostivi ?i toat? averea lor au împ?r?it-o s?racilor, iar fiului lor i-au l?sat numai zece litre de aur.
Murind mai întîi mama copilului, dup? aceea, apropiindu-se ?i sfîr?itul tat?lui s?u, a chemat pe fiul ?i i-a pus înaintea lui cele zece litre de aur ?i chipul Preacuratei N?sc?toare de Dumnezeu.
Apoi a zis: “Iubite fiule, iat?, din toat? averea noastr? au r?mas numai zece litre de aur, iar pe cealalt? toat? am pus-o în mîinile lui Hristos. Deci acum, spune-mi ce voie?ti ca s?-?i las? Aurul acesta sau pe St?pîna noastr? N?sc?toarea de Dumnezeu, ca hr?nitoare a ta?” Copilul, trecînd cu vederea aurul, a luat icoana Preacuratei N?sc?toare de Dumnezeu, iar aurul a poruncit s?-l dea s?racilor. Astfel a dat s?racilor cea mai de pe urm? avere a sa ?i, murind tat?l s?u, a r?mas copilul s?rac cu des?vîr?ire. Îns? mergea în toate zilele ?i nop?ile la cîntare ?i la rug?ciune în biserica Preacuratei N?sc?toare de Dumnezeu.
Acestea auzind Cuviosul Ioan, s-a minunat de fapta cea bun? ?i de în?elepciunea acestui copil ?i l-a iubit din tot sufletul. ?i de atunci, ca un adev?rat p?rinte al celor s?raci, avea mare purtare de grij? pentru acest copil, gîndindu-se ce mil? s?-i arate. Apoi a chemat pe iconomul s?u în tain? ?i a zis c?tre dînsul: “Voiesc s?-?i spun un lucru, dar vezi s? nu spui nim?nui”. Iar iconomul a f?g?duit c? va p?zi taina ce-i va spune. ?i a zis patriarhul: “Mergi ?i ia o hîrtie, apoi scrie pe ea o diat? ca din partea unui oarecare om cu numele Teopempt ?i spune c? eu a? fi rudenie de aproape cu acel copil s?rac. Dup? aceea, mergi ?i spune tîn?rului aceluia astfel: Oare nu ?tii, frate, c? e?ti rud? cu patriarhul? Drept aceea nu ?i se cade s? p?time?ti a?a în s?r?cie. Apoi arat?-i ?i scrisoarea, s?-i spui: Dac? tu, fiule, te ru?inezi a te ar?ta patriarhului, cum c?-i e?ti rud?, eu îi voi vorbi despre tine”.
Mergînd iconomul, a f?cut dup? porunca patriarhului. A scris pe o hîrtie veche scrisoarea ?i, chemînd pe copil, i-a ar?tat-o ca ?i cum ar fi fost acea scrisoare a tat?lui s?u, în care se dovedea c? este rudenie cu patriarhul. Iar copilul, citind scrisoarea, s-a bucurat, dar se ru?ina pentru c? era foarte s?rac ?i îmbr?cat în haine proaste. Deci a rugat pe iconom s? vorbeasc? patriarhului despre dînsul. Mergînd iconomul la Sfîntul, l-a vestit; ?i a zis Sfîntul: “Spune copilului c? a?a zice patriarhul: Mi-aduc aminte cum c? mo?ul meu avea un fiu, dar la fa?? nu-l cunosc, ?i bine vei face de-l vei aduce pe el la mine ?i s? aduci ?i scrisoarea împreun? cu tine”. Mergînd iconomul, a adus pe copil, care a ar?tat Cuviosului scrisoarea. Iar el a îmbr??i?at pe tîn?r cu dragoste ?i a zis: “Bine ai venit, fiul mo?ului meu”. ?i i-a dat lui avere mult?, apoi i-a cump?rat cas? ?i i-a dat toate cele de trebuin??. Dup? aceea l-a înso?it cu o fecioar? de bun neam, sîrguindu-se a-l face bogat, cinstit ?i sl?vit, pentru ca s? se împlineasc? cele zise în psalmi: N-am v?zut pe cel drept p?r?sit, nici neamul lui cerînd pîine.
Sfîntul Ioan era ?i c?tre cei bolnavi foarte milostiv, c?ci adeseori le slujea el singur ?i ?edea lîng? cei ce r?posau, ajutîndu-le cu rug?ciunile sale la ie?irea sufletului. Adeseori singur s?vîr?ea dumnezeiasca Liturghie pentru cei r?posa?i, zicînd c? dumnezeiasca Liturghie care se s?vîr?e?te pentru cei r?posa?i, foarte mult ajut? sufletelor. Apoi spunea un fapt ce s-a întîmplat mai înainte în Cipru, în acest chip:
“A fost un om din Cipru robit în Persia ?i ?inut în grele leg?turi; pentru care s-a vestit p?rin?ilor lui care vie?uiau în Cipru cum c? a murit. Ei, plîngînd dup? dînsul ca dup? un mort, au început a face pomenire de trei ori pe an, aducînd daruri la biseric? pentru sufletul lui la s?vîr?irea dumnezeie?tii slujbe. Trecînd patru ani, fiul lor a sc?pat din leg?turi ?i din robie ?i a venit acas?. V?zîndu-l p?rin?ii, s-au sp?imîntat ca ?i cum ar fi înviat din mor?i. Ei se bucurau de sc?parea lui ?i îi spuneau c? de trei ori pe an au f?cut pomenire pentru el.
Apoi i-a întrebat fiul lor în ce zi îi f?ceau pomenire? Iar ei au r?spuns c? în ziua dumnezeie?tii Ar?t?ri (adic? Botezul Domnului), la Pa?ti ?i la Cincizecime (Rusalii). Iar el, auzind aceasta, ?i-a adus aminte ?i spunea c? “în acele zile venea la mine în temni?? un b?rbat cinstit cu o f?clie; atunci c?deau leg?turile de la picioarele mele ?i eram slobod; iar în celelalte zile iar??i eram ?inut în leg?turi”.
Fericitul Ioan avea mult? grij?, s? nu osîndeasc? pe nimeni pentru nici un fel de gre?eli, ?i mai ales pe c?lug?ri, de vreme ce a gre?it odat? în aceasta ?i de atunci niciodat? nu osîndea pe c?lug?ri. C?ci i s-a întîmplat lucrul acesta.
Un c?lug?r tîn?r a umblat prin Alexandria cîteva zile împreun? cu o fecioar? tîn?r? ?i foarte frumoas?. Unii, v?zînd aceasta, s-au scandalizat, crezînd c? pentru p?cat umbl? cu dînsa. Deci, au spus aceasta Sfîntului Ioan Patriarhul, care îndat? a poruncit s?-i prind? pe amîndoi ?i, b?tîndu-i, s?-i închid? deosebit în temni??. Dar în noaptea urm?toare, c?lug?rul acela s-a ar?tat patriarhului în vis, ar?tîndu-i spatele s?u foarte r?nit din b?taia cea f?r? de mil? ?i a zis c?tre dînsul: “Oare pl?cut? î?i este ?ie fapta aceasta, st?pîne? Oare a?a ai înv??at de la Apostoli a pa?te turma lui Hristos? S? m? crezi c?ci, ca un om, te-ai în?elat”. Acestea zicîndu-le, s-a dus de la dînsul.
Patriarhul, de?teptîndu-se din somn, se gîndea la ceea ce v?zuse ?i cunoscîndu-?i gre?eala sa, ?edea pe pat nec?jit ?i mîhnit. Apoi, f?cîndu-se ziu?, a poruncit s? aduc? pe monahul acela, vrînd s? vad? dac? este asemenea celui ce i s-a ar?tat în vedenie. Deci, a venit monahul cu mare nevoie, c?ci nu putea s? se mi?te de mul?imea r?nilor. Iar cînd l-a v?zut patriarhul a r?mas încremenit, neputînd a r?spunde vreun cuvînt; ci dup? vreun ceas, venindu-?i în sine, a rugat pe monah s?-?i dezbrace haina sa ?i s?-i arate spatele ca s? vad? dac? este a?a r?nit precum îl v?zuse în vis; ?i abia plecîndu-se monahul rug?min?ii, a început a se dezbr?ca de haina sa. Pe cînd se dezbr?ca, i s-au descoperit f?r? voie, p?r?ile trupului cele ascunse ?i l-au v?zut to?i c? este famen, dar de vreme ce era tîn?r, nu putea nimeni s?-l cunoasc? pe el.
V?zînd patriarhul trupul lui zdrobit de r?ni, i-a p?rut foarte r?u de aceasta ?i, trimi?înd la cei ce pîrîser? pe monah, i-a dep?rtat pe ei de la biseric? trei ani. Apoi de la monah î?i cerea iertare, zicînd: “Iart?-m?, frate, de vreme ce din ne?tiin?? am f?cut aceasta ?i am gre?it lui Dumnezeu ?i ?ie. Îns? nu ?i se c?dea nici ?ie s? umbli împreun? cu fecioara prin cetate f?r? sfial?, ca s? nu se sminteasc? mirenii, c?ci por?i chipul monahicesc”.
Atunci monahul a început a gr?i cu mult? smerenie: “S? m? crezi, st?pîne, c? nu mint, ci adev?rul î?i spun. Mai înainte de aceast? întîmplare, fiind eu în Gaza ?i mergînd s? m? închin mormîntului Sfin?ilor Mucenici Chir ?i Ioan, m-a întîmpinat aceast? femeie într-o sear? ?i, c?zînd la picioarele mele, m-a rugat cu lacrimi ca s? n-o opresc a merge împreun? cu mine; iar eu, lep?dîndu-m? de ea, am fugit. Îns? ea, mergînd în urma mea, zicea: “Te jur pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit s? mîntuiasc? pe cei p?c?to?i ?i are s? judece viii ?i mor?ii, nu m? l?sa pe mine!”
Auzind eu acestea, am zis c?tre dînsa: “Pentru ce m? juri a?a, fecioar??” Iar ea a r?spuns: “Eu sînt evreic? ?i doresc s? las credin?a p?rinteasc? cea gre?it? ?i s? fiu cre?tin?. Deci te rog, p?rinte, nu m? l?sa pe mine, ci mîntuie?te-mi sufletul, care voie?te s? cread? în Hristos”. Acestea auzindu-le, m-am temut de judecata lui Dumnezeu ?i, luînd-o pe dînsa împreun? cu mine, am înv??at-o sfînta credin??. Apoi, venind la mormîntul Sfin?ilor Mucenici, am botezat-o pe ea în biseric?; ?i umblu cu dînsa întru nevinov??ia inimii, pîn? cînd o voi duce într-o mîn?stire de fecioare.
Patriarhul, auzind acestea, a oftat ?i a zis: “Cî?i robi ascun?i are Dumnezeu ?i pe care noi p?c?to?ii nu îi ?tim”. Apoi a spus înaintea tuturor vedenia ce a avut pentru dînsul, noaptea, în vis. ?i luînd o sut? de galbeni, i-a dat monahului aceluia. Iar el n-a vrut s? ia nici unul, zicînd: “Monahul care crede c? Dumnezeu are purtare de grij? pentru dînsul, aceluia nu-i trebuie aur; iar cel ce iube?te aurul, acela nu crede c? este Dumnezeu”. Acestea zicînd, s-a închinat patriarhului ?i s-a dus.
De atunci, fericitul Ioan a început mai mult a cinsti pe c?lug?ri, ?i pe cei buni ?i pe cei ce i se p?reau a fi r?i. Apoi a zidit o mîn?stire a monahilor celor str?ini ?i mai cu dinadinsul se îngrijea ca s? nu osîndeasc? pe cineva. El, ca un p?stor bun, î?i îngrijea oile sale ca s? nu îndr?zneasc? a osîndi pe nimeni, de?i cu adev?rat ar fi gre?it; ci fiecare s?-?i vad? de p?catele sale, iar nu pe cele str?ine.
Iar cînd s-a întîmplat în Alexandria de a fugit un tîn?r cu o c?lug?ri?? la Constantinopol ?i to?i îl oc?rau zicînd c? a pierdut dou? suflete, ?i pe al s?u ?i pe al monahiei aceleia, ?i c? a f?cut sminteal? tuturor, pentru c? este scris: Vai aceluia prin care vine sminteala! Atunci Sfîntul Ioan zicea c?tre dîn?ii: “O, fiilor, înceta?i de a osîndi, pentru c? ?i voi sînte?i vinova?i de dou? p?cate. P?catul cel dintîi este c? a?i c?lcat porunca lui Dumnezeu, osîndind pe cel ce a gre?it, c?ci scris este: Mai înainte de vreme nu judeca?i. Iar al doilea, c? cleveti?i asupra fratelui, ne?tiind dac? el gre?e?te pîn? ast?zi sau c? acum s-a poc?it”. Apoi le spunea lor faptul acesta, zicînd:
În cetatea Tirului, umblînd un c?lug?r pe o uli??, l-a v?zut o desfrînat?, care era în cetatea aceea cunoscut? de to?i, cu numele Porfiria, ?i a început a striga în urma monahului: “Miluie?te-m?, p?rinte, precum ?i Hristos a miluit pe p?c?toasa!” Iar el, nesocotind ru?inea oamenilor, a zis c?tre dînsa: “Urmeaz?-mi!” ?i, luînd-o pe ea de mîn?, a scos-o afar? din cetate, în v?zul tuturor; apoi îndat? a str?b?tut vestea prin toat? cetatea c? un monah a luat pe Porfiria desfrînata de so?ie. El îns? a dus-o pe dînsa la o mîn?stire de femei. Pe cînd mergea, Porfiria a g?sit un copil lep?dat în cale, pe care l-a luat ca s?-l creasc?, ca pe un fiu. Iar dup? cît?va vreme s-a întîmplat de au mers ni?te oameni din Tir în acea parte de loc unde era b?trînul acela ?i Porfiria. Aceia, v?zînd-o pe dînsa c? are copil, au zis c?tre dînsa în batjocur?: “Frumos copil ai n?scut, Porfirio!” Apoi, întorcîndu-se, au vestit pretutindeni: “Porfiria a n?scut un prunc cu acel c?lug?r, ?i noi l-am v?zut cu ochii, c? sem?na cu c?lug?rul”.
Iar cînd b?trînul a v?zut sfîr?itul s?u mai înainte ?i ducerea sa c?tre Domnul, a zis c?tre Pelaghia – pentru c? a?a a numit-o cînd a îmbr?cat-o în chipul c?lug?resc: “S? mergem în Tir, pentru c? am o trebuin?? acolo ?i voiesc s? mergi ?i tu împreun? cu mine”. Iar ea, ascultîndu-l, a mers cu dînsul ?i au venit în cetate, ducînd împreun? cu ea ?i copilul care era acum de ?apte ani.
Cînd au intrat în cetate, b?trînul s-a îmboln?vit ?i au venit mul?i cet??eni ca s?-l cerceteze pe el. ?i b?trînul a zis c?tre dîn?ii: “Aduce?i-mi o c?delni?? cu foc”. ?i i-au adus. Iar el a turnat c?rbunii cei aprin?i din c?delni?? în sînul s?u ?i i-a ?inut pîn? s-au stins de tot ?i s-au r?cit; îns? c?rbunii n-au ars, nici trupul, nici hainele lui. Apoi b?trînul a zis: “Bine este cuvîntat Dumnezeu, Cel ce a ferit odinioar? rugul cel nears de foc; El îmi este martor c? precum ace?ti c?rbuni aprin?i n-au ars trupul meu, nici focul nu s-a atins de hainele mele, a?a ?i eu n-am cunoscut p?cat trupesc de cînd m-am n?scut”. Zicînd acestea ?i-a dat sufletul s?u Domnului. To?i v?zînd aceasta s-au mirat ?i au pream?rit pe Dumnezeu, Cel ce are pe robii S?i ascun?i.
Aceast? povestire spunînd Sfîntul oamenilor, îi înv??a pe dîn?ii, zicînd: “De aceea, fra?ii mei ?i fiii mei, nu fi?i grabnici spre a osîndi; pentru c? de multe ori vedem p?catul celui ce gre?e?te, iar poc?in?a lui, care o face în tain?, nu o ?tim”.
Astfel înv??înd p?storul cel bun oile sale cele cuvînt?toare ?i îndreptînd bine Biserica lui Hristos, s-au sculat per?ii asupra ??rii aceleia. Iar el a plecat cu corabia la Constantinopol, c?ci a ascultat pe Cel ce a zis: Cînd v? vor izgoni pe voi dintr-o cetate, fugi?i în alta. Iar dup? ce a pornit din Alexandria, s-a îmboln?vit pe cale ?i i s-a ar?tat un b?rbat ?inînd în mîini un sceptru de aur ?i zicînd c?tre dînsul: “Împ?ratul împ?ra?ilor te cheam? la Sine”. Din aceasta Sfîntul a cunoscut c? i s-a apropiat sfîr?itul.
Apoi sosind în Cipru, care era patria lui, n-a putut s? mearg? mai departe, ci intrînd în cetatea sa, Amatunda, a adormit în pace. Iar mai înainte de a muri a zis: “Mul?umescu-?i ?ie, Doamne Dumnezeul meu, c? m-ai învrednicit pe mine a-?i sluji ?ie ?i, c? din bun?t??ile lumii acesteia, nimic nu mi-am oprit decît a treia parte dintr-un argint, dar ?i aceea poruncesc s? fie dat? s?racilor. Iar cînd am fost ales episcop al Alexandriei, am aflat la episcopia mea aproape opt mii de litre de aur ?i, din dragostea iubitorilor de Dumnezeu, am adunat mai mult de zece mii de litre de aur, pe care toate le-am dat lui Hristos, C?ruia ?i sufletul meu I-l dau acum”.
Atunci patriarhul a fost îngropat în cetatea patriei sale, în casa lui Tihon, f?c?torul de minuni, între trupurile a doi episcopi care erau îngropa?i acolo. Iar cînd au voit s? a?eze ?i pe Sfîntul Ioan împreun? cu dîn?ii, atunci acele sfinte trupuri mi?cîndu-se, ca ?i cum ar fi fost vii, s-au desp?r?it unul de altul ?i au f?cut loc trupului Sfîntului Ioan în mijlocul lor. Aceast? minune au v?zut-o to?i cei ce se întîmplaser? s? fie acolo ?i, minunîndu-se, au pream?rit pe Dumnezeu.
Nu se cuvine a t?inui minunea ce s-a f?cut dup? îngroparea lui. O femeie, c?zînd într-un p?cat greu ?i neputînd a-l m?rturisi de ru?ine p?rintelui s?u duhovnicesc, a venit cu credin?? la Sfîntul Ioan, care era înc? viu, îns? bolnav ?i aproape de moarte. ?i, c?zînd la picioarele lui, cu multe lacrimi striga, zicînd: “O, prea fericite, eu nevrednica am f?cut un p?cat mare care nu poate intra în urechile omene?ti; dar ?tiu c? dac? vei voi, po?i a mi-l ierta, pentru c? Domnul a zis vou?: Ceea ce ve?i dezlega pe p?mînt va fi dezlegat ?i în cer ?i c?rora ve?i ierta p?catele, se vor ierta lor.
Atunci fericitul a zis femeii: “Dac? ai venit cu credin??, apoi m?rturise?te-mi mie p?catul”. Femeia r?spunse: “Nu pot, st?pîne, a-l m?rturisi, pentru c? m? st?pîne?te o mare ru?ine!”. Iar Sfîntul a zis: “Dac? te ru?inezi a-l m?rturisi cu buzele, mergi dar de-l scrie pe o hîrtie ?i s? o aduci la mine”. Îns? ea a zis: “Nici aceasta nu o pot face”. Sfîntul a zis: “Scrie-l ?i pecetluie?te-l ?i d?-mi-l mie”. Femeia, scriind p?catul ei, l-a dat sfîntului, apoi l-a jurat s? nu-l despecetluiasc?, nici ca s? citeasc? acea scrisoare. Sfîntul Ioan, luînd scrisoarea, a cincea zi a r?posat. Iar pentru scrisoarea aceea n-a spus nim?nui nimic ?i femeia pe atunci nu era în cetate.
Deci, aflînd c? a murit patriarhul ?i l-au îngropat, suspina, pentru c? socotea cum c? dup? moartea Sfîntului, luînd al?ii scrisoarea, au aflat p?catul ei. Deci, venind la mormîntul Sfîntului, ca ?i c?tre un om viu striga, zicînd: “Omule al lui Dumnezeu, ?ie însu?i n-am îndr?znit a-mi m?rturisi p?catul ?i acum iat? c? este v?dit tuturor. O, mai bine era dac? nu ?i-a? fi dat hîrtia aceea cu p?catele mele. Vai mie, tic?loasa, c?, vrînd a fugi de ru?ine, la mai mare ru?ine am ajuns, c?ci sînt tuturor batjocur? ?i în loc de t?m?duire, am luat ran? cumplit?. Dar nu m? voi dep?rta de la mormîntul t?u, pl?cutule al lui Dumnezeu, pîn? ce nu-mi vei spune unde ai pus scrisoarea mea, pentru c? ?tiu c? n-ai murit, ci ?i acum e?ti viu”.
A?a strigînd, a r?mas la mormîntul Sfîntului trei zile, iar în a treia noapte a ie?it aievea Sfîntul Ioan din mormîntul s?u împreun? cu cei doi episcopi care z?ceau împreun? cu dînsul, ?i a zis c?tre cea care plîngea: “O, femeie, pentru ce nu ne dai nou? odihn?; ci ?i hainele noastre le uzi cu lacrimi”. Astfel zicînd, i-a dat hîrtia pecetluit? ?i i-a spus: “Prime?te scrisoarea ta ?i dezleag-o”. Apoi iar??i s-au întors la locurile lor. Iar femeia, ?inînd hîrtia, a v?zut pecetea ei întreag? ?i, dezlegînd-o, a aflat scrisoarea ei ?tears?, iar în locul acela era scris astfel: “Pentru Ioan, robul Meu, s-a ?ters p?catul t?u”.
Atunci s-a bucurat acea femeie foarte mult, primind prin minune iertarea p?catelor. Apoi s-a întors la casa ei, l?udînd ?i binecuvîntînd pe Dumnezeu ?i m?rind pe pl?cutul S?u, Sfîntul Ioan cel Milostiv. Cu ale c?ruia rug?ciuni s? arate Domnul mila Sa ?i spre noi ?i s? ?tearg? toate p?catele noastre ?i s? ne scrie ?i pe noi în c?rtea vie?ii, în vecii vecilor. Amin.