Iubirea si rugaciunea

Copilul meu, ia seama ?i nu uita s? te rogi.

Fiece rug?ciune, dac? este pornit? din inim?, m?rturise?te un sim??mânt nou, iar acel sim??mânt e, la rândul s?u, izvorul unei idei noi, ce nu ?i-a trecut niciodat? prin minte pân? atunci ?i care te va îmb?rb?ta; astfel, î?i vei da seama c? rug?ciunea aduce cu sine un spor de în?elepciune.

 Nu uita, deci, s? spui în fiecare zi, în gând, ori de câte ori î?i st? în putin??: „Miluie?te, Doamne, pe to?i cei ce s-au înf??i?at ast?zi înaintea Ta”.

C?ci nu e ceas ?i nu e clip? în care mii de oameni s? nu p?r?seasc? via?a p?mânteasc?, iar sufletele lor urc? în ceruri.

 ?i câ?i dintre ei nu se despart de lume însingura?i ?i stingheri, cu amar? triste?e ?i adânc? mâhnire la gândul c? nu-i nimeni care s? plâng? dup? ei, c? nimeni, poate, n-are habar de mai tr?iesc sau nu!

?i cine ?tie dac? nu tocmai atunci, din cel?lalt cap?t al p?mântului, se înal?? spre Domnul ruga ta pentru odihna sufletului lor, de?i nu i-ai cunoscut în via?? ?i nici ei nu te-au cunoscut pe tine.

 Cât de înduio?at va fi sufletul singuratic ce se înf??i?eaz? cu team? înaintea Domnului, când va sim?i c?, în clipa aceea înfrico?at?, mai e totu?i cineva pe lume care se roag? pentru el, o fiin?? p?mântean? care-l iube?te!

 ?i Dumnezeu va c?ta cu drag la voi amândoi, c?ci dac? tu te-ai îndurat de sufletul acela, cu atât mai vârtos se va îndura de el, în nem?rginita Lui mil? ?i dragoste. ?i-l va ierta poate tocmai pentru rug?ciunile tale.

Fra?ilor, nu pregeta?i, cuprin?i de spaim? în fa?a tic?lo?iei oamenilor; iubi?i-i a?a tic?lo?i cum sunt, c?ci astfel, iubirea voastr? va fi dup? chipul ?i asem?narea iubirii lui Dumnezeu, ridicându-se pe culmea cea mai înalt? a dragostei p?mânte?ti.

 Iubi?i toat? pl?smuirea Ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum ?i fiecare gr?unte de nisip în parte.

C?ta?i cu drag la fiece frunzuli??, la fiece raz? de soare.

Iubi?i dobitoacele necuvânt?toare ?i firul de iarb?, iubi?i orice lucru neînsufle?it.

Iubind, ve?i în?elege taina divin? ce se ascunde în toate ?i deslu?ind-o o dat? pentru totdeauna, cu fiecare zi vi se va ar?ta tot mai l?murit.

 Numai a?a ve?i putea îmbr??i?a întreaga lume cu o dragoste des?vâr?it?, atotcuprinz?toare.

Iubi?i dobitoacele: c?tre ele ?i-a îndreptat Dumnezeu mai întâi gândul ?i le-a h?r?zit o bucurie senin?.

Nu le-o strica?i ?i nu le chinui?i, feri?i-v? s? le r?pi?i bucuria de a tr?i, spre a nu sta împotriva celor l?sate de Dumnezeu.

Omule, nu te seme?i, socotindu-te mai presus decât dobitocul necuvânt?tor, c?ci, cu toat? seme?ia ta, pâng?re?ti p?mântul oriunde î?i calc? piciorul, ?i-n urma ta r?mâne o dâr? de putregai.

?i, din p?cate, vai vou?, a?a se întâmpl? aproape cu fiecare dintre noi!

Iubi?i mai cu osebire pruncii, c?ci ?i ei sunt f?r? de prihan?, ca îngerii din cer ?i tr?iesc pentru a ne umple sufletul de duio?ie ?i pentru a ne cur??a inimile noastre p?c?toase, luminând asupra noastr? ca un semn ceresc. Vai de cel ce umile?te un prunc! (…)

?i se întâmpl? uneori s? stai în cump?n?, nedumerit, în fa?a p?catului omenesc, întrebându-te: „Cum s?-l iau, cu osândire sau cu smerit? dragoste?”.

Alege totdeauna dragostea cea smerit?.

?i dac? te-ai hot?rât a?a, o dat? pentru totdeauna, nu-?i va fi greu s? cucere?ti întreaga lume.

Prieteni dragi, ruga?i-v? Domnului s? v? blagosloveasc?, d?ruindu-v? bucuria.

 Bucura?i-v? ca ni?te copii, ca p?s?rile v?zduhului.

S? nu v? însp?imânte tic?lo?ia oamenilor, nici s? v? gândi?i c? s-ar putea z?ticni în ostenelile voastre, z?d?rnicindu-v? truda.

S? nu zice?i: „Vajnic este p?catul, aprig? tic?lo?ia ?i plin? de vârto?ie r?utatea ce ne înconjoar?, când noi suntem singuri ?i slabi.

R?utatea lumii va ridica stavil? în calea str?duin?elor noastre, osteneala ?i toat? fapta bun? nu vor fi de niciun folos”.

 Nu l?sa?i s? v? biruie dezn?dejdea, fe?ii mei!

 Nu e decât un mijloc ca s? scapi de ea: pas? de-?i încarc? sufletul cu toate p?catele oamenilor, socotindu-te singurul vinovat.

 ?i pe bun? dreptate, prietene drag, c?ci, de îndat? ce te vei sim?i în adâncul inimii r?spunz?tor pentru to?i ?i pentru toate, ai s?-?i dai seama c? este într-adev?r a?a, c? numai tu e?ti vinovat de toate ?i fa?? de to?i.

 Iar dac?, dimpotriv?, încerci s? arunci metehnele tale, trând?via ?i neputin?a ta în seama celorlal?i, vei sfâr?i prin a c?dea în ispita trufiei satanice ?i prin a cârti împotriva lui Dumnezeu.

C?ci trufia e me?te?ug diavolesc ?i anevoie ne putem da seama de ea, aici, pe p?mânt, de aceea ne putem în?ela atât de u?or ?i c?dea atât de lesne în gre?eal?, ba înc?, pe deasupra, suntem încredin?a?i c-am f?cut cine ?tie ce lucru minunat ?i de isprav?.

Multe din cele mai stra?nice sim??minte ?i imbolduri ale firii noastre nu le putem pricepe aici, pe p?mânt; nu te l?sa uluit de ispit?, nici nu-?i închipui cumva c? pe temeiul acesta te-ai putea dezvinov??i; Judec?torul ceresc nu-?i va cere s? dai socoteal? pentru ceea ce mintea ta nu s-a învrednicit s? priceap?, ci pentru ceea ce era pe în?elesul t?u. ?i ai s? te încredin?ezi c? a?a este când ai s? te înf??i?ezi la scaunul judec??ii, pentru c? atunci ai s? le vezi pe toate a?a cum sunt ?i n-ai s? mai po?i t?g?dui nimic.

 —

Not?: Stare?ul Ambrozie de la Optina (pr?znuit pe 10 oct.) este sfântul care l-a inspirat pe Dostoievski în portretizarea chipului literar al Stare?ului Zosima din capodopera sa, Fra?ii Karamazov.

Sursa: extras din romanul Fratii Karamazov de Dostoievski