Odata, o maimuta din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis: ATENTIE! Sunt foarte ofensata…
Circula-n lume vorba deloc adevarata
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa…
Insasi ideea aceasta imi pare odioasa.
Ati pomenit vreodatata divorturi printre noi,
Copii lasati pe drumuri sau imnuri de razboi?
Cine-a vazut in hoarda la noi, bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de carnuri si homosexuali,
Escroci, banditi, gherile sa vreo tutungerie?
In neamul nostru nobil, nu vezi asa prostie,
Noi n-avem mafii crude in soastr-aleasa.
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa,
Cat am batut eu jungla, scuzati, n-am observat
In obstea de maimute, cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorati in taina de asa-zise “MAME”…
Nu veti vedea vreodata, cat soarele si luna,
O minte de maimuta dospind in ea minciuna.
Chiar de-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni port-bata si nici informator.
Si iata inca una din lumea cea de jos:
La noi nu se intampla razboi religios,
Nici “sfinte” inchizitii, nici libertate-n lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam in santuri
Si nici o indoiala ce duce la ateism,
Nici ordini mondiale, nici materialism…
E adevarat ca omul a coborat ca soi,
Dar, sa fim rezonabil, n-a coborat din noi!
Autor: A. Dumitru