Priviți fraților ce a făcut, și face, diavolul pentru a îndepărta gândul omului de la cerul duhovnicesc înspre materie, aservindu-i inima pământului și ocupațiilor pământești. Priviți și lăsați-vă cuprinși de o teamă mântuitoare! Priviți și fiți prudenți! Spiritul căzut i-a determinat pe mulți călugări să-și procure diverse obiecte rare și prețioase, și când gândul li s-a legat de aceste obiecte, s-a despărțit de Dumnezeu. Pe alții i-a făcut să studieze tot felul de științe și de arte, puțin importante, care numai să-i orienteze înspre pământ; și când le-a atras toată atenția înspre cunoștințele trecătoare, i-a lipsit de singura cunoștiință necesară: cea a lui Dumnezeu. Pe alții i-a determinat să câștige bunuri pentru mănăstirea lor, să se angajeze în construcții, să se îngrijească de grădini de agrement, să cultive grădini de legume, holde și pășuni, să crească vite, forțându-i să uite de Dumnezeu. Pe alții i-a determinat să-și împodobească chiliile cu flori și imagini, să sculpteze linguri sau să confecționeze mătănii, și i-a îndepărtat de Dumnezeu. După ce odată i-a determinat să se atașeze de altceva, i-a învățat să-L neglijeze pe Dumnezeu. Pe alții i-a convins să acorde o atenție aparte regimului lor alimentar, sau altor forme de asceză turpească, să dea o mare importanță pâinii prăjite, ciupercilor, verzei, mazării sau fasolii uscate; și astfel au prefăcut echilibrata, sfânta și duhovniceasca practică ascetică într-o stupidă performanță trupească și păcătoasă. în ce-i privește pe asceții înșiși i-a intoxicat și i-a buimăcit printr-o falsă înțelepciune, pe de-a-ntregul trupească, prin părerea de sine și prin disprețuirea altora, lucruri care anulează orice progres duhovnicesc și duc la pierzanie veșnică. Unora le-a sugerat să dea o importanță exagerată tipicului liturgic, făcându-i orbi la înțelesul duhovnicesc al acestuia. Deșertând în felul acesta creștinismul de substanța lui, au rămas cu un înveliș gol și material; s-au îndepărtat de Biserică, au îmbrățișat învățături false și absurde și au căzut în schismă. Această tactică este atât de comodă pentru spiritul căzut încât o aplică acum peste tot. Este atât de practică pentru a-1 duce pe om la pieire încât în vremurile din urmă o va întrebuința pentru îndepărtarea de Dumnezeu a lumii întregi. Diavolul recurge la acest gen de luptă cu un succes incontestabil, în vremurile de pe urmă, sub influența stăpânului lumii acesteia, oamenii vor fi literalmente posedați de un atașament față de pământ și față de tot ce-i material și trupesc. Vor fi stăpâniți de grijile acestei lumi și se vor preocupa de dezvoltarea bunurilor materiale; se vor îngriji exclusiv de amenajarea pământului, ca și cum aici ar avea locuință veșnică. Devenind trupești și materiali, vor uita de veșnicie, ca și cum aceasta n-ar exista; vor uita de Dumnezeu și—1 vor părăsi. “Precum a fost în zilele lui Noe, proorocește Domnul, tot așa vafi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți. Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma a plouat foc din cer și pucioasă și i-a nimicit pe toți. La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiului Omului” (Luca 17,26-30).
Ca să te ții tare în lupta cu spiritul căzut, trebuie să-1 vezi. Nu te poți lupta decât cu un adversar sesizabil cu simțurile trupului sau ale sufletului. Dar atunci când adversarul este nevăzut, când armele lui sunt nevăzute, când nici o simțire și nici o senzație nu-i vădește prezența și lucrarea, este ca si cum n-ar exista. Ce luptă poate avea loc în astfel de condiții?
Dracii, nevăzuți pentru ochii noștri trupești, pot fi văzuți cu ochii sufletului, cu mintea și cu inima. Sfinții Părinți, care au ajuns desăvârșiți, îi puteau vedea și cu ochii trupului. Noi care nu-i vedem în modul acesta, trebuie să învățăm să-i vedem cu ochii sufletului. Pentru a explica modul în care spiritele i se arată omului și cum pot fi văzute de către el, vă dăm două cazuri.
Sfântul Macarie cel Mare ducea o viață pustnicească în pustia Scetică din Egipt. La o oarecare distanță de chilia sa, se găsea un grup numeros de călugări care erau sub îndrumarea sa și care duceau o viață eremitică. Chiliile lor erau situate una față de alta la o aruncătură de piatră. Într-o zi, sfântul era pe cale, mergând înspre chiliile călugărilor și, deodată, a văzut un demon sub chip de om, ducând mai multe sticluțe. Bătrânul 1-a întrebat: “unde te duci?” Diavolul a răspuns: “mă duc să-i tulbur pe frați”. Bătrânul 1-a întrebat: “Ce ai în sticluțele acelea”? Diavolul a răspuns: “Hrană pentru frați”. Bătrânul i-a zis: “hrană în toate aceste vase?” El a răspuns: “Da. Dacă unuia nu-i place o mâncare, îl îmbiu cu alta, apoi cu alta și până la urmă fiecare își primește mâncarea preferată”. Cu aceste cuvinte dracul și-a continuat drumul. La rândul său, bătrânul a rămas pe loc, așteptând să se întoarcă. Văzându-1 revenind, i-a zis: “Bună ziua!” “Ce zi bună!” I-a replicat dracul. “Ce-ai pățit?” L-a întrebat bătrânul. “Ei bine, a răspuns diavolul, toți călugării erau mânioși pe mine și nici unul nu m-a primit”. Bătrânul i-a zis: “Deci n-ai nici un prieten printre ei?”. Diavolul i-a răspuns: “Ba da! Am acolo un prieten care mă ascultă. Când merg înspre el și când mă vede apropiindu-mă nu mai are stare”. Bătrânul a întrebat: “Care-i este numele?”. Diavolul a zis: Teopempt”. Cu aceste cuvinte s-a îndepărtat. Sfântul Macarie 1-a căutat pe Teopempt, a intrat în chilia lui, pentru a sta de vorbă. Și a descoperit că acest călugăr nu 1-a recunoscut pe diavolul ce i se arătase, și că a intrat în dialog cu gândurile pe care acesta i le aduse și s-a îndulcit cu ele, fară să înțeleagă și să bănuiască, că prin aceasta a intrat în comuniune și în legătură foarte strânsă cu spiritul căzut. Sfântul 1-a învățat pe Teopempt cum să se lupte cu diavolul, și dintr-un prieten al acestuia 1-a făcut vrăjmaș. Reiese din această povestire că Teopempt 1-a văzut pe diavolul, așa cum a recunoscut, dar 1-a văzut doar prin intermediul gândurilor păcătoase. Apropierea de diavolul s-a făcut cunoscută lui Teopempt prin năvala caracteristică a gândurilor obsedante și seducătoare, față de care n-a știut ce atitudine să ia, și care l-au împins într-o stare de confuzie, de agitație și de neliniște. El a început un dialog cu aceste gânduri, fără să știe că îi erau sugerate de către diavolul; în același timp, presupunând că ele își au izvorul în propriul său suflet, a încercat să le potolească prin raționamente logice, sfârșind prin a fi antrenat de ele, și îndulcindu-se de ele.
Întrt-o zi, un alt mare slujitor al lui Dumnezeu, Sfântul Macarie al Alexandriei, a văzut cu ochii săi trupești niște copii, negri ca și etiopienii, alergând și zburând prin toată biserica. In acea mănăstire era obiceiul ca un călugăr să citească cu voce lină psalmii, în mijlocul bisericii, iar toți ceilalți frați ședeau și-1 ascultau atenți. Sfântul a văzut că alături de fiecare călugăr era așezat un etiopian și râdea de el. La unul îi punea degetele pe ochi, și începea să picotească; altuia îi punea degetele pe gură, și începea să caște, în fata altora luau chip de femeie; în fața altora construiau clădiri, aducând tot felul de materiale. La sfârșitul slujbei Sfântul Macarie i-a chemat pe fiecare în parte și i-a întrebat la ce s-au gândit în timpul rugăciunii. S-a dovedit că fiecare s-a gândit la ceea ce-i sugerase diavolul.
Din aceste relatări rezultă clar că spiritele acționează asupra noastră nu numai prin gânduri, ci și prin imagini deșarte și păcătoase, prin atingeri și diverse relații. Pentru călugărul ce duce o viață atentă și conformă poruncilor Evangheliei, toate acestea devin clare din proprie experiență. Dracii pătrund în simțurile și în mădularele trupului; ne fac să privim, să auzim, să respirăm într- un mod pătimaș, ne sugerează să vorbim ce nu se cuvine, ne umplu ochii de desfrânare, ne aruncă în neliniște, acționează dinafara și dinlăuntrul nostru.
Sf. Ignatie Briancianinov