O creștină evlavioasă din Iași, îngrijitoare la biserica “Mitocul Maicilor”, pe care o chema Zenovia, mamă a trei copii iubitori de Hristos, s-a îmbolnăvit de ciroză. După câțiva ani de suferință, a simțit că este chemată la Domnul. Dar niciodată nu vorbea de moarte, nici de iad, nici nu era tulburată; dimpotrivă, se ruga mult, nu lipsea de la biserică, se spovedea și se împărtășea periodic.In martie, 1995, i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a spovedit și s-a împărtășit. Apoi a chemat preotul duhovnic și i-a încredințat pe cei trei copii, ca să poarte grijă de ei, făgăduind pe cel mai mic lui Dumnezeu, îngăduindu-i să intre în viața monahală și să slujească lui Hristos.
Cu o zi înainte de obștescul sfârșit, pe când vorbea cu rudele, deodată bolnava, fiind culcată pe pat, a privit în sus și a vorbit cu cineva nevăzut, zicând: „Nu veniți acum! Veniți mâine, vineri, la orele 10…“. Toți s-au uimit de cuvintele ei, înțelegând că a vorbit cu îngerii care veniseră să-i ia sufletul.
Vineri dimineață, la orele 9,45 a sosit și al doilea fiu din armată, pe care-l aștepta de mai multe zile. După ce a vorbit cu el și i-a dat câteva sfaturi, l-a sărutat și îndată s-a schimbat la față. Apoi, în câteva clipe, și-a dat duhul în mâinile Domnului. Era exact ora 10, vineri, 17 martie, 1995.
Iată ce frumos se sfârșesc creștinii smeriți și împăcați cu Hristos…
Moartea unui bun crestin
Un creștin evlavios din Comuna Mărgineni, județul Neamț, era bolnav greu de mai mulți ani, dar se lăsa în voia lui Dumnezeu. Se ruga mult, se mărturisea și se împărtășea periodic.
într-o zi de Duminică, în timpul Sfintei Liturghii, i-a spus soției sale: „Peste patru zile la ora cinci dimineață eu mă duc din lumea aceasta. Să ai grijă de copii și să-ți pui nădejdea în Dumnezeu!” Iar femeia l-a întrebat: „Te duci la Hristos? Dar pe mine și pe cei patru copii cui ne lași?“. Iar el i-a arătat icoana Maicii Domnului din perete și nu a mai vorbit nimic. Apoi, joi dimineață, 14 decembrie, 1995, și-a dat duhul în mâinile Domnului.
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 40