Părinte Tadei, pe când erați Stareț la Mănăstirea Gorniak a venit la dumneavoastră un tânăr care avea un dar rar, al vederii lumii duhovnicești.Vorbiți-ne câte ceva despre aceasta…
Părintele Tadei:
Tânărul acela era de obârșie din satul Radinaț, în apropiere de Smederevo. El era, așa, un tânăr mai sărac de minte. După ce i-a murit mama, a rămas să trăiască la sora lui. Ea s-a căsătorit și a plecat într-un sat în apropiere de Svilainița. Tatăl lui a fost nevoit să meargă la închisoare, și așa flăcăul a fost silit să meargă să locuiască la soră. Obișnuia adesea să meargă în sat, iar apoi nu mai știa cum să se întoarcă acasă, încât trebuiau să-1 caute primprejur. A pricinuit multă tulburare familiei surorii lui, iar ea a venit într-o zi la Mănăstirea Gorniak – eu eram Stareț – și mi-a spus: „Ați vrea să-1 primiți pe fratele meu? Are 19 ani și îi place să muncească, dorește multe lucruri, dar este puțin sărac la minte. Pleacă în sat și trebuie neîncetat să mergem să-l căutăm. Iar aici nu este nici un sat, este departe, în munți. Aici va asculta de dumneavoastră. Poate să lucreze orice.” „Atunci,” spun, „adu-l.” Și ea l-a adus. îi era frică să doarmă singur, încât l-am rugat pe Părintele Naum cel bătrân să îl primească. O săptămână întreagă a stat la bătrân, după care acesta îmi spune: „Știi, Părinte, să-l muți altundeva, cu alt frate. Eu sânt bătrân, aproape de sfârșitul vieții. El, de cum se întunecă, începe să vadă ceva și atunci îmi vorbește fără oprire, iar eu nu am trebuință de poveștile lui, eu vreau să mă rog.” L-am mutat atunci în încăperea unde se afla ca frate Episcopul Sava. Pe acesta l-am primit în mănăstire pe când nu terminase nici gimnaziul. Aici a învățat și l-a terminat, iar apoi vlădica mi-a spus: „Haide să-l trimitem la seminar!” – și l-a absolvit. După moartea Vlădicii Veniamin, s-a înscris la facultate, pe care, de asemenea, a absolvit-o și la scurt timp după aceasta a ajuns vlădică. Și am așezat încă un pat în chilie, și așa a stat băiatul acela cu Sava, până ce l-au chemat pe Sava în armată. Atunci el a rămas singur și îi era frică să doarmă singur. Așa că după Vecernie, mergeam eu acolo și dormeam în patul lui Sava. Cum se stingea lumina, începea să vorbească:
„Vezi, părinte?” îmi spune.
„Nu văd nimic,” îi răspund. „Vezi, se săvârșește slujba în biserică.” „Nu văd.” „Dar cum nu vezi?”
„Tu vezi, dar eu nu văd” – si vorbea mult asa….
O vedea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sau vedea îngeri și duhuri rele si se temea de ele, era foarte înfricoșat de ele. Si atunci eu l-am îndemnat – depusesem deja cerere să merg în Sfântul Munte – să o roage pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să o întrebe dacă voi merge în Sfântul Munte. Voiam să întreb. Și știi ce i-a spus Preasfânta Maică? „Iubitul meu, tu vezi astea pentru că ești fără judecată, îți este dat să vezi, iar altora nu.” Pentru că el e lipsit de judecată, simplu ca un copil… L-am rugat să o întrebe pe Maica Domnului dacă voi ajunge în Sfântul Munte și mi-a răspuns: „Știi ce zice Sfânta Maică? Vrei să mergi în Sfântul Munte, vrei?”
Si într-o zi îmi zice: /
„Vezi, părinte, doi îngeri l-au adus pe unul negru, unul de o parte, altul de cealaltă. Acela….vai, este diavol. Nu este ca îngerii, este negru. Să văd ce zic aceștia, pentru ce l-au adus aici. Privește, ascultă…Tu îi vezi, părinte?” „Nu văd!”
„Dar cum nu-i vezi, privește!” Simplu ca un copil… „Știi, diavolul acesta vrea să se pocăiască.”
Așadar, și printre duhurile viclene se află unele care se pocăiesc, dar pentru că orânduirea lor, în care sânt strâns legați laolaltă, nu îngăduie pocăința, ei nu îndrăznesc nici să se gândească la așa ceva până ce nu găsesc un grup de îngeri și să intre între aceștia, ca să-i păzească de duhurile viclene. în felul acesta, pocăința lor este cu putință numai individual, căci printre ei există și mai răi decât cei răi. …Și spune:
„Cu adevărat, vrea să se pocăiască. Cu adevărat, este diavol. Iată, vezi, acum vine o rouă, ca o ploaie cade peste el din înălțimi, nu vezi asta, părinte?” „Nu văd.”
„Dar cum nu vezi, privește!” „Privesc, însă fără folos.”
„Acum s-a făcut alb, pierde negreala aceea care-l acoperea. îl curățește, îl spală…acum este și el alb precum îngerii aflați de-o parte și de alta, care-l țin. Acum îl duc în biserică.” Interesant… tânărul acesta probabil încă mai trăiește. Pe atunci era tânăr, iar când tatăl i s-a întors din închisoare, sora sa a venit și l-a luat.
[l] O istorie asemănătoare este relatată de Arhimandritul Cleopa de la Sihăstria, în volumul ll din „Ne vorbește Părintele Cleopa” (Ed. Episcopiei Romanului, 200l), sub titlul „Diavolul care s-a transformat în înger de lumină”. Este vorba de un drac care tulbura obștea unei mănăstiri de maici, trăgând clopotul în momente nepotrivite. Monahia care avea în grijă clopotnița a dat peste el și l-a silit, chemând puterea Crucii, să cânte Trisaghionul. în fața rugăciunilor obștii, dracul începu a cânta frumos: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, și se oprea. „Miluiește-ne pre noi” nu zicea. „Zi miluiește-ne!” „Nu pot!” „Să te arză puterea Sfintei Cruci!” […] Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Și când a cântat „miluiește-ne pre noi”, a strălucit ca soarele și a zburat la cer. S-a făcut înger. Și atunci maicile au început a face metanii: „Mulțumim Domnului, că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis miluiește-ne pe noi!”.