Erezii papale [5/7]

5. Satisfacerea dreptatii divine

Incepand cu secolul al XI-lea a fost formulate opinia, care mai tarziu a devenit dogma fundamental a Papismului, ca Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau in lume spre a fi rastignit pentru a satisfice dreptatea dumnezeiasca ofensata de pacatul omenesc. Prin aceasta erezie este denaturant chipul lui Dumnezeu-Tatal, iar viata crestina se imbiba cu un intens duh legalist. Desavarsitul si multinduratul Dumnezeu dobandeste insusirile omului patimas – este ofensat, Se manie, Se indigneaza, Se razbuna, – si Se transforma in judecator neindurator si pedepsitor nemilostiv. Pacatul nu este considerat o boala a sufletului, ci o abatere vrednica de pedeapsa si o ofensa adusa lui Dumnezeu. Nevointa pentru mantuire nu are drept scop vindecarea de patimi, invierea omului din moartea pacatului si unirea lui cu dumnezeu, ci imblanzirea lui Dumnezeu, justificarea omului si eliberarea lui de vinovatie prin fapte bune, penitente, diferite fagaduinte, s.a. In cele din urma, relatia de dragoste dintre Dumnezeu si om se schimba in relatie de tranzactie. Este vorba asadar despre rsturnarea invataturii Evangheliei dragostei si intoarcerea la forme primitive de religiozitate. Teoria despre satisfacerea dreptatii divine a legiferat violenta si a a oferit o acoperire de tip teologic Cruciadelor, “Sfintei” inchizitii, razboaielor religioase: Exterminarea vrajmasilor credintei satisfice dreptatea divina si purifica sufletele victimelor!

In cadrul acestui climat jusiciarist a fost formulate si dogma contrara Sfintei Scripturi despre purgatoriu. Potrivit acesteia, in purgatoriu zice-se ca se duc sufletele oamenilor dupa moartea lor, pentru a se chinui temporar in foc si a se curati de  pedepsele pentru pacatele lor. Pentru o mai grabnica scapare a lor din purgatoriu, a fost nascocita institutia absolvirii de pedeapsa, care se bazeaza pe teoria judiciarista a meritelor prisositoare: adica, in viata lor pamanteasca, hristos si Sfintii au savarsit o multime de fapte bune, vrednice de rasplata. In felul acesta, s-a creat o vistierie de merite prisositoare. Papa, care crede ca este administratorul acestei vistierii, scoate din surplusul ei o parte pentru a dezlega pedepsele pacatosilor. In vremuri mai vechi absolvirile de pedeapsa au fost si motiv de abuzuri, adica au fost folosite pentru adunarea nelegiuita de bani, prin comercializarea cunosctelor “indulgente”. In felul acesta, harul si mantuirea au fost subordinate logicii datoriei si rascumpararii.

Sursa: Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu – papismul ieri si azi,

Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu – Sfantul Munte Athos

This entry was posted in Catehism. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *